Fanfara Țara Bârsei

Fanfara Țara Bârsei (dirijor: prof. Ernst Fleps) la comemorarea Michael Weiß de la Feldioara (octombrie 2008) Foto: Richard Sterner
Fanfara Țara Bârsei (fotografie realizată cu ocazia înregistrărilor pentru caseta audio și CD-ul din anul 2001)

Fanfara Țara Bârsei (Burzenländer Blaskapelle) își datorează existența destrămării comunităților noastre săsești transilvănene cauzată de emigrație, și, prin urmare, și dizolvării fanfarelor din fiecare sat. Dar "adjuvanții" care locuiau în satele din Ţara Bârsei, pe care dirijorul Ernst Fleps i-a adunat în jurul său în 1991, au făcut din această situaţie neplăcută o virtute, iar ansamblul de suflători îndrăgit de public s-a transformat în scurt timp într-o instituție centrală a comunității lingvistice și culturale germane din România. În cele trei decenii care au trecut de la căderea dictaturii comuniste, nu a existat aproape nici o festivitate importantă a comunității, în special în Transilvania, la care Burzenländer Blaskapelle să nu fi participat şi contribuit la punerea în valoare a acestora.
Eforturile de înființare a Fanfarei Țara Bârsei au prins contur în primăvara anului 1991. Săptămânalul brașovean "Karpatenrundschau" (KR) din 7 martie 1991 a anunțat: "Reprezentanți ai suflătorilor din satele din Țara Bârsei sunt invitați la redacția noastră pentru o întâlnire de lucru luni, 11 martie, ora 17.00. Este vorba despre debutul repetițiilor Fanfarei Țara Bârsei sub conducerea dirijorului prof. Ernst Fleps." Rezultatul acestei consfătuiri a fost că în următorul număr al KR (14.03.1991) au fost deja anunțate primele repetiții, care inițial au avut loc în diferite locuri. La Râșnov erau așteptați și "adjuvanții" din Cristian, Hălchiu, Codlea, Vulcan și Ghimbav, iar la Sânpetru urmau să vină și suflătorii din Bod, Hărman, Prejmer și Măieruş. Noua formație, care număra atunci 45 de membri, s-a prezentat pentru prima dată în public la întâlnirea corurilor bisericești din Prejmer, la 25 mai 1991.
Încă de la înființare, finanțatorul și promotorul Fanfarei Țara Bârsei a fost Forumul Democrat al Germanilor din Judetul Brasov, care în 1991 își avea biroul în redacția ziarului "Karpatenrundschau". De când sediul Forumului a fost mutat în clădirea fostei școli primare luterane din Șcheii Brașovului (iunie 1992), Burzenländer Blaskapelle și-a desfășurat repetițiile săptămânale în sala de festivități a acestuia.
Sub conducerea fondatorului și dirijorului său Ernst Fleps, Burzenländer Blaskapelle a avut numeroase apariții în țară și în străinătate (Germania, Austria, Danemarca). A fost deseori invitată de Ambasada Germaniei la București, a susținut concerte la Timișoara, Sibiu, Sighișoara, Mediaş, Iași, Codlea, Sinaia, Sovata, Cristian, Râşnov, Sânpetru, Prejmer, Corund, Biertan și Reşiţa precum și la toate serbările săsești din Braşov, la sfințiri de biserici și orgi din Transilvania etc.
La început, mulți sași din Țara Bârsei încă mai făceau parte din fanfară, dar acest lucru nu se mai întâmplă acum, iar muzicienii români și maghiari contribuie la menținerea muzicii tradiționale de alamă. Fără participarea lor, existența Burzenländer Blaskapelle nu ar mai fi posibilă.

Fanfara Țara Bârsei sub conducerea lui Vasile Glăvan la a 21-a Întâlnire a sașilor (Brașov, 17 septembrie 2011) Foto: Aurelian Stroe

Burzenländer Blaskapelle este singurul ansamblu de suflători din Transilvania care are propriul steag, un cadou făcut de doamna Sabine Vușmuc. La festivitățile de amploare, fanfara cântă în costum săsesc; pentru spectacolele obișnuite, poartă uniformele primite în dar din Germania, Austria și Elveția.
În ceea ce privește repertoriul său, Burzenländer Blaskapelle continuă tradiția fanfarelor țărănești săsești din Transilvania. Cântă în principal muzică tradițională de alamă (marșuri, polci, valsuri), dar și muzică clasică și modernă. De asemenea, se cântă muzică populară românească și maghiară, dar repertoriul include și piese inspirate din folclorul ceh, spaniol sau american. O preferință este acordată cântecelor din ţinutul Egerland pline de viață. Chiar și astăzi, lucrările pe care Ernst Fleps le-a aranjat și le-a scris pentru acest ansamblu sunt în continuare deosebit de îndrăgite.
Cu ocazia celei de-a zecea aniversări, fanfara a lansat o casetă audio și un CD, care se deschide cu marșul "Gruß aus dem Burzenland" (Salut din Țara Bârsei) de Martin Thiess. Un alt CD intitulat "20 de ani împreună" a fost lansat în 2011.
Prof. Ernst Fleps a condus cu multă dăruire Fanfara Țara Bârsei timp de 18 ani, până la moartea sa neașteptată în primăvara anului 2009. Succesorul său în funcția de dirijor al formației a fost profesorul Vasile Glăvan, trombonist în orchestra Operei din Braşov. Sub conducerea sa, ansamblul de suflători fondat de profesorul Ernst Fleps a reușit să își mențină nivelul artistic. În vara anului 2020, în urma retragerii lui Vasile Glăvan, care s-a întors în țara sa natală (Republica Moldova), a avut loc o nouă schimbare de dirijor la Fanfara Țara Bârsei. Conducerea artistică a formaţiei se află în prezent în mâinile cornistului dr. Liviu Săvuță, care locuiește la Ploiești și este profesor asociat la Facultatea de Muzică a Universității Transilvania din Brașov. Managerul Fanfarei Țara Bârsei este trompestistul Iosif Mich

Wolfgang Wittstock
(traducerea din limba germană: Andrada-Maria Ghitoc)