Personalităţi braşovene

Reprezentanţi de seamă ai saşilor transilvăneni ce au trăit şi activat în Braşov şi / sau în împrejurimile acestuia, sau care îşi au rădăcinile în acest oraş. 

Caută după numele personalităților brașovene

Adler, Leopold

Fotografie: Arhiva fotografică Konrad Klein

Fotograf, * Nusle lângă Praga 12.07.1848, † Braşov 08.05.1924. Fiu al unui fabricant evreu, se stabileşte la Braşov la începutul anilor şaptezeci. Prezenţa lui ca asistent în atelierul lui Carl Bömches este atestată în 1873. Atelier propriu între 1875 şi 1900. În 1900, angajaţii săi Josef Schuller sen. şi jun. preiau atelierul, care este din nou condus de către A. începând cu finele anului 1909. În 1911, afacerea trece în posesia fratelui lui A., Alfred Adler sen. (n. ca. 1855 la Praga). A. stăpâneşte genurile uzuale ale acelei perioade: portret, aranjament de atelier în stilul perioadei industrializării şi a sfârşitului de secol XIX, peisaj, arhitectură, studii de costum popular şi folclor (incluzând fotografii realizate în şatre ţigăneşti autentice), fotografie de eveniment. Unul dintre fotografii profesionişti de seamă ai Braşovului şi Transilvaniei, în special datorită fotografiilor sale magistrale reprezentând vederi asupra oraşului Braşov şi asupra comunelor Ţării Bârsei. Colecţii importante de fotografii realizate de A. se găsesc în Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti, în posesia Serviciului Judeţean Braşov al Arhivelor Naţionale şi a Muzeului de Istorie Sibiu. Doi fraţi ai lui A. – Moritz şi Aladár – au lucrat de asemenea ca fotografi în Transilvania. (LSS-KK)
Fotografii publicate (selecţie): Panoramă a Braşovului văzută de pe Dealul Cetăţuii (cu fotografii originale, 7 buc.), Braşov, ca. 1882; E. Jekelius: Das Burzenland, în special vol. III/1 şi IV/1, Braşov, 1928-1929; H. Zillich: Kronstadt, Innsbruck, 1982 (Reeditare cu 26 file –  fără semnătură – după fotografii ale lui Adler).
Note bibliografice. K. Klein: Foto-Ethnologen. Theodor Glatz und die frühe ethnografische Fotografie in Sb., în: Fotogeschichte, vol. 103/2007; K. Hochstuhl: Die Kronstädter Meisterfotografen L.A. und Oskar Netoliczka. Fotografischer Nachlass zu Kronstadt und Siebenbürgen im Staatsarchiv Freiburg, în: NKZ, 28.03.2013; E. Bădescu: L.A., fotograful existenţei româneşti din Ardeal, în: Astra, vol. 1-4/2014.

Albrich, Johannes

Medic şi istoric, * Braşov 01.09.1687, † idem 23.12.1749. Urmează gimnaziul la Braşov, apoi studii medicale începând cu septembrie 1706 la Halle şi Leiden, doctorat (dr. med.) la 23.12.1709 cu lucrarea de disertaţie „de Haemorrhagia in genere“ la Utrecht, revine la Braşov în 1711, este numit medic al oraşului („Stadtphysikus“) în 1715. În dec. 1717 izbucneşte la Braşov epidemia de ciumă. Deoarece majoritatea funcţionarilor magistraţi se refugiază la ţară, se formează sub conducerea senatorului Michael Fronius (1675-1728) un directoriu căruia îi aparţine ca membru şi A. Este cea mai gravă epidemie de ciumă din istoria Braşovului şi a Ţării Bârsei. Între 1717 şi 1719 îşi pierd viaţa în Cetatea Braşovului 4094 persoane, în afara zidurilor Cetăţii 2784, în Braşov şi Ţara Bârsei în total 18.088 persoane. A. este numit senator în 1729. La 25.06.1740 devine sub numele Chrysippus III. membru al Academiei Germane de Ştiinţe (Leopoldină). Este autorul lucrării „Observationes de peste Barcensi in Transylvania annorum 1718 et 1719, praesertim Coronae saeviter grassatae“. Colecţionează şi sistematizează „Privilegiile“ oraşului său nativ într-un manuscris de 338 pagini sub titlul „Palladium Coronense“, aflat în prezent în posesia Serviciului Judeţean Braşov al Arhivelor Naţionale. (LSS-AH)

Antoni, Erhard

Erhard Antoni (Fotografie: Ortwin Weiß)

Etnograf şi istoric de artă, * Orăştie 26.06.1898, † Cincu 11.10.1985. Activează între 1929 şi 1933 la Muzeul Săsesc al Ţării Bârsei din Braşov, punând bazele secţiei de etnografie. Îşi îndreaptă atenţia cu predilecţie asupra bisericii din Cincu, a monumentelor arhitecturale ale satelor din vecinătate, a interpretării diverselor altare şi a construcţiilor ordinului cistercian. Pe tot parcursul vieţii sale, A. a fost nu doar cercetător-teoretician, ci şi transmiţător, iniţiator şi revitalizator al artei populare. (LSS-RA)
Publicaţii (selecţie): Die Großschenker Kirchenburg. Kunstgeschichtliche Darstellung ihrer Architektur, Plastik und Malerei, Buc., 1982; Der Johanniskronenbrauch, în: FzVL, vol. 12, nr. 2, Buc., 1969, p. 82-91.
Note bibliografice. K. Bertalan: Dr. E. A. zum Gedenken, în: ZfSL, an 10 (81), vol. 1, Köln/Viena, 1987, p. 116-118; R. Sutter: E. A. 80 Jahre, în: SOV, an 27, vol. 2, München, 1978, p.136-138; D. Drotleff: Öffentliche Ehrung blieb bisher noch aus. Vor 25 Jahren starb der Volkskundler und Kunsthistoriker Dr. E. A., în: KR, 14.10.2010; L. Pelger: „Der kaiserliche Reuter von der Bildhauerprofession ist … desertieret“. Wie der Großschenker Altar samt Madonna vor fast 300 Jahren eingeweiht wurde [despre nuvela istorică „Das Thomasbild“ de E.A.], în: SbZ, 15.09.2014.

Auerlich, Wilhelm

Fotograf, * Braşov 03.02.1853, † Sibiu 13.10.1917. Ani de ucenicie la Viena, apoi activează la Bucureşti şi Timişoara, începând cu 1884 la Sibiu. Conduce ateliere-filială la Sighişoara şi Viena. În 1884 membru al Societăţii Fotografice („Photographische Gesellschaft“) din Viena. Fotograf de seamă al Sibiului între 1885 şi 1900. Fotografiile lui A. din viaţa culturală în perioada industrializării şi a finelui de secol XIX (spectacole de teatru, parade ş.a.) reprezintă – alături de vederile lui asupra Sibiului vechi (străzi, clădiri etc.) – documente vizuale de valoare culturală şi istorică. (LSS-KK, DFDKK)
Note bibliografice. K. Klein: Foto-Ethnologen. Theodor Glatz und die frühe ethnografische Fotografie in Siebenbürgen/Ethnografische Fotografie in Siebenbürgen. Biografien und Materialien, în: Fotogeschichte. Beiträge zur Geschichte und Ästhetik der Fotografie, an 27, vol. 103/2007.

Bakfark, Valentin

vezi Greff Bakfark

 

 

Barbenius, Joseph Benjamin

Medic, * Braşov 18.09.1754, † idem 27.02.1814. Cursuri gimnaziale la Braşov, studii medicale începând cu 1773 la Viena, apoi din 1777 la Tyrnau (astăzi Trnava/Slovacia), Autorizare ca medic în feburarie 1777 cu disertaţia „De Haemorrhoidibus vesicae in genere et in specie“, doctorat în medicină (dr. med.) la Universitatea din Erlangen, se întoarce la Braşov la finele anului 1778. După scurt timp este numit medic al comitatului Trei Scaune. Aici cercetează sub aspect chimic numeroasele izvoare de apă minerală. Se stabileşte la Braşov ca medic practician în 1781. În 1787 este numit medic al districtului Făgăraş. În 1788 revine la Braşov. Mari succese în tratarea populaţiei şi a boierilor care s-au aflat la Braşov între 1802 şi 1806; este unul dintre primii care au efectuat vaccinul împotriva variolei. În 1813, în timpul epidemiei de ciumă, este membru al Comisiei sanitare. (LSS-AH)
Opera principală: Chemische Untersuchungen einiger merkwürdiger Gesund- und Sauerbrunnen des Szekler-Stuhls Háromszék in Sb., Sibiu, 1792.
Note bibliografice: J. Trausch: Schriftsteller-Lexikon oder biographisch-literärische Denk-Blätter der Siebenbürger Deutschen, vol. 1, Braşov, 1868.

Barth, Hans

Istoric al ştiinţei, publicist. * Jidvei 13.11.1934, † Aschaffenburg 04.08.2011. Urmează o şcoală tehnică la Mediaş. Începând cu 1963 corespondent al cotidianului de limbă germană „Neuer Weg“ pentru regiunea Braşov, din 1965 studiază (în paralel cu activitatea profesională) electrotehnica la Braşov (diplomă de inginer 1970), doctorat în inginerie (dr. ing.) în 1976 cu o disertaţie despre „Optimizarea parametrilor de performanţă ai pompelor magnetohidrodinamice trifazate” (“Optimierung der Leistungsparameter bei magnetohydrodynamischen Drehstrompumpen“). 1971-1985 redactor de resort pentru economie şi ştiinţă al săptămânalului „Karpatenrundschau“ şi cadru didactic universitar. După o călătorie în străinătate în 1985 nu mai revine în ţară. În Germania conduce pentru început Muzeul „Hermann Oberth“ din Feucht şi din 1987 până la pensionare este redactor als revistei de specialitate „mikroelektronik“.
Publică numeroase lucrări despre H. Oberth, C. Haas şi alţi cercetători şi inventatori germani din Transilvania. Realizări proprii: Eforturi pentru introducerea orei de vară în România, conceperea unui „ascensor electric“ în spaţiul cosmic şi a unui „soare artificial“, contribuţii la tehnica spaţială energetică şi de mediu precum şi în domeniul filosofiei ştiinţei.
Distincţii: Medalia de aur Hermann Oberth (1975), Medalia Ziolkowski (1982), membru în foruri ştiinţifice internaţionale şi societăţi de astronautică. (LSS, DFDKK)
Publicaţii (selecţie): Hermann Oberth. Titan der Weltraumfahrt, Buc., 1974 (ediţie în limba română apărută sub titlul Hermann Oberth. Titanul navigaţiei spaţiale); Der Mond, Buc., 1978; Das Weltall, Buc., 1980; Das Raumzeitalter, Cluj, 1981; Die Energie, Buc., 1981; Conrad Haas, Buc., 1983; Raumfahrt, Buc., 1983; Hermann Oberth. Leben, Werk, Wirkung, Feucht, 1985; Hermann Oberth, Begründer der Weltraumfahrt, München, 1991; Weltraumtechnik für die Umwelt, München, 1997 (ediţie extinsă 2004).
Publicaţii editate (selecţie): Hermann Oberth. Wege zur Raumschiffahrt, Buc., 1974; Von Honterus zu Oberth. Bedeutende sb.-dt. Naturwissenschaftler, Techniker und Mediziner, Buc., 1980 (ediţie extinsă apărută în limba română sub titlul De la Honterus la Oberth – Studii, Buc., 1985); Hermann Oberth. Briefwechsel, vol. I, Buc., 1979, vol. 2, Buc., 1984.
Note bibliografice. H. Schuster: Der Geschichte der Weltraumfahrt verschworen. In Aschaffenburg starb der Wissenschaftshistoriker und Oberth-Biograf H.B., în: SbZ, 15.09.2011; D. Drotleff: In Erinnerung an ehemaligen Redaktionskollegen. Dr.-Ing. H.B., bekannter Oberth-Biograf, gestorben, în: KR, 29.09.2011.

Bayern, Friedrich

(nume de familie iniţial: Bayer), cercetător al ştiinţelor naturii şi istoric specializat în epoca preistorică, * Braşov 20.10.1817, † Tbilisi 04.03.1886. Calificare în domeniul comerţului între 1832 şi 1838, exercită meseria de comerciant până în 1842 la Sibiu şi Bucureşti. Ulterior este dascăl privat în Bucureşti, între 1845 şi 1850 profesor de limbă în Odessa, unde pune bazele unor colecţii de istorie naturală. În 1850 se stabileşte la Tbilisi, Georgia, unde primeşte misiunea de a realiza colecţii de istorie naturală în vederea deschiderii unui muzeu. În 1864 deţine deja colecţii cuprinzătoare de insecte, plante, roci şi minerale. Colecţia de insecte cuprinde spre exemplu 28.000 exemplare. Obiecte de colecţie valoroase ale lui B. se găsesc în muzee la Moscova, Sankt Petersburg şi Viena. Din 1864 se dedică arheologiei ţărilor Caucazului şi devine curând cel mai bun cunoscător al etnografiei şi preistoriei acestei regiuni. Participă la numeroase săpături arheologice unde face cunoştinţă cu personalităţi de marcă de talia lui R. Virchow. Din asociaţia arheologică fondată de B. la Tbilisi va reieşi mai târziu Societatea cercetătorilor antichităţii în Caucaz. În muzeul fondat de această societate va activa în calitate de curator. B. a fost membru în mai multe societăţi ştiinţifice şi a fost premiat în mod repetat pentru meritele sale (printre altele cu Ordinul „Franz Josef“ în 1873). După ce sora sa, care îl îngrijise la bătrâneţe în Tbilisi, a încetat din viaţă, o parte din moştenirea lui B. a fost preluată de biblioteca liceului „Honterus“ urmând ca în 1937 să treacă în posesia Muzeului Săsesc al Ţării Bârsei. (LSS-HH, DFDKK)
Publicaţii (selecţie): Beiträge zur Archäologie des Kaukasus, Lyon, 1882; Hauptfundstellen kaukasischer Altertümer, în: Zeitschrift der Berliner Gesellschaft für Anthropologie, Ethnographie und Urgeschichte, an 17, 1885.
Note bibliografice: E. Gusbeth: F.B., în: Das Sanitätswesen in Kronstadt im Jahre 1890, 7. Jahresbericht, Braşov, 1891, p. 131; A. Hermann: F.B., der Begründer der prähistorischen Kaukasusforschung, în: Schule und Leben 4 (1922/23), p. 97 urm.; idem: Ein vergessener siebenbürgischer Forscher im Kaukasus, în: Wanderer 5 (1925), p. 154; H. Heltmann: Ein Kronstädter im Kaukasus. F.B., în: VZ, 19.12.1967; H. Barth: F.B. (1817-1886), în: KR, 04.02.1977 (Kleines KR-Lexikon); H. Heltmann: Ein Kronstädter als Forscher im Kaukasus. F.B. (1817-1886), în: NKZ, 01.04.1989; idem: Bedeutender Naturforscher. Zum 200. Geburtstag des siebenbürgischen Archäologen F.B. (1817-1886), în: SbZ, 31.10.2017.

Bergel, Erich

Heinrich Schunn: Erich Bergel (cărbune, 1958)

Dirijor şi muzicolog, * Râşnov (jud. Braşov) 01.06.1930, † 03.05.1998 Ruhpolding (Germania), studiază între anii 1950 şi 1955 arta dirijorală (cu A. Ciolan), orga (cu K. Mild) şi compoziţia la Conservatorul de Stat din Cluj. Cariera de dirijor o începe ca dirijor-şef al Filarmonicilor de Stat din Oradea şi Cluj, continuând ca dirijor invitat la Bucureşti şi apoi ca director muzical general la Herford. Cariera lui B. atinge un punct culminant în 1971, când, în cadrul concertelor iniţiate de H. v. Karajan, dirijează Filarmonica din Berlin. După această dată, prestigiul internaţional al dirijorului Bergel cunoaşte o continuă ascensiune prin prezenţa sa la pupitrul unor orchestre de elită din Europa, America de Nord şi de Sud, Israel, Japonia şi Africa de Sud. Centrele muzicale principale în care activează în această perioadă sunt Viena, Franţa, Anglia şi SUA. În calitate de dirijor invitat permanent, Bergel colaborează timp îndelungat cu orchestrele simfonice din Houston, Bruxelles şi Strasbourg, iar în calitate de dirijor-şef cu BBC Wales Symphony Orchestra. Între 1974 şi 1980 conduce cursul de orchestră şi dirijează orchestra simfonică a Festivalului internaţional de Tineret de la Bayreuth. Din 1979 este profesor onorific de dirijat şi educaţie orchestrală la Universitatea de Arte din Berlin, iar în 1989 devine dirijor-şef pe viaţă al Filarmonicii din Budapesta. Repertoriul său bogat şi variat îşi are punctele de referinţă atât în muzica simfonică a lui Beethoven, Brahms şi Bruckner, cât şi în oratoriile şi misele lui Bach, Händel şi Mozart. În ultimii ani de viaţă se face remarcat ca cercetător al operei lui Bach. Scrie două cărţi despre „Arta fugii“ de J.S.Bach, cărţi în care formulează pentru prima dată teza bipolarităţii tematice ca bază spirituală a acestei capodopere şi demonstrează atât concepţia ei ciclică, organic-unitară, cât şi principiile de ordine pe care este clădită această lucrare. În completarea sa la fuga finală neterminată, B. aduce dovada faptului că finalizarea este posibilă fără nici o contribuţie proprie, doar urmând principiile formale, structurale şi armonice stabilite de Bach în părţile anterioare ale lucrării. (LSS-KT, DFDKK)
Publicaţii: Johann Sebastian Bach. Die Kunst der Fuge, Bonn, 1980; Bachs letzte Fuge, die „Kunst der Fuge“ - ein zyklisches Werk, Bonn, 1985.

Bergel, Hans

Hans Bergel (Fotografie: Konrad Klein, 1999)

Fratele lui Erich B, scriitor şi jurnalist, * Râşnov (jud. Braşov) 26.07.1925, trăieşte în Gröbenzell lângă München. Începe studiul istoriei artei şi al filosofiei la Bucureşti şi la Cluj, dar nu finalizează din motive politice. Este condamnat de trei ori: în 1947, 1954 şi 1959. În cadrul „Procesului scriitorilor germani“ este condamnat la 15 ani de închisoare, fiind eliberat în 1964. În 1968 emigrează în Republica Federală Germania, între 1970 şi 1989 este redactor la Siebenbürgischen Zeitung (Ziarul Transilvănean – editorial al saşilor transilvăneni din Germania), iar din 1989 scriitor şi publicist independent, coeditor al „Südostdeutsche Vierteljahresblätter“, colaborator al Radiodifuziunii Bavareze.
Deja la finele anilor cincizeci, B. se face remarcat atât prin talentul său literar cât şi prin nonconformismul  politic al primelor sale cărţi. Învăluit în mantia istoriei, mesajul politic al nuvelei „Principe şi lăutar“ („Nu sunt târfă, iar arta mea nici atât“) aduce autorului ani grei de închisoare. Operele literare scrise după emigrare tratează atât teme legate de Transilvania, cât şi subiecte universale („…und Weihnacht ist überall“). Purtând amprenta lui Kleist, dar şi a altor prozatori marcanţi ai secolelor XIX şi XX, proza lui Bergel impresionează printr-un limbaj viguros, peisaje sugestive şi prezentarea de destine umane în situaţii-limită. Romanul „Dans în lanţuri“ („Tanz in Ketten“) zugrăveşte practicile terorii totalitare comuniste şi relatează în mod realist şi captivant condiţiile de detenţie duse până la limita extremă a suportabilităţii, condiţii ce depăşesc limitele capacităţii de înţelegere umane. În eseurile sale despre artă şi politică, B. militează pentru „complexitatea contrapunctică a Europei“. În calitate de jurnalist şi orator critic, vede în motivul libertăţii baza demnităţii umane. B. se implică intens în sensul îmbunătăţirii situaţiei conaţionalilor săi şi ia poziţie cu mult curaj în spaţiul public împotriva încălcării drepturilor omului în România comunistă. Pentru activitatea sa literară şi politică i-au fost conferite multe distincţii (printre altele Premiul Dehio 1972; Premiul Mass Media 1982, 1989; Crucea de merit a Republicii Federale Germania 1987; Premiul pentru cultură al Fundaţiei Saşilor Transilvăneni 1988; cetăţenia de onoare a Braşovului 1996; titlul de dr. h.c. al Universităţii din Bucureşti 2000; Ordinul de merit al României în rang de ofiţer 2009; cetăţenia de onoare a Râşnovului 2012; Premiul „Andreas Gryphius“ 2013; Premiul pentru cultură 2014 al Asociaţiei Bavareze a Germanilor Expulzaţi; Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor Braşov pentru anul 2014; Medalia de aur a Federaţiei Saşilor Transilvăneni din Austria 2015; Marele premiu pentru literatură Euro Invent 2015 pentru volumul „Judecătoarea și fiii ei”). (LSS-StS, DFDKK)
Opere (selecţie): Fürst und Lautenschläger, Buc., 1956; Die Straße der Verwegenen. Erzählungen, Buc., 1957; Die Abenteuer des Japps, Buc., 1958; Die Rennfüchse, Roman, München, 1969; Im Feuerkreis, Erzählungen, Innsbruck, 1972; Würfelspiele des Lebens. Vier Porträts bedeutender Siebenbürger, München, 1972; Der Tanz in Ketten, Roman, Innsbruck, 1977, Berlin, 2015 (apărut şi în lb. rom., „Dans în lanţuri“); Siebenbürgen, Bilder einer europ. Landschaft, Innsbruck, 1980 (engl. 1982); Gestalten und Gewalten. Südöstl. Bilder und Begegnungen. Essays, Aufsätze, Vorträge, Innsbruck, 1982; Der Tod des Hirten, Innsbruck, 1985; Das Venusherz, München, 1987; …und Weihnacht ist überall, München, 1988; Das Motiv der Freiheit, München, 1988; Zuwendung und Beunruhigung. Anmerkungen eines Unbequemen. 32 Essays und ein Gespräch. Thaur b. Innsbruck, 1994; Erkundungen und Erkennungen. Notizen eines Neugierigen. Fünfundzwanzig Essays, München, 1995; Wenn die Adler kommen, Roman, München, 1996, Berlin, 2015 (apărut şi în lb. rom., „Când vin vulturii“); Im Spiegellicht des Horizonts. Gedichte und Nachdichtungen. München, 1996; Gesichter einer Landschaft. Südosteuropäische Porträts aus Literatur, Kunst, Politik und Sport, München, 1999; Die Wiederkehr der Wölfe, Roman, München, 2006, Berlin, 2015 (apărut şi în lb. rom., „Întoarcerea lupilor“); Erich Bergel. Ein Musikerleben. Persönliche Notizen zur Biographie, Kludenbach, 2006; Wegkreuzungen. Dreizehn Lebensbilder, Bamberg, 2009; Die Wildgans. Geschichten aus Siebenbürgen, München, 2011; Am Vorabend des Taifuns. Geschichten aus einem abenteuerlichen Leben, Berlin, 2011; Wir setzen das Gespräch fort… Briefwechsel eines Juden aus der Bukowina [M. Winkler] mit einem Deutschen aus Siebenbürgen, Berlin, 2012; Der schwarze Tänzer. Ausgewählte Gedichte, Berlin, 2012; Verlorener Horizont. Fünfzig Gedichte aus dem Rumänischen. Übersetzt und herausgegeben von H.B., Berlin, 2012; Das Spiel und das Chaos. Essays und Vorträge, Berlin, 2013; Von Palmen, Wüsten und Basaren. Reisenotizen aus Israel. Berlin, 2013; Judecătoarea și fiii ei. Povestiri, Cluj, 2014; Europäische Impressionen. Reisebeobachtungen zwischen Klausenburg und Rom, Berlin, 2014; Notizen eines Ruhelosen. Tagesaufzeichnungen 1995 bis 2000, Berlin, 2014; Vom anderen Europa. Aus Geschichte und Gegenwart südosteuropäischer Landschaften. Sechs Essays, Berlin, 2015; Die Verweigerung der Negativität. Gespräch über Hiob und Apollon (zusammen mit M. Winkler), Berlin, 2016; Glanz und Elend der Siebenbürger Sachsen. Rückblicke und Ausblicke eines Beteiligten, Berlin, 2017.
Note bibliografice. H. Pongs: Das Bild in der Dichtung, vol. 4, 1973; W. Myss: H.B. 60 Jahre alt, în: SVJB, 1985/3; H. Mieskes: Sb.-S. Kulturpreis 1988 für H.B., în: SVJB, 1988/3; E. Martschini: H.B. – Minderheitendasein, Schriftstellerexistenz und politische Systeme. Eine Untersuchung zu Leben und Werk, Buc., 2005; G. Guţu (ed.): „… dass ich in der Welt zu Hause bin“. H.B.s Werk in sekundärliterarischem Querschnitt, Buc., 2009; R. Rădulescu: Europäertum eines Inseldaseins. Identitäts- und Alteritätsbewusstsein im Werk H.B.s, Buc., 2009; R. Windisch-Middendorf: Der Mann ohne Vaterland. H.B. – Leben und Werk, Berlin, 2010; [N.N.]: Was einer schreibt, das ist er. Wie das eine das andere intensiviert, wird im Gespräch mit dem Schriftsteller H.B. Ereignis (Interview), în: KK, 1288, 20.02.2010; E.Sch.: Dr. h.c. H.B. wurde 85. Neueste Monografien würdigen sein Leben und Werk, în: Spiegelungen, vol. 3/2010; D. Roth: Einem Freund. H.B. zum Fünfundachtzigsten, în: NKZ, 08.10.2010; A. Blandiana: Omagiu lui H.B., în: Astra, vol. 3-4/2011; R.C.: Râșnoveanul H.B. a fost declarat cetățean de onoare al Râșnovului, în: Transilvania Expres, 15.10.2012; A.E.: „Den Gegensatz mitdenken…“. Kulturpreis für H.B., în: NKZ, 30.09.2014; R. Rădulescu: Das literarische Werk H.B.s, Berlin, 2015; P. Paspa: Worte an einen „Fast-90-jährigen“. Offener Brief eines Bewunderers an den Jubilar zum anstehenden 90. Geburtstag, în: NKZ, 30.06.2015; G. Guţu: Das Unerwartete als das Vorhersehbare. Der Schriftsteller H.B. wird 90 Jahre alt, în: SbZ, 15.07.2015; J. Wittstock: „Klarheit und Disziplin des Ausdrucks“. H.B.s Tagebuch-Literatur/Anlässlich seines neunzigsten Geburtstags, în: ADZ, 24.07.2015; I. Szöllösi: „Mach es ganz“. H.B. beschenkt uns zu seinem Geburtstag mit Einsichten eines jungen 90-Jährigen, în: KK, 1359, 25.08.2015; H. Beer: Nachtrag zu H.B.s 90. Geburtstag. Die Annahme der Herausforderung, în: NKZ, 30.09.2015; R. Windisch-Middendorf: H.B. zum 90. Geburtstag, în: Spiegelungen, vol. 2, 2015; B. Böhls: H.B. für Gesamtwerk geehrt. Auszeichnung mit „Opera Omnia“-Preis in Kronstadt, în: SbZ, 10.08.2016.

Berger, Wilhelm Georg

Compozitor şi muzicolog, * Rupea 04.12.1929, † Bucureşti 08.03.1993. Paralel cu studiul viorii, violei, compoziţiei şi muzicologiei la Conservatorul din Bucureşti (1948-1952), B. activează ca violonist al Filarmonicii de Stat din Bucureşti (până în 1958) şi între anii 1953–1958 în cadrul cvartetului de coarde al Uniunii Compozitorilor, al cărei secretar devine în 1968. Primeşte mai multe premii internaţionale de compoziţie. Deşi B. nu a predat la nici o instituţie de învăţământ, prin opera sa componistică, prin iniţiativele sale organizatorice şi prin contactele sale personale a influenţat atât tânăra generaţie de compozitori cât şi viaţa muzicală din România. Pornind de la estetica lui Hindemith şi a lui Hartmann, păstrează elementele de formă clasice, dar include tehnici noi, încercări de a „înnoi tradiţia“ şi creează pornind de la substanţa muzicală pură un sistem de compoziţie independent, bazat pe sinteză, sistem ce i-a dat posibilitatea să transmită gândirea sa muzicală preponderent abstract-epic-contemplativă. (LSS-KT)
Compoziţii (selecţie): 21 simfonii (dintre care nr. 10 pentru orgă şi orchestră; nr. 11 “Sarmisegetuza” cu cvartet vocal şi cor mixt; nr. 14 „B.A.C.H.“); variaţiuni simfonice; Concert pentru coarde; „Meditaţii“ pentru orchestră de cameră; „Baladă“ pentru orchestră de cameră. Concerte (cu orchestră) pentru: vioară (2 concerte); violă (2 concerte); violoncel; 2 viori; vioară şi violoncel; vioară şi violă; vioară, violoncel şi pian; flaut; clarinet. Oratoriul „Ştefan Furtună“ (text: G. Dan); drama simfonică „Faust“ (după Goethe, partea a II-a) pentru cor mixt, recitator, coarde şi orgă; cantate; coruri. „Vânătoarea“, ciclu de lieduri pentru bariton şi pian (după G. Topîrceanu); „Sonete de Petrarca“, ciclu de cântece pentru bariton, flaut, corn, violă, violoncel şi pian. Muzică de cameră: 18 cvartete de coarde; cvintet de coarde; cvintet cu pian; sonate pentru vioară şi pian; violă şi pian; violoncel şi pian; vioară şi violă; violă şi violoncel; flaut, violă şi violoncel; vioară solo; violoncel solo; violă solo. Piese pentru pian şi orgă: Sonate (1979), Parabola (1988), Fantasia modalis (1988), Partita (1989), Magnificat (1991). Misă de Crăciun şi de Paşte pentru soprană, cvartet de coarde şi orgă; Missa solemnis pentru cor mixt, orchestră şi orgă; Messa da requiem pentru solişti, cor mixt, orchestră simfonică şi orgă (1991).
Publicaţii (apărute în lb. rom. la Editura Muzicală Bucureşti): Ghiduri de concert, 6 volume (1967-1977); Cvartetul de coarde de la Haydn la Debussy, 1970; Cvartetul de coarde de la Reger la Enescu, 1979; Dimensiuni modale, 1979; Estetica sonatei clasice, 1981; Estetica sonatei romantice, 1983; Estetica sonatei moderne, 1984; Estetica sonatei contemporane, 1985; Estetica sonatei baroce, 1985; Teoria generală a sonatei, 1987; Mozart, cultură şi stil, 1991; Teoria compoziţiei clasice, manuscris, 1992.

Bickerich, Victor

Victor Bickerich (Fotografie: Rudolf Hannak, 1948)

Dirijor de cor, organist, pedagog muzical, * Lissa (provincia Posen/Poznan, azi Leszno în Polonia) 23.02.1895, † Braşov 18.05.1964. Studiază începând cu 1918 la Academia pentru Muzică Religioasă şi Pedagogie Muzicală de la Berlin, unde urmeză cursul de orgă al lui F. Heitmann.1921 este ales de către Presbiteriul braşovean ca succesor al lui R. Lassel în postul de organist, director muzical şi profesor de muzică în cadrul Parohiei Evanghelice a oraşului Braşov. B. reface Corul de tineri (Corul de elevi al bisericii, Corul Honterus), care după moartea lui Lassel îşi pierduse strălucirea, şi întreprinde cu acest cor turnee în străinătate. Organizează începând cu 1923 la Biserica Neagră o serie de aşa-numite „Motete“, din 1924 concerte de seară în lunile de vară, acestea fiind înlocuite în anii de după război de concertele de la ora cinci, dedicate exclusiv muzicii de orgă. Încă în 1924 B. dirijează la Braşov prima audiţie sud-est-europeană a „Patimilor după Matei“ de J.S. Bach, de asemenea în 1931 „Patimile după Ioan“. Fiind un admirator profund al lui Bach, fondează în 1933 Corul Bach al Bisericii Negre, alături de care interpretează mari lucrări corale. În 1935 urmează remarcabila primă audiţie la Bucureşti a „Patimilor după Matei“ de Bach, apoi primul Festival Bach din Transilvania, în 1936 prima audiţie la Bucureşti a „Patimilor după Ioan“, transmisiuni radiofonice, în 1937 un mare turneu în Germania (cu Recviemul de Mozart). Ca succesor al lui P. Richter, B. preia în 1935 şi conducerea orchestrei Filarmonicii braşovene. În plus predă (din 1928) la Conservatorul ASTRA. În 1962 se retrage din viaţa muzicală.
B. devine alături de P. Richter şi ca succesor al acestuia o autoritate muzicală a Braşovului. Educaţia sa umanistă universală şi ţinuta sa spirituală i-au permis să fie în acelaşi timp o personalitate pedagogică marcantă. A promovat şi a dezvoltat în mod decisiv viaţa muzicală a Braşovului – ceea ce a avut repercusiuni pozitive şi în Regat. Viaţa muzicală bisericească a Braşovului atinge mulţumită lui un nivel artistic de neegalat până în prezent. Susţine tipul de liturghie celebrat de preotul paroh K. Möckel, inspirat din mişcarea de la Berneuchen, şi militează pentru o reorganizare sub aspect muzical a slujbei religioase. (LSS-KT)

Biemel, Walter

Filosof, profesor universitar, * Topčider lângă Belgrad 19.02.1918, † Aachen 06.03.2015. Absolvent al liceului „Honterus“ şi prefect al Coetus Honteri, studiază filosofia, sociologia, psihologia şi istoria artei la Bucureşti, merge în 1942 la Heidegger în Freiburg im Breisgau şi în 1945 la Leuven. Obţine titlul de doctor în 1947 la Leuven („Le concept du monde chez Heidegger“) şi pe cel de docent în 1958 la Köln („Kants Begründung der Ästhetik und ihre Bedeutung für die Philosophie der Kunst“). Împreună cu De Waelhens realizează traduceri din Heidegger în limba franceză. Între 1945 şi 1960 lucrează pentru arhiva Husserl în Leuven şi Köln. Din 1962 până la pensionare este profesor de filosofie la Universitatea Tehnică din Aachen, iar începând cu 1978 activează ca profesor de filosofia artei la Academia de Arte Frumoase din Düsseldorf. Distincţii: 1997 Premiul pentru cultură al Fundaţiei Saşilor Transilvăneni; din 2000 Preşedinte de onoare al Societăţii Române de Fenomenologie; în 2003 dr. h.c. al Universităţii Bucureşti. (LSS, DFDKK)
Publicaţii (selecţie): Jean-Paul Sartre in Selbstzeugnissen und Bilddokumenten (Rowohlts Monographien), Reinbek bei Hamburg, 1964 (26 ediţii până în 1995); Philosophische Analysen zur Kunst der Gegenwart, Haga, 1968; Martin Heidegger in Selbstzeugnissen und Bilddokumenten (Rowohlts Monographien), Reinbek bei Hamburg, 1973 (16 ediţii până în 2002); Gesammelte Schriften (vol. 1: Schriften zur Philosophie; vol. 2: Schriften zur Kunst), Stuttgart/Bad Cannstatt, 1996.
Publicaţii aniversare: Distanz und Nähe. Reflexionen und Analysen zur Kunst der Gegenwart. Festschrift für W.B. zu seinem 65. Geb. Hg. von Petra Jaeger und Rudolf Lüthe. Würzburg, 1983; Kunst und Wahrheit. Festschrift für W.B. zu seinem 85. Geb. Hg. von Mădălina Diaconu, Buc., 2003.
Note bibliografice. H. Schuster: Deutung als Wegstrecke und Ort der Ankunft. Der aus Siebenbürgen stammende bedeutende Philosoph und Kunsttheoretiker W.B. wurde in Aachen 80 Jahre alt, în: SbZ, 25.02.1998; A. Arghir: Einstimmige Korrespondenz. Oana Busuioceanus Briefe an den siebenbürgischen Philosophen W.B., în: SbZ, 31.07.2010; H. Schuster: Denkanstöße gegen die Maßlosigkeit. W.B., der siebenbürgisch-deutsche Philosoph und Kunsthistoriker von Rang, erfüllte in Aachen sein 95. Lebensjahr, în: SbZ, 25.03.2013; lh: Ein Leben im Glückszeichen der Freundschaft. Der Philosoph W.B. ist am 6. März in Aachen gestorben, în: SbZ, 31.03.2015; Stiftung Insel Hombroich: Zum Tod des Philosophen W.B. (1918-2015), în: NKZ, 31.03.2015.

Binder, Paul

Naturalist, istoric, profesor, strănepot al exploratorului Franz Binder din Sebeş („Afrika-Binder“), * Bod 09.03.1935, † Braşov 09.06.1995. Absolvent al liceului maghiar din Braşov (1952), studiază geografia şi geologia la Universitatea Bolyai din Cluj (până în 1956), obţine titlul de doctor în 1971 la Iaşi cu o disertaţie despre geografia istorică a Braşovului. Îşi începe cariera ca profesor de specialitate în Jimbolia (Banat); apoi este bibliograf şi bibliotecar la Biblioteca Regională Braşov precum şi profesor la licee braşovene, iar după 1989 la instituţii de învăţământ superior la Braşov şi în Ungaria (Debrecen, Szeged). B. se dedică în special cercetării interdisciplinare în domeniul geografiei istorice a Transilvaniei şi al relaţiilor culturale interetnice din istoria Transilvaniei. Lista lucrărilor sale cuprinde peste 400 de titluri în limbile germană, română şi maghiară. (LSS, DFDKK)
Publicaţii (selecţie): Utazásek a régi Európában (Călători transilvăneni în vechea Europă, ed.), Buc., 1976; Közös múltunk (Trecutul nostru comun), Buc., 1982; Utazásek a Török Birodalemban (Călători în Imperiul turc, ed.), Buc., 1983; Cavalerii apocalipsului: Calamităţile naturale din trecutul României (împreună cu Paul Cernovodeanu, Premiul „Xenopol“ al Academiei Române, 1993); Pământul României în literatura geografică săsească (1701-1994), Braşov, 1998.
Note bibliografice. W. Wittstock: „Im guten siebenbürgischen Sinn…“. Ein Reiseführer für Siebenbürgen/Ansprüche auf SKV-Schutzhütten anmelden/Datenbank über siebenbürgische Ortschaften/NW-Gespräch mit Dr. P.B., Fachmann für historische Geographie (Interview), în: NW, 28.06.1991; G. Nussbächer: In drei Sprachen. In memoriam zum Tode von Dr. P.B., în: KR, 15.06.1995; P. Niedermaier: O personalitate transilvană, în: Ţara Bârsei, nr. 11 (2012); G. Nussbächer: Amintiri despre P.B., în: Ţara Bârsei, nr. 11 (2012).

Blücher, Gebhard Wilhelm

Gebhard Blücher lucrând la repertoriul de filigrane (1967).

Chimist şi cercetător al filigranologiei, * Braşov 15.01.1934, † idem 05.10.1968. Începând cu 01.12.1962 lucrează la laboratorul de izotopi nou înfiinţat în cadrul spitalului din Braşov. Publică împreună cu T. Wittstock lucrări în domeniul medicinei nucleare. Muncă de pionierat şi cercetări în domeniul tehnicii filigranului: introducerea betagrafiei în România; realizarea primului repertoriu complet de filigrane ale morilor de hârtie din secolul al XVI-lea din Braşov, Sibiu şi Cluj; contribuţii la datarea corectă şi identificarea vechilor tipărituri şi manuscrise săseşti şi româneşti; pe plan mondial prima realizare a unui model matematic cu privire la durata de viaţă a unei variante de filigran; dezvoltarea de noi metode pentru determinarea tirajelor unor tipărituri vechi, pentru calcularea producţiilor de cărţi şi tipăriturilor dispărute. (LSS-GV)
Publicaţii (selecţie): Isotopenfotografie in der Wasserzeichnung, în: FzVL, Buc., an 10, nr. 1/1967, p. 140-141; Filigranele brașovene și tipăriturile chirilice din sec. al XVI-lea, în: Revista bibliotecilor, nr. 7 (1967), p. 421-426; Datierungsmöglichkeiten mit Hilfe von Wasserzeichen, ein mathematisches Modell, în: Papiergeschichte, Mainz, an 18 (1968), nr. 5/6, p. 58-63; Bestimmung der Auflagenhöhe von Kronstädter Drucken des 16. Jh.s mit Hilfe der Wasserzeichen, în: Magyar Könyvszemle, an 84 (1968), nr. 4, p. 343-350.
Note bibliografice. P. Binder: G.B., în: Revista bibliotecilor, nr. 12/1968; G. Nussbächer: G.B., ein Leben für die Wissenschaft, în: KR, 10.01.1969; idem: Ein Wissenschaftler hoher Reife. G.B. zum Gedenken (15. Januar 1934 – 5. Oktober 1968), în: NW, 30.01.1969; idem: Betagrafie von Wasserzeichen in Rumänien, în: KR, 02.07.1971; idem: Ein Pionier der Wasserzeichenkunde. G.B. zum Gedenken, anlässlich seines 10. Todestages, în: NW, 30.09.1978; idem: Irrige Geschichtsdatierungen mit Wasserzeichen berichtigt. Ein Chemiker im Dienste der Geschichtswissenschaft: G.B., în: NW, 16.10.1983; idem: Ein Pionier der Wasserzeichenkunde: G.B., în: Aus Urkunden und Chroniken, vol. 2, Buc., 1985; idem: Contribuţia lui G.B. la dezvoltarea filigranologiei româneşti, în: Limba română, nr. 3/1988; idem: Moderne Wasserzeichen-Forschungen. G.B. und die Buchdruckgeschichte, în: KR, 14.10.1988.

Bömches, Friedrich von

Friedrich von Bömches: Autoportret (ulei pe pânză, 1974)

Pictor şi grafician, * Braşov 27.12.1916, discipol al lui Hans Eder, Fritz Kimm şi Hans Mattis-Teutsch. Între 1938 şi 1945 serviciu militar şi participare la „Operaţiunea Barbarossa“, între 1945-1950 deportare la muncă silnică în URSS. Între 1950-1978 realizează la Braşov peste 20.000 de picturi şi schiţe, ce rămân în oraşul natal în momentul emigrării pictorului în Germania (1978). În România, lucrările lui B. sunt prezente în toate marile muzee. Operele lui sunt expuse şi în Muzeul Suermondt din Aachen, muzeul „Schlossmuseum” din Homburg, Muzeul Transilvănean Schloss Horneck în Gundelsheim (Germania), Muzeul Cantonal din Ohio (SUA) şi în multe colecţii publice şi private. În Germania, B. onorează multe comenzi de portrete ale unor personalităţi ştiinţifice (Hermann Oberth, Martin Heidegger), artistice (Peter Ludwig), politice (Ph. Jenninger, H.-D. Genscher, H. Waffenschmidt) şi din domeniul industriei (A. Krupp von Bohlen und Halbach, B. Beitz). În România, B. primeşte printre altele Ordinul Meritul Cultural, iar în Germania este distins cu Premiul pentru cultură al Fundaţiei Saşilor Transilvăneni (1989). Walter Biemel distinge în evoluţia artistică a lui B. două etape: una extrovertită, urmată de una vizionară – „nu mai avem orientarea din exterior spre interior, ci din interior spre exterior”. Un „expresionism liric şi exploziv” caracterizează ambele etape. (LSS-WM)
Publicaţii: Desene (Zeichnungen), Wiehl, 1998.
Note bibliografice. E. Axmann: Von der Skizze zum Bildwerk. Atelierbesuch bei F.B., în: NW, 24.01.1964; H. Anger: Keine stille Augenweide. F.B. stellt im Kronstädter „Arta“-Saal aus, în: KR 14/09.04.1971; H. Bielz: Vibrierende Farben und Linien. Neues aus dem Atelier F.B.‘, în: KR 30/27.07.1973; Idem: Distanz zwischen Wissen und Können. Besuch in der Werkstatt von F.B. (Interviu), în: KR 6/06.02.1974; W. Gottschick: Rastlose Bilderflut. Zur F.-B.-Retrospektive im Victoria-Saal von Braşov, în: NW, 09.03.1974; R. Şorban: F.B., Buc., 1975; H. Bielz: Provoziert den Nachvollzug. F.B. stellte in der BRD erfolgreich aus, în: KR 30/23.07.1976; R. Wittstock: Gehaltvoll und formvollendet. Zur F.-B.-Retrospektive in Braşov, în: NW, 02.04.1977; R. Wittstock-Reich: Einer unserer bedeutendsten Künstler. B.-Retrospektive fand in Bukarest großen Anklang, în: NW, 16.07.1977; H. Lauer: B. im Dalles-Saal. Überraschendes Wiedersehen mit einem Bekanntgeglaubten, în: KR 29/22.07.1977; W. Biemel: Einführung zum Skizzenbuch von F.v.B., 1979; H. Bergel: Laudatio zur Verleihung des Sb.-S. Kulturpreises an F.v.B., Dinkelsbühl, 1989 (manuscris); W. Myss: Kunst in Sb., Thaur bei Innsbruck, 1991; G. Schwarz: Gereiftes Alterswerk. Bibliophiler Band mit Zeichnungen von F.v.B. erschienen, în: SbZ, 20.02.1999; E. Axmann: „Hommage ŕ F.v.B.“. Zum 85. Geburtstag des Künstlers: Ausstellung in Wiehl, der drei weitere im Umkreis folgen werden, în: SbZ, 15.01.2002; G. Aescht: In der Unruhe liegt die Kraft. Jubiläumsausstellungen für den siebenbürgischen Maler F.v.B. im Oberbergischen Land, în: SbZ, 30.04.2002 (Preluat din KK, apărut şi în: KR 22/01.06.2002); Muzeul de Artă Braşov: Catalog F.v.B., Bv., 2006.

Bömches von Boor, Helge

Cântăreţ de operă (bas), * Braşov 18.09.1933, † Osnabrück 16.10.2014. Membru al ansamblului de solişti al Teatrului Muzical Braşov, participări la festivaluri internaţionale (Bucureşti, Salzburg, Viena, Wales, Ravenna, Verona), realizează spectacole ca invitat la Dublin, Geneva, Bologna, München. Este angajat ca prim solist (bas) la teatrul Pfalztheater Kaiserslautern (1975), din 1977 ocupă acceaşi funcţie la teatrul din Osnabrück. (LSS-KT)
Publicaţii: Blick hinter die Kulissen oder Aus dem Tagebuch (m)eines Sängerlebens, Sibiu, 2011.
Note bibliografice.   Ch.   Chiriac: „Blick   hinter   die   Kulissen…“ mit H.v.B. Sängererinnerungen aus erster Hand, în: ADZ, 10.08.2012; idem: „Ich wusste nur, dass ich singen musste“. Abschied von dem Opernsänger H.v.B., în: ADZ, 31.10.2014; H. Bergel: „Du holde Kunst…“. Dem Sänger H.v.B. zum Gedenken, în: SbZ, 05.11.2014.

Brandner, Anton

Dirijor, pedagog muzical, compozitor. * Mühldorf/Mlýnská lângă Karlsbad/Karlovy Vary (Boemia) 29.11.1840, † Braşov 15.10.1900. B. se stabileşte la Braşov în 1869 în calitate de director muzical şi dirijor (capelmaistru) al oraşului. Fondează în 1878 Societatea filarmonică braşoveană, împreună cu care introduce la Braşov în cadrul concertelor filarmonice un repertoriu simfonic de înalt nivel, de regulă cu participarea orchestrei oraşului (Stadtkapelle), pe care o aduce pe o treaptă artistică notabilă. Între 1885 şi 1889 activează în plus ca prim dirijor al corului Asociaţiei Muzicale a Bărbaţilor (Kronstädter Männer-Gesangverein). (LSS-KT, DFDKK)
Lucrări: un singspiel, uverturi de concert, piese de orchestră, dansuri.
Note bibliografice. H. Cristian: Ein unvergesslicher Dirigent. 100 Jahre seit dem Tod Anton Brandners (1840-1900), în: KR, 21.10.2000; C. Catrina: Braşovul muzical enciclopedic. Muzicienii noştri. Predecesori şi contemporani (Compendiu). Ediţie îngrijită de L. Iacobescu. Braşov, 2015, p. 78 urm.

Bredt, Hans Andreas

Agronom, * Sibiu 01.11.1900, † Vulcan/Ţara Bârsei 06.08.1971. B. studiază agronomia la Cluj şi Halle/Saale. Începând cu 1925 este şeful secţiei de ameliorare a seminţelor la producătorul de seminţe W. Stephani (Feldioara), din 1927 activează ca profesor de specialitate, din 1938 ca director al Şcolii Agricole din Feldioara. Între 1941 şi 1944 conduce secţia agricolă şi de cultivare a plantelor a Oficiului pentru activitatea ţăranilor (Landesbauernamt) al Grupului Etnic German din România. După deportarea la muncă forţată în Uniunea Sovietică în ianuarie 1945 activează din 1947 ca învăţător la Feldioara şi din 1949 ca profesor de specialitate la Şcoala de Agricultură din Feldioara (transformată în şcoală cu predare în limba română). (LSS-EW)
Note bibliografice. H.A. Hienz: Beiträge zum Schriftsteller-Lexikon, Köln/Wien, 1981, p. 179.

Brennerberg, Irene von

Violonistă şi pedagog muzical, * Braşov 14.03.1873, † idem 01.10.1922. Elevă a lui A. Brandner, îşi dă debutul concertistic la Braşov la vârsta de nouă ani. Curând este acceptată ca membră al Societăţii filarmonice braşovene, având reputaţia de tânără stea muzicală a oraşului. La 11 ani cântă pentru regina României, Elisabeta. La 13 ani este acceptată ca elevă a primei clase a Conservatoriului de la Viena, ale cărui cursuri le absolvă după trei ani, primind o distincţie importantă („1. Preis der öffentlichen Preis-Konkurrenz“) în Sala Asociaţiei Muzicale Vieneze. În 1890 îşi continuă pregătirea muzicală la Paris. Începând cu 1893 concertează cu mare succes în toate centrele muzicale ale Europei, în repetate rânduri la Curtea imperială germană precum şi cu ocazia celei de-a 60-a aniversări de domnie a Reginei Victoria, primind preţuirea deosebită a acesteia. Se stabileşte la Berlin, unde activează şi ca profesor la Conservatorul Scharwenka. Petrece lunile de vară de regulă în Transilvania, dând concerte. Îşi dă concursul în repetate rânduri la Braşov ca solistă invitată a Societăţii filarmonice braşovene, a cărei membră de onoare devine în 1898. În timpul războiului (1916-1918) şi după aceea dă concerte de binefacere pentru a ajuta victimele războiului. În 1920 suferă un atac de paralizie în timpul unui concert, după care se retrage în oraşul natal. (LSS-KT)
Note bibliografice. K. Teutsch: Virtuosin von europäischem Rang. I.v.B., Siebenbürgens bedeutendste Geigerin, wurde vor 125 Jahren geboren, în: SbZ, 31.03.1998.

Chenot, Adam

Medic, „Protomedicus“ als Transilvaniei, * Habâru în provincia belgiană Luxemburg 19.08.1722, † Viena 02.05.1789. Studii medicale la Viena, obţine titlul de dr. med. la Viena la 21.08.1755. Conform dorinţei împărătesei Maria Theresia, este trimis la 13.05.1756 la Sibiu în calitate de medic specializat în boli infecţioase („Contagionsphysikus“), pentru a lupta împotriva epidemiei de ciumă. De acolo merge la Braşov, unde epidemia izbucnise deja în octombrie 1755. În spitalul militar din Schei, Ch. se îmbolnăveşte el însuşi, dar scapă cu viaţa. Dintr-un număr de 1498 bolnavi de ciumă în oraş, reuşeşte să vindece 58,2%, ceea ce este remarcabil, având în vedere mortalitatea de 70-80% cauzată de ciumă. În ianuarie 1758, Ch. revine ca medic sanitar („Sanitätsphysikus“) la Sibiu şi devine preşedintele Colegiului sanitar din Transilvania (Siebenbürgische Sanitätskommission). În 1770/71 izbucneşte din nou o epidemie de ciumă în sudul Transilvaniei. Datorită unor măsuri drastice als lui Ch., numărul bolnavilor este limitat la 1645, în vreme ce în Podolia, Volhinia şi Galiţia numărul de morţi atinge 150.000. În 1774, Ch. este numit primul „Protomedicus“ al Transilvaniei, având sediul la Sibiu. Această funcţie îi corespunde practic celei de ministru al sănătăţii. Pe baza experienţei sale în tratarea a mii de cazuri de ciumă, Ch. fixează perioada de incubaţie a ciumei la patru zile, cărora la adaugă o marjă de siguranţă de şase zile. Aşadar, Ch. recomandă o perioadă de carantină de zece zile în cazuri suspecte de ciumă şi ridicarea deplină a carantinei în timpuri fără epidemie de ciumă, măsură pe care împăratul Iosif al II-lea o introduce cu titlu obligatoriu în 1785. În 1783, Ch. este chemat de către împăratul Iosif al II-lea la Viena, unde i se conferă funcţia de consilier medical, pe care o va ocupa până la sfârşitul vieţii. (LSS-AH)
Publicaţii (Selecţie): Tractatus de peste, Viena, 1766, traducere în lb. germană de J.W. Schweigart, Dresda, 1776; Hinterlassene Schriften über die ärztliche und polit. Anstalten bey der Pestseuche, Viena, 1798.

Christophori, Simon

Scriitor, * Braşov 27.10.1670, † idem 18.10.1726, fiu al cizmarului Jakob Gaitzer, care fusese decapitat în 1689 ca fiind unul dintre conducătorii revoltei braşovene. Urmează cursurile gimnaziale în oraşul natal, apoi pleacă în călătorii (Polonia, Franţa) şi studiază dreptul la Wittenberg începând cu anul 1695. După întoarcerea la Braşov ocupă diverse funcţii în administraţia oraşului (membru al Colegiului Centumvirilor, judecător orăşenesc) şi a ţării. Ch. dispune de un talent literar ieşit din comun şi este unul dintre cei mai productivi şi reprezentativi poeţi germani din Transilvania secolului al XVIII-lea. Multe dintre poeziile sale se referă la evenimente cotidiene, la fel ca şi însemnările sale de jurnal. Graţie puterii sale de observaţie extraordinare, Ch. urmăreşte cu multă atenţie nu doar întâmplări care au loc în anturajul său, ci şi evenimente care preocupă marile spirite ale vremii. Este un critic nemilos al ipocriziei preoţilor – poate din acest motiv se simte atras de pietism – şi al iezuiţilor, a căror expansiune în Transilvania o urmăreşte cu îngrijorare. Nu în ultimul rând, critica lui Ch. se îndreaptă împotriva consilierilor oraşului, descoperind încercările acestora de a se îmbogăţi şi intrigile lor corupte. (LSS-StS)
Publicaţia principală: Aus dem Tagebuch des S.C. alias Gaitzer, ed. J. Groß, Bv., 1917.
Note bibliografice. M. Markel: Gedichte aus den „Quellen“. Gelegenheitslyrik im Umkreis des Kronstädter Schusteraufruhrs. Ein zu wenig bekanntes Literatur-Kapitel, în: KR, 07.01.1983 (I), 14.01.1983 (II), 28.01.1983 (III); St. Sienerth: Geschichte der sb.-dt. Literatur im 18. Jh., Cluj, 1990, p. 65-66.

Copony, Hans

Hans Copony (Fotografie: arhiva Peter Simon)

Cântăreţ de operă (tenor liric), * Cristian (Ţara Bârsei) 30.08.1873, † idem 28.05.1934. Urmează şcoala elementară la Cristian şi Liceul „Honterus“ la Braşov. Studii de medicină la Graz începând cu 1892, apoi de chimie, finalizate cu doctorat. În timpul studiilor ia lecţii de canto. Colaborează cu teatrele din Graz, Heidelberg, Freiburg im Breisgau, Magdeburg, Mannheim şi Wiesbaden (unde i se conferă în 1911 titlul de „Kammersänger“). C. este solist invitat în metropolele muzicale europene, între altele cântă pe scena Operei din Paris şi a Teatrului alla Scala din Milano. În ianuarie 1915 este luat în armată. Luptă în Primul război mondial mai ales pe frontul din Tirolul de Sud. Este luat prizonier în Italia şi eliberat în 1919. Iniţial reuşeşte să-şi continue cariera de artist liric, dar aceasta se încheie brusc în momentul în care este arestat la graniţă în urma unei şederi în Transilvania cu apariţii publice. Arestarea are loc sub pretextul unei scrisori cu conţinut politic, pe care un prieten l-ar fi rugat s-o aducă al destinatar. H.C. este condamnat la cinci ani de închisoare şi îşi execută sentinţa în închisoarea de la Jilava, unde se îmbolnăveşte de rinichi, ceea ce îi va provoca decesul după eliberare. (LSS-KT, DFDKK)
Note bibliografice: H. Wolf: Schicksal, în: Neustädter Nachrichten. Heimatbrief der Neustädter Nachbarschaft, nr. 27, oct./ dec. 1963, p. 1-3; H.K. Copony: Die Copony-Sippe. Sippenbuch (Privatdruck), 1992, p. 81-82.

Copony, Johann (Jean)

Cantor şi compozitor la Braşov, * Prejmer ca. 1730, † Braşov, noiembrie 1774. Viaţa şi creaţia sa încă nu au fost cercetate. (LSS-KT)
Opere: Arii pentru soprană, două viori şi orgă; Cantată pentru Sărbătoarea Învierii pentru cor la 4 voci, instrumente şi bas continuu; „Aria ad Festum Nativitatis Christi“ pentru soprană solo, cor la 4 voci, clarino solo, vioară solo, violă şi cembalo obligato; „Animato mio tesoro“ (recitativ şi arie); „Serenata“ (1742); Arie de doliu pentru cor, orchestră şi orgă (manuscrise în fosta bibliotecă a liceului german din Braşov).

Coulin, Alfred Martin

Alfred Martin Coulin (Fotografie: Konrad Klein, 1989)

Jurnalist, fiu al pictorului Arthur Coulin, * Braşov 10.11.1907, † Köln 05.06.1992. Îşi petrece copilăria la Roma, urmează cursurile Liceului Brukenthal la Sibiu, studiază matematica, filosofia şi teologia la Kiel, Berlin şi Bucureşti; din 1931 activează la Bucureşti ca jurnalist („Bukarester Tageblatt“ şi alte publicaţii de limbă germană), între 1945 şi 1947 muncă forţată în URSS; din 1948 în Germania; lucrează ca jurnalist („Neue Zeitung“, „Stuttgarter Nachrichten“), din 1963 realizează emisiuni de limbă străină la „Deutschlandfunk“ (Köln). Contribuţii despre Transilvania, România, Sud-estul Europei. Crucea de merit a Republicii Federale Germania (gradul 1), Medalia de aur „Rudolf Vogel“ ş. a. (LSS)
Publicaţie: 800 Jahre im Karpatenbogen – Hermannstadt. Eine dt. Gründung in SO-Europa, Köln, 1980.
Note bibliografice. H. Meerkatz (Hg.): Minderheiten, Berlin, 1974, p. 95-109; P. Nasarski (ed.): Deutsche Schulen im Ausland, vol. 2, Berlin/Bonn, 1989, p. 191-206; Journalisten-Handbuch 1974, Wiesbaden, 1974, p. 50; H. Schuster: Ein Leben, in guten Zusammenhängen gelebt. Zum Tode des Publizisten A.M.C., în: SbZ, 20.06.1992.

Coulin, Arthur

Arthur Coulin
Arthur Coulin: Autoportret (1910)

Pictor,* Sibiu 20.09.1869, † Heidelberg 09.11.1912. „Dorinţa nestăvilită de a desena” (C. Dörschlag) îl poartă pe Coulin după bacalaureat mai întâi la Graz/Austria, apoi pentru doi ani la Academia de Arte din München. Se lasă inspirat de Leibl şi Feuerbach; prieten cu Friedrich Mieß, Fritz Schullerus, Octavian Smigelschi şi Robert Wellmann. Începând cu 1892 îl găsim la Budapesta, unde se căsătoreşte în 1897 cu violonista Olga, n. Fogarascher. Aceasta influenţează decisiv viaţa şi arta lui Coulin. În 1898 bursă pentru colonia de artişti de la Nagybanya (Baia Mare). În 1900 prima călătorie la Roma, păstrând o legătură strânsă cu Robert Wellmann în munţii Sabini; apoi până în 1907 la Braşov şi la Sibiu, unde desfăşoară o activitate energică pentru stimularea artei locale, fiind co-fondator al Asociaţiei „Sebastian Hann” şi al revistei „Die Karpaten” (Carpaţii) patronată de Adolf Meschendörfer; în atelierul lui Friedrich Mieß participă la întâlnirile tinerei generaţii de pictori. C. cooperează la realizarea picturii interioare a Bisericii patriarhale ortodoxe din Sibiu. Din septembrie 1908, datorită unui premiu acordat de episcopul Fraknoy în Italia, C. se mută definitiv la Roma, unde îşi perfecţionează arta, ajungând la maturitatea artistică ce este întreruptă de boală şi de moartea sa timpurie. Acestea „i-au văduvit opera de maturizarea finală, însă au permis ca ea să reprezinte – mai mult decât operele contemporanilor săi – expresia valabilă, finalizată prin ea însăşi, a acelei noi etape de dezvoltare, etapă definitorie a noii picturi săseşti transilvănene” (H. Krasser). (LSS-AC)
Opere (selecţie): Mireasa pictorului (1896); În faţa samovarului (1898); Cap de copil (1900); Din Italia, Fetiţa cu fluture (1911, Galeria Naţională a Ungariei, Budapesta); Ţărănci din Ţara Bârsei (1903, Galeria Brukenthal, Sibiu); Portret Pucheria Smigelschi (1904); Ţărancă româncă (1905); Violonista Olga Coulin (1908); Autoportret (1910); La cămin, Ţărancă italiancă (1911, Galeria Brukenthal, Sibiu); Împărtăşanie, Biserica evanghelică din Henndorf (1911); În livada de măslini (1911, Galeria Brukenthal, Sibiu).

Coulin, Olga,

Violonistă şi pedagog muzical, soţia pictorului Arthur Coulin, * Braşov 27.02.1875 (n. Fogarascher), † Sibiu 26.02.1959. Predă la Academia de Muzică din Roma; activează ca solistă, artist cameral şi dascăl privat de muzică la Sibiu. Unul dintre elevii ei, cel care mai târziu avea să devină profesorul de lb. germană Wilfried Bielz, îşi aminteşte: „Putea să povestescă în culori foarte vii despre studiile ei muzicale şi unele concerte, de exemplu ca solistă la Sankt Petersburg (…).“ De asemenea: „Când profesoara mea îmi cânta, cu arcuşul liniştit, sunetul plin, aproape fără tremolo, înţelegeam ce înseamnă o interpretare autentică şi însufleţită, lipsită de orice efecte şi de vanitate.“ (LSS-KT, DFDKK)
Note bibliografice: W. Bielz: Unterwegs durch die Jahre. Erinnerungen. Bensberg o.J., [2018], p. 46.

Croner, Daniel

Manuscris al lui Daniel Croner (Tabulatura nouă germană de orgă)

Preot şi prodecan al Ţării Bârsei * Braşov 22.03.1656, † Hălchiu 23.04.1740. Elev al gimnaziului de la Braşov şi al renumitului gimnaziu „Magdalaneum” din Breslau (azi Wroclaw, Polonia). Studiază între 1681 şi 1683 teologia evanghelică la Wittenberg, concomitent cu studiul muzicii la clasa cantorului şi organistului J. Ulich. În urma unei boli se întoarce în 1683 la Braşov, unde activează din 1691 ca predicator la biserica „Sf. Ioan” şi din 1693 la Biserica Neagră. Despre perioadele în care a fost preot în Hălchiu (începând cu 1701) şi prodecan al Capitolului Ţării Bârsei („Burzenländer Kapitel”, din 1735) există doar puţine informaţii, care de fapt se referă la familia sa.
Manuscrisele lui Croner includ două volume de tabulaturi (în aşa-numita tabulatură nouă germană): o culegere de compoziţii străine şi proprii pentru orgă şi cembalo sub titlul Tabulatura Fugarum, Praeludiorum, Canzonarum, Tocatarum et Phantasiarum (Breslau/Wroclaw, 1681, Wittenberg, 1682, Braşov, 1684) şi Tabulatura Fugarum et Praeludiorum. Această a doua culegere cuprinde piese compuse de Croner, care reprezintă cele mai vechi documente transilvănene în domeniul muzicii de orgă. (LSS-KT, DFDKK)
Ediţii: D.C., Muzică veche de orgă din Transilvania, 3 caiete, ed. A. Porfetye (Breitkopf & Härtel, Wiesbaden, 1971/72); D.C., Tabulaturae, ed. A. Pernye, Budapesta, 1987; The Brasov Tablature – ed. H. Baron, Madison, 1984; D.C., Tabulatura Fugarum et Praeludiorum, ed. St. Schlandt, Timișoara, 2007.
Note bibliografice: A. Pernye: text introductiv la discul D.C., Tabulatura, Hungaroton SLPX 11820-21, Budapesta, 1978; idem: D.C., Tabulaturae, Budapesta, 1987; D. Plajer: D.C., în: Karpatenrundschau 44/30.10.1981; A. Niedermaier: D.C. – Der Kronstädter Organist und Komponist, în: Beiträge zur Musikgeschichte der Siebenbürger Sachsen II = Musikgeschichtliche Studien 4b, ed. K. Teutsch, Kludenbach, 1999, p. 30-45; St. Schlandt: D.C. – Preot si compozitor brașovean al sec. al XVII-lea, în: Țara Bârsei, an VI (XVII), Bv., 2007.

Csaki-Copony, Grete

Pictor şi grafician, * Zărneşti, jud. Braşov 12.10.1893, † 04.12.1990. Studii la Dresda, Berlin, München (unde este discipolul lui Walther Teutsch) şi Universitatea din Budapesta, pe care o părăseşte după doar câteva luni datorită căsătoriei cu Richard Csaki, cel ce va fi mai târziu directorul Institutului de relaţii cu străinătatea, cu sediul în Stuttgart. O influenţă decisivă asupra dezvoltării ca pictoriţă a avut-o în special atmosfera cosmopolită a Berlinului; începând cu 1911 se reîntoarce anual la Berlin, rămânând câteva săptămâni sau chiar luni, iar între anii 1927-1932 studiază aici cu Artur Segal. În 1918 urmează prima expoziţie personală la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Recepţia generală este negativă; tablourile ei, prin care modernismul clasic central-european îşi făcea intrarea în Transilvania, sunt considerate „denaturate”, „confuze” şi „străine”. Şi la nivel german artista are parte de aprecieri negative, ceea ce îi frânează avântul creator: tablourile expuse cu mare succes în 1935 la Galeria Nierendorf din Berlin sunt stigmatizate de către naţional-socialişti ca fiind „depravate” şi „bolşeviste”. Prin urmare, în 1936, marea expoziţie planificată la Stuttgart nu mai are loc, artista retrăgându-şi toate exponatele. Începând cu 1954, C.-C. petrece anual câteva luni în casa sa atelier de pe insula Aegina. În 1962 Berlinul devine reşedinţa permanentă a artistei; acolo va crea operele de maturitate, caracterizate printr-o prospeţime surprinzătoare, până târziu în anii optzeci. În 1974, Asociaţia Saşilor Transilvăneni din Germania îi decernează Premiul pentru cultură.

Grete Csaki-Copony: Autoportert ca pictoriţă (1928)

Arta lui C.-C. are ceva din „sculptura în lemn”. Ea „sculptează cu pensula în imaginaţia noastră … Rămâne o mare duritate a formei … este acest stil ceva reprezentativ pentru Transilvania?” (Günther Ott). Tablourile realizate până în a doua jumătate a secolului XX pot fi atribuite expresionismului central-european. Totuşi, ele denotă şi o legătură strânsă cu pictura franceză modernă. După 1954, în anii de intensă creaţie de pe insula Aegina, apar tot mai des în tablourile artistei elemente de inspiraţie mediteran-arhaică. Artista le receptează în mod asemănător cu Picasso, însă le tratează ca pe nişte paralele spontane, ca pe nişte elemente de înnoire autentică a formelor arhaice, ce nu se nasc doar „frânte de temperamentul” lui Picasso. (LSS-WM)
Note bibliografice: Kleine Impressionen um eine große Malerin, G.C.-C. zum 70. Geburtstag, în: SZ, 15.11.1963; A. M. Coulin: Laudatio zur Verleihung des Sb.-S. Kulturpreises an G.C.-C., Dinkelsbühl, 1974 (nepublicat); K. Mönch: G.C.-C., Ernestine Konnerth-Kroner, Trude Schullerus, Gemäldeausstellung zur 25-Jahr-Feier des AKSL, Heidelberg, 1986; W. Myss: Kunst in Sb., Thaur bei Innsbruck, 1991; Ingrid von der Dollen: G.C.-C., 1893-1990. Zwischen Siebenbürgen und weltstädt. Kultur, Sibiu, 2008.

Czynk, Eduard von

Ornitolog şi autor cinegetic, * Braşov 29.09.1851, † Făgăraş 20.01.1899. După absolvirea liceului catolic din oraşul natal, intră în serviciul de stat. Ca funcţionar poştal activează mai întâi la Braşov, apoi la Budapesta şi în final la Făgăraş. Numeroasele sale descrieri cinegetice deosebit de expresive sunt publicate în diverse reviste de vânătoare. Cartea „Der Bär, eine jagd- und naturgeschichtliche Skizze aus Siebenbürgen“ (Klagenfurt, 1982) apare într-o a doua ediţie în 1988 la Sulzberg/Allgäu. Mai multe descrieri silvice şi cinegetice sunt reeditate sub titlul „Der Bär in Siebenbürgen“ (München, 2012). Alte publicaţii: „Die Waldschnepfe und ihre Jagd“ (Berlin, 1896), „Das Auerwild“ (Neudamm, 1897), „Das Sumpf- und Wasserwild und seine Jagd“ (Berlin, 1898). Din 1894 este observator pentru migraţia păsărilor al Centralei Maghiare de Ornitologie de la Budapesta şi colaborator permanent al revistei ornitologice „Aquila“. Este numit membru corespondent al Centralei Maghiare de Ornitologie în 1895. Publicaţii ornitologice au aparut şi în Anuarul de Ornitologie (Ornith. Jahrbuch, Hallein) şi în „Mitteilungen des Ornith. Vereins“ (Viena). Informaţii importante sunt furnizate de C. despre ultimii zăgani în Munţii Făgăraş. Publicaţia sa „Vogelfauna des Fogarascher Komitates“ („Fauna ornitologică a comitatului Făgăraş“), cu biologia şi fenologia a 235 specii de păsări reprezintă una dintre cele mai valoroase inventarieri ale acestui teritoriu. (LSS-WK, DFDKK)
Note bibliografice: H. Salmen: Die Ornis Sb.s, vol. I., Köln/Viena, 1980, p. 46-49; L. Gebhardt: Die Ornithologen Mitteleuropas, Gießen, 1964, p. 67; S. v. Chernel: Nachruf, în: Aquila 6, 1899, p. 70-79 (cu un portret al lui C. şi un inventar al publicaţiilor sale).

Depner, Margarete

Sculptor, pictor şi grafician, * Braşov 22.03.1885, † 02.09.1970. Studiu individual cu Ernst Kühlbrandt, care alături de Carl Dörschlag, Ludwig Friedrich Schuller şi Heinrich Schunn aparţine seriei de stimulatori de elită ai noului curent germano-transilvănean din pictură. În Braşov studiază cu Friedrich Mieß, Arthur Coulin şi Fritz Kimm. Deja în aceşti primi ani se orientează spre sculptură, care devine treptat preocuparea sa principală în creaţia căreia i-a dedicat o mare energie artistică până la apusul vieţii sale. Studiază la Berlin (mai multe săptămâni în atelierul lui Joseph Thorak) şi la Paris (Atelierul Gimond). Arta transilvăneană îi datorează lui D. revigorarea sculpturii, care după Renaştere şi Baroc generase doar lucrări modeste, de importanţă regională. D. este o continuatoare a stilului clasic-conservator (în parte clasicist). Sensibilitatea formei se reflectă mai ales în portretele de copii, în reprezentarea fetelor şi a femeilor (Fetiţă cântând la flaut, „Lotte”, Cea care se îndepărtează, Fată privind în sus, Îndoliata, Ghemuita, Cea care se cufundă). Faţă de gigantomania profesorului ei Thorak, D. îşi păstrează simţul nativ pentru echilibrul clasic, detaşare şi graţie feciorelnică. (LSS-WM)

Depner, Wilhelm

Depner Wilhelm

Chirurg, * Hălchiu 24.10.1873, † 30.12.1950. Urmează gimnaziul „Honterus” din Braşov; între 1892 şi 1898 studiază medicina la Innsbruck şi Viena; doctorat (dr. med.) la Viena în februarie 1899; apoi doi ani de secundariat la Spitalul comitatului Sighişoara sub îndrumarea dr. Julius Oberth. Stagii la Berlin, în scopul perfecţionării cunoştinţelor sale chirurgicale, ortopedice şi urologice. În 1901 desfăşoară şase luni de activitate sub îndrumarea prof. Anton v. Eiselsberg în Königsberg. În iulie 1902 se stabileşte la Braşov, lucrând ca medic practician, dar continuă să opereze şi la spitalul din Sighişoara. Întreprinde mai multe călătorii de studiu la clinicile de chirurgie şi de ginecologie din Viena şi Berlin. În 1912 îşi inaugurează propriul sanatoriu, o clinică privată pentru chirurgie, ortopedie şi ginecologie. De la sfârşitul lui august 1914 este medic-şef de batalion la Regimentul maghiar 24 de atac pe frontul din Galiţia. Din decembrie 1914 este medic-şef de secţie chirurgie la Spitalul militar regalo-imperial din Braşov. În sanatoriul său funcţionează între 12.12.1914 şi 01.03.1919 un spital de cruce roşie cu 40 de paturi. Aici D. opera dimineaţa, iar după-masa opera la Spitalul militar. În 1927 achiziţionează pentru tratamentul cancerului 61 mg de radiu. În 1926 organizează la Braşov cursuri universitare, invitând profesori de la Universitatea din Kiel. În 1929 facilitează un curs cu reprezentanţi ai Facultăţii de medicină din Viena. Între iulie 1919 şi iunie 1935 este preşedintele Comitetului saşilor din Ţara Bârsei. Este reales în această funcţie în octombrie 1936, dar se retrage la 15.03.1939. (LSS-AH) 

Deubel, Friedrich

Entomolog, * Braşov 13.01.1845, † idem 09.01.1933. Învaţă meseria de mezelar şi în 1868 porneşte într-o călătorie de calfă de un an şi jumătate în întreaga Germanie. Revine în oraşul natal având patentul de maistru mezelar şi pune bazele unei fabrici de salam proprii. Deja în anii copilăriei este îndrumat de către profesorul său, Josef Traugott Meschendörfer (1832-1919), spre colecţionare. Din motive de sănătate va întreprinde multe excursii, dedicându-se acestei pasiuni de colecţionar, pe care, sub îndrumarea cercetătorului  M. V. Hopfgarten din Viena, o concentrează asupra colecţionării de insecte (în special coleoptere). În identificarea şi clasificarea obiectelor sale de colecţie este sprijinit mai ales de specialişti de la Viena. Realizând multe schimburi de insecte autohtone transilvănene contra insectelor din întreaga lume, stabileşte legături cu entomologi din diferite ţări şi devine cunoscut în întreaga lume de specialitate. După o activitate fructuoasă de colecţionar de peste 30 de ani, D., împreună cu K. Holthaus, publică în 1910 la Viena rezultatele cercetărilor sale referitoare la zoogeografia Carpaţilor. D. întocmeşte mai multe colecţii importante de insecte şi se numără printre cei cinci membrii fondatori ai Muzeului Săsesc al Ţării Bârsei cu sediul la Braşov. Cu ocazia înfiinţării muzeului, D. donează acestuia în 1908 o parte a exponatelor sale. În 1924 donează muzeului şi colecţia sa unică de coleoptere şi fluturi. Obiecte colecţionate de Deubel se găsesc şi în muzeele din Budapesta, Viena, Frankfurt pe Main, Sibiu, etc. Deubel a fost membru, respectiv membru corespondent şi membru de onoare al mai multor asociaţii şi societăţi ştiinţifice. Are merite deosebite în explorarea munţilor Ţării Bârsei. 41 specii de insecte, dintre care 31 specii de coleoptere, au fost denumite după el. Valoroasele colecţii întocmite de D., care s-au aflat în posesia Muzeului Sasesc al Ţării Bârsei (circa 60 de glosare), se află în prezent în păstrarea muzeului Facultăţii de Silvicultură din Braşov. (LSS-HH)
Publicaţii (selecţie): K. Holthaus und F. Deubel: Untersuchungen über die Zoogeogr. der Karpathen unter besonderer Berücksichtigung der Coleopteren, în: Abhandlungen der k.k. zoologisch-botanischen Gesellschaft in Wien, VI, 1910, 1, 126-200; Die Entwicklung des Drilus concolor, în: Verhandl. u. Mitt., Sibiu, 63, 1913, 1/2, 58 şi 64, 1914, 101; Ein neuer Fundort der Saga serrata, Rovartani Lapok, Budapesta, 25, 1918; Ergänzungen und Berichtigungen zu Dr. K. Petri Sb.s Käferfauna, în: Jahrb. des Burzenländer Sächs. Museums, B., 1, 1925, 67.

Drotleff, Dieter-Walter

Dieter Drotleff

Jurnalist, politician al minorităţii germane * Zărneşti 21.10.1941. Absolvent al şcolii elementare în limba română la Zărneşti, urmează cursurile Liceului „Honterus“ şi ale Şcolii Tehnice Feroviare Postliceale de la Braşov. Studiază istoria, apoi urmează un curs postuniversitar de jurnalism (ambele la Bucureşti, înv. la distanţă). D. lucrează ca tehnician la Regionala CFR Braşov, pentru ca mai apoi să-şi înceapă cariera jurnalistică. Din 1977 lucrează la „Karpatenrundschau“, unde conduce resortul de istorie locală. Între 1989 şi 2007 este redactor-şef al publicaţiei; ca pensionar îşi continuă activitatea jurnalistică la publicaţia ADZ/KR. Numeroase publicaţii în ziare în lb. germană şi română în ţară şi străinătate; colaborator în emisiuni radiofonice (Tg. Mureş, Bucureşti).
De remarcat este implicarea lui D. în domeniul politicii culturale şi activitatea sa ca politician al minorităţii germane. D. conduce seria de conferinţe în lb. germană a Universităţii Populare Braşov (1985-1997), este preşedinte al Consiliului oamenilor muncii de naţionalitate germană din judeţul Braşov (1985-1989), primul preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din Judeţul Braşov – F.D.G.Bv. (1990-1994), vicepreşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din Transilvania, membru în consiliul de conducere al Forumului Democrat al Germanilor din România, vicepreşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din mun. Braşov (2007-2013), vicepreşedinte al F.D.G.Bv. (din 2018) ş.a. Între 2004 şi 2012, D. este invitat permanent (fără drept de vot) în Consiliul Judeţean Braşov, reprezentând interesele F.D.G.Bv. În perioada 2012-2016 este membru al Consiliului Judeţean Braşov, ales pe listele Forumului German. (DFDKK)
Publicaţii: Taten und Gestalten. Bilder aus der Vergangenheit der Rumäniendeutschen (ed.). vol. I., Cluj, 1983. vol. II., Sibiu, 2002; Zeugnisse der Geschichte. Mit Historikern im Gespräch, Cluj, 1988.

Dürr, Damasus

Scriitor şi teolog, * Bod, ca. 1535, † Apoldu de Jos 1585. Elev al gimnaziului din Braşov, asistă din 1559 la cursuri ale Universităţii din Wittenberg; după reîntoarcerea sa în ţară – probabil deja în 1560 – activează ca predicator la Sibiu. În 1568 sau 1569 se mută la Apoldu de Jos, unde va activa ca preot până la sfârşitul vieţii. Numeroasele sale predici în manuscris, în parte publicate abia în 1939, reprezintă cea mai importantă proză în limba germană a saşilor transilvăneni în perioada Umanismului şi a Reformei. Dincolo de însemnătatea lor teologică, predicile lui Dürr se dovedesc a fi  un document cu valoare lingvistică şi artistică, reflectând în mod realist tabloul socio-uman al sec. al XVI-lea. Strădaniile acestui preot evanghelic se îndreaptă spre intensificarea impactului mesajului biblic asupra enoriaşilor prin referiri directe la necesităţile fiecăruia şi la viaţa de zi cu zi din parohie. Pentru a demonstra omniprezenţa divinităţii în lume sunt aduse cât mai multe „exemple”  din viaţa cotidiană şi din istorie, astfel încât din manuscrisul de peste o mie de pagini rezultă o bogată imagine a societăţii săseşti din acea perioadă. (LSS-StS)
Opera principală: Predigten 1554-1578, ed. Unterwälder Kapitel, Sebeş, 1939 urm.

Einzig-Klees, Gabriele

Gabriele Einzig-Klees în 1940, cu flori primite după un concert.

Compozitoare, pianistă, organistă, pedagog muzical; * Braşov 12.12.1895, † idem 26.04.1989. Dublă înzestrare artistică: elevă atât a muzicienilor Rudolf Lassel şi Paul Richter cât şi a pictorului Hans Bulhardt. Organistă la mai multe biserici braşovene de diferite confesiuni. Corepetitoare a Asociaţiei Muzicale a Bărbaţilor din Braşov (Kronstädter Männer-Gesangverein). Fondează în 1945 în cadrul asociaţiei corale maghiare din Braşov „Magyar Népi Dalárda“ o şcoală corală pe care o conduce până în 1952. Predă la Conservatorul „Astra“. (LSS-KT, DFDKK)
Opere (circa 190 titluri în Archivele Statului din Braşov): „Die versunkene Krone“, operă în 3 acte; trei sinfonii; lucrări concertante pentru pian şi orchestră: „Sommernacht am Sonntag“, „Waldmeisters Brautfahrt“ (balet), „Der Schüchterne“ (balet), „Internationale Suite“, suită în do minor; Serenadă pentru pian, harpă şi flaut; Suită cromatică pentru pian; Sonate pentru pian; coruri; lieduri.
Note bibliografice: W. Wittstock: „Ich habe sehr viel Schönes erlebt…“. Besuch bei einer alten Dame/Gabriele Einzig-Klees, eine vielseitige Künstlerin, în: KR, 09.12.1988 şi 16.12.1988.

Eisenburger, Eduard

Jurnalist şi politician, * Tărpiu lângă Bistriţa 04.04.1928, † Braşov, 08.03.1990. Urmează şcoala primară în satul natal şi liceul la Bistriţa. Este martor al evacuării saşilor transilvăneni din Transilvania de Nord în toamna anului 1944 . În 1945, la întoarcerea din Austria, este ridicat din tren în Oradea şi deportat în Uniunea Sovietică. Revine în România cu un transport de bolnavi în 1946. Absolvă liceul în 1948 la Mediaş. Studii de economie (la distanţă) la Bucureşti. Din 1952 este redactor al publicaţiei de limbă germană „Neuer Weg“ la Bucureşti, între 1957 şi 1968 redactor-şef al „Volkszeitung“ (Braşov), între 1968 şi 1989 redactor-şef al săptămânalului „Karpatenrundschau“ (Braşov). 1964-1989 deputat al Marii Adunări Naţionale, 1969-1989 membru al Consiliului de Stat, membru al CC al PCR şi preşdinte al Consiliului Oamenilor Muncii de Naţionalitate Germană. E. a fost funcţionarul de partid şi de stat cu rangul cel mai înalt din rândurile germanilor din România. Măsurile sale social-politice sunt marcate de politica oficială şi ideologia României comuniste. (LSS-MK, DFDKK)
Publicaţii: Wegzeichen der Heimat. Bilder, Berichte, Zeitdokumente über die Rumäniendeutschen, Cluj, 1974; Heimatbilder. Bekanntes und weniger Bekanntes über die Rumäniendeutschen, Cluj, 1976; Sächs.-schwäbische Chronik. Beiträge zur Geschichte der Heimat, Buc., 1976 (editor împreună cu M. Kroner); Die Zeit in der Zeitung. Beiträge zur rumäniendeutschen politischen Publizistik, Cluj, 1977 (editor împreună cu M. Kroner); Egalitate reală – participare activă, Buc., 1978; Sie erkannten die Zeichen der Zeit. Rumäniendeutsche polit. Zeit- und Lebensbilder aus zwei Jahrhunderten, Cluj, 1979; Rudolf Brandsch. Zeit- und Lebensbild eines Siebenbürger Sachsen, Cluj, 1983.
Note bibliografice: H. Orendi: Nicht bestimmt zum Zorn. Zum Tode von Dr. E.E./Auszug aus der Grabrede, în: KR, 15.03.1990; H. Schuller: Am Grab von E.E., în KR, 15.03.1990; D. Drotleff: Eng mit der Geschichte verbunden. Vor 25 Jahren starb Dr. E.E., ehemaliger Chefredakteur unserer Wochenschrift, în: KR, 05.03.2015.


Morres, Hermann

Hermann Morres (Fotografie de Otmar Christel, probabil a doua jumătate a anilor 1950)

Pictor şi profesor de desen, * Braşov 22.05.1885, † idem 30.03.1971. Studii între 1904 şi 1908 la Budapesta. Din 1908 până la pensionare (1948) este profesor de desen la diferite şcoli din oraşul natal. Deja în timpul studiilor expune în Nemzeti Szalon la Budapesta (1906); la Braşov, expoziţiile sale reprezintă în prima jumătate a secolului o parte constitutivă în rândul expoziţiilor de Crăciun. M., care activează şi în calitate de compozitor, dar nu reuşeşte să se impună cu compoziţiile sale, expune la Bucureşti, Ploieşti şi peste hotare.
M. are doar contact superficial cu impresionismul, expresionismul (lui Hodler) şi curentele stilistice târzii din pictura nouă – pe care H. Mattis-Teutsch încearcă să i le facă accesibile. Cultivă până la vârstă înaintată a pictură conservatoare de obiect – cu excursuri ocazionale înspre impresionism şi simbolism („Die vier Jahreszeiten“/ „Cele patru anotimpuri“). Elementele constitutive ale acestei picturi sunt peisajele şi oamenii din locurile natale, care se contopesc în mod specific într-un întreg cu două laturi în multe dintre lucrările lui M. („Pfingstfest in Draas“/ „Rusaliile la Drăuşeni“, „Bockelung in Urwegen“/ „Împodobirea miresei la Gârbova“). Publicul află cu stupoare că acest realism al lucrărilor târzii ale pictorului aproape orb primeşte sub denumirea de „realism socialist“ o dimensiune de-a dreptul tragică: „Kartoffelbrigaden“/ „Brigade de cartofi“, Gießereiarbeiter“/ „Muncitor la turnătorie“ şi „Kollektivwirtschaften“/ „Ferme colective“ – lucrările sale circulă acum sub asemenea titluri. (LSS-WM)
Scrieri: H.M.: [Mein Werdegang/ Viaţa mea], în: Aus Kronstädter Gärten. Kunstleben einer sächsischen Stadt im Jahre 1930, Festschrift für die Vereinstage in Kronstadt 1930, ed. A. Meschendörfer, Bv., 1930, p. 196-197.
Note bibliografice: E. Mayerbüchler: Heimatliche Farbenwelt. Atelierbesuch bei H.M., în: VZ, 14.04.1967; H. Schuller: Begabung und Leistung in der Heimat. Zum 100. Geburtstag des Malers H.M., în: KR, 17.05.1985 (şi în: Sie prägten unsere Kunst, ed. B. Stephani, Cluj, 1985); W. Myss: Kunst in Sb., Thaur bei Innsbruck, 1991; K. Klein: Pfingsten in Draas: Sächsische Bauernherrlichkeit anno 1914. Anmerkungen zu einem nur trachtenkundlich bemerkenswerten Bild von H.M., în: SbZ, 05.06.2014.

Notiţe editoriale:

Prezenta enciclopedie este în construcţie şi va fi completata şi corectata pe parcurs.  

Surse:
- Enciclopedia saşilor transilvăneni. Editor: Prof. Dr. Walter Myß. Editura “Wort und Welt”, Thaur bei Innsbruck 1993 – (LSS)
- Enciclopedia Wikipedia din internet - (IEW)
- Comisia de cultură a Forumului Democrat al Germanilor din Judeţul Braşov – (DFDKK)