Ce este, ce-și propune Forumul Democrat al Germanilor din Județul Brașov

Forumul German

Forumul Democrat al Germanilor din Județul Brașov (F.D.G.Bv.) este organizația care reprezintă interesele cetățenilor români de naționalitate germană cu domiciliul în localitățile județului Brașov. Împreună cu celelalte organizații teritoriale ale Forumului Democrat al Germanilor din România promovează interesele specifice ale membrilor săi și le promovează printr-o activitate variată, prin măsuri în domeniul politic, social, cultural, educațional și economic, care au drept scop garantarea perpetuării comunității lingvistico-culturale germane ca parte componentă loială a societății românești. Oricine are nevoie de un sfat sau de ajutor, va găsi ușa noastră deschisă; oricine ne poate sprijini în realizarea țelurilor noastre, este binevenit.

 

Wolfgang Wittstock

 

Proiectul cultural „Strada – G. Baiulescu – Strasse.

Eveniment comunitar al vecinătății” este implementat de Muzeul Casa Mureșenilor Brașov cu finanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național și cu sprijinul partenerilor săi: Asociația Mă Implic!, Forumul Democrat al Germanilor din Braşov, Karpatenrundschau, Fundația pentru Cultură și Patrimoniu Forum ARTE, Biserica Evanghelică C.A. din România, Biserica Sf. Parascheva-Groaveri din Brașov.
Proiectul derulat în aria tematică Patrimoniu Cultural Material propune derularea unui eveniment comunitar de promovare a patrimoniului cultural, dedicat comunității de pe strada dr. Gheorghe Baiulescu din Brașov – strada cu cea mai densă amplasare culturală din oraș. Patrimoniul cultural va duce la o mai bună colaborare și cunoaștere între locatarii, asociațiile, instituțiile române și germane care împărtășesc aceeași vecinătate. Astfel se vor realiza patru expozitii despre: poveștile membrilor comunității găzduită la Casa Ṣtefan Baciu (strada G. Baiulescu nr. 9), personalitatea lui George Baiulescu – primul primar român al Brașovului, găzduită de Asociația Mă Implic! în Casa Junilor, istoricul ziarului Karpatenrundschau și istoricul Forumului germanilor din Brașov, ambele găzduite în clădirea Forumul Democrat al Germanilor din Brașov (strada G. Baiulescu nr. 2). Alături de cele patru expoziții va fi tipărită și o hartă a Cimitirului Groaveri al Bisericii Sf. Paraschiva de pe strada G. Baiulescu nr. 16, unul din punctele de interes turistic din Brașov, hartă ce va conține și medalioane biografice ale personalităților românești înmormântate aici. Totodată, se va tipări și o micromonografie a străzii ce va cuprinde un istoric, precum și poveștile personalităților ce au locuit pe această stradă dar și ale actualilor proprietari. 
Pentru o mai bună vizibilitate a evenimentului se va deschide și o galerie de artă contemporană - G`ART, ce va fi amplasată pe gardul Liceului Johannes Honterus aflat pe strada Tiberiu Brediceanu care este paralelă cu strada Baiulescu, curtea muzeului Casa Ṣtefan Baciu asigurând acces direct între cele două străzi.
Evenimentul comunitar cultural va avea loc într-o zi de sâmbătă a lunii septembrie și va cuprinde 15 activități culturale: cinci vernisaje, patru concerte, patru ateliere educaționale, o lansare de hartă, o lansare de micromonografie.

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.” 

Doresc să devin membru simpatizant


Aici puteți descărca cererea de aderare. După completare vă rugăm să o scanați și să ne-o trimiteți împreună cu cartea dvs. de identitate, de asemenea scanată, pe adresa office (at) forumkronstadt.ro. După aprobarea cererii de către consiliul director, veți fi anunțat/anunțată și invitat/invitată să ridicați legitimația de membru de la sediul nostru.

Biblioteca Forumului German din Braşov

 ...este online.

Înregistrare distribuitor newsletter

Doriţi să primiţi în mod curent informaţii despre manifestările noastre culturale?
Aici vă puteţi înregistra cu
adresa dvs. de e-mail.