Personalităţi braşovene

Reprezentanţi de seamă din rândurile saşilor transilvăneni, care au activat sau activează în Braşov şi împrejurimi sau care provin din această regiune… aici.

Caută după numele personalităților brașovene

Lista personalităţilor braşovene

Adler, Leopold

Fotografie: Arhiva fotografică Konrad Klein

Fotograf, * Nusle lângă Praga 12.07.1848, † Braşov 08.05.1924. Fiu al unui fabricant evreu, se stabileşte la Braşov la începutul anilor şaptezeci. Prezenţa lui ca asistent în atelierul lui Carl Bömches este atestată în 1873. Atelier propriu între 1875 şi 1900. În 1900, angajaţii săi Josef Schuller sen. şi jun. preiau atelierul, care este din nou condus de către A. începând cu finele anului 1909. În 1911, afacerea trece în posesia fratelui lui A., Alfred Adler sen. (n. ca. 1855 la Praga). A. stăpâneşte genurile uzuale ale acelei perioade: portret, aranjament de atelier în stilul perioadei industrializării şi a sfârşitului de secol XIX, peisaj, arhitectură, studii de costum popular şi folclor (incluzând fotografii realizate în şatre ţigăneşti autentice), fotografie de eveniment. Unul dintre fotografii profesionişti de seamă ai Braşovului şi Transilvaniei, în special datorită fotografiilor sale magistrale reprezentând vederi asupra oraşului Braşov şi asupra comunelor Ţării Bârsei. Colecţii importante de fotografii realizate de A. se găsesc în Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti, în posesia Serviciului Judeţean Braşov al Arhivelor Naţionale şi a Muzeului de Istorie Sibiu. Doi fraţi ai lui A. – Moritz şi Aladár – au lucrat de asemenea ca fotografi în Transilvania. (LSS-KK)
Fotografii publicate (selecţie): Panoramă a Braşovului văzută de pe Dealul Cetăţuii (cu fotografii originale, 7 buc.), Braşov, ca. 1882; E. Jekelius: Das Burzenland, în special vol. III/1 şi IV/1, Braşov, 1928-1929; H. Zillich: Kronstadt, Innsbruck, 1982 (Reeditare cu 26 file –  fără semnătură – după fotografii ale lui Adler).
Note bibliografice. K. Klein: Foto-Ethnologen. Theodor Glatz und die frühe ethnografische Fotografie in Sb., în: Fotogeschichte, vol. 103/2007; K. Hochstuhl: Die Kronstädter Meisterfotografen L.A. und Oskar Netoliczka. Fotografischer Nachlass zu Kronstadt und Siebenbürgen im Staatsarchiv Freiburg, în: NKZ, 28.03.2013; E. Bădescu: L.A., fotograful existenţei româneşti din Ardeal, în: Astra, vol. 1-4/2014.

Albrich, Johannes

Medic şi istoric, * Braşov 01.09.1687, † idem 23.12.1749. Urmează gimnaziul la Braşov, apoi studii medicale începând cu septembrie 1706 la Halle şi Leiden, doctorat (dr. med.) la 23.12.1709 cu lucrarea de disertaţie „de Haemorrhagia in genere“ la Utrecht, revine la Braşov în 1711, este numit medic al oraşului („Stadtphysikus“) în 1715. În dec. 1717 izbucneşte la Braşov epidemia de ciumă. Deoarece majoritatea funcţionarilor magistraţi se refugiază la ţară, se formează sub conducerea senatorului Michael Fronius (1675-1728) un directoriu căruia îi aparţine ca membru şi A. Este cea mai gravă epidemie de ciumă din istoria Braşovului şi a Ţării Bârsei. Între 1717 şi 1719 îşi pierd viaţa în Cetatea Braşovului 4094 persoane, în afara zidurilor Cetăţii 2784, în Braşov şi Ţara Bârsei în total 18.088 persoane. A. este numit senator în 1729. La 25.06.1740 devine sub numele Chrysippus III. membru al Academiei Germane de Ştiinţe (Leopoldină). Este autorul lucrării „Observationes de peste Barcensi in Transylvania annorum 1718 et 1719, praesertim Coronae saeviter grassatae“. Colecţionează şi sistematizează „Privilegiile“ oraşului său nativ într-un manuscris de 338 pagini sub titlul „Palladium Coronense“, aflat în prezent în posesia Serviciului Judeţean Braşov al Arhivelor Naţionale. (LSS-AH)

Antoni, Erhard

Erhard Antoni (Fotografie: Ortwin Weiß)

Etnograf şi istoric de artă, * Orăştie 26.06.1898, † Cincu 11.10.1985. Activează între 1929 şi 1933 la Muzeul Săsesc al Ţării Bârsei din Braşov, punând bazele secţiei de etnografie. Îşi îndreaptă atenţia cu predilecţie asupra bisericii din Cincu, a monumentelor arhitecturale ale satelor din vecinătate, a interpretării diverselor altare şi a construcţiilor ordinului cistercian. Pe tot parcursul vieţii sale, A. a fost nu doar cercetător-teoretician, ci şi transmiţător, iniţiator şi revitalizator al artei populare. (LSS-RA)
Publicaţii (selecţie): Die Großschenker Kirchenburg. Kunstgeschichtliche Darstellung ihrer Architektur, Plastik und Malerei, Buc., 1982; Der Johanniskronenbrauch, în: FzVL, vol. 12, nr. 2, Buc., 1969, p. 82-91.
Note bibliografice. K. Bertalan: Dr. E. A. zum Gedenken, în: ZfSL, an 10 (81), vol. 1, Köln/Viena, 1987, p. 116-118; R. Sutter: E. A. 80 Jahre, în: SOV, an 27, vol. 2, München, 1978, p.136-138; D. Drotleff: Öffentliche Ehrung blieb bisher noch aus. Vor 25 Jahren starb der Volkskundler und Kunsthistoriker Dr. E. A., în: KR, 14.10.2010; L. Pelger: „Der kaiserliche Reuter von der Bildhauerprofession ist … desertieret“. Wie der Großschenker Altar samt Madonna vor fast 300 Jahren eingeweiht wurde [despre nuvela istorică „Das Thomasbild“ de E.A.], în: SbZ, 15.09.2014.

Auerlich, Wilhelm

Fotograf, * Braşov 03.02.1853, † Sibiu 13.10.1917. Ani de ucenicie la Viena, apoi activează la Bucureşti şi Timişoara, începând cu 1884 la Sibiu. Conduce ateliere-filială la Sighişoara şi Viena. În 1884 membru al Societăţii Fotografice („Photographische Gesellschaft“) din Viena. Fotograf de seamă al Sibiului între 1885 şi 1900. Fotografiile lui A. din viaţa culturală în perioada industrializării şi a finelui de secol XIX (spectacole de teatru, parade ş.a.) reprezintă – alături de vederile lui asupra Sibiului vechi (străzi, clădiri etc.) – documente vizuale de valoare culturală şi istorică. (LSS-KK, DFDKK)
Note bibliografice. K. Klein: Foto-Ethnologen. Theodor Glatz und die frühe ethnografische Fotografie in Siebenbürgen/Ethnografische Fotografie in Siebenbürgen. Biografien und Materialien, în: Fotogeschichte. Beiträge zur Geschichte und Ästhetik der Fotografie, an 27, vol. 103/2007.

Bakfark, Valentin

vezi Greff Bakfark

 

 

Barbenius, Joseph Benjamin

Medic, * Braşov 18.09.1754, † idem 27.02.1814. Cursuri gimnaziale la Braşov, studii medicale începând cu 1773 la Viena, apoi din 1777 la Tyrnau (astăzi Trnava/Slovacia), Autorizare ca medic în feburarie 1777 cu disertaţia „De Haemorrhoidibus vesicae in genere et in specie“, doctorat în medicină (dr. med.) la Universitatea din Erlangen, se întoarce la Braşov la finele anului 1778. După scurt timp este numit medic al comitatului Trei Scaune. Aici cercetează sub aspect chimic numeroasele izvoare de apă minerală. Se stabileşte la Braşov ca medic practician în 1781. În 1787 este numit medic al districtului Făgăraş. În 1788 revine la Braşov. Mari succese în tratarea populaţiei şi a boierilor care s-au aflat la Braşov între 1802 şi 1806; este unul dintre primii care au efectuat vaccinul împotriva variolei. În 1813, în timpul epidemiei de ciumă, este membru al Comisiei sanitare. (LSS-AH)
Opera principală: Chemische Untersuchungen einiger merkwürdiger Gesund- und Sauerbrunnen des Szekler-Stuhls Háromszék in Sb., Sibiu, 1792.
Note bibliografice: J. Trausch: Schriftsteller-Lexikon oder biographisch-literärische Denk-Blätter der Siebenbürger Deutschen, vol. 1, Braşov, 1868.

Barth, Hans

Istoric al ştiinţei, publicist. * Jidvei 13.11.1934, † Aschaffenburg 04.08.2011. Urmează o şcoală tehnică la Mediaş. Începând cu 1963 corespondent al cotidianului de limbă germană „Neuer Weg“ pentru regiunea Braşov, din 1965 studiază (în paralel cu activitatea profesională) electrotehnica la Braşov (diplomă de inginer 1970), doctorat în inginerie (dr. ing.) în 1976 cu o disertaţie despre „Optimizarea parametrilor de performanţă ai pompelor magnetohidrodinamice trifazate” (“Optimierung der Leistungsparameter bei magnetohydrodynamischen Drehstrompumpen“). 1971-1985 redactor de resort pentru economie şi ştiinţă al săptămânalului „Karpatenrundschau“ şi cadru didactic universitar. După o călătorie în străinătate în 1985 nu mai revine în ţară. În Germania conduce pentru început Muzeul „Hermann Oberth“ din Feucht şi din 1987 până la pensionare este redactor als revistei de specialitate „mikroelektronik“.
Publică numeroase lucrări despre H. Oberth, C. Haas şi alţi cercetători şi inventatori germani din Transilvania. Realizări proprii: Eforturi pentru introducerea orei de vară în România, conceperea unui „ascensor electric“ în spaţiul cosmic şi a unui „soare artificial“, contribuţii la tehnica spaţială energetică şi de mediu precum şi în domeniul filosofiei ştiinţei.
Distincţii: Medalia de aur Hermann Oberth (1975), Medalia Ziolkowski (1982), membru în foruri ştiinţifice internaţionale şi societăţi de astronautică. (LSS, DFDKK)
Publicaţii (selecţie): Hermann Oberth. Titan der Weltraumfahrt, Buc., 1974 (ediţie în limba română apărută sub titlul Hermann Oberth. Titanul navigaţiei spaţiale); Der Mond, Buc., 1978; Das Weltall, Buc., 1980; Das Raumzeitalter, Cluj, 1981; Die Energie, Buc., 1981; Conrad Haas, Buc., 1983; Raumfahrt, Buc., 1983; Hermann Oberth. Leben, Werk, Wirkung, Feucht, 1985; Hermann Oberth, Begründer der Weltraumfahrt, München, 1991; Weltraumtechnik für die Umwelt, München, 1997 (ediţie extinsă 2004).
Publicaţii editate (selecţie): Hermann Oberth. Wege zur Raumschiffahrt, Buc., 1974; Von Honterus zu Oberth. Bedeutende sb.-dt. Naturwissenschaftler, Techniker und Mediziner, Buc., 1980 (ediţie extinsă apărută în limba română sub titlul De la Honterus la Oberth – Studii, Buc., 1985); Hermann Oberth. Briefwechsel, vol. I, Buc., 1979, vol. 2, Buc., 1984.
Note bibliografice. H. Schuster: Der Geschichte der Weltraumfahrt verschworen. In Aschaffenburg starb der Wissenschaftshistoriker und Oberth-Biograf H.B., în: SbZ, 15.09.2011; D. Drotleff: In Erinnerung an ehemaligen Redaktionskollegen. Dr.-Ing. H.B., bekannter Oberth-Biograf, gestorben, în: KR, 29.09.2011.

Bayern, Friedrich

(nume de familie iniţial: Bayer), cercetător al ştiinţelor naturii şi istoric specializat în epoca preistorică, * Braşov 20.10.1817, † Tbilisi 04.03.1886. Calificare în domeniul comerţului între 1832 şi 1838, exercită meseria de comerciant până în 1842 la Sibiu şi Bucureşti. Ulterior este dascăl privat în Bucureşti, între 1845 şi 1850 profesor de limbă în Odessa, unde pune bazele unor colecţii de istorie naturală. În 1850 se stabileşte la Tbilisi, Georgia, unde primeşte misiunea de a realiza colecţii de istorie naturală în vederea deschiderii unui muzeu. În 1864 deţine deja colecţii cuprinzătoare de insecte, plante, roci şi minerale. Colecţia de insecte cuprinde spre exemplu 28.000 exemplare. Obiecte de colecţie valoroase ale lui B. se găsesc în muzee la Moscova, Sankt Petersburg şi Viena. Din 1864 se dedică arheologiei ţărilor Caucazului şi devine curând cel mai bun cunoscător al etnografiei şi preistoriei acestei regiuni. Participă la numeroase săpături arheologice unde face cunoştinţă cu personalităţi de marcă de talia lui R. Virchow. Din asociaţia arheologică fondată de B. la Tbilisi va reieşi mai târziu Societatea cercetătorilor antichităţii în Caucaz. În muzeul fondat de această societate va activa în calitate de curator. B. a fost membru în mai multe societăţi ştiinţifice şi a fost premiat în mod repetat pentru meritele sale (printre altele cu Ordinul „Franz Josef“ în 1873). După ce sora sa, care îl îngrijise la bătrâneţe în Tbilisi, a încetat din viaţă, o parte din moştenirea lui B. a fost preluată de biblioteca liceului „Honterus“ urmând ca în 1937 să treacă în posesia Muzeului Săsesc al Ţării Bârsei. (LSS-HH, DFDKK)
Publicaţii (selecţie): Beiträge zur Archäologie des Kaukasus, Lyon, 1882; Hauptfundstellen kaukasischer Altertümer, în: Zeitschrift der Berliner Gesellschaft für Anthropologie, Ethnographie und Urgeschichte, an 17, 1885.
Note bibliografice: E. Gusbeth: F.B., în: Das Sanitätswesen in Kronstadt im Jahre 1890, 7. Jahresbericht, Braşov, 1891, p. 131; A. Hermann: F.B., der Begründer der prähistorischen Kaukasusforschung, în: Schule und Leben 4 (1922/23), p. 97 urm.; idem: Ein vergessener siebenbürgischer Forscher im Kaukasus, în: Wanderer 5 (1925), p. 154; H. Heltmann: Ein Kronstädter im Kaukasus. F.B., în: VZ, 19.12.1967; H. Barth: F.B. (1817-1886), în: KR, 04.02.1977 (Kleines KR-Lexikon); H. Heltmann: Ein Kronstädter als Forscher im Kaukasus. F.B. (1817-1886), în: NKZ, 01.04.1989; idem: Bedeutender Naturforscher. Zum 200. Geburtstag des siebenbürgischen Archäologen F.B. (1817-1886), în: SbZ, 31.10.2017.

Bergel, Erich

Heinrich Schunn: Erich Bergel (cărbune, 1958)

Dirijor şi muzicolog, * Râşnov (jud. Braşov) 01.06.1930, † 03.05.1998 Ruhpolding (Germania), studiază între anii 1950 şi 1955 arta dirijorală (cu A. Ciolan), orga (cu K. Mild) şi compoziţia la Conservatorul de Stat din Cluj. Cariera de dirijor o începe ca dirijor-şef al Filarmonicilor de Stat din Oradea şi Cluj, continuând ca dirijor invitat la Bucureşti şi apoi ca director muzical general la Herford. Cariera lui B. atinge un punct culminant în 1971, când, în cadrul concertelor iniţiate de H. v. Karajan, dirijează Filarmonica din Berlin. După această dată, prestigiul internaţional al dirijorului Bergel cunoaşte o continuă ascensiune prin prezenţa sa la pupitrul unor orchestre de elită din Europa, America de Nord şi de Sud, Israel, Japonia şi Africa de Sud. Centrele muzicale principale în care activează în această perioadă sunt Viena, Franţa, Anglia şi SUA. În calitate de dirijor invitat permanent, Bergel colaborează timp îndelungat cu orchestrele simfonice din Houston, Bruxelles şi Strasbourg, iar în calitate de dirijor-şef cu BBC Wales Symphony Orchestra. Între 1974 şi 1980 conduce cursul de orchestră şi dirijează orchestra simfonică a Festivalului internaţional de Tineret de la Bayreuth. Din 1979 este profesor onorific de dirijat şi educaţie orchestrală la Universitatea de Arte din Berlin, iar în 1989 devine dirijor-şef pe viaţă al Filarmonicii din Budapesta. Repertoriul său bogat şi variat îşi are punctele de referinţă atât în muzica simfonică a lui Beethoven, Brahms şi Bruckner, cât şi în oratoriile şi misele lui Bach, Händel şi Mozart. În ultimii ani de viaţă se face remarcat ca cercetător al operei lui Bach. Scrie două cărţi despre „Arta fugii“ de J.S.Bach, cărţi în care formulează pentru prima dată teza bipolarităţii tematice ca bază spirituală a acestei capodopere şi demonstrează atât concepţia ei ciclică, organic-unitară, cât şi principiile de ordine pe care este clădită această lucrare. În completarea sa la fuga finală neterminată, B. aduce dovada faptului că finalizarea este posibilă fără nici o contribuţie proprie, doar urmând principiile formale, structurale şi armonice stabilite de Bach în părţile anterioare ale lucrării. (LSS-KT, DFDKK)
Publicaţii: Johann Sebastian Bach. Die Kunst der Fuge, Bonn, 1980; Bachs letzte Fuge, die „Kunst der Fuge“ - ein zyklisches Werk, Bonn, 1985.

Bergel, Hans

Hans Bergel (Fotografie: Konrad Klein, 1999)

Fratele lui Erich B, scriitor şi jurnalist, * Râşnov (jud. Braşov) 26.07.1925, trăieşte în Gröbenzell lângă München. Începe studiul istoriei artei şi al filosofiei la Bucureşti şi la Cluj, dar nu finalizează din motive politice. Este condamnat de trei ori: în 1947, 1954 şi 1959. În cadrul „Procesului scriitorilor germani“ este condamnat la 15 ani de închisoare, fiind eliberat în 1964. În 1968 emigrează în Republica Federală Germania, între 1970 şi 1989 este redactor la Siebenbürgischen Zeitung (Ziarul Transilvănean – editorial al saşilor transilvăneni din Germania), iar din 1989 scriitor şi publicist independent, coeditor al „Südostdeutsche Vierteljahresblätter“, colaborator al Radiodifuziunii Bavareze.
Deja la finele anilor cincizeci, B. se face remarcat atât prin talentul său literar cât şi prin nonconformismul  politic al primelor sale cărţi. Învăluit în mantia istoriei, mesajul politic al nuvelei „Principe şi lăutar“ („Nu sunt târfă, iar arta mea nici atât“) aduce autorului ani grei de închisoare. Operele literare scrise după emigrare tratează atât teme legate de Transilvania, cât şi subiecte universale („…und Weihnacht ist überall“). Purtând amprenta lui Kleist, dar şi a altor prozatori marcanţi ai secolelor XIX şi XX, proza lui Bergel impresionează printr-un limbaj viguros, peisaje sugestive şi prezentarea de destine umane în situaţii-limită. Romanul „Dans în lanţuri“ („Tanz in Ketten“) zugrăveşte practicile terorii totalitare comuniste şi relatează în mod realist şi captivant condiţiile de detenţie duse până la limita extremă a suportabilităţii, condiţii ce depăşesc limitele capacităţii de înţelegere umane. În eseurile sale despre artă şi politică, B. militează pentru „complexitatea contrapunctică a Europei“. În calitate de jurnalist şi orator critic, vede în motivul libertăţii baza demnităţii umane. B. se implică intens în sensul îmbunătăţirii situaţiei conaţionalilor săi şi ia poziţie cu mult curaj în spaţiul public împotriva încălcării drepturilor omului în România comunistă. Pentru activitatea sa literară şi politică i-au fost conferite multe distincţii (printre altele Premiul Dehio 1972; Premiul Mass Media 1982, 1989; Crucea de merit a Republicii Federale Germania 1987; Premiul pentru cultură al Fundaţiei Saşilor Transilvăneni 1988; cetăţenia de onoare a Braşovului 1996; titlul de dr. h.c. al Universităţii din Bucureşti 2000; Ordinul de merit al României în rang de ofiţer 2009; cetăţenia de onoare a Râşnovului 2012; Premiul „Andreas Gryphius“ 2013; Premiul pentru cultură 2014 al Asociaţiei Bavareze a Germanilor Expulzaţi; Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor Braşov pentru anul 2014; Medalia de aur a Federaţiei Saşilor Transilvăneni din Austria 2015; Marele premiu pentru literatură Euro Invent 2015 pentru volumul „Judecătoarea și fiii ei”). (LSS-StS, DFDKK)
Opere (selecţie): Fürst und Lautenschläger, Buc., 1956; Die Straße der Verwegenen. Erzählungen, Buc., 1957; Die Abenteuer des Japps, Buc., 1958; Die Rennfüchse, Roman, München, 1969; Im Feuerkreis, Erzählungen, Innsbruck, 1972; Würfelspiele des Lebens. Vier Porträts bedeutender Siebenbürger, München, 1972; Der Tanz in Ketten, Roman, Innsbruck, 1977, Berlin, 2015 (apărut şi în lb. rom., „Dans în lanţuri“); Siebenbürgen, Bilder einer europ. Landschaft, Innsbruck, 1980 (engl. 1982); Gestalten und Gewalten. Südöstl. Bilder und Begegnungen. Essays, Aufsätze, Vorträge, Innsbruck, 1982; Der Tod des Hirten, Innsbruck, 1985; Das Venusherz, München, 1987; …und Weihnacht ist überall, München, 1988; Das Motiv der Freiheit, München, 1988; Zuwendung und Beunruhigung. Anmerkungen eines Unbequemen. 32 Essays und ein Gespräch. Thaur b. Innsbruck, 1994; Erkundungen und Erkennungen. Notizen eines Neugierigen. Fünfundzwanzig Essays, München, 1995; Wenn die Adler kommen, Roman, München, 1996, Berlin, 2015 (apărut şi în lb. rom., „Când vin vulturii“); Im Spiegellicht des Horizonts. Gedichte und Nachdichtungen. München, 1996; Gesichter einer Landschaft. Südosteuropäische Porträts aus Literatur, Kunst, Politik und Sport, München, 1999; Die Wiederkehr der Wölfe, Roman, München, 2006, Berlin, 2015 (apărut şi în lb. rom., „Întoarcerea lupilor“); Erich Bergel. Ein Musikerleben. Persönliche Notizen zur Biographie, Kludenbach, 2006; Wegkreuzungen. Dreizehn Lebensbilder, Bamberg, 2009; Die Wildgans. Geschichten aus Siebenbürgen, München, 2011; Am Vorabend des Taifuns. Geschichten aus einem abenteuerlichen Leben, Berlin, 2011; Wir setzen das Gespräch fort… Briefwechsel eines Juden aus der Bukowina [M. Winkler] mit einem Deutschen aus Siebenbürgen, Berlin, 2012; Der schwarze Tänzer. Ausgewählte Gedichte, Berlin, 2012; Verlorener Horizont. Fünfzig Gedichte aus dem Rumänischen. Übersetzt und herausgegeben von H.B., Berlin, 2012; Das Spiel und das Chaos. Essays und Vorträge, Berlin, 2013; Von Palmen, Wüsten und Basaren. Reisenotizen aus Israel. Berlin, 2013; Judecătoarea și fiii ei. Povestiri, Cluj, 2014; Europäische Impressionen. Reisebeobachtungen zwischen Klausenburg und Rom, Berlin, 2014; Notizen eines Ruhelosen. Tagesaufzeichnungen 1995 bis 2000, Berlin, 2014; Vom anderen Europa. Aus Geschichte und Gegenwart südosteuropäischer Landschaften. Sechs Essays, Berlin, 2015; Die Verweigerung der Negativität. Gespräch über Hiob und Apollon (zusammen mit M. Winkler), Berlin, 2016; Glanz und Elend der Siebenbürger Sachsen. Rückblicke und Ausblicke eines Beteiligten, Berlin, 2017.
Note bibliografice. H. Pongs: Das Bild in der Dichtung, vol. 4, 1973; W. Myss: H.B. 60 Jahre alt, în: SVJB, 1985/3; H. Mieskes: Sb.-S. Kulturpreis 1988 für H.B., în: SVJB, 1988/3; E. Martschini: H.B. – Minderheitendasein, Schriftstellerexistenz und politische Systeme. Eine Untersuchung zu Leben und Werk, Buc., 2005; G. Guţu (ed.): „… dass ich in der Welt zu Hause bin“. H.B.s Werk in sekundärliterarischem Querschnitt, Buc., 2009; R. Rădulescu: Europäertum eines Inseldaseins. Identitäts- und Alteritätsbewusstsein im Werk H.B.s, Buc., 2009; R. Windisch-Middendorf: Der Mann ohne Vaterland. H.B. – Leben und Werk, Berlin, 2010; [N.N.]: Was einer schreibt, das ist er. Wie das eine das andere intensiviert, wird im Gespräch mit dem Schriftsteller H.B. Ereignis (Interview), în: KK, 1288, 20.02.2010; E.Sch.: Dr. h.c. H.B. wurde 85. Neueste Monografien würdigen sein Leben und Werk, în: Spiegelungen, vol. 3/2010; D. Roth: Einem Freund. H.B. zum Fünfundachtzigsten, în: NKZ, 08.10.2010; A. Blandiana: Omagiu lui H.B., în: Astra, vol. 3-4/2011; R.C.: Râșnoveanul H.B. a fost declarat cetățean de onoare al Râșnovului, în: Transilvania Expres, 15.10.2012; A.E.: „Den Gegensatz mitdenken…“. Kulturpreis für H.B., în: NKZ, 30.09.2014; R. Rădulescu: Das literarische Werk H.B.s, Berlin, 2015; P. Paspa: Worte an einen „Fast-90-jährigen“. Offener Brief eines Bewunderers an den Jubilar zum anstehenden 90. Geburtstag, în: NKZ, 30.06.2015; G. Guţu: Das Unerwartete als das Vorhersehbare. Der Schriftsteller H.B. wird 90 Jahre alt, în: SbZ, 15.07.2015; J. Wittstock: „Klarheit und Disziplin des Ausdrucks“. H.B.s Tagebuch-Literatur/Anlässlich seines neunzigsten Geburtstags, în: ADZ, 24.07.2015; I. Szöllösi: „Mach es ganz“. H.B. beschenkt uns zu seinem Geburtstag mit Einsichten eines jungen 90-Jährigen, în: KK, 1359, 25.08.2015; H. Beer: Nachtrag zu H.B.s 90. Geburtstag. Die Annahme der Herausforderung, în: NKZ, 30.09.2015; R. Windisch-Middendorf: H.B. zum 90. Geburtstag, în: Spiegelungen, vol. 2, 2015; B. Böhls: H.B. für Gesamtwerk geehrt. Auszeichnung mit „Opera Omnia“-Preis in Kronstadt, în: SbZ, 10.08.2016.

Berger, Wilhelm Georg

Compozitor şi muzicolog, * Rupea 04.12.1929, † Bucureşti 08.03.1993. Paralel cu studiul viorii, violei, compoziţiei şi muzicologiei la Conservatorul din Bucureşti (1948-1952), B. activează ca violonist al Filarmonicii de Stat din Bucureşti (până în 1958) şi între anii 1953–1958 în cadrul cvartetului de coarde al Uniunii Compozitorilor, al cărei secretar devine în 1968. Primeşte mai multe premii internaţionale de compoziţie. Deşi B. nu a predat la nici o instituţie de învăţământ, prin opera sa componistică, prin iniţiativele sale organizatorice şi prin contactele sale personale a influenţat atât tânăra generaţie de compozitori cât şi viaţa muzicală din România. Pornind de la estetica lui Hindemith şi a lui Hartmann, păstrează elementele de formă clasice, dar include tehnici noi, încercări de a „înnoi tradiţia“ şi creează pornind de la substanţa muzicală pură un sistem de compoziţie independent, bazat pe sinteză, sistem ce i-a dat posibilitatea să transmită gândirea sa muzicală preponderent abstract-epic-contemplativă. (LSS-KT)
Compoziţii (selecţie): 21 simfonii (dintre care nr. 10 pentru orgă şi orchestră; nr. 11 “Sarmisegetuza” cu cvartet vocal şi cor mixt; nr. 14 „B.A.C.H.“); variaţiuni simfonice; Concert pentru coarde; „Meditaţii“ pentru orchestră de cameră; „Baladă“ pentru orchestră de cameră. Concerte (cu orchestră) pentru: vioară (2 concerte); violă (2 concerte); violoncel; 2 viori; vioară şi violoncel; vioară şi violă; vioară, violoncel şi pian; flaut; clarinet. Oratoriul „Ştefan Furtună“ (text: G. Dan); drama simfonică „Faust“ (după Goethe, partea a II-a) pentru cor mixt, recitator, coarde şi orgă; cantate; coruri. „Vânătoarea“, ciclu de lieduri pentru bariton şi pian (după G. Topîrceanu); „Sonete de Petrarca“, ciclu de cântece pentru bariton, flaut, corn, violă, violoncel şi pian. Muzică de cameră: 18 cvartete de coarde; cvintet de coarde; cvintet cu pian; sonate pentru vioară şi pian; violă şi pian; violoncel şi pian; vioară şi violă; violă şi violoncel; flaut, violă şi violoncel; vioară solo; violoncel solo; violă solo. Piese pentru pian şi orgă: Sonate (1979), Parabola (1988), Fantasia modalis (1988), Partita (1989), Magnificat (1991). Misă de Crăciun şi de Paşte pentru soprană, cvartet de coarde şi orgă; Missa solemnis pentru cor mixt, orchestră şi orgă; Messa da requiem pentru solişti, cor mixt, orchestră simfonică şi orgă (1991).
Publicaţii (apărute în lb. rom. la Editura Muzicală Bucureşti): Ghiduri de concert, 6 volume (1967-1977); Cvartetul de coarde de la Haydn la Debussy, 1970; Cvartetul de coarde de la Reger la Enescu, 1979; Dimensiuni modale, 1979; Estetica sonatei clasice, 1981; Estetica sonatei romantice, 1983; Estetica sonatei moderne, 1984; Estetica sonatei contemporane, 1985; Estetica sonatei baroce, 1985; Teoria generală a sonatei, 1987; Mozart, cultură şi stil, 1991; Teoria compoziţiei clasice, manuscris, 1992.

Bickerich, Victor

Victor Bickerich (Fotografie: Rudolf Hannak, 1948)

Dirijor de cor, organist, pedagog muzical, * Lissa (provincia Posen/Poznan, azi Leszno în Polonia) 23.02.1895, † Braşov 18.05.1964. Studiază începând cu 1918 la Academia pentru Muzică Religioasă şi Pedagogie Muzicală de la Berlin, unde urmeză cursul de orgă al lui F. Heitmann.1921 este ales de către Presbiteriul braşovean ca succesor al lui R. Lassel în postul de organist, director muzical şi profesor de muzică în cadrul Parohiei Evanghelice a oraşului Braşov. B. reface Corul de tineri (Corul de elevi al bisericii, Corul Honterus), care după moartea lui Lassel îşi pierduse strălucirea, şi întreprinde cu acest cor turnee în străinătate. Organizează începând cu 1923 la Biserica Neagră o serie de aşa-numite „Motete“, din 1924 concerte de seară în lunile de vară, acestea fiind înlocuite în anii de după război de concertele de la ora cinci, dedicate exclusiv muzicii de orgă. Încă în 1924 B. dirijează la Braşov prima audiţie sud-est-europeană a „Patimilor după Matei“ de J.S. Bach, de asemenea în 1931 „Patimile după Ioan“. Fiind un admirator profund al lui Bach, fondează în 1933 Corul Bach al Bisericii Negre, alături de care interpretează mari lucrări corale. În 1935 urmează remarcabila primă audiţie la Bucureşti a „Patimilor după Matei“ de Bach, apoi primul Festival Bach din Transilvania, în 1936 prima audiţie la Bucureşti a „Patimilor după Ioan“, transmisiuni radiofonice, în 1937 un mare turneu în Germania (cu Recviemul de Mozart). Ca succesor al lui P. Richter, B. preia în 1935 şi conducerea orchestrei Filarmonicii braşovene. În plus predă (din 1928) la Conservatorul ASTRA. În 1962 se retrage din viaţa muzicală.
B. devine alături de P. Richter şi ca succesor al acestuia o autoritate muzicală a Braşovului. Educaţia sa umanistă universală şi ţinuta sa spirituală i-au permis să fie în acelaşi timp o personalitate pedagogică marcantă. A promovat şi a dezvoltat în mod decisiv viaţa muzicală a Braşovului – ceea ce a avut repercusiuni pozitive şi în Regat. Viaţa muzicală bisericească a Braşovului atinge mulţumită lui un nivel artistic de neegalat până în prezent. Susţine tipul de liturghie celebrat de preotul paroh K. Möckel, inspirat din mişcarea de la Berneuchen, şi militează pentru o reorganizare sub aspect muzical a slujbei religioase. (LSS-KT)

Biemel, Walter

Filosof, profesor universitar, * Topčider lângă Belgrad 19.02.1918, † Aachen 06.03.2015. Absolvent al liceului „Honterus“ şi prefect al Coetus Honteri, studiază filosofia, sociologia, psihologia şi istoria artei la Bucureşti, merge în 1942 la Heidegger în Freiburg im Breisgau şi în 1945 la Leuven. Obţine titlul de doctor în 1947 la Leuven („Le concept du monde chez Heidegger“) şi pe cel de docent în 1958 la Köln („Kants Begründung der Ästhetik und ihre Bedeutung für die Philosophie der Kunst“). Împreună cu De Waelhens realizează traduceri din Heidegger în limba franceză. Între 1945 şi 1960 lucrează pentru arhiva Husserl în Leuven şi Köln. Din 1962 până la pensionare este profesor de filosofie la Universitatea Tehnică din Aachen, iar începând cu 1978 activează ca profesor de filosofia artei la Academia de Arte Frumoase din Düsseldorf. Distincţii: 1997 Premiul pentru cultură al Fundaţiei Saşilor Transilvăneni; din 2000 Preşedinte de onoare al Societăţii Române de Fenomenologie; în 2003 dr. h.c. al Universităţii Bucureşti. (LSS, DFDKK)
Publicaţii (selecţie): Jean-Paul Sartre in Selbstzeugnissen und Bilddokumenten (Rowohlts Monographien), Reinbek bei Hamburg, 1964 (26 ediţii până în 1995); Philosophische Analysen zur Kunst der Gegenwart, Haga, 1968; Martin Heidegger in Selbstzeugnissen und Bilddokumenten (Rowohlts Monographien), Reinbek bei Hamburg, 1973 (16 ediţii până în 2002); Gesammelte Schriften (vol. 1: Schriften zur Philosophie; vol. 2: Schriften zur Kunst), Stuttgart/Bad Cannstatt, 1996.
Publicaţii aniversare: Distanz und Nähe. Reflexionen und Analysen zur Kunst der Gegenwart. Festschrift für W.B. zu seinem 65. Geb. Hg. von Petra Jaeger und Rudolf Lüthe. Würzburg, 1983; Kunst und Wahrheit. Festschrift für W.B. zu seinem 85. Geb. Hg. von Mădălina Diaconu, Buc., 2003.
Note bibliografice. H. Schuster: Deutung als Wegstrecke und Ort der Ankunft. Der aus Siebenbürgen stammende bedeutende Philosoph und Kunsttheoretiker W.B. wurde in Aachen 80 Jahre alt, în: SbZ, 25.02.1998; A. Arghir: Einstimmige Korrespondenz. Oana Busuioceanus Briefe an den siebenbürgischen Philosophen W.B., în: SbZ, 31.07.2010; H. Schuster: Denkanstöße gegen die Maßlosigkeit. W.B., der siebenbürgisch-deutsche Philosoph und Kunsthistoriker von Rang, erfüllte in Aachen sein 95. Lebensjahr, în: SbZ, 25.03.2013; lh: Ein Leben im Glückszeichen der Freundschaft. Der Philosoph W.B. ist am 6. März in Aachen gestorben, în: SbZ, 31.03.2015; Stiftung Insel Hombroich: Zum Tod des Philosophen W.B. (1918-2015), în: NKZ, 31.03.2015.

Binder, Paul

Naturalist, istoric, profesor, strănepot al exploratorului Franz Binder din Sebeş („Afrika-Binder“), * Bod 09.03.1935, † Braşov 09.06.1995. Absolvent al liceului maghiar din Braşov (1952), studiază geografia şi geologia la Universitatea Bolyai din Cluj (până în 1956), obţine titlul de doctor în 1971 la Iaşi cu o disertaţie despre geografia istorică a Braşovului. Îşi începe cariera ca profesor de specialitate în Jimbolia (Banat); apoi este bibliograf şi bibliotecar la Biblioteca Regională Braşov precum şi profesor la licee braşovene, iar după 1989 la instituţii de învăţământ superior la Braşov şi în Ungaria (Debrecen, Szeged). B. se dedică în special cercetării interdisciplinare în domeniul geografiei istorice a Transilvaniei şi al relaţiilor culturale interetnice din istoria Transilvaniei. Lista lucrărilor sale cuprinde peste 400 de titluri în limbile germană, română şi maghiară. (LSS, DFDKK)
Publicaţii (selecţie): Utazásek a régi Európában (Călători transilvăneni în vechea Europă, ed.), Buc., 1976; Közös múltunk (Trecutul nostru comun), Buc., 1982; Utazásek a Török Birodalemban (Călători în Imperiul turc, ed.), Buc., 1983; Cavalerii apocalipsului: Calamităţile naturale din trecutul României (împreună cu Paul Cernovodeanu, Premiul „Xenopol“ al Academiei Române, 1993); Pământul României în literatura geografică săsească (1701-1994), Braşov, 1998.
Note bibliografice. W. Wittstock: „Im guten siebenbürgischen Sinn…“. Ein Reiseführer für Siebenbürgen/Ansprüche auf SKV-Schutzhütten anmelden/Datenbank über siebenbürgische Ortschaften/NW-Gespräch mit Dr. P.B., Fachmann für historische Geographie (Interview), în: NW, 28.06.1991; G. Nussbächer: In drei Sprachen. In memoriam zum Tode von Dr. P.B., în: KR, 15.06.1995; P. Niedermaier: O personalitate transilvană, în: Ţara Bârsei, nr. 11 (2012); G. Nussbächer: Amintiri despre P.B., în: Ţara Bârsei, nr. 11 (2012).

Blücher, Gebhard Wilhelm

Gebhard Blücher lucrând la repertoriul de filigrane (1967).

Chimist şi cercetător al filigranologiei, * Braşov 15.01.1934, † idem 05.10.1968. Începând cu 01.12.1962 lucrează la laboratorul de izotopi nou înfiinţat în cadrul spitalului din Braşov. Publică împreună cu T. Wittstock lucrări în domeniul medicinei nucleare. Muncă de pionierat şi cercetări în domeniul tehnicii filigranului: introducerea betagrafiei în România; realizarea primului repertoriu complet de filigrane ale morilor de hârtie din secolul al XVI-lea din Braşov, Sibiu şi Cluj; contribuţii la datarea corectă şi identificarea vechilor tipărituri şi manuscrise săseşti şi româneşti; pe plan mondial prima realizare a unui model matematic cu privire la durata de viaţă a unei variante de filigran; dezvoltarea de noi metode pentru determinarea tirajelor unor tipărituri vechi, pentru calcularea producţiilor de cărţi şi tipăriturilor dispărute. (LSS-GV)
Publicaţii (selecţie): Isotopenfotografie in der Wasserzeichnung, în: FzVL, Buc., an 10, nr. 1/1967, p. 140-141; Filigranele brașovene și tipăriturile chirilice din sec. al XVI-lea, în: Revista bibliotecilor, nr. 7 (1967), p. 421-426; Datierungsmöglichkeiten mit Hilfe von Wasserzeichen, ein mathematisches Modell, în: Papiergeschichte, Mainz, an 18 (1968), nr. 5/6, p. 58-63; Bestimmung der Auflagenhöhe von Kronstädter Drucken des 16. Jh.s mit Hilfe der Wasserzeichen, în: Magyar Könyvszemle, an 84 (1968), nr. 4, p. 343-350.
Note bibliografice. P. Binder: G.B., în: Revista bibliotecilor, nr. 12/1968; G. Nussbächer: G.B., ein Leben für die Wissenschaft, în: KR, 10.01.1969; idem: Ein Wissenschaftler hoher Reife. G.B. zum Gedenken (15. Januar 1934 – 5. Oktober 1968), în: NW, 30.01.1969; idem: Betagrafie von Wasserzeichen in Rumänien, în: KR, 02.07.1971; idem: Ein Pionier der Wasserzeichenkunde. G.B. zum Gedenken, anlässlich seines 10. Todestages, în: NW, 30.09.1978; idem: Irrige Geschichtsdatierungen mit Wasserzeichen berichtigt. Ein Chemiker im Dienste der Geschichtswissenschaft: G.B., în: NW, 16.10.1983; idem: Ein Pionier der Wasserzeichenkunde: G.B., în: Aus Urkunden und Chroniken, vol. 2, Buc., 1985; idem: Contribuţia lui G.B. la dezvoltarea filigranologiei româneşti, în: Limba română, nr. 3/1988; idem: Moderne Wasserzeichen-Forschungen. G.B. und die Buchdruckgeschichte, în: KR, 14.10.1988.

Bömches, Friedrich von

Friedrich von Bömches: Autoportret (ulei pe pânză, 1974)

Pictor şi grafician, nume complet: Friedrich Ritter Bömches von Boor, * Bv., 27.12.1916, † Wiehl, 02.05.2010, discipol al lui Hans Eder, Fritz Kimm şi Hans Mattis-Teutsch. Între 1938 şi 1945 serviciu militar şi participare la „Operaţiunea Barbarossa“, între 1945-1950 deportare şi muncă silnică în URSS. Între 1950-1978 realizează la Braşov peste 20.000 de picturi şi schiţe, ce rămân în oraşul natal în momentul emigrării pictorului în Germania (1978). În România, lucrările lui B. sunt prezente în toate marile muzee. Operele lui sunt expuse şi în Muzeul Suermondt din Aachen, „Schlossmuseum” din Homburg, Muzeul Transilvănean Schloss Horneck în Gundelsheim (Germania), Muzeul Cantonal din Ohio (SUA) şi în multe colecţii publice şi private. În Germania, B. onorează multe comenzi de portrete ale unor personalităţi ştiinţifice (Hermann Oberth, Martin Heidegger), artistice (Peter Ludwig), din domeniul industriei (A. Krupp von Bohlen und Halbach, B. Beitz) şi politicii (Ph. Jenninger, H.-D. Genscher, H. Waffenschmidt). În România, B. primeşte printre altele Ordinul Meritul Cultural, iar în Germania este distins cu Ordinul de merit al Republicii Federale Germania cl. I şi cu Premiul pentru cultură al Fundaţiei Saşilor Transilvăneni (1989). Walter Biemel distinge în evoluţia artistică a lui B. două etape: una extrovertită, urmată de una vizionară – „nu mai avem orientarea din exterior spre interior, ci din interior spre exterior”. Un „expresionism liric şi exploziv” caracterizează ambele etape. (LSS-WM)
Publicaţii: Desene (Zeichnungen), Wiehl, 1998.
Note bibliografice: E. Axmann: Von der Skizze zum Bildwerk. Atelierbesuch bei F.B., în: NW, 24.01.1964; H. Anger: Keine stille Augenweide. F.B. stellt im Kronstädter „Arta“-Saal aus, în: KR, 09.04.1971; H. Bielz: Vibrierende Farben und Linien. Neues aus dem Atelier F.B.‘, în: KR, 27.07.1973; H. Bielz: Distanz zwischen Wissen und Können. Besuch in der Werkstatt von F.B. (interviu), în: KR, 06.02.1974; W. Gottschick: Rastlose Bilderflut. Zur F.-B.-Retrospektive im Victoria-Saal von Braşov, în: NW, 09.03.1974; R. Şorban: F.B., Buc., 1975; H. Bielz: Provoziert den Nachvollzug. F.B. stellte in der BRD erfolgreich aus, în: KR, 23.07.1976; R. Wittstock: Gehaltvoll und formvollendet. Zur F.-B.-Retrospektive in Braşov, în: NW, 02.04.1977; R. Wittstock: Einer unserer bedeutendsten Künstler. B.-Retrospektive fand in Bukarest großen Anklang, în: NW, 16.07.1977; H. Lauer: B. im Dalles-Saal. Überraschendes Wieder­sehen mit einem Bekanntgeglaubten, în: KR, 22.07.1977; W. Biemel: Einführung zum Skizzenbuch von F.v.B., 1979; H. Bergel: Laudatio zur Verleihung des Sb.-S. Kulturpreises an F.v.B., Dinkelsbühl, 1989 (manuscris); W. Myss: Kunst in Sb., Thaur bei Innsbruck, 1991; H. Bergel: Biblische Themen als Themen der Gegenwart. Religiöse Motive in der Malerei des F. Ritter Boor v. B., în: Erkundungen und Erkennungen, München, 1995; H. Bergel: F.v.B. Die Kunst als Brennspiegel der Welt, în: Gesichter einer Landschaft. Südosteuropäische Porträts aus Literatur, Kunst, Politik und Sport, München, 1999; G. Schwarz: Gereiftes Alterswerk. Bibliophiler Band mit Zeichnungen von F.v.B. erschienen, în: SbZ, 20.02.1999; E. Axmann: „Hommage ŕ F.v.B.“. Zum 85. Geburtstag des Künstlers: Ausstellung in Wiehl, der drei weitere im Umkreis folgen werden, în: SbZ, 15.01.2002; G. Aescht: In der Unruhe liegt die Kraft. Jubiläumsausstellungen für den siebenbürgischen Maler F.v.B. im Oberbergischen Land, în: SbZ, 30.04.2002 (preluat din KK, apărut şi în: KR, 01.06.2002); Muzeul de Artă Bv.: Catalog al expoziţiei F.v.B., Bv., 2006; H. Bergel: „Das unübersehbare Werk harrt der Entschlüsselung“. Der Zeichner und Maler F.v.B. starb, în: SbZ, 20.05.2010; G.-L. Ittu: In memoriam F.R.B.v.B. (1916-2010), în: Spiegelungen, caiet 4/2010; B. Ludwig-Weber: Gemälde und Grafiken von F.v.B. Museum und Forum Schloss Homburg zeigt Sonderausstellung „Flucht und Vertreibung“. Hommage zum 100. Geburtstag des siebenbürgischen Künstlers, în: SbZ, 05.02.2017.

Bömches von Boor, Helge

Cântăreţ de operă (bas), * Braşov 18.09.1933, † Osnabrück 16.10.2014. Membru al ansamblului de solişti al Teatrului Muzical Braşov, participări la festivaluri internaţionale (Bucureşti, Salzburg, Viena, Wales, Ravenna, Verona), realizează spectacole ca invitat la Dublin, Geneva, Bologna, München. Este angajat ca prim solist (bas) la teatrul Pfalztheater Kaiserslautern (1975), din 1977 ocupă acceaşi funcţie la teatrul din Osnabrück. (LSS-KT)
Publicaţii: Blick hinter die Kulissen oder Aus dem Tagebuch (m)eines Sängerlebens, Sibiu, 2011.
Note bibliografice.   Ch.   Chiriac: „Blick   hinter   die   Kulissen…“ mit H.v.B. Sängererinnerungen aus erster Hand, în: ADZ, 10.08.2012; idem: „Ich wusste nur, dass ich singen musste“. Abschied von dem Opernsänger H.v.B., în: ADZ, 31.10.2014; H. Bergel: „Du holde Kunst…“. Dem Sänger H.v.B. zum Gedenken, în: SbZ, 05.11.2014.

Brandner, Anton

Dirijor, pedagog muzical, compozitor. * Mühldorf/Mlýnská lângă Karlsbad/Karlovy Vary (Boemia) 29.11.1840, † Braşov 15.10.1900. B. se stabileşte la Braşov în 1869 în calitate de director muzical şi dirijor (capelmaistru) al oraşului. Fondează în 1878 Societatea filarmonică braşoveană, împreună cu care introduce la Braşov în cadrul concertelor filarmonice un repertoriu simfonic de înalt nivel, de regulă cu participarea orchestrei oraşului (Stadtkapelle), pe care o aduce pe o treaptă artistică notabilă. Între 1885 şi 1889 activează în plus ca prim dirijor al corului Asociaţiei Muzicale a Bărbaţilor (Kronstädter Männer-Gesangverein). (LSS-KT, DFDKK)
Lucrări: un singspiel, uverturi de concert, piese de orchestră, dansuri.
Note bibliografice. H. Cristian: Ein unvergesslicher Dirigent. 100 Jahre seit dem Tod Anton Brandners (1840-1900), în: KR, 21.10.2000; C. Catrina: Braşovul muzical enciclopedic. Muzicienii noştri. Predecesori şi contemporani (Compendiu). Ediţie îngrijită de L. Iacobescu. Braşov, 2015, p. 78 urm.

Bredt, Hans Andreas

Agronom, * Sibiu 01.11.1900, † Vulcan/Ţara Bârsei 06.08.1971. B. studiază agronomia la Cluj şi Halle/Saale. Începând cu 1925 este şeful secţiei de ameliorare a seminţelor la producătorul de seminţe W. Stephani (Feldioara), din 1927 activează ca profesor de specialitate, din 1938 ca director al Şcolii Agricole din Feldioara. Între 1941 şi 1944 conduce secţia agricolă şi de cultivare a plantelor a Oficiului pentru activitatea ţăranilor (Landesbauernamt) al Grupului Etnic German din România. După deportarea la muncă forţată în Uniunea Sovietică în ianuarie 1945 activează din 1947 ca învăţător la Feldioara şi din 1949 ca profesor de specialitate la Şcoala de Agricultură din Feldioara (transformată în şcoală cu predare în limba română). (LSS-EW)
Note bibliografice. H.A. Hienz: Beiträge zum Schriftsteller-Lexikon, Köln/Wien, 1981, p. 179.

Brennerberg, Irene von

Violonistă şi pedagog muzical, * Braşov 14.03.1873, † idem 01.10.1922. Elevă a lui A. Brandner, îşi dă debutul concertistic la Braşov la vârsta de nouă ani. Curând este acceptată ca membră al Societăţii filarmonice braşovene, având reputaţia de tânără stea muzicală a oraşului. La 11 ani cântă pentru regina României, Elisabeta. La 13 ani este acceptată ca elevă a primei clase a Conservatoriului de la Viena, ale cărui cursuri le absolvă după trei ani, primind o distincţie importantă („1. Preis der öffentlichen Preis-Konkurrenz“) în Sala Asociaţiei Muzicale Vieneze. În 1890 îşi continuă pregătirea muzicală la Paris. Începând cu 1893 concertează cu mare succes în toate centrele muzicale ale Europei, în repetate rânduri la Curtea imperială germană precum şi cu ocazia celei de-a 60-a aniversări de domnie a Reginei Victoria, primind preţuirea deosebită a acesteia. Se stabileşte la Berlin, unde activează şi ca profesor la Conservatorul Scharwenka. Petrece lunile de vară de regulă în Transilvania, dând concerte. Îşi dă concursul în repetate rânduri la Braşov ca solistă invitată a Societăţii filarmonice braşovene, a cărei membră de onoare devine în 1898. În timpul războiului (1916-1918) şi după aceea dă concerte de binefacere pentru a ajuta victimele războiului. În 1920 suferă un atac de paralizie în timpul unui concert, după care se retrage în oraşul natal. (LSS-KT)
Note bibliografice. K. Teutsch: Virtuosin von europäischem Rang. I.v.B., Siebenbürgens bedeutendste Geigerin, wurde vor 125 Jahren geboren, în: SbZ, 31.03.1998.

Chenot, Adam

Medic, „Protomedicus“ als Transilvaniei, * Habâru în provincia belgiană Luxemburg 19.08.1722, † Viena 02.05.1789. Studii medicale la Viena, obţine titlul de dr. med. la Viena la 21.08.1755. Conform dorinţei împărătesei Maria Theresia, este trimis la 13.05.1756 la Sibiu în calitate de medic specializat în boli infecţioase („Contagionsphysikus“), pentru a lupta împotriva epidemiei de ciumă. De acolo merge la Braşov, unde epidemia izbucnise deja în octombrie 1755. În spitalul militar din Schei, Ch. se îmbolnăveşte el însuşi, dar scapă cu viaţa. Dintr-un număr de 1498 bolnavi de ciumă în oraş, reuşeşte să vindece 58,2%, ceea ce este remarcabil, având în vedere mortalitatea de 70-80% cauzată de ciumă. În ianuarie 1758, Ch. revine ca medic sanitar („Sanitätsphysikus“) la Sibiu şi devine preşedintele Colegiului sanitar din Transilvania (Siebenbürgische Sanitätskommission). În 1770/71 izbucneşte din nou o epidemie de ciumă în sudul Transilvaniei. Datorită unor măsuri drastice als lui Ch., numărul bolnavilor este limitat la 1645, în vreme ce în Podolia, Volhinia şi Galiţia numărul de morţi atinge 150.000. În 1774, Ch. este numit primul „Protomedicus“ al Transilvaniei, având sediul la Sibiu. Această funcţie îi corespunde practic celei de ministru al sănătăţii. Pe baza experienţei sale în tratarea a mii de cazuri de ciumă, Ch. fixează perioada de incubaţie a ciumei la patru zile, cărora la adaugă o marjă de siguranţă de şase zile. Aşadar, Ch. recomandă o perioadă de carantină de zece zile în cazuri suspecte de ciumă şi ridicarea deplină a carantinei în timpuri fără epidemie de ciumă, măsură pe care împăratul Iosif al II-lea o introduce cu titlu obligatoriu în 1785. În 1783, Ch. este chemat de către împăratul Iosif al II-lea la Viena, unde i se conferă funcţia de consilier medical, pe care o va ocupa până la sfârşitul vieţii. (LSS-AH)
Publicaţii (Selecţie): Tractatus de peste, Viena, 1766, traducere în lb. germană de J.W. Schweigart, Dresda, 1776; Hinterlassene Schriften über die ärztliche und polit. Anstalten bey der Pestseuche, Viena, 1798.

Christophori, Simon

Scriitor, * Braşov 27.10.1670, † idem 18.10.1726, fiu al cizmarului Jakob Gaitzer, care fusese decapitat în 1689 ca fiind unul dintre conducătorii revoltei braşovene. Urmează cursurile gimnaziale în oraşul natal, apoi pleacă în călătorii (Polonia, Franţa) şi studiază dreptul la Wittenberg începând cu anul 1695. După întoarcerea la Braşov ocupă diverse funcţii în administraţia oraşului (membru al Colegiului Centumvirilor, judecător orăşenesc) şi a ţării. Ch. dispune de un talent literar ieşit din comun şi este unul dintre cei mai productivi şi reprezentativi poeţi germani din Transilvania secolului al XVIII-lea. Multe dintre poeziile sale se referă la evenimente cotidiene, la fel ca şi însemnările sale de jurnal. Graţie puterii sale de observaţie extraordinare, Ch. urmăreşte cu multă atenţie nu doar întâmplări care au loc în anturajul său, ci şi evenimente care preocupă marile spirite ale vremii. Este un critic nemilos al ipocriziei preoţilor – poate din acest motiv se simte atras de pietism – şi al iezuiţilor, a căror expansiune în Transilvania o urmăreşte cu îngrijorare. Nu în ultimul rând, critica lui Ch. se îndreaptă împotriva consilierilor oraşului, descoperind încercările acestora de a se îmbogăţi şi intrigile lor corupte. (LSS-StS)
Publicaţia principală: Aus dem Tagebuch des S.C. alias Gaitzer, ed. J. Groß, Bv., 1917.
Note bibliografice. M. Markel: Gedichte aus den „Quellen“. Gelegenheitslyrik im Umkreis des Kronstädter Schusteraufruhrs. Ein zu wenig bekanntes Literatur-Kapitel, în: KR, 07.01.1983 (I), 14.01.1983 (II), 28.01.1983 (III); St. Sienerth: Geschichte der sb.-dt. Literatur im 18. Jh., Cluj, 1990, p. 65-66.

Copony, Hans

Hans Copony (Fotografie: arhiva Peter Simon)

Cântăreţ de operă (tenor liric), * Cristian (Ţara Bârsei) 30.08.1873, † idem 28.05.1934. Urmează şcoala elementară la Cristian şi Liceul „Honterus“ la Braşov. Studii de medicină la Graz începând cu 1892, apoi de chimie, finalizate cu doctorat. În timpul studiilor ia lecţii de canto. Colaborează cu teatrele din Graz, Heidelberg, Freiburg im Breisgau, Magdeburg, Mannheim şi Wiesbaden (unde i se conferă în 1911 titlul de „Kammersänger“). C. este solist invitat în metropolele muzicale europene, între altele cântă pe scena Operei din Paris şi a Teatrului alla Scala din Milano. În ianuarie 1915 este luat în armată. Luptă în Primul război mondial mai ales pe frontul din Tirolul de Sud. Este luat prizonier în Italia şi eliberat în 1919. Iniţial reuşeşte să-şi continue cariera de artist liric, dar aceasta se încheie brusc în momentul în care este arestat la graniţă în urma unei şederi în Transilvania cu apariţii publice. Arestarea are loc sub pretextul unei scrisori cu conţinut politic, pe care un prieten l-ar fi rugat s-o aducă al destinatar. H.C. este condamnat la cinci ani de închisoare şi îşi execută sentinţa în închisoarea de la Jilava, unde se îmbolnăveşte de rinichi, ceea ce îi va provoca decesul după eliberare. (LSS-KT, DFDKK)
Note bibliografice: H. Wolf: Schicksal, în: Neustädter Nachrichten. Heimatbrief der Neustädter Nachbarschaft, nr. 27, oct./ dec. 1963, p. 1-3; H.K. Copony: Die Copony-Sippe. Sippenbuch (Privatdruck), 1992, p. 81-82.

Copony, Johann (Jean)

Cantor şi compozitor la Braşov, * Prejmer ca. 1730, † Braşov, noiembrie 1774. Viaţa şi creaţia sa încă nu au fost cercetate. (LSS-KT)
Opere: Arii pentru soprană, două viori şi orgă; Cantată pentru Sărbătoarea Învierii pentru cor la 4 voci, instrumente şi bas continuu; „Aria ad Festum Nativitatis Christi“ pentru soprană solo, cor la 4 voci, clarino solo, vioară solo, violă şi cembalo obligato; „Animato mio tesoro“ (recitativ şi arie); „Serenata“ (1742); Arie de doliu pentru cor, orchestră şi orgă (manuscrise în fosta bibliotecă a liceului german din Braşov).

Coulin, Alfred Martin

Alfred Martin Coulin (Fotografie: Konrad Klein, 1989)

Jurnalist, fiu al pictorului Arthur Coulin, * Braşov 10.11.1907, † Köln 05.06.1992. Îşi petrece copilăria la Roma, urmează cursurile Liceului Brukenthal la Sibiu, studiază matematica, filosofia şi teologia la Kiel, Berlin şi Bucureşti; din 1931 activează la Bucureşti ca jurnalist („Bukarester Tageblatt“ şi alte publicaţii de limbă germană), între 1945 şi 1947 muncă forţată în URSS; din 1948 în Germania; lucrează ca jurnalist („Neue Zeitung“, „Stuttgarter Nachrichten“), din 1963 realizează emisiuni de limbă străină la „Deutschlandfunk“ (Köln). Contribuţii despre Transilvania, România, Sud-estul Europei. Crucea de merit a Republicii Federale Germania (gradul 1), Medalia de aur „Rudolf Vogel“ ş. a. (LSS)
Publicaţie: 800 Jahre im Karpatenbogen – Hermannstadt. Eine dt. Gründung in SO-Europa, Köln, 1980.
Note bibliografice. H. Meerkatz (Hg.): Minderheiten, Berlin, 1974, p. 95-109; P. Nasarski (ed.): Deutsche Schulen im Ausland, vol. 2, Berlin/Bonn, 1989, p. 191-206; Journalisten-Handbuch 1974, Wiesbaden, 1974, p. 50; H. Schuster: Ein Leben, in guten Zusammenhängen gelebt. Zum Tode des Publizisten A.M.C., în: SbZ, 20.06.1992.

Coulin, Arthur

Arthur Coulin
Arthur Coulin: Autoportret (1910)

Pictor,* Sibiu 20.09.1869, † Heidelberg 09.11.1912. „Dorinţa nestăvilită de a desena” (C. Dörschlag) îl poartă pe Coulin după bacalaureat mai întâi la Graz/Austria, apoi pentru doi ani la Academia de Arte din München. Se lasă inspirat de Leibl şi Feuerbach; prieten cu Friedrich Mieß, Fritz Schullerus, Octavian Smigelschi şi Robert Wellmann. Începând cu 1892 îl găsim la Budapesta, unde se căsătoreşte în 1897 cu violonista Olga, n. Fogarascher. Aceasta influenţează decisiv viaţa şi arta lui Coulin. În 1898 bursă pentru colonia de artişti de la Nagybanya (Baia Mare). În 1900 prima călătorie la Roma, păstrând o legătură strânsă cu Robert Wellmann în munţii Sabini; apoi până în 1907 la Braşov şi la Sibiu, unde desfăşoară o activitate energică pentru stimularea artei locale, fiind co-fondator al Asociaţiei „Sebastian Hann” şi al revistei „Die Karpaten” (Carpaţii) patronată de Adolf Meschendörfer; în atelierul lui Friedrich Mieß participă la întâlnirile tinerei generaţii de pictori. C. cooperează la realizarea picturii interioare a Bisericii patriarhale ortodoxe din Sibiu. Din septembrie 1908, datorită unui premiu acordat de episcopul Fraknoy în Italia, C. se mută definitiv la Roma, unde îşi perfecţionează arta, ajungând la maturitatea artistică ce este întreruptă de boală şi de moartea sa timpurie. Acestea „i-au văduvit opera de maturizarea finală, însă au permis ca ea să reprezinte – mai mult decât operele contemporanilor săi – expresia valabilă, finalizată prin ea însăşi, a acelei noi etape de dezvoltare, etapă definitorie a noii picturi săseşti transilvănene” (H. Krasser). (LSS-AC)
Opere (selecţie): Mireasa pictorului (1896); În faţa samovarului (1898); Cap de copil (1900); Din Italia, Fetiţa cu fluture (1911, Galeria Naţională a Ungariei, Budapesta); Ţărănci din Ţara Bârsei (1903, Galeria Brukenthal, Sibiu); Portret Pucheria Smigelschi (1904); Ţărancă româncă (1905); Violonista Olga Coulin (1908); Autoportret (1910); La cămin, Ţărancă italiancă (1911, Galeria Brukenthal, Sibiu); Împărtăşanie, Biserica evanghelică din Henndorf (1911); În livada de măslini (1911, Galeria Brukenthal, Sibiu).

Coulin, Olga,

Violonistă şi pedagog muzical, soţia pictorului Arthur Coulin, * Braşov 27.02.1875 (n. Fogarascher), † Sibiu 26.02.1959. Predă la Academia de Muzică din Roma; activează ca solistă, artist cameral şi dascăl privat de muzică la Sibiu. Unul dintre elevii ei, cel care mai târziu avea să devină profesorul de lb. germană Wilfried Bielz, îşi aminteşte: „Putea să povestescă în culori foarte vii despre studiile ei muzicale şi unele concerte, de exemplu ca solistă la Sankt Petersburg (…).“ De asemenea: „Când profesoara mea îmi cânta, cu arcuşul liniştit, sunetul plin, aproape fără tremolo, înţelegeam ce înseamnă o interpretare autentică şi însufleţită, lipsită de orice efecte şi de vanitate.“ (LSS-KT, DFDKK)
Note bibliografice: W. Bielz: Unterwegs durch die Jahre. Erinnerungen. Bensberg o.J., [2018], p. 46.

Croner, Daniel

Manuscris al lui Daniel Croner (Tabulatura nouă germană de orgă)

Preot şi prodecan al Ţării Bârsei * Braşov 22.03.1656, † Hălchiu 23.04.1740. Elev al gimnaziului de la Braşov şi al renumitului gimnaziu „Magdalaneum” din Breslau (azi Wroclaw, Polonia). Studiază între 1681 şi 1683 teologia evanghelică la Wittenberg, concomitent cu studiul muzicii la clasa cantorului şi organistului J. Ulich. În urma unei boli se întoarce în 1683 la Braşov, unde activează din 1691 ca predicator la biserica „Sf. Ioan” şi din 1693 la Biserica Neagră. Despre perioadele în care a fost preot în Hălchiu (începând cu 1701) şi prodecan al Capitolului Ţării Bârsei („Burzenländer Kapitel”, din 1735) există doar puţine informaţii, care de fapt se referă la familia sa.
Manuscrisele lui Croner includ două volume de tabulaturi (în aşa-numita tabulatură nouă germană): o culegere de compoziţii străine şi proprii pentru orgă şi cembalo sub titlul Tabulatura Fugarum, Praeludiorum, Canzonarum, Tocatarum et Phantasiarum (Breslau/Wroclaw, 1681, Wittenberg, 1682, Braşov, 1684) şi Tabulatura Fugarum et Praeludiorum. Această a doua culegere cuprinde piese compuse de Croner, care reprezintă cele mai vechi documente transilvănene în domeniul muzicii de orgă. (LSS-KT, DFDKK)
Ediţii: D.C., Muzică veche de orgă din Transilvania, 3 caiete, ed. A. Porfetye (Breitkopf & Härtel, Wiesbaden, 1971/72); D.C., Tabulaturae, ed. A. Pernye, Budapesta, 1987; The Brasov Tablature – ed. H. Baron, Madison, 1984; D.C., Tabulatura Fugarum et Praeludiorum, ed. St. Schlandt, Timișoara, 2007.
Note bibliografice: A. Pernye: text introductiv la discul D.C., Tabulatura, Hungaroton SLPX 11820-21, Budapesta, 1978; idem: D.C., Tabulaturae, Budapesta, 1987; D. Plajer: D.C., în: Karpatenrundschau 44/30.10.1981; A. Niedermaier: D.C. – Der Kronstädter Organist und Komponist, în: Beiträge zur Musikgeschichte der Siebenbürger Sachsen II = Musikgeschichtliche Studien 4b, ed. K. Teutsch, Kludenbach, 1999, p. 30-45; St. Schlandt: D.C. – Preot si compozitor brașovean al sec. al XVII-lea, în: Țara Bârsei, an VI (XVII), Bv., 2007.

Csaki-Copony, Grete

Pictor şi grafician, * Zărneşti, jud. Braşov 12.10.1893, † 04.12.1990. Studii la Dresda, Berlin, München (unde este discipolul lui Walther Teutsch) şi Universitatea din Budapesta, pe care o părăseşte după doar câteva luni datorită căsătoriei cu Richard Csaki, cel ce va fi mai târziu directorul Institutului de relaţii cu străinătatea, cu sediul în Stuttgart. O influenţă decisivă asupra dezvoltării ca pictoriţă a avut-o în special atmosfera cosmopolită a Berlinului; începând cu 1911 se reîntoarce anual la Berlin, rămânând câteva săptămâni sau chiar luni, iar între anii 1927-1932 studiază aici cu Artur Segal. În 1918 urmează prima expoziţie personală la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Recepţia generală este negativă; tablourile ei, prin care modernismul clasic central-european îşi făcea intrarea în Transilvania, sunt considerate „denaturate”, „confuze” şi „străine”. Şi la nivel german artista are parte de aprecieri negative, ceea ce îi frânează avântul creator: tablourile expuse cu mare succes în 1935 la Galeria Nierendorf din Berlin sunt stigmatizate de către naţional-socialişti ca fiind „depravate” şi „bolşeviste”. Prin urmare, în 1936, marea expoziţie planificată la Stuttgart nu mai are loc, artista retrăgându-şi toate exponatele. Începând cu 1954, C.-C. petrece anual câteva luni în casa sa atelier de pe insula Aegina. În 1962 Berlinul devine reşedinţa permanentă a artistei; acolo va crea operele de maturitate, caracterizate printr-o prospeţime surprinzătoare, până târziu în anii optzeci. În 1974, Asociaţia Saşilor Transilvăneni din Germania îi decernează Premiul pentru cultură.

Grete Csaki-Copony: Autoportert ca pictoriţă (1928)

Arta lui C.-C. are ceva din „sculptura în lemn”. Ea „sculptează cu pensula în imaginaţia noastră … Rămâne o mare duritate a formei … este acest stil ceva reprezentativ pentru Transilvania?” (Günther Ott). Tablourile realizate până în a doua jumătate a secolului XX pot fi atribuite expresionismului central-european. Totuşi, ele denotă şi o legătură strânsă cu pictura franceză modernă. După 1954, în anii de intensă creaţie de pe insula Aegina, apar tot mai des în tablourile artistei elemente de inspiraţie mediteran-arhaică. Artista le receptează în mod asemănător cu Picasso, însă le tratează ca pe nişte paralele spontane, ca pe nişte elemente de înnoire autentică a formelor arhaice, ce nu se nasc doar „frânte de temperamentul” lui Picasso. (LSS-WM)
Note bibliografice: Kleine Impressionen um eine große Malerin, G.C.-C. zum 70. Geburtstag, în: SZ, 15.11.1963; A. M. Coulin: Laudatio zur Verleihung des Sb.-S. Kulturpreises an G.C.-C., Dinkelsbühl, 1974 (nepublicat); K. Mönch: G.C.-C., Ernestine Konnerth-Kroner, Trude Schullerus, Gemäldeausstellung zur 25-Jahr-Feier des AKSL, Heidelberg, 1986; W. Myss: Kunst in Sb., Thaur bei Innsbruck, 1991; Ingrid von der Dollen: G.C.-C., 1893-1990. Zwischen Siebenbürgen und weltstädt. Kultur, Sibiu, 2008.

Czynk, Eduard von

Ornitolog şi autor cinegetic, * Braşov 29.09.1851, † Făgăraş 20.01.1899. După absolvirea liceului catolic din oraşul natal, intră în serviciul de stat. Ca funcţionar poştal activează mai întâi la Braşov, apoi la Budapesta şi în final la Făgăraş. Numeroasele sale descrieri cinegetice deosebit de expresive sunt publicate în diverse reviste de vânătoare. Cartea „Der Bär, eine jagd- und naturgeschichtliche Skizze aus Siebenbürgen“ (Klagenfurt, 1982) apare într-o a doua ediţie în 1988 la Sulzberg/Allgäu. Mai multe descrieri silvice şi cinegetice sunt reeditate sub titlul „Der Bär in Siebenbürgen“ (München, 2012). Alte publicaţii: „Die Waldschnepfe und ihre Jagd“ (Berlin, 1896), „Das Auerwild“ (Neudamm, 1897), „Das Sumpf- und Wasserwild und seine Jagd“ (Berlin, 1898). Din 1894 este observator pentru migraţia păsărilor al Centralei Maghiare de Ornitologie de la Budapesta şi colaborator permanent al revistei ornitologice „Aquila“. Este numit membru corespondent al Centralei Maghiare de Ornitologie în 1895. Publicaţii ornitologice au aparut şi în Anuarul de Ornitologie (Ornith. Jahrbuch, Hallein) şi în „Mitteilungen des Ornith. Vereins“ (Viena). Informaţii importante sunt furnizate de C. despre ultimii zăgani în Munţii Făgăraş. Publicaţia sa „Vogelfauna des Fogarascher Komitates“ („Fauna ornitologică a comitatului Făgăraş“), cu biologia şi fenologia a 235 specii de păsări reprezintă una dintre cele mai valoroase inventarieri ale acestui teritoriu. (LSS-WK, DFDKK)
Note bibliografice: H. Salmen: Die Ornis Sb.s, vol. I., Köln/Viena, 1980, p. 46-49; L. Gebhardt: Die Ornithologen Mitteleuropas, Gießen, 1964, p. 67; S. v. Chernel: Nachruf, în: Aquila 6, 1899, p. 70-79 (cu un portret al lui C. şi un inventar al publicaţiilor sale).

Depner, Margarete

Sculptor, pictor şi grafician, * Braşov 22.03.1885, † 02.09.1970. Studiu individual cu Ernst Kühlbrandt, care alături de Carl Dörschlag, Ludwig Friedrich Schuller şi Heinrich Schunn aparţine seriei de stimulatori de elită ai noului curent germano-transilvănean din pictură. În Braşov studiază cu Friedrich Mieß, Arthur Coulin şi Fritz Kimm. Deja în aceşti primi ani se orientează spre sculptură, care devine treptat preocuparea sa principală în creaţia căreia i-a dedicat o mare energie artistică până la apusul vieţii sale. Studiază la Berlin (mai multe săptămâni în atelierul lui Joseph Thorak) şi la Paris (Atelierul Gimond). Arta transilvăneană îi datorează lui D. revigorarea sculpturii, care după Renaştere şi Baroc generase doar lucrări modeste, de importanţă regională. D. este o continuatoare a stilului clasic-conservator (în parte clasicist). Sensibilitatea formei se reflectă mai ales în portretele de copii, în reprezentarea fetelor şi a femeilor (Fetiţă cântând la flaut, „Lotte”, Cea care se îndepărtează, Fată privind în sus, Îndoliata, Ghemuita, Cea care se cufundă). Faţă de gigantomania profesorului ei Thorak, D. îşi păstrează simţul nativ pentru echilibrul clasic, detaşare şi graţie feciorelnică. (LSS-WM)

Depner, Wilhelm

Depner Wilhelm

Chirurg, * Hălchiu 24.10.1873, † 30.12.1950. Urmează gimnaziul „Honterus” din Braşov; între 1892 şi 1898 studiază medicina la Innsbruck şi Viena; doctorat (dr. med.) la Viena în februarie 1899; apoi doi ani de secundariat la Spitalul comitatului Sighişoara sub îndrumarea dr. Julius Oberth. Stagii la Berlin, în scopul perfecţionării cunoştinţelor sale chirurgicale, ortopedice şi urologice. În 1901 desfăşoară şase luni de activitate sub îndrumarea prof. Anton v. Eiselsberg în Königsberg. În iulie 1902 se stabileşte la Braşov, lucrând ca medic practician, dar continuă să opereze şi la spitalul din Sighişoara. Întreprinde mai multe călătorii de studiu la clinicile de chirurgie şi de ginecologie din Viena şi Berlin. În 1912 îşi inaugurează propriul sanatoriu, o clinică privată pentru chirurgie, ortopedie şi ginecologie. De la sfârşitul lui august 1914 este medic-şef de batalion la Regimentul maghiar 24 de atac pe frontul din Galiţia. Din decembrie 1914 este medic-şef de secţie chirurgie la Spitalul militar regalo-imperial din Braşov. În sanatoriul său funcţionează între 12.12.1914 şi 01.03.1919 un spital de cruce roşie cu 40 de paturi. Aici D. opera dimineaţa, iar după-masa opera la Spitalul militar. În 1927 achiziţionează pentru tratamentul cancerului 61 mg de radiu. În 1926 organizează la Braşov cursuri universitare, invitând profesori de la Universitatea din Kiel. În 1929 facilitează un curs cu reprezentanţi ai Facultăţii de medicină din Viena. Între iulie 1919 şi iunie 1935 este preşedintele Comitetului saşilor din Ţara Bârsei. Este reales în această funcţie în octombrie 1936, dar se retrage la 15.03.1939. (LSS-AH) 

Deubel, Friedrich

Entomolog, * Braşov 13.01.1845, † idem 09.01.1933. Învaţă meseria de mezelar şi în 1868 porneşte într-o călătorie de calfă de un an şi jumătate în întreaga Germanie. Revine în oraşul natal având patentul de maistru mezelar şi pune bazele unei fabrici de salam proprii. Deja în anii copilăriei este îndrumat de către profesorul său, Josef Traugott Meschendörfer (1832-1919), spre colecţionare. Din motive de sănătate va întreprinde multe excursii, dedicându-se acestei pasiuni de colecţionar, pe care, sub îndrumarea cercetătorului  M. V. Hopfgarten din Viena, o concentrează asupra colecţionării de insecte (în special coleoptere). În identificarea şi clasificarea obiectelor sale de colecţie este sprijinit mai ales de specialişti de la Viena. Realizând multe schimburi de insecte autohtone transilvănene contra insectelor din întreaga lume, stabileşte legături cu entomologi din diferite ţări şi devine cunoscut în întreaga lume de specialitate. După o activitate fructuoasă de colecţionar de peste 30 de ani, D., împreună cu K. Holthaus, publică în 1910 la Viena rezultatele cercetărilor sale referitoare la zoogeografia Carpaţilor. D. întocmeşte mai multe colecţii importante de insecte şi se numără printre cei cinci membrii fondatori ai Muzeului Săsesc al Ţării Bârsei cu sediul la Braşov. Cu ocazia înfiinţării muzeului, D. donează acestuia în 1908 o parte a exponatelor sale. În 1924 donează muzeului şi colecţia sa unică de coleoptere şi fluturi. Obiecte colecţionate de Deubel se găsesc şi în muzeele din Budapesta, Viena, Frankfurt pe Main, Sibiu, etc. Deubel a fost membru, respectiv membru corespondent şi membru de onoare al mai multor asociaţii şi societăţi ştiinţifice. Are merite deosebite în explorarea munţilor Ţării Bârsei. 41 specii de insecte, dintre care 31 specii de coleoptere, au fost denumite după el. Valoroasele colecţii întocmite de D., care s-au aflat în posesia Muzeului Sasesc al Ţării Bârsei (circa 60 de glosare), se află în prezent în păstrarea muzeului Facultăţii de Silvicultură din Braşov. (LSS-HH)
Publicaţii (selecţie): K. Holthaus und F. Deubel: Untersuchungen über die Zoogeogr. der Karpathen unter besonderer Berücksichtigung der Coleopteren, în: Abhandlungen der k.k. zoologisch-botanischen Gesellschaft in Wien, VI, 1910, 1, 126-200; Die Entwicklung des Drilus concolor, în: Verhandl. u. Mitt., Sibiu, 63, 1913, 1/2, 58 şi 64, 1914, 101; Ein neuer Fundort der Saga serrata, Rovartani Lapok, Budapesta, 25, 1918; Ergänzungen und Berichtigungen zu Dr. K. Petri Sb.s Käferfauna, în: Jahrb. des Burzenländer Sächs. Museums, B., 1, 1925, 67.

Dietrich, Alexander

Violonist, * Bv., 21.08.1921, † Berlin, 17.11.2011. Studiază la clasa lui W. Boskovsky la Academia de Muzică și Arta Spectacolului de la Viena. Debut solistic în 1945 la Zwickau (cu concertul de Beethoven). Concert-maestru la Gera (1946-1950), prim-violonist al Operei de Stat Germane din Berlinul de Est (1950-1955), prim-violonist al Orchestrei Filarmonicii din Berlin (1956-1986). Este primul membru al Filarmonicii care primește în 1986 Crucea Federală de Merit al Republicii Federale Germania. (LSS-KT, DFDKK)

Drotleff, Dieter-Walter

Dieter Drotleff

Jurnalist, politician al minorităţii germane * Zărneşti 21.10.1941. Absolvent al şcolii elementare în limba română la Zărneşti, urmează cursurile Liceului „Honterus“ şi ale Şcolii Tehnice Feroviare Postliceale Braşov. Studiază istoria, apoi urmează un curs postuniversitar de jurnalism (ambele la Bucureşti, înv. la distanţă). D. lucrează ca tehnician la Regionala CFR Braşov, pentru ca mai apoi să-şi înceapă cariera jurnalistică. Din 1977 lucrează la „Karpatenrundschau“, unde conduce resortul de istorie locală. Între 1989 şi 2007 este redactor-şef al publicaţiei; ca pensionar îşi continuă activitatea jurnalistică la publicaţia ADZ/KR pe baza unui contract de colaborare. Numeroase publicaţii în ziare în lb. germană şi română în ţară şi străinătate; colaborator în emisiuni radiofonice (Tg. Mureş, Bucureşti).
De remarcat este implicarea lui D. în domeniul politicii culturale şi activitatea sa ca politician al minorităţii germane. D. conduce seria de conferinţe în lb. germană a Şcolii Populare de Arte Braşov (1985-1997), este preşedinte al Consiliului oamenilor muncii de naţionalitate germană din judeţul Braşov (1985-1989), primul preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din Judeţul Braşov – F.D.G.Bv. (1990-1994), vicepreşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din Transilvania, membru în consiliul de conducere al Forumului Democrat al Germanilor din România, vicepreşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din mun. Braşov (2007-2013), vicepreşedinte al F.D.G.Bv. (din 2018) ş.a. Între 2004 şi 2012, D. este invitat permanent (fără drept de vot) în Consiliul Judeţean Braşov, reprezentând interesele F.D.G.Bv. În perioada 2012-2016 este membru al Consiliului Judeţean Braşov, ales pe listele Forumului German. (DFDKK)
Publicaţii: Taten und Gestalten. Bilder aus der Vergangenheit der Rumäniendeutschen (ed.). vol. I., Cluj, 1983. vol. II., Sibiu, 2002; Zeugnisse der Geschichte. Mit Historikern im Gespräch, Cluj, 1988; Im Spiegel der Zeit. Pressegeschichtliche Rückblicke aus Volkszeitung und Karpatenrundschau (ed.), Bv.,  2020.
Note bibliografice: E. Wilk: Eine hingebungsvolle Arbeit im Dienste der deutschen Gemeinschaft. Apollonia-Hirscher-Preis an D.D. verliehen, în: KR, 23.06.2016; G. Nussbächer: Ehrung und Anerkennung für seinen jahrzehntelangen vielseitigen Einsatz. Laudatio auf D.D., den Träger des Apollonia-Hirscher-Preises für das Jahr 2015, în: KR, 23.06.2016; R. Sudrigian: Dem Journalismus treu geblieben, în: KR, 21.10.2021.

Dürr, Damasus

Scriitor şi teolog, * Bod, ca. 1535, † Apoldu de Jos 1585. Elev al gimnaziului din Braşov, asistă din 1559 la cursuri ale Universităţii din Wittenberg; după reîntoarcerea sa în ţară – probabil deja în 1560 – activează ca predicator la Sibiu. În 1568 sau 1569 se mută la Apoldu de Jos, unde va activa ca preot până la sfârşitul vieţii. Numeroasele sale predici în manuscris, în parte publicate abia în 1939, reprezintă cea mai importantă proză în limba germană a saşilor transilvăneni în perioada Umanismului şi a Reformei. Dincolo de însemnătatea lor teologică, predicile lui Dürr se dovedesc a fi  un document cu valoare lingvistică şi artistică, reflectând în mod realist tabloul socio-uman al sec. al XVI-lea. Strădaniile acestui preot evanghelic se îndreaptă spre intensificarea impactului mesajului biblic asupra enoriaşilor prin referiri directe la necesităţile fiecăruia şi la viaţa de zi cu zi din parohie. Pentru a demonstra omniprezenţa divinităţii în lume sunt aduse cât mai multe „exemple”  din viaţa cotidiană şi din istorie, astfel încât din manuscrisul de peste o mie de pagini rezultă o bogată imagine a societăţii săseşti din acea perioadă. (LSS-StS)
Opera principală: Predigten 1554-1578, ed. Unterwälder Kapitel, Sebeş, 1939 urm.

Eichhorn, Albert

Farmacist, istoric de artă, colecţionar de artă, restaurator, * Braşov 05.02.1906, † Bucureşti 11.09.1969 (accident). Fiu al unui farmacist, este elev al Liceului Honterus şi studiază apoi Farmacia la Cluj (examen de stat în 1931). Călătorie de studiu de un an în Germania, Franţa, Belgia şi Italia. Din 1932 până la sfârşitul vieţii lucrează ca farmacist la Braşov, iniţial în farmacia tatălui de pe Bulevardul 15 Noiembrie, până la naţionalizarea acesteia în 1949 de către comunişti. Interesul intelectual al lui E. se concentrează cu precădere asupra artei meşteşugăreşti şi decorative a saşilor din Transilvania, dar şi asupra istoriei farmaciei la Braşov, pe care o tematizează în conferinţe susţinute în cadrul secţiei de istorie medicală a Societăţii Medicale Braşovene. În cadrul Muzeului Săsesc al Ţării Bârsei (1908-1945) activează ca voluntar. E. lucrează la o inventariere a tuturor obiectelor ceramice săseşti transilvănene şi îşi câştigă merite deosebite pentru munca de conservare a covoarelor anatolice din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea din Biserica Neagră din Braşov şi alte biserici săseşti din Transilvania. Cunoştinţele sale de chimie îl ajută să restaureze în mod profesionist covoarele deteriorate. (DFDKK)
Lucrări (selecţie): Von deutschen Zünften in Kronstadt: Die Tuchscherer, în: Mitteilungen des Burzenländer sächs. Museums, an 2 (1937); Von deutschen Zünften in Kronstadt: Die Zinngießer, în: Mitteilungen des Burzenländer sächs. Museums, an 3 (1938), vol. 1-2; Von deutschen Zünften in Kronstadt: Die Fleischer, în: Mitteilungen des Burzenländer sächs. Museums, an 3 (1938), vol. 3-4; Von deutschen Zünften in Kronstadt: Die Töpfer, în: Mitteilungen des Burzenländer sächs. Museums, an 4 (1940); Die Burzenländer Ware, în: FzVL, 1967, vol. 10/1; Kronstadt und der orientalische Teppich, în: FzVL, 1968, vol. 11/1; Siebenbürgische Zunftsiegel, în: FzVL, 1969, vol. 12/2; Ceramica populară săsească, în: Țara Bârsei, ed. N. Dunăre, vol. II, Buc., 1974, p. 223-232.
Note bibliografice: G. Gündisch: Kenner des sb. Kunstgewerbes. A.E. zum Gedächtnis, în: NW, 10.10.1969; A. Prox: A.E., în: SVJB, vol. 1/1972; G. Fabritius: Verdienstvolle deutsche Apotheker aus Siebenbürgen, Drabenderhöhe, 1989, p. 253-261.

Einzig-Klees, Gabriele

Gabriele Einzig-Klees în 1940, cu flori primite după un concert.

Compozitoare, pianistă, organistă, pedagog muzical; * Braşov 12.12.1895, † idem 26.04.1989. Dublă înzestrare artistică: elevă atât a muzicienilor Rudolf Lassel şi Paul Richter cât şi a pictorului Hans Bulhardt. Organistă la mai multe biserici braşovene de diferite confesiuni. Corepetitoare a Asociaţiei Muzicale a Bărbaţilor din Braşov (Kronstädter Männer-Gesangverein). Fondează în 1945 în cadrul asociaţiei corale maghiare din Braşov „Magyar Népi Dalárda“ o şcoală corală pe care o conduce până în 1952. Predă la Conservatorul „Astra“. (LSS-KT, DFDKK)
Opere (circa 190 titluri în Archivele Statului din Braşov): „Die versunkene Krone“, operă în 3 acte; trei sinfonii; lucrări concertante pentru pian şi orchestră: „Sommernacht am Sonntag“, „Waldmeisters Brautfahrt“ (balet), „Der Schüchterne“ (balet), „Internationale Suite“, suită în do minor; Serenadă pentru pian, harpă şi flaut; Suită cromatică pentru pian; Sonate pentru pian; coruri; lieduri.
Note bibliografice: W. Wittstock: „Ich habe sehr viel Schönes erlebt…“. Besuch bei einer alten Dame/Gabriele Einzig-Klees, eine vielseitige Künstlerin, în: KR, 09.12.1988 şi 16.12.1988.

Eisenburger, Eduard

Jurnalist şi politician, * Tărpiu lângă Bistriţa 04.04.1928, † Braşov, 08.03.1990. Urmează şcoala primară în satul natal şi liceul la Bistriţa. Este martor al evacuării saşilor transilvăneni din Transilvania de Nord în toamna anului 1944 . În 1945, la întoarcerea din Austria, este ridicat din tren în Oradea şi deportat în Uniunea Sovietică. Revine în România cu un transport de bolnavi în 1946. Absolvă liceul în 1948 la Mediaş. Studii de economie (la distanţă) la Bucureşti. Din 1952 este redactor al publicaţiei de limbă germană „Neuer Weg“ la Bucureşti, între 1957 şi 1968 redactor-şef al „Volkszeitung“ (Braşov), între 1968 şi 1989 redactor-şef al săptămânalului „Karpatenrundschau“ (Braşov). 1964-1989 deputat al Marii Adunări Naţionale, 1969-1989 membru al Consiliului de Stat, membru al CC al PCR şi preşdinte al Consiliului Oamenilor Muncii de Naţionalitate Germană. E. a fost funcţionarul de partid şi de stat cu rangul cel mai înalt din rândurile germanilor din România. Măsurile sale social-politice sunt marcate de politica oficială şi ideologia României comuniste. (LSS-MK, DFDKK)
Publicaţii: Wegzeichen der Heimat. Bilder, Berichte, Zeitdokumente über die Rumäniendeutschen, Cluj, 1974; Heimatbilder. Bekanntes und weniger Bekanntes über die Rumäniendeutschen, Cluj, 1976; Sächs.-schwäbische Chronik. Beiträge zur Geschichte der Heimat, Buc., 1976 (editor împreună cu M. Kroner); Die Zeit in der Zeitung. Beiträge zur rumäniendeutschen politischen Publizistik, Cluj, 1977 (editor împreună cu M. Kroner); Egalitate reală – participare activă, Buc., 1978; Sie erkannten die Zeichen der Zeit. Rumäniendeutsche polit. Zeit- und Lebensbilder aus zwei Jahrhunderten, Cluj, 1979; Rudolf Brandsch. Zeit- und Lebensbild eines Siebenbürger Sachsen, Cluj, 1983.
Note bibliografice: H. Orendi: Nicht bestimmt zum Zorn. Zum Tode von Dr. E.E./Auszug aus der Grabrede, în: KR, 15.03.1990; H. Schuller: Am Grab von E.E., în KR, 15.03.1990; D. Drotleff: Eng mit der Geschichte verbunden. Vor 25 Jahren starb Dr. E.E., ehemaliger Chefredakteur unserer Wochenschrift, în: KR, 05.03.2015.


Erler-Honigberger, Selma

Ernst Honigberger: Selma Erler-Honigberger (ulei/pânză, anii 1920, sursa imaginii: „Musikschule/Kunstschule/Werke. Honigberger“, ed.: Förderkreis Stadtmuseum Wehr e.V., Lörrach, 2017)

Pianistă şi profesoară de pian, * Bv., 24.05.1888, † Wehr/Baden, 06.09.1958. Sora violonistei şi cântăreţei de operă Helene H.-Greger, a muzicianului Emil H. şi a pictorului Ernst H. Primul ei profesor de pian este Rudolf Lassel la Bv. Se formează ca pianistă concertistă la clasa lui István Thomán la Budapesta şi la Academia de Muzică de la München, în plus ia lecţii particulare la Artur Schnabel şi Edwin Fischer la Berlin. Se căsătoreşte în 1928 cu magistratul Martin Erler. Are succes ca solistă şi muziciană de cameră (concerte în Germania, Transilvania şi Bucureşti), predă la Conservatorul din Katowice/Kattowitz şi Conservatorul de la Berlin. Este apreciată ca acompaniatoare a cântăreţilor braşoveni de renume internaţional Gerhard Jekelius, Lula Mysz-Gmeiner şi Helene Greger-Honigberger. (LSS-KT, DFDKK)

Fabritius, August

Medic şi cercetător etnograf, * Bv., 26.01.1857, † Bv., 15.04.1945. Absolvent al Liceului „Honterus“. În 1874 studii medicale la Viena şi Heidelberg, obţine titlul de Dr. med. la Viena la data de 30.03.1881, de la sfârşitul lui aprilie 1881 până la sfârşitul lui septembrie 1882 este rezident în chirurgie la Prof. Billroth la Viena, începând cu  semestrul de vară 1883 este asistentul Prof. Czerny la Heidelberg, în noiembrie 1884 se stabileşte la Bv., în 1886 lucrează ca stagiar la Prof. Ernest Fuchs la Clinica de Oftalmologie de la Viena, din 01.01.1896 conduce Spitalul de Oftalmologie de la Bv., se pensionează la 01.04.1925. F. publică între 1866 şi 1925 repoarte anuale despre activitatea Spitalului de Oftalmologie. Membru corespondent al Societăţii Medicale de la Viena începând cu 21.03.1930. I se conferă Crucea de Ofiţer în Grad de Comandor al Coroanei României, precum şi Crucea „Meritul sanitar“ clasa I. (LSS-AH)
Publicaţii (selecţie): Das königlich-ung. Landesaugenspital in Kronstadt, în: Festschrift der Stadt Kronstadt für die Mitglieder der 26. Wanderversammlung der ung. Ärzte und Naturforscher, Bv., 1892; Die Verbindung der Discision mit gleich angeschlossener Linsenextraktion bei gewissen Fällen von cataracta mollis, în: Axenfelds klinische Monatsblätter für die Augenheilkunde, martie 1923; Glaskörpervorfall nach spontaner Linsensubluxation, Sekundärglaukom, în: Klinische Monatsblätter für Augenheilkunde, mai 1927; Erbrechen mit Pulsverlangsamung bei akutem Glaukom, în: Klinische Monatsblätter für Augenheilkunde, mai 1928; Sb.-s. Ärzte als Zöglinge des Operateurinstitutes der Wiener Med. Fakultät, în: Med. Zeitschrift 4 (1930), caiet 6; Aus unserer Familie und aus meinem Leben, tiposcript, 1932, 118 p.; Einführung der Kokain-Anästhesie in die Okulistik durch Dr. Carl Koller vor 50 Jahren, în: Med. Zeitschrift 8 (1934), caiet 8.

Fabritius, JOsef

Medic, * Sighişoara, 18.11.1818, † Bv., 25.02.1901. Urmează studiile gimnaziale la Sighişoara, apoi studiază medicina începând cu 1839 la Viena, primeşte titlul de Dr. med. la Viena la 01.07.1845, se specializează în obstetrică (diplomă datată 09.11.1846), chirurgie (diplomă datată 14.02.1847) și oftalmologie (diplomă datată 17.03.1847). Se stabileşte la Bv. în noiembrie 1847, este medic legal din 1853 până în 1862 și din 1872 până în 1876, director al Spitalului de Oftalmologie din Bv. între 1872 şi 1895; este numit medic al orașului (Stadtphysikus) în 1877. Crucea de Merit de Aur cu Coroană și Cruce de Cavaler a Ordinului Franz Josef. (LSS-AH)
Publicaţii (Selecţie): Die Mineralquellen zu Zaizon in Sb., naturhist. und med. dargestellt, Viena, 1845; Humanitätsanstalten in Kronstadt, în: Festschrift für die Mitglieder der 26. Wanderversammlung ung. Ärzte und Naturforscher, Bv., 1892.

Fakler, Fred

Hans Eder: Fred Fakler (ulei pe pânză, 1924, colecţie privată, fotografie: Konrad Klein)

Scriitor, * Braşov, 15.12.1877 (Nume de botez: Alfred), † idem, 19.09.1943. Absolvent al şcolii reale în oraşul natal şi al Şcolii de infanterie (cadeţi) la Sibiu. După o scurtă carieră militară se dedică literaturii. Are contact între altele cu cercul din jurul lui Peter Altenburg la Viena. După încheierea activităţii militare locuieşte la Viena, Berlin, München şi Braşov, unde îşi câştigă existenţa cu diverse munci ocazionale şi publică mici articole în diverse ziare şi reviste. În 1906 este pentru scurt timp redactor colaborator al „Kronstädter Zeitung“, apoi de asemenea pentru scurt timp redactor-şef al „Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt“. Se înscrie în armată la izbucnirea Primului război mondial, primeşte înapoi rangul de ofiţer şi devine în timpul războiului locotenent colonel. După război locuieşte în mare parte a timpului pe tărâmurile natale, temporar la Bucureşti, ca angajat al unei agenţii de publicitate. Îşi petrece ultimii ani de viaţă la Braşov, uitat şi însingurat. – F. face parte dintre cei mai importanţi reprezentanţi al literaturii moderne săseşti din Transilvania. Dacă ar fi fost receptat în Transilvania, romanul său „Das Gespenst“ („Fantoma“), apărut în 1905, căruia îi datorează această preţuire, ar fi putut pune bazele unei tradiţii care s-ar fi distanţat de curentul moderat al modernităţii săseşti, aşa cum este acesta ilustrat de A. Meschendörfer şi cercul său. Recepţia minimă a făcut însă ca romanul să rămână o excepţie în literatura săsească a secolului al XX-lea, marginalizându-l pe autor. Romanul, care redă povestea de dragoste a unui artist bolnav şi a unei actriţe, şi a cărui acţiune este situată la Rodaun lângă Viena şi în Transilvania, este în mare parte „o capodoperă cutezătoare în ce priveşte limbajul, în care motive decadente, mijloace de stil expresionist timpuriu şi aspecte triviale sunt reunite într-un tot unitar nou şi îmbătător de către un autor cu aptitudini artistice ieşite din comun“ (D. Kessler). Povestirile şi fragmentele literare ale lui F. nu ating nici pe departe nivelul artistic al romanului său. (LSS-St.S., DFDKK)
Opere (selecţie): Das Gespenst. Roman, Viena/Leipzig, 1905; Povestiri şi eseuri (publicate între altele în „Die Karpathen“, „Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt“, „Ostland“)
Note bibliografice: G. Scherg: F.F. – ein vergessener Autor (Beiträge zur rumäniendeutschen Literaturgeschichte), în: KR, 08.09.1978 (I) şi 15.09.1978 (II); idem: F.F., în: Die Literatur der Sb. S. in den Jahren 1849-1918, ed. C. Göllner şi J. Wittstock, Buc., 1979; D. Kessler: F.F. und der Beginn der „modernen“ sächs. Lit., în: FzVL, vol. 31/2 (1988); H. A. Hienz: Schriftsteller-Lexikon der Siebenbürger Deutschen, vol. VI (D-G), Köln/Weimar/Viena, 1998.

Mergi sus

Fischer, Emil

Medic, antropolog și cercetător etnograf, * Bv., 16.03.1855, † Buc., 07.12.1921. Studii liceale la Liceul „Honterus” din Bv., studii medicale la Heidelberg şi Viena, din 1877 la Graz, obţine titlul Dr. med. în 1880 la Graz, apoi este asistent la clinicile oftalmologice din Viena și Graz, perfecţionare la Paris în 1882, se stabileşte la Buc. în 1883, conduce Spitalul Ştirbey din Buftea între 1887 şi 1896, apoi este medic de familie la Palatul Ştirbey din Buc., în 1904 cofondator al asociaţiei educative germane „Deutscher Volksbildungsverein” din Buc. Între 1894 și 1905 călătorește în sudul Franței, Tunis, Alger, Sicilia, Italia, Tirol, Siria, Palestina, Grecia. Conferenţiar al asociației Deutscher Vortragsverband din Coburg 1901. Numeroase publicații istorice, lingvistice și etnologice. (LSS-AH)
Publicaţii (selecţie): Glauben und Wissen, Bamberg, 1901; Die Herkunft der Rumänen, Bamberg, 1904; Aus Alt-Bukarest. Kultur-historische Skizzen, mit besonderer Berücksichtigung der Kulturarbeit des Deutschthum’s in Rumänien, Buc., 1906; Deutsche Ärzte und Apotheker in Rumänien, Buc., 1908; Die Kulturarbeit des Deutschtums in Rum. Ein Versuch zur Grundlegung ihrer Geschichte, Sb., 1911.

Fiala, Anton

Anton Fiala: Lupta de la Marienburg/Feldioara (ulei/pânză, Muzeul de Artă Braşov)

Pictor şi fotograf, * Nimburg (Nymburk, Boemia) 02.01.1812, † 1863 (?), loc necunoscut. „Pictor academic de portrete şi tablouri istorice“ (aşa se descria el însuşi în 1853). F. se stabileşte în Transilvania în 1847 şi este atestat ca profesor de desen la Liceul evanghelic din Braşov, ulterior alegând meseria de fotograf şi portretist itinerant. La sfârşitul lui 1852/începutul lui 1853 se află la Sb., între 1853-1861 din nou la Bv. Pictura de portret de înaltă calitate a lui F. include câteva portrete în ulei ale unor personalităţi cunoscute precum J. Gött (ca. 1847/1848), C.J. Maager (1848), L.M. Moltke (1849), J. Drotleff sen. (1852), St.L. Roth (1852) şi F.J Trausch (1852, realizat şi în versiune litografică). F. este activ şi ca litograf şi miniaturist. Cu mare probabilitate este primul fotograf de atelier din Bv. (încă înaintea lui S. Herter?). (LSS-KK)
Catalog de lucrări (incomplet) în: J. Bielz: Porträtkatalog der Siebenbürger Sachsen, Sb., 1936.
Note bibliografice: K. Klein: A.F., ein böhmischer Maler und Fotograf um 1850 in Siebenbürgen, în: ZfSL, an 28 (99), 2005, caiet 1, pp. 22-39.

Fritsch, Ludwig A.

Reverend (preot) în SUA, * Bv., 18.07.1893, † Glenview (Illinois/SUA), 24.12.1982; publică în 1947 cartea „The Crime of Our Age“ („Amerikas Verantwortung für das Verbrechen am deutschen Volk“/ „Responsabilitatea Americii pentru crimele împotriva poporului german“), care este reeditată de multe ori şi se bucură de numeroşi cititori. Lectura acestei cărţi îl determină pe preşedintele Truman să autorizeze trimiterea de ajutoare în Germania. F. este cofondator al DANK (Deutsch-Amerikanischer Nationalkongress/ Congresul Naţional Germano-American) şi este activ în alte câteva organizaţii germane din SUA. (LSS-HB)

Fronius, Markus

Preot, decan şi teolog, * Cristian 1659, † Braşov 14.04.1713. Educat la Braşov şi Sibiu, studiază din 1680 la Universitatea din Wittenberg. După întoarcerea sa devine în 1686 lector la Liceul Braşovean (azi „Honterus“), în 1696 predicator la Braşov, în 1696 preot la Hălchiu, în 1701 preot la Râşnov. La 22 noiembrie 1703 este ales prim-preot al Braşovului. Refuză în 1710 postul de preot al Biertanului şi astfel postul de superintendent. În calitate de decan al Ţării Bârsei oficiază hirotoniri şi reprezintă Capitolul Ţării Bârsei la sinoade. 
F. este cel mai de seamă şi cel mai influent teolog al bisericii luterane săseşti din Transilvania la cumpăna dintre secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Este fidel dogmaticii luterane, critică însă predispoziţia acesteia spre dispute religiose şi este un adept al ortodoxiei reformate. Susţine că învăţătura, credinţa şi Scriptura trebuie să fie puse în aplicare, trezite la viaţă. Cu toate că F. avertizează în legătură cu răspândirea pietismului, el acceptă totuşi ideile reformiste ale acestuia, mai ales pe cele ale lui Ph. J. Spener. Sunt demne de amintit lucrările lui F. din domeniul educaţiei. În lucrarea sa „De studiorum impedimentis in Transsilvania“ (Despre impedimentele studiului în Transilvania, 1690) critică situaţia educaţiei din acele vremuri. „Planul şcolar“ (Consilium de schola, 1704/05) conceput de el numeşte pietatea (pietas), erudiţia (eruditio) şi punerea în practică drept principalele scopuri ale educaţiei. Scrierile „Tusculanae Heltesdenses“ (numite astfel după reşedinţa lui Cicero de la Tusculum) se referă la cele mai importante articole ale dogmei reformate. În 1709 editează şi publică „Micul catehism“ al lui Luther cu note explicative. În „Visitationsbüchlein“ (1708) se declară adeptul catehizării, vizitării bolnavilor şi al disciplinei bisericeşti, care presupune „o inimă plină de iubire, multă răbdare şi sfânt şi curat zel“. (LSS-LB)
Note bibliografice: J. Trausch: Schriftsteller-Lexikon, vol. I, Bv., 1868; E. v. Trauschenfels (ed.): M.F.s Visitationsbüchlein. Ein Beitrag zur Kirchen- und Sittengeschichte des Burzenlandes, Bv., 1868; J. Gross: M.F.s Leben und Schriften, Bv., 1925; H. Schuller: M.F., ein hervorragender Schulmann, în: NW (seria: Kleine Heimatkunde), 21.01.1975; G. Nussbächer: Ein Leben für die Schule. Magister M.F., ein Förderer neuer Unterrichtsmethoden am Honterus-Gymnasium, în: KR, 15.04.1988; D. Zikeli: „Ach schläfst du Siebenbürgen noch?“, Der sb.-s. Pfarrer M.F. (1659-1713), Studien zu Leben und Werk, Buc., 2007; D. Plajer: M.F. Kronstädter Stadtpfarrer und Dechant vom Beginn des 18. Jahrhunderts, în: NKZ, 05.07.2010.

Gärtner, Adolf Hartmut

Dirijor de cor, pedagog muzical, * Braşov 03.06.1916, † München 09.02.2017. Studiază la Academia de Stat pentru Muzică Bisericească şi Pedagogie Muzicală din Berlin-Charlottenburg (până în 1939). Cariera sa începe în 1939, când devine maestru de cor al Asociaţiei Muzicale a Bărbaţilor (Männergesangverein) de la Braşov. Între 1941 şi 1944 predă în cadrul Seminarului Teologic Evanghelic de la Sibiu. Activează ca maestru de cor, mai târziu director muzical al asociaţiei muzicale „Hermania“, dar şi ca dirijor al Asociaţiei Muzicale a Bărbaţilor de la Sibiu. În 1945 devine organist (până în 1951), cantor şi dirijor fondator al corului „Paul Gerhardt“ (până în 1986) de pe lângă biserica evanghelică „Paul Gerhardt” din München-Laim (în 1980 este numit director muzical). Activează ca director de studii şi conducător al seminarului de muzică din cadrul Liceului „Theresiengymnasium“ din München, dar şi ca referent muzical la Institutul de Stat pentru Pedagogie Muzicală. Între 1946 şi 1969 conduce cursuri de cânt, cor şi muzică instrumentală în numele Cercului Internaţional pentru Muzică (Internationaler Arbeitskreis für Musik) şi de asemenea dirijează corul de tineret „Junge Chorgemeinschaft“. G. este apreciat în special pentru interpretările marilor oratorii de la Schütz la Stravinsky la pupitrul corului „Paul Gerhardt“ şi al orchestrei „Münchner Oratorienorchester“, pe care tot el o fondează. G. dirijează la München câteva prime audiţii. Promovează în concerte şi înregistrări lucrările compozitorului braşovean Paul Richter. În 2005 primeşte Premiul pentru Cultură al Saşilor Transilvăneni. (LSS-KT, DFDKK)
Publicaţii: Victor Bickerich (1895-1964). Kirchenmusiker und Musikpädagoge in Siebenbürgen, München, 1997; Nichtalltägliches aus neun Jahrzehnten, München, 2008; Nichtalltägliches aus neuneinhalb Jahrzehnten, München, 2012.
Note bibliografice: K. Teutsch: Vielfältig und vielerorts wirksam. A.H.G. wird 95/Ein Rückblick auf sein Leben und Wirken, în: SbZ, 20.05.2011; H.-W. Schuster: Zeit-, kultur- und familiengeschichtliche Streiflichter. A.H.G. veröffentlicht die dritte Folge seiner Erinnerungen an „nichtalltägliche“ Erlebnisse, în: SbZ, 10.08.2015; F. Metz: Ein Kronstädter in München. Zum 100. Geburtstag des Kirchenmusikdirektors A.H.G., în: SbZ, 15.06.2016; H. Bergel: „Geh aus mein Herz und suche Freud…“. Der Musiker A.H.G. 100 Jahre alt, în: NKZ, 30.06.2016.

Glondys, Viktor

Hans Eder: Episcopul Viktor Glondys (pictură, 1941)

Preot, filosof, teolog, episcop, * Biala lângă Bielitz (Silezia), 07.12.1882, † Sb., 28.10.1949. G. se converteşte la credinţa evanghelică în 1903 ca ​​student la Graz. Studiază filosofia și teologia la Viena, Marburg a. d. Lahn și Strasbourg. În 1912 devine preot la Cernăuţi. După izbucnirea Primului război mondial este preot al refugiaţilor în Austria. Obţine titlul de doctor în filosofie la Graz în 1917. Se întoarce la Cernăuţi ca preot după sfârșitul războiului și din 1919 predă filosofia la universitatea din oraş. În 1922 este ales prim-preot al orașului Bv. Din 1930 până la alegerea sa ca episcop al Bisericii Evanghelice C.A. din România este vicar episcopal. La sfârşitul anului 1940, conducerea Grupului etnic german din România îl forţează să demosioneze. În februarie 1941 G. demisionează din funcţia de episcop. Încercarea sa de a prelua din nou funcția de episcop în toamna anului 1944 eșuează.
G. este doctor honoris causa al Facultății de Teologie din Wroclaw/Breslau (1930) şi este numit din oficiu membru al Senatului României (1932). Este distins cu Marea Cruce a Ordinului Coroana României (1933) și Crucea de Cavaler a Ordinului Vulturul României (1935).
În publicaţiile sale teologice, G. încearcă să sintetizeze viziunea protestantă asupra existenței umane și a relației omului cu Dumnezeu. Dumnezeu se manifestă ca o realitate, ca o putere spirituală superioară care revendică în mod absolut conștiința.
Activitatea de episcop a lui G. se caracterizează prin efortul de a păstra vie moștenirea bisericii și a împlini sarcinile culturale ale acesteia. Este deschis pentru iniţiative de reînnoire. Prin includerea tradițiilor evanghelice transilvănene, doreşte să evite o ruptură între biserică şi comunitate. Este de asemenea preocupat să apere crezul luteran împotriva atacurilor și falsificărilor. Deoarece înţelege comunitatea ca pe o latură a ordinii divine, îşi caută inspiraţia în scrierile acelor învăţaţi ai Bisericii Luterane care văd ordinea oamenilor ca pe o lege a lui Dumnezeu. În acest sens, insistă asupra unei stricte distincţii între concepţiile despre lume în general şi credinţă. Având în vedere situația politică și pretenția la totalitate a viziunilor politice ale timpului său, această distincţie se dovedeşte de nerealizat în practică. În momentul demisiei din funcţie, G. admite că eforturile sale au eșuat. Opera sa teologică, de mare originalitate, nu a putut fi încheiată. (LSS-LB, DFDKK)
Publicaţii (selecţie): Einführung in die Erkenntnistheorie I., Viena/Leipzig, 1923; Zur Problematik des christlichen Gottesglaubens. Ein Versuch zur Überwindung intellektueller Glaubenshemmungen, Sb., 1929; Das Gewissen als Erkenntnisquelle, în: Zeitschrift für systematische Theol. 13 (1936); Tagebuch. Aufzeichnungen von 1933 bis 1949, ed. J. Böhm şi D. Braeg, Dinklage, 1997.
Note bibliografice: L. Binder: V.G., în: Die Bischöfe der Evang. Kirche A.B. in Sb., vol. II, Köln/Viena, 1980; U. A. Wien: Abwehr des Rassismus im Nationalsozialismus. „Samaritergeist“-Predigt von V.G. im Jahr 1931, în: SbZ, 31.07.2020.

Gmeiner, Ella

Grete Netoliczka-Hiemesch: Ella Gmeiner (portret, 1931)

Cântăreaţă de operă şi concert, pedagog muzical, * Braşov 12.11.1874, † Stuttgart 21.12.1954. Primele lecţii de muzică le urmează cu R. Lassel, apoi studiază la Leipzig. După prime apariţii publice încoronate de succes spre sfârşitul studiilor, concertează alături de sora sa Lula în oraşele transilvănene, cele două muziciene fiind aclamate de public. Este angajată a Teatrului de la Sondershausen la vârsta de 22 de ani, îşi continuă pregătirea la Berlin, apoi la Bologna şi se bucură de succes la public atât la Bologna, cât şi la Milano. Între 1905 şi 1908 este prim-altistă la Teatrul din Weimar. Este invitată pe scenele multor oraşe germane şi europene. Din 1906 se dedică şi repertoriului de lied şi oratoriu. Este prima femeie care interpretează (în 1913) marile balade ale literaturii vocale. Între 1908 şi 1912 activează în cadrul Operei de la München. Refuză invitaţia lui F. Weingartner la Opera din Viena. În 1909 îi este acordat titlul de cântăreaţă a curţii regale bavareze (Königlich-Bayerische Hofopernsängerin), iar în 1911 cel de cântăreaţă de cameră a curţii regale române (Königlich-Rum. Kammersängerin). Cântă în cadrul Festivalului „Wagner” de la München şi este membră a ansamblului care interpretează premiera absolută a operei „Electra“ de Strauß (în rolul Clitemnestra), sub conducerea compozitorului. Începând cu 1912 activează ca profesoară de canto şi cântăreaţă liber-profesionistă la Berlin. Este apreciată în epocă pentru seratele sale de lied şi balade. În 1923 îl urmează pe cel de-al treilea soţ, pictorul Hans Weise, la Zürich. La finalul vieţii este profesoară de canto la Stuttgart. (LSS-KT)

Gmeiner, Julius Gebhard

Profesor de canto, fratele muzicienilor și pedagogilor muzicali Ella, Luise și Rudolf Gmeiner precum și Lula Mysz-Gmeiner, * Bv., 01.04.1883, † Cj., 24.11.1918. Studiază violoncelul la Academia de Muzică din Berlin, apoi cântul la Berlin, Milano și Londra. La Londra devine asistentul cântărețului de lied și profesorului de canto Raimund von Zur Mühlen. În calitate de pedagog vocal acceptă un post la Conservatorul Hoch de la Frankfurt pe Main. Serveşte pe front în Primul război mondial, la finalul acestuia în grad de căpitan imperial şi regal. Moare de gripă spaniolă. G. scrie un manual de tehnică vocală. (LSS-LT)

Gmeiner, Luise

Pianistă şi profesoară de pian, sora cântăreţilor şi pedagogilor vocali Lula Mysz-Gmeiner, Ella şi Rudolf Gmeiner precum şi a pedagogului vocal Julius Gebhard Gmeiner, * Bv., 13.02.1885, † Berlin, 11.03.1951. Este elevă a lui R. Lassel până la bacalaureat, iar din 1903 studiază pianul cu E. v. Dohnányi şi M. Krause la Academia de Muzică de la Berlin. Ia lecţii cu I. Philipp la Paris. Concertează în numeroase oraşe europene, adesea în Transilvania. Îşi câştigă aprecierea deosebită a publicului prin interpretările excelente din punct de vedere tehnic şi muzical ale marilor opusuri ale lui Beethoven, Schumann, Brahms, Chopin, Liszt şi Rahmaninov. Repertoriul său cuprinde concerte pentru pian scrise de 20 de compozitori. Cultivă relaţii de prietenie cu marii muzicieni ai timpului său, precum E. Fischer. La finalul vieţii este profesoară de pian la Berlin. (LSS-KT)

Gmeiner, Rudolf

Cântăreţ de oratoriu şi concert, pedagog vocal, fratele muzicienelor şi profesoarelor de muzică Ella şi Luise Gmeiner, Lula Mysz-Gmeiner şi al pedagogului muzical Julius Gebhard Gmeiner, * Bv., 20.03.1880, † Stuttgart, 12.06.1937. Studiază cântul la Berlin şi Londra. Datorită turneelor sale devine cunoscut ca interpret de lied şi oratoriu în centrele muzicale europene. Ulterior se dedică pedagogiei vocale la Viena, Dresda şi Stuttgart. (LSS-KT)

Göltl, Reinhard

Dirijor de cor şi orchestră, pedagog muzical, scriitor, * Bv., 22.06.1922, † Hamburg, 27.01.2011. Este elev al Liceului „Honterus“, ia lecţii de pian cu Victor Bickerich, 1946-1951 studii muzicale la Facultatea de Muzică Stuttgart, secţia Pedagogie muzicală. G. este profesor la Şcoala de Muzică pentru Tineret (Jugendmusikschule) Stuttgart (1951-1958), apoi ocupă un post de muzician bisericesc în corul Kantorei der Frauenkirche Nürnberg. Este director muzical vocal al Bisericii Evanghelice a Landului Bavaria (1958-1960), pedagog muzical la Şcoala de Construcţie de Viori (Staatliche Geigenbauschule) Mittenwald (1960-1963), conduce Şcoala de Muzică de la Kiel şi predă la Facultatea Pedagogică (Pädagogische Hochschule) Kiel (1963-1970). Este de asemenea director executiv al Şcolii de Muzică pentru Tineret (Jugendmusikschule) Remscheid (1970-1977). După pensionare (1984) trăieşte la Hamburg. (LSS-KT, DFDKK)
Publicaţii: Ein Klavierschemel erzählt…, Remscheid, 1971; Wolfgang Amadeus und seine Mittenwalderin, Mittenwald, 1983; Franz Schubert und Moritz von Schwind. Freundschaft im Biedermeier, München, 1989; Klangfarben und Farbtöne. Über Gemeinsamkeiten und Unterschiede zwischen Musik und bildender Kunst, Hamburg, 1995.
Literatur. H. Bergel: In Hamburg starb der Musiker R.G. „In großen Traditionen verwurzelt…“, în: NKZ, 31.03.2011.

Gött, Fritz (tatăl)

Tipograf, fiul lui Johann Gött şi fratele lui Heinrich Gött, * Bv., 07.06.1850, † Bv., 21.10.1909. Începe în 1867 ucenicia de librar la Carl Sindel şi o încheie după moartea acestuia în 1870, în librăria braşoveană Frank & Dreßnandt, unde este asistent până în 1871. Ulterior acceptă un loc de muncă la Viena. După moartea timpurie a fratelui său, este chemat de către tatăl său la tipografia a cărei conducere o preia după încetarea din viaţă a tatălui. După ce trece prin perioade dificile din punct de vedere economic, motorizează tipografia şi cumpără în 1908 trei maşini de tipografie. În 1909 predă tipografia, între timp prosperă, fiului său. (LSS-HM)
Note bibliografice: H. Tontsch: Die Honteruspresse in 400 Jahren. Festschrift der Buchdruckerei Johann Götts Sohn, Bv., 1933, p. 77 urm.

Gött, Fritz (fiul)

Fritz Gött (fiul): Autoportret (1929)

Tipograf, fiul lui Fritz Gött (tatăl), * Bv., 29.08.1887, † Lörrach, 22.05.1969. Îşi încheie ucenicia în tipografia paternă, apoi absolvă Academia de Arte Grafice şi Producţie de Cărţi de la Leipzig. După ce lucrează în tipografii la München şi Budapesta, preia la vârsta de 23 de ani conducerea tipografiei de la Braşov (1909). După Primul război mondial apare necesitatea reînnoirii şi extinderii tipografiei şi a întreprinderilor auxiliare conform standardelor crescute. În 1924 şi 1926 ia în folosinţă sedii proprii pentru tipografie şi birouri. În 1933 întreprinderea are 50 de angajaţi (exclusiv în domeniul tehnic tipografic). În acelaşi an apare publicaţia aniversară cu ocazia a 400 de ani de existanţă a tipografiei, iar în 1936 urmează un număr aniversar cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la prima apariţie a ziarului „Kronstädter Zeitung“. Produsele tipărite între cele două războaie mondiale cuprind cărţi în germană şi română, inclusiv numeroase manuale, ziare şi reviste. În 1944 tipografia  este confiscată şi expropriată fără despăgubire. G., care deja de multă vreme ocupase diferite funcţii (de exemplu în Siebenbürgischer Karpatenverein/Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor), exercită până la emigrarea sa în 1960 funcţia de şef de birou administrativ al Consistoriului Districtual Evanghelic C.A. de la Bv. (LSS-HM)
Note bibliografice: H. Tontsch: Die Honteruspresse in 400 Jahren. Festschrift der Buchdruckerei Johann Götts Sohn, Bv., 1933, p. 82 urm.

Gött, Heinrich

Heinrich Gött (Fotografie: Moritz Lamberg, ca. 1865, Muzeul Brukenthal, reproducere: Konrad Klein)

Tipograf, redactor, fiul lui Johann Gött şi fratele lui Fritz Gött (tatăl), * Bv., 16.04.1839, † Bv., 30.12.1883. Urmează şcoala secundară comercială la Bv. şi ucenicia de tipograf în întreprinderea tatălui său, precum şi în Tipografia de Stat Imperială şi Regală de la Viena. Revine ca specialist în întreprinderea paternă, unde contribuie la modernizarea tipografiei. În 1865 devine partener în afacerea tatălui. Este redactor al ziarului „Kronstädter Zeitung“ până la moartea sa timpurie în 1876. (LSS-HM)
Note bibliografice: H. Tontsch: Die Honteruspresse in 400 Jahren. Festschrift der Buchdruckerei Johann Götts Sohn, Bv., 1933, p. 75; W. Knopp: Buchdrucker und Redakteur. Zum 175. Geburtstag von H.G., în: KR, 03.04.2014.

Gött, Johann

Anton Fiala: Johann Gött (pictură în ulei, aprox. 1847/48, colecţie privată, München, arhiva fotografică Konrad Klein)

* Wehrheim i. Taunus 10.12.1810, † Braşov 17.10.1888. Învaţă meseria de tipograf la Frankfurt şi porneşte în călătoria de ucenic în 1830. Ajunge la Braşov în 1832 şi găseşte un loc de muncă în tipografia fondată de către Johannes Honterus în secolul al XVI-lea, care la momentul respectiv aparţine lui Franz von Schobeln. Încă la începutul lui 1834 G. cumpără tipografia la preţul de 3333 taleri, în 1835 obţine titlul de cetăţean al oraşului. Dezvoltă o activitate deosebit de bogată: în 1837 fondează publicaţia „Siebenbürgisches Wochenblatt“, cel de-al doilea ziar transilvănean, din care se va naşte în 1849 publicaţia „Kronstädter Zeitung“ (până la 1944). Aceasta are deja de la bun început un impact ieşit din comun pentru vremurile acelea (1842), ajungând la 1.000 de abonaţi. În 1838 urmează publicarea primului cotidian de limbă română, „Gazeta Transilvaniei“ (până în 1884), apoi publicarea ziarului maghiar „Erdelyi Hirado“. Toate cele trei ziare apar cu suplimente de literatură. G. este activ şi ca editor al unor importante opere din istoria şi literatura Transilvaniei şi publică de asemenea cărţi în limba română şi maghiară, printre altele manuale şcolare. G. ocupă mai multe funcţii în cadrul bisericii şi administraţiei locale; în 1867 este numit Cavaler al Ordinului „Franz Josef“, în 1876 devine primar al Braşovului. În 1879 se pensionează, dar după decesul prematur al fiului şi asociatului său este obligat să preia încă o dată conducerea fimei. (LSS-HM)
Note bibliografice: G. Nussbächer: Buchdrucker, Verleger und Bürgermeister. Zum 199. Geburtstag von J.G., în KR, 10.12.2009.


Gorgias, Johann

Romancier, poet, profesor, * Braşov, 1640, † idem, 1684, este elev al Liceului din oraşul natal începând cu 1656, studiază apoi la Wittenberg, iar în jurul lui 1676 se întoarce la Braşov, unde din 1679 predă la liceu, devenind de asemenea directorul acestuia. Deja în anii de studenţie are apariţii publice ca poet. Este membru al câtorva societăţi literare şi poet premiat de Curtea Imperială. Prime mărturii ale artei poetice ale lui G. sunt poemele dedicate unor personalităţi de marcă din ordinul Elbschwanen, al cărui membru este. Se bucură de un impact la public de-a dreptul neobişnuit pentru un autor transilvănean mulţumită romanelor sale. Operele sale epice apar în mai multe ediţii între 1665 şi 1675, fiind publicate sub pseudonimele Veriphantor, Floridan şi Poliandini. Ele exercită o atracţie deosebită asupra cititorilor, editorilor şi librarilor, astfel încât şi alţi autori sunt publicaţi sub pseudonimele lui G. În toate romanele lui G. se resimte mesajul educativ al autorului. G. îşi asumă misiunea de a informa mai ales lumea bărbaţilor referitor la pericolele unui cult feminin exagerat, aşa cum acesta era practicat în secolul al XVII-lea. G. tematizează în romanele sale comportamentul femeilor din cercurile înalte ale societăţii şi atrage atenţia cititorului asupra moralei îndoielnice a acestora. (LSS-StS)
Opere (selecţie): Veriphantors Buhlende Jungfer, 1665; Veriphantors Jungferlicher Zeitvertreiber, 1665; Poliandinis Gestürzter Ehrenpreiß des hochlöblichen Frauenzimmers, 1666; Veriphantors Betrogener Frontalbo, aprox. 1670 (reeditat la Bonn, 1985).
Note bibliografice: E. Hajek: J.G., în: Euphorion, vol. 26, 1925/1, p. 22-50; H. Bergel: Literaturgeschichte der Dt. in Sb., Innsbruck, 1987, p. 43 urm.; St. Sienerth: Beiträge zur rumäniendt. Literaturgeschichte, Cluj, 1989, p. 116 urm.; idem: Ein ungewöhnlicher Barockautor. 350 Jahre seit der Geburt von J.G., în Neuer-Weg-Kalender, 1990, p. 58 urm.

Gräser, Gusto

Gusto Gräser, 1908, cu autograf (Fotografie din arhiva Konrad Klein)
Gusto Gräser, ca. 1950 (Fotografie din arhiva Konrad Klein)

Poet, artist plastic, apostol al naturii, * Braşov, 16.02.1879 (nume de botez: Gustav Arthur), † München, 27.10.1958; G. este fiul unui judecător de district şi senator. Fratele său, Karl G. (1875-1920), este co-fondator al coloniei reformiste Monte Veritŕ lângă Ascona (Tessin, Elveţia), iar fratele său Ernst Heinrich G. (1884-1944) este pictor şi grafician. – La vârsta de 15 ani, G. abandonează liceul şi devine ucenic. În 1896 câştigă cu o sculptură în lemn o medalie de aur la expoziţia mondială de la Budapesta. Începând cu 1897 studiază artele frumoase la Viena. În 1898 se alătură pentru scurt timp grupului de artişti „Humanitas“ al reformatorului şi pictorului K. W. Diefenbach în „Himmelhof“ lângă Viena. După întoarcerea în Transilvania creează pictura programatică „Der Liebe Macht“ (Puterea iubirii), care astăzi se află în muzeul Casa Anatta pe Monte Veritŕ. În 1899, G. renunţă la toate legăturile familiale şi sociale pentru a adopta din acest moment un stil de viaţă nomad şi a călători în întreaga Europă. Ia legătura cu filosofi, artişti şi reformatori precum Rudolf Steiner, Erich Mühsam, Ferdinand Avenarius ş.a. Încă de timpuriu devine personaj literar în opere ale lui H. Hesse sau G. Hauptmann. Îşi câştigă existenţa ţinând prelegeri şi vânzând poezii tipărite de către el însuşi. Începând cu 1900 este, ca şi fratele său Karl, unul dintre fondatorii coloniei reformiste Monte Veritŕ, dar după scurt timp are un conflict cu ceilalţi fondatori ai proiectului şi îşi reia călătoriile. Totuşi, până la 1909, revine de mai multe ori pe acest munte. Începând cu 1903 este proprietarul unei peşteri şi al unei lunci, dăruite de comuna Losone (Tessin). Ca poet nomad, sfânt al naturii şi pustnic devine un personaj cu atracţie magnetică pentru căutători şi reformatori din întreaga Europă. În peştera lui din stâncă locuieşte în 1907 împreună cu el şi tânărul H. Hesse. G. îl iniţiază în domeniul înţelepciunii orientale. Unul dintre discipolii săi a fost şi americanul Raymond Duncan, fratele dansatoarei Isadora Duncan, care în calitate de artist multilateral, poet şi fondator al unei comune a introdus stilul de viaţă al lui G. în cercul său de prieteni, dintre care fac parte Gertrude Stein, H. Matisse şi P. Picasso. Prin dansurile sale la lumina lunii în pădurea de la Arcegno (Losone), G. dă impulsul pentru crearea dansului modern de expresie, care prin intermediul lui Rudolf von Laban şi Mary Wigman îşi începe periplul de mare succes pornind de pe Monte Veritŕ. După apariţii publice ca dansator şi recitator la Schwabing (München), G. se mută în 1911 împreună cu soţia şi cei şapte copii într-o rulotă construită de el însuşi la Berlin. Pentru mişcările de tineret care insistau asupra unor schimbări politice de anvergură, precum „Wandervogel“, G. devine o figură cheie. G. este adesea atacat, arestat, expulzat în 1912 din Saxonia, în 1913 din Baden. În 1915 este expulzat în Austria, acolo fiind condamnat la moarte pe motiv că refuzase serviciul militar, însă după trei zile în celula condamnaţilor la moarte este internat într-un spital de boli nervoase pe motiv că ar avea „idei confuze“. După externare se întoarce pe Monte Veritŕ, unde petrece anii 1916-1918 împreună cu familia pe domeniul fratelui său. Devine un exemplu pentru pacifiştii din toată Europa, care se adună la Ascona în preajma lui – printre alţii, dansatorii R. v. Laban şi W. Wigman precum şi filosoful E. Bloch. În 1919, G. este expulzat din Elveţia, apoi din Bavaria şi din nou din Baden. În München, în timpul revoluţiei, pledează pentru non-violenţă şi este închis pe acest motiv. În 1927 revine la Berlin, unde ţine o serie de prelegeri („Conversaţii publice“) în piaţa Alexanderplatz. În jurul anului 1930 locuieşte în colonia reformistă „Grünhorst“ lângă Berlin, care devine un punct de întâlnire al mişcării de tineret şi al mişcării biosofice din jurul lui E. Fuhrmann. De acolo porneşte într-o căruţă trasă de măgar prin Germania, distribuindu-şi şi vânzându-şi scrierile. Este arestat de mai multe ori de către nazişti, care îi interzic să scrie. În 1940 pleacă de la Berlin la München, unde petrece anii terorii în ascuns, în podurile unor profesori care-i sunt prieteni. Aici sunt create lucrările sale principale de maturitate, „Siebenmahl“ şi „Brieflein Wunderbar“. G. încetează din viaţă în 1958 la München, însingurat şi neobservat. Arhiva sa poetică se află în posesia Bibliotecii oraşului München şi în arhiva Freudenstein pe Monte Veritŕ. Viziunile reformiste ale lui G. pătrund actualmente din nou în atenţia unui public interesat. Dovadă sunt numeroase romane, povestiri, piese de teatru, graphic novels şi filme inspirate din biografia sa. (Wikipedia, DFDKK)
Opere (selecţie): Efeublätter. Gedichte, Viena, 1912; Winke zur Genesung unsres Lebens. Sprüche und Gedichte, Ascona, 1918; Notwendwerk. Zeichnungen und Gedichte. Steindruckmappe, Dresda, 1926; Wortfeuerzeug. Sprüche und Gedichte, Berlin, 1930; Gedichte des Wanderers, ed. F. Milautzcki, Klingenberg, 2006; Erdsternzeit. Eine Auswahl aus dem Spätwerk, ed. H. Müller, Recklinghausen, 2007 şi 2009.
Note bibliografice (selecţie): H. Müller: G.G. Aus Leben und Werk. Bruchstücke einer Biographie, Knittlingen, 1987; H. Bergel: „Der lachende Siebenbürger“, în: SbZ, 15.12.2008; H. Müller: Hermann Hesses Weg mit G.G., în: SbZ, 15.12.2008; idem: Der Dichter im Wahrheitsberg. G.-G.-Ausstellungen in München und Gstaad/Malerische Installation von Till Gerhard, în: SbZ, 05.02.2009; H. Bergel: G.A. Gräser. Der lachende Apostel, în: Wegkreuzungen. Dreizehn Lebensbilder, Bamberg, 2009; Ch. Blankenstein: G.G. – der europäische Gandhi, în: Die Merkwürdigen von Gestern und ihre Spuren im Heute. 15 Porträts aus Österreich, Nordhausen, 2011; H. Müller: Ein Kulturdenkmal ist in Gefahr. Das Gräserhaus auf dem Monte Veritŕ soll abgerissen werden, în: SbZ, 15.07.2014; M. Kloos-Ilea: G.G. unter „Künstlern und Propheten“. Ausstellung in der Schirn Kunsthalle in Frankfurt am Main, în: SbZ, 20.04.2015; F. Gött: Eine Begegnung mit G.G., 1908, în: NKZ, 30.06.2015; St. Bollmann: Monte Veritŕ 1900. Der Traum vom alternativen Leben beginnt, München, 2017; H. Müller: Ein Wanderer aus Siebenbürgen. Dichter, Bildner und Künder eines „Notwendwerks“ – G.G. starb vor 60 Jahren, am 27. Oktober 1958, in München, în: SbZ, 15.12.2018; idem: Notrettung für ein „Notwendwerk“. Die Siebenbürgische Bibliothek erwirbt ein frühes Werk von G.G., în: SbZ, 15.12.2018; idem: „Ein verrückter Sachse – aber genial!“. Zum 140. Geburtstag des „Angelus transsilvanicus“, în: SbZ, 20.05.2019.

Greff, gen. Bakfark

Valentin Greff Bakfark pe coperta „Intabulaturii“ apărute în 1553 la Lyon (fragment)

(magh. = ţap), numit şi Greff Bakfark (Bacfarc), Valentin, virtuoz al lăutei şi compozitor, * Braşov, probabil 1527, † Padua 22.08.1576. Nu există documente care să ateste cu certitudine anul naşterii lui G. Cele mai recente cercetări au arătat doar că în 1576 G. avea vârsta de 40-45 de ani. Este aşadar falsă ipoteza anului de naştere 1507, care pornea de la informaţia greşită de pe placheta mortuară din biserica San Lorenzo de la Padua, care arată că G. ar fi ajuns la vârsta de 69 de ani. Două documente autentice atestă localitatea sa de origine: O notă autografă pe o partitură din 1552, semnată „Valent. Bakfarkh. Sibenburg. auß der Statt Kron“ (V.B. „din oraşul Braşov în Transilvania“), şi o primă publicaţie realizată de către G. în 1553, în care autorul semnează „Valentin Bacfarc Transilvani Coronensis“. Un aspect controversat între biografi este numele de Bakfark, mai precis întrebarea dacă acesta este numele autentic al lui G., un pseudonim de artist adoptat mai târziu, o poreclă sau un nume de nobil. Numele Greff (Gräf, Greb) este în epoca respectivă foarte comun la Braşov. G. foloseşte până în 1565 numele de Bakfark (Bacfarc), apoi semnează cu numele dublu, Greff apărând pe primul loc. În documente oficiale este numit „Valentinus Greph alias Bekwark“ (Cracovia, 1566) şi „Valentinus Greff alias Bakfark“ (Weißenburg/Alba Iulia, 1571); iniţialele de pe stema lui sunt V.G.B.
G. îşi primeşte educaţia muzicală la curtea regelui maghiar Ioan Zápolya şi rămâne după moartea acestuia (1540) în slujba văduvei acestuia, Isabella. În 1549 devine lautenist la curtea regelui polonez Sigismund August al II-lea la Cracovia şi Vilnius. După moartea reginei poloneze Barbara (1551) porneşte în călătorii care îl duc la Königsberg (azi Kaliningrad, la prietenul şi protectorul său, ducele Albrecht al Prusiei), Danzig (azi Gdansk) şi Frankfurt pe Odra, apoi la Wittenberg (unde îl întâlneşte pe Ph. Melanchthon) şi Augsburg. Probabil este în căutarea unui editor, pe care îl găseşte însă abia în 1553 la Lyon, în timpul călătoriei sale începute în 1552 în Franţa, cu ajutorul contelui şi arhiepiscopului Tournon. La Lyon publică o Tabulatură cu compoziţii proprii pentru lăută şi „intabulaturi“. La Paris ia legătura cu curtea regală, apoi călătoreşte la Roma, unde se presupune că este primit de papă. În ambele cazuri există ipoteza că i s-ar fi făcut oferte de angajare. Trecând prin Veneţia revine în 1554 la Königsberg şi în final la curtea poloneză. G. publică în octombrie 1565 la Cracovia cea de-a doua sa colecţie de piese pentru lăută, după care nu se mai întoarce la Vilnius. După scurt timp petrecut la Posen (azi Poznan) şi Breslau (azi Wroclaw), acceptă postul excelent dotat de lautenist la curtea împăratului Maximilian al II-lea la Viena (01.07.1566). În 1570 merge la Weißenburg (Alba Iulia) la curtea principelui Transilvaniei, Ioan Sigismund Zápolya, care îi dăruieşte o moşie întinsă ca semn al recunoştinţei pentru meritele sale şi pentru reîntoarcerea în Transilvania. Dar Sigismund se stinge din viaţă un an mai târziu, iar situaţia de la curte sub moştenitorul său Ştefan Bathory nu se ridică la aşteptările lui G. În 1571, acesta părăseşte Alba Iulia şi se stabileşte ca virtuoz liber-profesionist la Padova. Împreună cu cea de-a doua soţie şi patru copii se numără printre victimele unei epidemii de ciumă.
G. este apreciat nu doar ca unul dintre cei mai mari virtuozi ai lăutei din epoca sa, ci şi ca excelent compozitor. Cele două colecţii de piese pentru lăută pe care le publică cunosc o mare răspândire deja din timpul vieţii sale, sunt reeditate şi apar în cadrul unor publicaţii franceze, olandeze, belgiene şi germane. G. scrie conform gustului epocii „intabulaturi“ ale pieselor vocale contemporane, dar şi compoziţii proprii (inspirate din modčle vocale) pentru instrumentul său, care ocupă primul rang în muzica instrumentală laică a vremii. În tehnica intabulaturii merge mai departe decât predecesorii săi Fr. da Milano şi A. de Rippe, introducând elemente noi de ornamentică, ritmică, armonie şi notaţie. Totodată acordă mai multă independenţă prelucrărilor, dar preia din modelele sale conducerea polifonă a vocilor, mai ales în intabulaturile târzii. În compoziţiile sale originale, de tip ricercar sau fantezie, preia forma de motet instrumental practicată de predecesori, dar o dezvoltă şi o extinde. Aceste piese sunt vizionare datorită structurii lor polifone, anunţând spiritul instrumental-contrapunctic al unei epoci mai târzii. Cele două volume publicate de G. marchează în acelaşi timp două perioade de creaţie diferite din punct de vedere stilistic; o a treia nu este cunoscută posterităţii, deoarece G. şi-a ars cu puţin timp înainte de moarte compoziţiile târzii. Locul său în istoria muzicii este cel al unui compozitor de muzică instrumentală care a dezvoltat o formă instrumentală până la independenţa deplină. În secolul al XVII-lea G. dispare din atenţia lumii muzicale. Abia la sfârşitul secolului al XIX-lea este redescoperit, când sunt desfăşurate numeroase studii în arhive şi apar publicaţii biografice şi filologice în Ungaria, Polonia, Austria şi Transilvania. Această activitate istoriografică axată pe viaţa şi opera lui G. continuă până în prezent, fiind din păcate marcată în mare măsură de controverse legate de apartenenţa naţională a lui G. şi de eforturi de a-l defini din punct de vedere etnic. Lucrările sale sunt cântate abia de câţiva ani pe lăute din epocă, dat fiind gradul lor foarte ridicat de dificultate. (LSS-KT) 
Opere: „Intabulatura …“, Lyon, 1553: Patru fantezii la patru voci (Titlu original: Recercate) şi 16 intabulaturi pentru lăută solo; „Harmoniarum Musicarum …“, Cracovia, 1565: trei fantezii (la trei şi patru voci) şi nouă intabulaturi pentru lăută solo. În surse străine: în aşa-numitul „Manuscris de la Berlin“ (Berliner Manuskript), 1575, Biblioteka Jagiellonska Cracovia: două fantezii (la patru voci) şi cinci intabulaturi; în „Lautenstammbuch“ a contelui  Dohna, 1550/52, Biblioteca din Königsberg (dispărut după cel de-al Doilea război mondial): Intab. „Je prens en gré“ după Cl. Papa (tabulatură germană); în: Matthäus Waissel: „Tabulatura“, Frankfurt/O., 1573: Intab. „Veni in hortum meum“, după O. di Lasso (tabulatură germană); într-un manuscris din Cracovia, 1560/62, Biblioteca Universităţii din Lemberg/Lwow (colecţie anonimă): Dans „ Non dite mai“ (Gagliarda) după un cântec de dans italian – Passamezzo (dispărut). 
Discografie (selecţie): B. - Lute music played by Dániel Benkö (SLPX 11549); B. 3 - Lute music played by Dániel Benkö (1978, SLPX 11893); 2 fantezii în prelucrarea lui O. Nemescu (Cantus serenus, 1979, ST-ECE 01602); Fantasia IV 4 Vocum Recercate, prelucrare de H. Andreescu (Cinci secole de muzică germană în Transilvania, „Virtuozii din Bucureşti“, dirijor: H. Andreescu, 1995, EDC 168). 
Note bibliografice: A. Koczirz: V.G.B., în: Österr. Lautenmusik im 16. Jh., Denkmäler der Tonkunst in Österr., vol. 18/2, Viena, 1911; E. Hajek: Neues über V.G.-B., în: KVfSL, an 41, 1918; p. 36-38; idem: V.G.-B., în: Die Musik. Ihre Gestalter und Verkünder in Sb. einst und jetzt. Musikalische Lebensbilder, Bv., 1927; O. Gombosi: Der Lautenist V.B., Leben und Werke, Musicologia Hungarica vol. II, Budapesta, 1935, ediţie nouă Musicologia Hungarica, vol. 1, ed. Z. Falvy, Kassel/Budapesta, 1967; I. Homolya/D. Benkö: V.B. Opera omnia, 3 volume, Budapesta, 1976/81; H. P. Türk: Ein Gipfelpunkt europäischer Musikpflege. Vierhundert Jahre seit dem Tode von V.G.-B., în: KR, 27.08.1976; G. Nussbächer: „Siebenburger auss der Statt Kron“. Neue Hypothese zur Biographie von V.G.-B., în: KR, 27.08.1976; idem.: V.G. – wann wurde er geboren? Betrachtungen zur 400. Widerkehr des Todestages des großen siebenbürgischen Lautenisten, în: NW, 28.08.1976; idem: V.G.-B., în: Astra, nr. 104, III/1976; R. Machold: V.G.-B. 20 Jahre jünger als bisher angenommen? Betrachtungen zum 400. Todestag des großen Lautenisten „auss der Statt Kron“, în: SVJB, nr. 2/1977; I. Homolya: Wann ist Bakfark-Greff geboren?, în: SVJB, nr. 3/1979; G. Nussbächer: Bekräftigung einer Hypothese. Eine noch immer ungeklärte Frage – das Geburtsjahr von V.G.-B., în: NW, 08.09.1979; idem: Zur Biographie von V.G.-B., în: FzVL, vol. 25, nr. 1-2/1982; I. Homolya: B., Budapesta, 1982, ediţie nouă în traducere, Budapesta, 1985; K. Teutsch: Von Valentin Greff zu Bálint Bakfark, în: ZfSL, an 10, 1988/1; P. Király: B., în: Muzsika, Budapesta, 5/1990; idem: V.B., în: Beiträge zur Musikgeschichte der Siebenbürger Sachsen, vol. 1, Kludenbach, 1999; K. Teutsch: „Er war deutscher Herkunft und hatte immer den Wunsch, als Deutscher zu gelten“. Vor 425 Jahren starb in Padua der Lautenist V.G.B./Neue Erkenntnisse und Hypothesen zum Lebensweg eines bedeutenden siebenbürgischen Musikers, în: SbZ, 15.08.2001; J. Brandsch: Wichtige Fragen ausgespart, în: SbZ, 15.09.2001.

Greger-Honigberger, Helene

Cântăreață de operă, violonistă, profesoară de muzică, sora pianistei și profesoarei de pian Selma Erler-H., a muzicianului Emil H. și a pictorului Ernst H. * Dumbrăveni 24.05.1874, † Bv. 11.06.1956. Îşi petrece copilăria şi tinerețea la Bv. La opt ani ia primele lecții de vioară de la tatăl ei, apoi studiază cu violonistul și dirijorul Max Krause din Leipzig și cu dirijorul și profesorul de muzică Ignatz Hajek, imigrant din Boemia. În 1896 este admisă la Conservatorul Stern din Berlin, unde îşi continuă pregătirea de violonistă. În timpul unui exerciţiu de cânt, directorul îi remarcă vocea. El o convinge să studieze arta vocală. În 1900 absolvă conservatorul. Aparține mai întâi ansamblului Stadttheater Elberfeld, apoi ansamblului Operei din Köln, fiind o cântăreață cu timbru dramatic. Din 1908 este membră a ansamblului Operei Curții Regale din Budapesta. În 1912 revine în Transilvania și lucrează ca profesoară de canto și vioară, mai întâi la Sibiu, apoi la Sighișoara și în cele din urmă la Bv. În 1914 se căsătoreşte la Bv. cu inginerul agronom Georg Greger din Sighişoara. Împreună cu fratele ei, Emil, întreține „Şcoala de Muzică Honigberger” din Bv. (LSS-KT, DFDKK)
Note bibliografice: K. Teutsch: Erfolgreich als Sängerin und Geigerin. Zum 125. Geburtstag von H.G.-H., în: SbZ, 20.05.1999.

Greissing, Joseph von

Medic, * Bv., 01.08.1798, † Bv., 06.01.1890. Studii liceale la Bv., studii universitare medicale la Viena, obţine titlul de Dr. med. la 20.01.1823 cu o disertaţie pe tema „Inauguralis medica sistens Vaccinae Historiam“, Viena, 1823. Se stabileşte la Bv., unde este numit medic al oraşului (Stadtphysikus) la 02.05.1832. Luptă împotriva epidemiei de holeră în 1831, 1844, 1866 şi 1873. Este numit consilier imperial la 31.12.1858, primeşte crucea de cavaler a ordinului Franz Josef în 1867. Se pensionează în 1877. (LSS-AH)
Publicaţii (selecţie): Analyse der Ferdinands- und Franzensquelle in Zaizon, Bv., 1843; Was ist Jod und welches sind seine Heilwirkungen?, Bv., 1868; Welches sind die Heilwirkungen des Eisens?, Bv., 1868.
Note bibliografice: J. Trausch: Schriftsteller-Lexikon oder biographisch-literärische Denk-blätter der Siebenbürger Deutschen, vol. II, Bv., 1870, pp. 28 urm.; F. Schuller: Schriftsteller-Lexikon der Siebenbürger Deutschen, vol. IV, Sb., 1902, pp. 154 urm.

Gross, Hermann

Prof. Dr. Hermann Gross (Fotografie: Konrad Klein, 1992)

Economist, * Bv. 23.01.1903, † Gauting 19.08.2002. Fiul cel mare al lui Julius Gross, directorul liceului „Honterus”. După absolvirea acestei școli, studiază științe comerciale, economie, științe politice și drept la Kiel și Leipzig. În 1924 obține o diplomă în administrarea afacerilor la Colegiul Comercial din Leipzig și în 1925 o diplomă în economie la Universitatea din Leipzig. 1929 doctorat (titlul Dr. rer. pol.) cu o disertaţie despre relaţiile economice germano-române. În calitate de director adjunct al Institutului de Cercetare Economică în Europa Centrală și de Sud-Est de la Univ. Leipzig (din 1929) scrie o teză de abilitate pe tema „Spaţiul economic sud-est-european – O contribuţie la cunoaşterea structurii sale” („Der südosteuropäische Wirtschaftsraum – ein Beitrag zur Erkenntnis seiner Struktur“). În 1937 înființează Institutul Europei de Sud-Est în cadrul Facultăţii de Filosofie a Universității din Leipzig. 1939-1945 conduce departamentul economic al I.G. Farbenindustrie AG din Viena. La Universitatea de Științe Aplicate din Viena și la Univ. din Viena deţine din 1943 funcţia de profesor de macroeconomie, dar predă şi economia Europei Centrale și de Sud-Est. În perioada postbelică este șef de catedră la Institutul pentru Economie Mondială al Univ. din Kiel. În 1962 H.G. acceptă un post la Univ. Ludwig-Maximilian din München ca şef al catedrei de Economie și Societate Sud-est-europeană. Se pensionează în 1971. Profesor invitat la Facultatea de Științe Politice din München și la Univ. Georgia/SUA (1967). Premii: Medalia de aur „Konstantin Jireček” a Societății Sud-est-europene (1973), Premiul pentru cultură al Fundaţiei Saşilor Transilvăneni (1974), Crucea Federală de Merit (1984). G. este considerat fondatorul cercetării economice sud-est-europene. (LSS-FB, Wikipedia, DFDKK)
Publicaţii (selecţie): SO-Europa. Bau und Entwicklung der Wirtschaft, Leipzig, 1937;
Die volkswirtschaftl. Bedeutung des SO-Deutschtums und der dt.-südosteurop. Wirtschaftsbeziehungen, în: Tausend Jahre Nachbarschaft, ed. Stiftung Ostdt. Kulturrat, München, 1981; Gewicht einer wirtschaftl. Leistung, în: Epoche der Entscheidungen. Die Sb. S. im 20 Jh., ed. O. Schuster, Köln/Viena, 1983.
Note bibliografice: H. Gülich-Biedenberg: Das Schrifttum von H.G., München, 1963; W. Althammer/W.G. Gumpel (ed.): Festschrift für H.G. SO-Europa im Entwicklungsprozess der Welt, München/Viena, 1979; H. Bergel: Prof. Dr. H.G. 85, în: SVJB, 1/1988; A.-U. Gabanyi: Nestor der südosteuropäischen Wirtschaftswissenschaft. H.G. starb nach einem erfüllten Leben im Alter von 99 Jahren, în: SbZ, 15.09.2002.

Gross, Rita

Bildunterschrift: Rita Gross: Der Sterngucker (lemn)

Sculptor și cioplitor, * Szegedin, 07.09.1916 (unde părinții se refugiau), † Kaufbeuren, 27.07.1998. R. G. creşte la Bv., unde ia primele lecții de modelaj de la sculptorul Richard Ernst Boege. Studiază sculptura în piatră la Academia de Arte Frumoase din München timp de cinci ani (1941-1944) cu prof. Wackerle, apoi urmează cursurile unei școli de sculptură în lemn din Bavaria de Jos. În anii 1950-1960 primeşte comenzi de anvergură bisericeşti şi urbane. Între altele realizează reproiectarea Bisericii protestante din Neugablonz lângă Kaufbeuren și a capelei Hristos Regele (Christkönigskapelle) a noului spital din Kaufbeuren, pentru care crează un semirelief în teracotă de mari dimensiuni reprezentând-o pe Fecioara Maria cu copilul Hristos. Recurgând la „micii maeștri” („Kleinmeister”) ai secolului al XVI-lea, care prin gravurile lor magistrale de mici dimensiuni au ridicat la nivelul de titlu onorific acest nume, G. poate fi numită o „mică maestră” între artiştii saşi contemporani. „Trebuie doar să contrastezi madonele și sfinții Ritei Groß cu lucrări precum ‚Der Sterngucker’, ‚Der Seher’ şi ‚Die Dicke’, pentru a înțelege umorul subtil al acestor mici sculpturi magnifice” (Hans Wühr). (LSS-WM)
Note bibliografice: [Autor necunoscut]: Vom Werden einer künstlerischen Aussage. R.G., eine junge Bildhauerin, în: SbZ, 15.01.1963; H. Wühr: Die Bildhauerin R.G., în: SVJB, vol. IV/1963; H. Morres: Heimatliches Erbe, în: KR, 13.03.1970; W. Myss: Kunst in Sb., Thaur bei Innsbruck, 1991.


Guggenberger, Hans

Hans Guggenberger sculptând bustul colegei sale Margarete Depner (Fotografie din 1932, arhiva de familie Depner/Wittstock)

Sculptor, * Mediaş 14.01.1902, † München 01.06.1987. Fiul fotografului Ida Guggenberger, studiază istoria artei și arheologia la Berlin, München, Viena și Florența între 1920 și 1926. 1926-1931 la Sibiu, unde se orientează spre sculptură și învață meseria de cioplitor în piatră. 1931-1945 la Bv. După schimbarea frontului în România la 23.08.1944 detenţie în lagăr la Tg. Jiu și arest la București. Din 1946 îşi are reşedinţa la Breaza în Valea Prahovei. 1961 emigrare în Republica Federală Germania. 1962-1963 sculptură în piatră pentru cimitirul forestier din München.
Sculpturile-portret ale lui G. arată încă din 1930 o măiestrie artistică și intelectuală remarcabilă a formei (de ex. bustul dr. Carl Wolff și cel al doamnei Duensing). Lucrările sale, expuse în cadrul primei expoziții generale a artiștilor locali din Bv. din 1937, îl disting ca reprezentant de frunte al sculpturii saşilor transilvăneni, alături de M. Depner și O. Netoliczka. La expoziția colectivă organizată de Grupul etnic german la Bv. în 1942, sculptura sa „Figur in Marmor” („Figură în marmură”, cunoscută şi ca „Tuchmacherin”) a devenit „experiența dominantă a vederii de ansamblu” (Otmar Richter). Aspiraţia lui G. la sculptura monumentală este documentată şi de expoziţia itinerantă „Artişti din România expun” („Künstler aus Rumänien stellen aus“) vernisată în 1943 la Sibiu şi prezentată în 1944 la Viena, Berlin şi în alte oraşe europene. Referitor la sculpturile prezentate („Die Schreitende“, „Männertorso“, „Mädchen mit drei Kindern“ ş.a.), Harald Krasser remarcă faptul că aceste „creații de anvergură provin dintr-o imaginație generoasă, genuin sculpturală” și sunt realizate „cu superioritate intelectuală, în absenţa oricărui patos”. După sfârșitul războiului, G. realizează mai ales sculpturi mici și busturi într-o stilizare din ce în ce mai stringentă. O excepție sunt două bronzuri în mărime naturală, captivante prin grația lor tinerească: „Mädchen am See“ și „Mädchen mit Vöglein“ (azi la Lacul Lugano), ambele fiind comenzi realizate la sfârșitul anilor 1960. Multe dintre lucrările lui G. se pierd în război. Supravieţuieşte din această perioadă doar sculptura arhitecturală, de ex. două cópii ale figurilor lui Hristos și Ioan Botezătorul de pe faţada de est a Bisericii Negre. (LSS-KK, DFDKK)
Publicaţii: Über den Sinn der Plastik in unserer Zeit, în: Klingsor, 12/1933.
Note bibliografice: H. Krasser: Dt. Künstler im Südosten, în: SVJB, 2/1985 (articol preluat din Südostdt. Tageszeitung/ediţia Transilvania din 28.01.-04.02.1944); C. Stephani: Geistige Durchdringung der Form. Zu H.G.s 70. Geburtstag, în: NL, 2/1972; H. Zeidner: „Eine eigenwillige, starke Persönlichkeit“. In München starb der Bildhauer H.G., în: SbZ, 31.08.1987; H. Bergel (ed.): Kammermusik in Bronze u. Stein. Der Bildhauer H.G. Mit einem Anhang von K. Klein, Thaur b. Innsbruck, 1994.

Gunesch, Gottfried

Pădurar, * Rupea, 13.09.1868, † Bv., 25.05.1924. G. urmează academia forestieră din Schemnitz/Banská Štiavnica în Ungaria Superioară (azi Slovacia) și se alătură Biroului silvic al orașului Bv. în 1889 ca pădurar stagiar. În 1891 promovează examenul de stat silvic la Budapesta. În 1892 devine pădurar adjunct, în 1894 pădurar districtual și în 1900 pădurar-șef. În 1903 i se repartizează spre administrare districtul Timiş. În 1919 este numit consilier silvic. Între 1911 şi 1914 este președinte al Secției Bv. a Asociației Carpatine Ardelene (Siebenbürgischer Karpatenverein). În această calitate publică în 1914 harta Postăvaru-Piatra Mare, tipărită la Viena, precum şi o hartă de ansamblu a teritoriului Secţiunii Bv. Între 1919 şi 1923 este primul președinte al Societății Filarmonice din Bv. (LSS-HH)
Publicaţii (selecţie): Die Entwicklung und Bedeutung unseres heimischen Forstwesens, în: Dt. Volkskalender, Bv., 1905; Die Verwertung des Rotbuchenholzes für Nutz- und Werkholzzwecke, în: Dt. Volkskalender, Bv., 1906; Die Holzarten und deren Wachstumsverhältnisse in den Kronstädter Stadtwaldungen, în: Kronstädter Kalender, Bv., 1907.
Note bibliografice: Fr. Kepp: Jahrbuch (Anuar) SKV, Sb., 1930; F. Stenner: Die Beamten der Stadt Kronstadt, Bv., 1916.

Gusbeth, Eduard Benjamin

Medic, istoric al medicinei, cercetător etnograf, * Braşov 30.08.1839, † idem 17.04.1921. Liceul Honteus la Braşov, studii de medicină la Viena, doctorat în medicină (dr. med.) la Viena (22.03.1864), specializare în obstetrică la 02.06.1864, specializare în chirurgie la 02.08.1864. Medic asistent la un spital de psihiatrie la Viena din septembrie 1864 până în ianuarie 1865. Medic generalist şi de familie la Braşov începând cu martie 1865. Din 1876 medic la căminul evanghelic de bătrâni pentru femei. Timp de câţiva ani preşedinte al comisiei sanitare a oraşului şi comitatului Braşov. Este numit medic superior de onoare al comitatului la 18.12.1902. Datorită cercetărilor sale, G. poate fi privit ca cel mai de seamă istoric al medicinei din Braşov şi Ţara Bârsei. (LSS-AH)
Publicaţii (selecţie): Zur Geschichte der Sanitätsverhältnisse in Kronstadt, 1884; Die Landärzte im Kronstädter Comitat, 1887; Das Sanitätspersonal in und aus dem Kronstädter Komitate in den Jahren 1901 bis 1910.
Note bibliografice: G. Nussbächer: Arzt, Medizinhistoriker und Heimatforscher. 175 Jahre seit der Geburt von Dr. E.G., în: KR, 04.09.2014 (apărut şi în: NKZ, 20.12.2015).

Gust, Heinrich

Heinrich Gust: Autoportret, 1925 (Arhiva Konrad Klein)

Fotograf, * Braşov 17.05.1887, † idem 09.07.1969. Între 1910 şi 1912 formare profesională în domeniul fotografiei la Viena. Deschide un atelier la Braşov care va funcţiona până în 1914. G. este cunoscut mai ales pentru fotografiile sale cu Braşovul şi comunele Ţării Bârsei. Mai puţin cunoscute sunt lucrările sale de tinereţe, de tip fotojurnalistic. (LSS-KK)
Fotografii publicate (selecţie): E. Kühlbrandt: Die evang. Stadtpfarrkirche A.B. in Kronstadt (1927); E. Jekelius (ed.): Das Burzenland (mai ales vol. III/1), Bv., 1928.

Güttler, Wolfgang

Contrabasist şi pedagog muzical, * Braşov 10.01.1945. Studiază cu Joseph Prunner la Universitatea de Muzică din Bucureşti. Membru al Filarmonicii din Cluj, apoi al Orchestrei Naţionale Radio Bucureşti. În 1973 este premiat în cadrul Concursului internaţional de interpretare muzicală de la Geneva. Între 1975 şi 1985 cântă în cadrul Filarmonicii din Berlin. Între 1985 şi 1991 este profesor la Facultatea de Muzică din Köln, începând cu 1989 contrabasist solist al Orchestrei simfonice SWR Freiburg/Baden-Baden, iar din 1991 profesor la Facultatea de Muzică din Karlsruhe. Apariţii ca solist în Europa, America, Asia incl. Japonia. G. este membru fondator al ansamblului „Trio Basso“, pentru care au fost scrise începând cu 1982 peste 200 de compoziţii. În 1991 fondează ansamblul Geatles (16 contrabaşi); colaborează timp de câţiva ani cu ansamblul cameral „Consortium classicum”; este membru al ansamblului „Villa Musica”. În 1992 îşi începe activitatea în cadrul ansamblului Festivalului „Casals”, Prades, iar din 1997 este membru al grupului „that”. În calitate de pedagog activează în Europa, SUA, Canada şi America de Sud. Printre altele, predă cursuri de măiestrie la Juilliard School şi Manhattan School din New York, în Banff (Canada), în Oberstdorf, în cadrul Festivalului „Casals” şi al cursurilor de vară de la Darmstadt. Discografia sa cuprinzătoare este distinsă cu mai multe premii. (LSS-KT, DFDKK)

Hajek, Egon

Scriitor, istoric literar, muzicolog, * Braşov 06.11.1888, † Viena 18.05.1963. Fiu al unui capelmaistru militar, urmează cursurile liceale în oraşul natal şi studiază germanistica, latina, muzica şi teologia la Berlin şi Budapesta începând cu 1908. Doctorat la Budapesta în 1913 cu o lucrare despre romanul săsesc din Transilvania la mijlocul secolului al XIX-lea. Este profesor de germană şi latină la Liceul Honterus, apoi cantor al oraşului, din 1925 preot în Braşov şi din 1929 preot la Viena. H. se face remarcat încă înainte de Primul război mondial cu versuri proprii şi este în perioada interbelică unul dintre intelectualii de seamă ai saşilor din Transilvania. Fără a se concentra din punct de vedere tematic în mod deosebit asupra patriei transilvănene, se lasă inspirit în poeziile sale, care apar în volumul „Das Tor der Zukunft“ (1920), de arta şi stilul scriitorilor expresionişti germani. H. introduce elemente concrete de realism material în cel de-al doilea volum de poezii, „Balladen und Lieder“ (1926), pe care îl ancorează în mod conştient în anturajul său transilvănean. Simplitate şi claritate a limbajului, precum şi concentrarea conştientă asupra unei prezenţe divine marchează poeziile din volumul „Leuchter von oben” (1935). Dintre operele epice ale lui H. se remarcă mai ales primul lui volum de proză („Der tolle Bruß”). Critica vremii îi reproşează liricii sale un sentiment de iritare, incomprehensibilitate şi supraîncărcare, în schimb apreciază în povestirile lui simplitatea, obiectivitatea şi lipsa de false pretenţii. În perioada sa la Viena, H. scrie romane istorice de o valoare artistică modestă. Pentru literatura săsească transilvăneană sunt relevante mai ales „Meister Johannes” şi „König Lautenschläger”, care tratează teme autohtone. H. scrie şi istorie literară (despre J. Gorgias şi Val. F. von Franckenstein), precum şi studii de istoria muzicii şi numeroase eseuri, cu care ia parte la discursul intelectual despre evoluţia culturii din patria sa. (LSS-StS)
Opere (selecţie): Das Tor der Zukunft, Bv., 1920; Der tolle Bruß und andere Erzählungen aus Sb., Würzburg, 1923; Du sollst mein Zeuge sein, Graz şi Leipzig, 1938; König Lautenschläger, Stuttgart, 1940; Wanderung unter Sternen, Stuttgart, 1958.
Note bibliografice: W. Myss: Fazit nach achthundert Jahren, München, 1968; idem: Drei sb.-s. Dichter, în: Sb.-s. Hauskalender, München, 1967; R. Sutter: Sb. S. in Österr. Vergangenheit und Gegenwart, Innsbruck, 1976; St. Sienerth: E.H., în: J. Wittstock/St. Sienerth (ed.), Die rumäniendeutsche Lit. in den Jahren 1918-1944, Buc., 1992, p. 187-192.

Hauser, Arnold

Scriitor, * Braşov 31.03.1929, † Bucureşti 1989. Învaţă la Ploiești şi Mediaş meseria de lăcătuş (1946-1949) pe care o practică până în 1951. Munceşte apoi în tipografia ziarului „Neuer Weg” (1951-1960) şi urmează în paralel cursurile liceale serale, absolvind liceul în 1960. Din 1960 până la sfârşitul vieţii este redactor, din 1985 redactor-şef al publicaţiei „Neue Literatur”. H. este membru al Uniunii Scriitorilor din România, făcând parte un timp din consiliul de conducere al acesteia. Primeşte Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor în 1974. Opera literară a lui H. cuprinde un roman şi povestiri pe care le publică în mai multe volume. Majoritatea povestirilor sale pot fi privite ca episoade din cotidian în perioada postbelică. Singurul roman al lui H. („Der fragwürdige Bericht Jakob Bühlmanns”, apărut şi în traducere maghiară, respectiv română sub titlul „Îndoielnicul raport al lui Jacob Bühlmann”) tratează din perspectiva unui fost jurnalist german şi a unui scriitor român dispariţia misterioasă a unui tânăr german din România, a cărui soartă este din multe puncte de vedere reprezentativă pentru situaţia germanilor din România după cel de-al Doilea război mondial. (LSS-StS)
Opere (selecţie): Leute, die ich kannte, Buc., 1965; Der fragwürdige Bericht Jakob Bühlmanns, Buc., 1968, apărut şi la Viena/München/Zürich, 1972, Berlin, 1974; Examen Alltag, Buc., 1974.

Hedwig, Johann

Medic şi specialist în botanică, fondator al briologiei moderne, * Braşov 08.12.1730, † Leipzig 18.02.1799. După absolvirea liceului la Braşov studiază la Viena, Preßburg (azi Bratislava) şi Zittau. În 1751 studii de medicină la Leipzig, în 1759 doctorat. Din 1759 este medic la Chemnitz, unde realizează cercetări extinse în domeniul botanicii. În 1774 descoperă organele de reproducere ale muşchilor de pământ; în 1778 anunţă public această descoperire. În 1781 se mută la Leipzig. În 1782/83 apare lucrarea sa „Fundamentum historiae...” cu imagini realizate de el însuşi. În 1783 câştigă o bursă a Academiei de la Sankt Petersburg; textul premiat, „Theoria generationis...” este publicat în 1784 la Sankt Petersburg. Recunoaşterea de care se bucură ca om de ştiinţă contribuie şi la evoluţia carierei sale profesionale. În 1784 devine medic al companiei militare a oraşului, în 1786 profesor la Facultatea de Medicină, în 1789 profesor titular de botanică şi director al Grădinii Botanice de la Leipzig. În 1791 este şi medic al şcolii Thomasschule. H. publică lucrări de morfologie, anatomie şi fiziologie a plantelor. Ca realizare deosebită poate fi privită descoperirea orificiului central al stomatelor şi a funcţiei acestuia. Deasemenea introduce term enul de perigoniu. Între 1787 şi 1797 publică în patru volume analiza sa referitoare la muşchii de pământ („Mikroskopisch-analytische Beschreibung und Abbildung der Laubmoose...”). Lucrarea sa principală, „Species muscorum frondosorum...”, rămâne neterminată, dar elevul său F. Schwägrichen o va încheia după schiţele lui H. şi o va publica în 1801. Între 1811 şi 1830, Schwägrichen publică alte trei volume. Această lucrare reprezintă până în zilele noastre fundamentul briologiei moderne, o reeditare din 1960 confirmând acest lucru. H. publică un total de 37 lucrări, în parte în mai multe volume. În plus publică şi unele articole în domeniul medicinei. Rămâne neterminată şi lucrarea sa despre fiziologia plantelor. H. este alături de Linné cel mai de seamă specialist în botanică şi cel mai de succes microscopician al timpului său. Este membru în mai multe societăţi ştiinţifice şi academii. Câteva specii de plante şi o familie a briofitelor au fost denumite în onoarea lui. Sub titlul „Hedwigia” apare începând cu 1852 o publicaţie pentru studii de criptogamie, care continuă să apară în prezent ca revistă internaţională de specialitate („Nova Hedwigia”). (LSS-HH)
Publicaţii (selecţie): „Fundamentum historiae naturalis muscorum frondosorum...”, Leipzig, partea I, 1782, partea a II-a, 1783; „Theoria generationis et fructificationibus plantarum cryptogamicarum...”, Petropolitana, 1784, reeditare la Leipzig, 1798; Culegere a articolelor sale pe teme de economie botanică, partea I, Leipzig, 1793, partea a II-a, 1797; „Species muscorum frondosorum...”, ed. F. Schwägrichen, Leipzig, 1801.
Note bibliografice: Kurze Lebensgeschichte… Neue Schriften der Gesellschaft naturforschender Freunde, 2 volume, Berlin, 1799; D. Hager: Sb. Quartalsschrift, Sibiu, 7, 1801, 218; Trausch SL II, 83; J. Römer: Die Karpathen, Bv., 1, 1908, 17, 522; H. Heltmann: în: Von Honterus zu Oberth, Buc. 1980, 66; H. Meschendörfer: SZ, München, an 36, vol. 4, 15.03.1986.

Hedwig, Johann Lukas

Compozitor, dirijor de cor, pedagog muzical, * Hălchiu 05.08.1802, † Braşov 08.01.1849. H. devine în 1840 cantor al oraşului, director muzical şi profesor de muzică la Liceul (azi „Honterus”) din Braşov. În aceste funcţii influenţează în mod decisiv viaţa muzicală a Braşovului şi a Ţării Bârsei. O asociaţie muzicală fondată de el la 1845 îşi încetează activitatea după scurt timp. H. încetează din viaţă în urma unei febre nervoase. – Compoziţiile sale sunt încă din 1823 la Viena; şi în Transilvania se bucură de apreciere, urmând ca în Braşov şi în comunele din împrejurimi să facă parte din repertorii timp îndelungat. Stilistic sunt inspirate din Clasicismul vienez. H. este autorul unor melodii binecunoscute, între altele al imnului saşilor transilvăneni, cunoscut sub numele „Siebenbürgenlied”, precum şi al cântecului „Bei Marienburg”. (LSS-KT)
Compoziţii (selecţie): „Der Allmacht Wunder“, oratoriu pentru solişti, cor şi orchestră (neterminat, înregistrare: corul „Astra” şi corul „Bach” Braşov, conducerea: H.E. Schlandt, 2002); cantate (între altele: „Kantate auf das Osterfest“, „Pfingst-Kantate“, „Luther- Kantate“); psalmi pentru cor, orchestră şi orgă; „Sammlung christlicher Gesänge“ (Culegere de cântece creştine) pentru solişti, cor, două viori şi orgă (Dictum); „Festlied – Bürger Kronstadts, lasst uns singen“ (cântec festiv) pentru cor la şase voci şi orchestră (1845), având la bază melodia imnului mai sus menţionat („Siebenbürgenlied”). – Motete a cappella şi vocal-instrumentale; diverse coruri a cappella şi cu acompaniament instrumental (între altele versiunea iniţială a imnului „Siebenbürgenlied” pentru cor bărbătesc la trei voci, 1846). – Lieduri pentru voce şi pian; duete pentru două soprane şi bas continuu. – Lucrări pentru orchestră (între altele: şase uverturi de concert; „Marş şi poloneză“, „Şase noi ecoseze“). – Piese pentru pian.
Scrieri: Kronstädter theoretisch-praktische Gesanglehre, Bv., 1848; Jurnal (manuscris).
Note bibliografice; E. Hajek: Die Musik. Ihre Gestalter und Verkünder in Sbg. einst und jetzt. Musikalische Lebensbilder, Bv., 1927; E.H. Müller: Die Musiksammlung der Bibliothek zu Kronstadt, Bv., 1930; Trausch/Schuller SL; K.-H. Brenndörfer: 200 Jahre seit der Geburt von J.L.H., în: Wir Heldsdörfer, Stuttgart, 2002, nr. 86, p. 8; H. Franz: Johann Lukas Hedwigs Siebenbürgenlied, în: Beiträge zur Musikgeschichte der Siebenbürger Sachsen = Musikgeschichtliche Studien 4b, ed. Karl Teutsch, Kludenbach, 1999, p. 62-69; F. Latzina: Der „siebenbürgische“ Haydn, în: KR 31/03.08.2002, p. 3.

Heltmann, Heinz

Biolog, botanist și profesor, * Șaeș/Schaas lângă Sighişoara, 05.03.1932, † Sankt Augustin, 14.04.2021. După absolvirea Şcolii pedagogice din Sighişoara, studiază ştiinţele naturii la Cj. (1951-1955). Din 1956 lucrează la Institutul forestier din Bv. în domeniul botanicii şi dendrologiei. Începând cu 1958 este profesor la Liceul din Bv., între 1963-1973 cercetător la laboratorul de plante medicinale al Stațiunii de cercetări agricole Hangestein (Măgurele/Bv.); în 1971 obţine titlul de doctor (Dr. rer. nat.) la Univ. Buc. În 1973 emigrează în Republica Federală Germania, iar din 1974 lucrează la Institutul de biologie farmaceutică al Univ. din Bonn. În 2017 este distins cu Premiul pentru cultură al Fundaţiei Saşilor Transilvăneni. Contribuții la cercetarea florei României, lucrări despre diverse plante medicinale (ghinţură galbenă, mătrăgună, mac de grădină, degeţel lânos/digitalis lanata etc.), lucrări biografice despre cercetători importanţi în domeniul ştiinţelor naturii (Johann Chr. G. Baumgarten, Julius Römer, Heinrich Höhr, Heinrich Wachner, Richard Jacobi, Wilhelm Hausmann și alții). (LSS, DFDKK)
Publicaţii (selecţie): Seltene Pflanzen Rumäniens, Buc., 1968; Text pentru catalogul „Die Karpaten“, Innsbruck, 1988; autor a numeroase articole ştiinţifice, coeditor şi editor a patru colume „Naturwissensch. Forschungen über Sb.“ (în seria Archiv für Sb. Landeskunde, vol. 3), Köln/Viena, 1979, 1984, 1985, 1992; coeditor al celor trei volume „Die Ornis Sb.s.“, Studia Trans. 8/I-III, Köln/Viena, 1980, 1982, 1988; coeditor „Der Sb. Karpatenverein“, Thaur b. Innsbruck, 1990; coeditor al monografiilor despre Sighişoara (ed. II, 1998) şi Șaeș (1999).
Note bibliografice: H. v. Killyen: Der Naturforschung verschrieben. Dr. H.H. wurde 60, în: SbZ, 15.04.1992; [E. Lingner]: Gespräche über unsere Zeit (13). Unser Gesprächspartner war Dr. H.H., în: NKZ, 20.03.2003; O. Götz: Dr. H.H. wurde 80, în: NKZ, 30.03.2012; E. Schneider: Forscher, Lehrer, Fachautor. Dem Naturwissenschaftler Dr. H.H. zum 80. Geburtstag, în: SbZ, 31.03.2012; H.U. Kasper: Dr. H.H. zum 80. Geburtstag, în: ZfSL, vol. I/2012; E. Schneider/H.U. Kasper: Ein Leben für die vielfältigen Facetten der Naturwissenschaften. Zum Gedenken an Dr. H.H. (geboren 5. März 1932, gestorben 14. April 2021), în: SbZ, 18.05.2021; U. Grün: Dr. H.H. (1932-2021). Würdigung und Nachruf, în: KR, 04.06.2021.

Hensel, Friedrich

Monumentul de la Val Canale (Italia) aminteşte de Friedrich Hensel şi tovarăşii săi de luptă (Foto: Wikipedia/Johann Jaritz)
Căpitanul Friedrich Hensel (1809). Copie după portretul realizat de un pictor anonim. Comunitatea evanghelica C.A. Brasov (originalul se află într-o arhivă privată la München). Fotografie: Konrad Klein

Ofiţer austriac, * Braşov 13.08.1781, † Pasul Malborghet 17.05.1809, este elev al Liceului „Honterus“ la Braşov, als Liceului din Sighişoara şi al Academiei Imperiale a Geniului Miliutar de la Viena, pe care o absolvă în calitate de cadet. În 1809, în calitate de căpitan al unui corp de armată austriac, H. acoperă retragerea din Italia a armatei austriece comandate de arhiducele Johann prin apărarea eroică a unui fort-barieră din Val Canale. De asemenea, a întârziat înaintarea armatei sud-franceze sub principele Eugčne Beauharnais timp de patru zile. „Astfel a fost împiedicată unirea în timp util a celor două armate franceze şi a devenit posibilă victoria împotriva lui Napoleon la Aspern la 22 mai 1809” (R. Sutter). H. cade pe câmpul de luptă alături de majoritatea combatanţilor împotriva unei armate superioare numeric de sute de ori. Împăratul Ferdinand I a ridicat celor căzuţi la Val Canale un monument cu următoarea inscripţie: „În amintirea morţii eroice a inginerului căpitan al armatei imperial-regale austriece Friedrich Hensel la XVII mai MDCCCIX şi a tovarăşilor săi de luptă. Împărat Ferdinand I.“ O placă memorială pe peretele casei natale din Braşov (str. Nicolae Bălcescu 34) aminteşte de asemena de H. (LSS-WM, DFDKK)
Note bibliografice: A. Veltzé: Österreichs Thermopylen 1809, Viena, 1905; F. Herfurth: 1809. F.H. und sein Fort, Codlea, 1933; H. Zillich: F.H., ein dt. Leonidas, în: SVJB, ediţia 2/1959; H. Zillich (ed.): F.H., ein dt. Leonidas. Sein Lebensbild in Briefen, München, 1967; R. Sutter: F.H., în: Sb.S. in Österreichs Vergangenheit und Gegenwart, Innsbruck, 1976; J. Kasper: Ein siebenbürgischer Held aus Napoleonischer Zeit. F.H.s tapfere Verteidigung vor 200 Jahren in den Karnischen Alpen, în: SbZ, 15.07.2009.

Monumentul de la Val Canale (Italia) aminteşte de Friedrich Hensel şi tovarăşii săi de luptă (Foto: Wikipedia/Johann Jaritz)


Henning (-Hermann), Thusnelda

Theodor Henning: Thusnelda Henning-Hermann (portret pictat de fiul scriitoarei)

Scriitoare, * Braşov 31.05.1877, † Viena 31.10.1965, sora pictorului Hans Hermann. După căsătorie trăieşte la Klosterneuburg lângă Viena, din 1917 ca văduvă. Petrece perioade îndelungate de timp în Transilvania. Dintre operele ei literare, care cuprind şi povestiri şi poezii, se remarcă din punct de vedere literar şi istorico-cultural romanul „Der hölzerne Pflug”. Reflectând întâmplările din timpul revoluţiei de la 1848/49, aşa cum s-au petrecut în împrejurimile Sighişoarei, scriitoarea schiţează o imagine vie a cotidianului, obiceiurilor şi tradiţiilor, dar şi a luptei pentru existenţă a saşilor din Transilvania în acele timpuri. (LSS-StS)
Opere (selecţie): Der hölzerne Pflug, Berlin, 1938, Buc., 1977; Der Hof, Buchgemeinschaft Heimatland (vol. 29), 1962.
Note bibliografice: R. Sutter: Sb. S. in Österr. Vergangenheit und Gegenwart, Innsbruck, 1976, p. 69-71; A. Kartmann: Th. H.-H., în: J. Wittstock/St. Sienerth (ed.), Die rumäniendeutsche Lit. in den Jahren 1918-1944, Buc., 1992, p. 272-277.

Herfurth, Franz Karl

Profesor, teolog, scriitor, * Braşov 01.01.1853, † idem 26.03.1922. După bacalaureat (la Liceul Honterus) studiază teologia, filosofia şi filologia între 1871 şi 1875 la Berlin, Jena şi Leipzig. În 1876 revine la Liceul din Braşov, unde predă timp de doisprezece ani şi jumătate religia, limba germană, limba latină, limba greacă, psihologia şi logica. În această perioadă este corespondent al publicaţiilor „Siebenbürgisch-Deutsches Tagesblatt“ şi „Kronstädter Zeitung“ şi colaborează în proiectul de arhivă „Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt“ („Izvoare din istoria Braşovului”). În 1889 devine preot la Cristian în Ţara Bârsei. Între 1907 şi 1922 este prim-preot al Braşovului, între 1894 şi 1908 decan al Consistoriului evanghelic superior Braşov, între 1907 şi 1922 episcop-vicar, iar începând cu 1895 membru al Universităţii Naţiunii Săseşti ca reprezentant al oraşului Braşov. Cu prilejul sărbătorii dedicate lui Honterus în 1898 i se conferă titlul de Doctor honoris causa al Universităţii Königsberg (azi: Kaliningrad). În timpul mandatului său ca prim-preot al Braşovului este inaugurată clădirea nouă a Liceului „Honterus” (1913). În 1916, în momentul în care trupele române pătrund în oraş, rămâne la Braşov în ciuda ordinului de evacuare. Între 18 septembrie şi 23 decembrie 1916 este deţinut la Bucureşti alături de soţia sa. Începând cu 1886 publică ziarul duminical „Siebenbürgischer Volksfreund” cu scopuri educative, în care acordă un loc de seamă literaturii în dialect săsesc. Scrierile sale sunt dominate de credinţă şi de fidelitatea faţă de moştenirea folclorică. H. este privit în epocă drept „cel mai de seamă reprezentant” al „curentului anecdotic-popular“ în literatura în dialect săsesc (R. Hörler, citat de J. Wittstock). (H.-P. Schawaller, DFDKK)
Scrieri (selecţie): Sächsisches Volksliederbuch, ed. F.H., Sibiu, 1895, 2 ediţii, idem 1900; Aus Heimat und Ferne. Vier Vorträge, Viena, 1898; Meren und Hippeltscher vun Franz Herfurth, ous dem Nolaß erousgegiën vu senyem Sann Wilhelm Herfurth, Krunen (Braşov), 1930.
Note bibliografice: J. Trausch - Fr. Schuller: Schriftsteller-Lexikon der Siebenbürger Deutschen, vol. 4, Sibiu, 1902, p. 190-194; R. Hörler: F.H., în: Die mundartliche Kunstdichtung der Sb. S. Arch. Ver. Sb. Lkde 39 (1913/15), vol. 3 (1915), p. 629-708 (F.H.: p. 672-673); J. Reichart: D. F.H., în: Kalender des Siebenbürger Volksfreundes, 1923, p. 61-63; A. Schuster: D. F.H., în: Neuer Volkskalender, 1923, p. 76-82; Cărturari brașoveni (Sec. XV-XX). Ghid biobibliografic, Brașov, 1972, p. 105-106; J. Wittstock: F.H., în: Die Literatur der Sb. S. in den Jahren 1849-1918, ed. C. Göllner şi J. Wittstock, Buc., 1979, p. 308-313; H.A. Hienz: Schriftsteller-Lexikon der Siebenbürger Deutschen, vol. VII, H-J, Köln/Weimar/Viena, 2000, p. 103-114.

Hesshaimer, Ludwig

Ludwig Hesshaimer: Autoportret (1914)

Grafician şi pictor, * Braşov 10.03.1872, † Rio de Janeiro (Brazilia) 10.01.1956. H. îşi petrece copilăria la Trieste şi devine ofiţer conform dorinţei tatălui său. La Sarajevo, unde urma să înmâneze Arhiducelui Ferdinand un album cu desene proprii, devine martor al atentatului asupra moştenitorului tronului Austro-Ungariei. După destrămarea monarhiei se stabileşte la Viena şi se întoarce la viaţa civilă. La Viena studiază la Academia de Arte Frumoase. Ultima sa reşedinţă este America de Sud. Moştenirea, respectiv opera sa postumă se găsesc la Biblioteca Transilvăneană din castelul Horneck, Gundelsheim. (LSS-WM)
Opera principală: Der Weltkrieg, ein Totentanz (Războiul mondial, un dans al morţii), 20 file de 39 x 60 cm, gravuri, 1920.
Scrieri: Miniaturen aus der Monarchie. Ein k.u.k. Offizier erzählt mit dem Zeichenstift, ed. O. Offerhaus, Viena, 1992.
Note bibliografice: M. Wittstock: Vom Kommissstiefel zur Graphik. L.H. zum 100. Geburtstag, în: „Neuer Weg“, 17.03.1972 (apărut şi în: Sie prägten unsere Kunst, ed. B. Stephani, Cluj, 1985); W. Myss: Kunst in Sb., Thaur bei Innsbruck, 1991.


Heyser, Christian

Poet, * Braşov 11.03.1776, † Viena 26.06.1839. Absolvent al Liceului (azi „Honterus”) din oraşul natal, între 1796 şi 1798 studii la Jena, între 1798 şi 1811 profesor la Liceul din Braşov, apoi predicator şi preot la Vulcan (1816) şi Feldioara (din 1821). În 1828 preot evanghelic la Viena. În 1834 superintendent al Congregaţiei evanghelice a Austriei. H. este autorul unor poezii ocazionale şi al unor piese de teatru care până în prezent au fost publicate doar parţial. Opera sa lirică cuprinde ode şi poeme descriptive (Panorama vom Burzenland/Panoramă a Ţării Bârsei), dramele tratează materiale tematice de pe meleagurile natale (Die Kreuzritter im Burzenlande; Die Schlacht auf dem Brodfelde) într-o manieră care aminteşte de romantismul negru (Hans Benkner oder Die lebendig Begrabene). (LSS-StS)
Opera principală: Vaterländische dramatische Schriften, Bv., 1842.
Note bibliografice: Trausch SL II, p. 151-156; K.K. Klein: Literaturgeschichte des Deutschtums im Ausland, Leipzig, 1939, p. 160; G. Nussbächer: Wenn der Zwingherr in Bacchanalien… Heimatgeschichtliche Poeme und Dramen. 200 Jahre seit der Geburt von Ch.H., în: Karpatenrundschau, 12.03.1976; U.P. Wagner: Ch.H.: Lyrische und dramatische Bilder, în: Die deutsche Literatur Siebenbürgens. Von den Anfängen bis 1848. vol. II, ed. J. Wittstock şi St. Sienerth, München, 1999, p. 295-304.

Hirscher, Apollonia

Franz Neuhauser cel Tânăr: Apollonia Hirscher (litografie, 1822, Muzeul de Artă Braşov, anterior Muzeul Săsesc al Ţării Bârsei, arhiva fotografică Konrad Klein)

Soţia unui comerciant, locul şi data naşterii necunoscute, † Braşov 1547. Soţia comerciantului, judelui oraşului şi castelanului Castelului Bran, Lucas Hirscher, căruia i se conferă un titlu nobiliar. După moartea soţului în 1541 preia conducerea afacerilor acestuia, care ajung până în Austria şi Turcia. Va conduce aceste afaceri cu mult succes până la sfârşitul vieţii, în ciuda faptului că domeniile comerţului şi politicii erau în vremurile acelea rezervate exclusiv bărbaţilor. Pune bazele mai multor fundaţii şi îşi cheltuie mare parte din avere spre folosul comunităţii şi al concetăţenilor săi. Între altele fondează în 1545 magazinul din Piaţa Sfatului/colţ cu actuala stradă Hirscher. Acolo se află în acele vremuri standurile de vânzare ale meşteşugarilor precum şi cântarul oraşului; la etajul subteran are loc comerţul cu vin. Magazinul este până în zilele noastre singura clădire laică din acea epocă, rămasă intactă. În 1960 clădirea a fost restaurată, redându-i-se aspectul original. (LSS-OS)
Note bibliografice: E. Jekelius: Das Burzenland, vol. III, Bv., 1928; M. Philippi: A.H., în: Taten und Gestalten, Cluj, 1983.

Honigberger, Anselm

Fiu al muzicianului Emil H., oboist, dirijor, pianist, pedagog muzical, * Braşov 04.05.1920, † Vorchdorf (lângă Linz) 23.01.1976. Din 1947 oboist solist al Filarmonicii Braşov; este privit ca cel mai bun oboist al României. Fondează un octet şi un cvintet de suflători la Braşov (1953/54). Dirijor, pianist acompaniator şi profesor la Liceul de Muzică din Braşov. Concerte în străinătate. (LSS-KT)

Honigberger, Emil

Dirijor de cor, pedagog muzical, jurnalist, compozitor, * Braşov 16.03.1881, † idem 13.02.1953. Din 1907 maestru de cor al Asociaţiei Muzicale a Bărbaţilor din Braşov (Männergesangverein), în plus din 1910 dirijor al Asociaţiei Corale maghiare din Braşov „Dalárda”. Director muzical, capelmaistru şi organist la Sebeş (1921), organist şi profesor de muzică la Liceul german de la Mediaş (1925), profesor la Seminarul Teologic de la Sibiu (1930), dirijor de cor, organist şi profesor la Liceul „Honterus” din Braşov (1939). (LSS-KT)
Compoziţii: Operă, coruri, lieduri, lucrări pentru orchestră, muzică de cameră, piese pentru pian. Realizează şi acuarele.

Honigberger, Ernst

Ernst Honigberger: Autoportret (litografie, 1965, arhiva vizuală Konrad Klein)

Pictor şi profesor de artă plastică, fratele lui Emil H., * Braşov 08.10.1885, † Wehr/Baden 03.05.1974. Studii la Berlin şi München, întrerupte de Primul război mondial. După 1918 fondează împreună cu fratele său Emil revistele „Das Ziel” şi „Das neue Ziel” la Braşov şi militează pentru o nouă direcţie în arta vremii. Argumentează de asemenea în favoarea vânzării picturii „Bărbat cu tichie albastră” de Jan van Eyck de către Muzeul Brukenthal, pentru a acoperi cheltuielile de restaurare a palatului şi a fonda acolo o galerie de artă modernă transilvăneană. În perioada interbelică emigrează la Berlin, participă la numeroase expoziţii la Berlin şi în alte oraşe germane, mai târziu la Moscova, Leningrad, Budapesta şi Bucureşti. Pictează portrete şi naturi moarte, este însă apreciat mai ales pentru picturile sale de grupuri de femei: spălătorese, secerătoare, vânzătoare de fructe etc. „Impresiile“ sale rămân sub dictatul unei trăsături de pensulă puternice, care aminteşte de Nolde sau Gawell. (LSS-KT)
Scrieri: Bestrebungen und Ziele der jüngeren sächsischen Maler, în: Die Karpathen, an 1911/12, p. 9 urm.; Jan van Eycks Bildnis oder eine moderne Galerie?, în: idem, an. 1911/12, p. 370 urm.; Der Impressionismus in der modernen Malerei, în: idem, an 1912/13, p. 745 urm.; Eine Moderne Galerie in Hermannstadt, în: Das Ziel, an I (1919), caiet 9; Mein Werdegang, în: Aus Kronstädter Gärten. Kunstleben einer sächsischen Stadt im Jahre 1930, Festschrift für die Vereinstage in Kronstadt 1930, ed. A. Meschendörfer, Bv., 1930; Kindheit, în: KR, 30.04.2015; Kunstbetrachtung und Kunstschaffen, idem.
Note bibliografice: H. Wühr: E.H., în: SVJB 2/1961; H. Wühr: Ernst Honigberger – Eine Monographie, München, 1964; M. Wittstock: E.H. Bemühungen um eine moderne Kunstgalerie in Siebenbürgen (Seria „Kleines siebenbürgisch-sächsisches Künstlerlexikon“), în: NW, 05.06.1974; H. Zillich: E.H. †, în: SVJB, 3/1974; B. Stephani: Wuchtig und monumental. Zum 95. Geburtstag E.H.s, în: VK, 10/1980 (şi în: Sie prägten unsere Kunst, ed. B. Stephani, Cj., 1985); M. Wittstock: „Meine Heimat immer mehr Motiv meiner Kunst“. 100 Jahre seit der Geburt des Malers E.H., în: NW, 08.10.1985; K. Klein: „Ein Bild ist erst dann fertig, wenn es klingt“. Zum 110. Geburtstag des siebenbürgischen Malers E.H. (1885-1974), în: SbZ, 15.10.1995; H. Bergel: Die bedenkenlose Bereitschaft zur Hingabe. Erinnerung an den Maler E.H., în: Erkundungen und Erkennungen, München, 1995; K. Klein: Ein siebenbürgischer Gauguin. Vor 25 Jahren starb der Maler und Graphiker E.H. (1885-1974), în: SbZ, 20.04.1999.

Honter(us), Johannes

Johannes Honterus (gravură în lemn, mijlocul sec. al XVI-lea, arhiva Comunităţii Evanghelice C.A. din Braşov, în prezent dispărută)

Honter(us), Johannes, cel mai de seamă umanist al saşilor din Transilvania, reformator al acestora, educator şi fondator de şcoală, editor, * Braşov 1498, † Braşov 23.01.1549, înmatriculat în 1520 la Universitatea din Viena (Johannes Anschut), în 1522 „Baccalaureus” (Johannes Holer), în 1525 „Magister artium” (Johannes Holler Coronensis), în 1529 şedere la Regensburg (Johannes Hynter-Hunterus), în 1530 la Cracovia (Johannes Georgii de Corona, artium magister Viennensis). Activitate didactică; publică o gramatică latină și o descriere a lumii. Din 1530 până în 1533 activează la Basel ca lector editorial și xilograf. În 1532 concepe o hartă a Transilvaniei și hărți stelare. În 1533 se întoarce la Braşov trecând prin Kosice (germ. Kaschau) şi Oradea (germ. Großwardein). În 1536 H. este consilier local în cadrul mandatului judelui (primarului) oraşului, Lukas Hirscher. Din 1539 datează cele mai vechi tipărituri provenite din tipografia înființată de H. la Braşov. Acestea includ o gramatică greacă și una latină, prefețe la fragmente din scrierile Sf. Augustin şi la catalogul său de „Erezii”, precum şi comentarii ale unor fragmente din pandectele (digestele) de drept civil, semnate de H. însuşi. În 1540 editează avertismentele călugărului Nilus după un manuscris. În 1541 urmează prima ediție a descrierii lumii în versuri, precum şi reproiectarea școlii orășenești ca gimnaziu umanist, primul din Transilvania. În 1542 ediția finală a descrierii lumii în 1366 versuri, cu hărţi în anexă, reprezentând primul „atlas minor” din Transilvania. În 1543 publică „Reformationsbüchlein über die Durchführung der Reformation in Kronstadt und im Burzenland” („Cărticica despre realizarea reformei în Braşov şi Ţara Bârsei”), Apologia acesteia precum şi „Constitutio Scholae Coronensis”, primul regulament şcolar săsesc din Transilvania. În 1544 editează un Manual de drept civil, prima carte juridică creată și tipărită în Transilvania. La 22 aprilie 1544 H. este ales preot evanghelic al oraşului Braşov. În 1546 este înființată la propunerea lui H. Fabrica de Hârtie de la Braşov, prima din ţară. În 1547 este elaborat conform liniilor stabilite de H. regulamentului bisericesc al tuturor germanilor din Transilvania. În 1547 este construită clădirea bibliotecii la propunerea lui H. În 1547/48 apar completările lui H. la Descrierea Transilvaniei de către Georg Reichestorffer pentru Sebastian Münster. (LSS-GN) 
Publicaţii : De grammatica libri duo, Cracovia, 1530 (original pierdut) ; reeditări în Cracovia, 1532, 1535, 1538 (revăzută de H.), 1539, 1541, 1543, 1548, 1549, 1551, 1554, 1556, 1558, 1559, 1562. – Rudimentorum Cosmographiae libri duo, Cracovia, 1530; reeditări în Cracovia, 1534; Basel, 1534, 1535, 1561, 1583, 1585; Veneţia, 1599 (traducere ital.). – Chorographia Transylvaniae – Sybemburgen, Basel, 1532 (hartă); reeditare Hans Meschendörfer, Bv., 1938 şi München, 1960; o altă ediţie la Sibiu, 2017. – Imagines Constellationum borealium et australium, Basel, 1532 (hărţi stelare); ediţie facsimil de către Netoliczka, 1930 şi Hans Meschendörfer, 1983. – Sumar al gramaticii gr. în două volume, Bv., 1539. – Compendii grammatices libri duo, Bv., 1539; reeditări Bv. 1548, 1555, 1567. – Geographia (cu o hartă a lumii şi o hartă stelară), Bv., 1540/41 (pierdută). - Rudimenta Cosmographica cum vocabulis rerum, Bv., 1541; reeditare Wroclaw (germ. Breslau), 1542. - Rudimenta Cosmographica, Bv., 1542 (ediţie finală cu hărţi în anexă); reeditări Bv., 1548/49; 1577 ; Zürich, 1546, 1548 (2 ediţii), 1549, 1552, 1558, 1564, 1565, 1570, 1573, 1578, 1581, 1583, 1590, 1597, 1602; Antwerpen, 1552, 1553, 1554, 1555, 1560; Basel 1561, 1585; Rostock, 1572 ; Praga, 1595; Köln, 1600; Paris, 1618 (doar cărţile II şi III). – Reeditări ale cărţii a IV-a a Rudimenta Cosmographica: Basilius Faber, Thesaurus eruditionis scholasticae, Wittenberg şi Leipzig,  1555; Leipzig, 1572, 1587, 1593, 1599, 1686, 1692; Heidelberg, 1601; Leipzig şi Frankfurt, 1664, 1672, 1680; Nathan Chytraeus, Nomenclator latino-saxonicus, Lemgo, 1590; Abraham Saurius, Nomenclatura rerum, Frankfurt/Main, 1592, 1608, 1615; Albert Molnar, Lexicon Latino-Graeco-Hungaricum, Hanau, 1611, 1640. – Reformatio Ecclesiae Coronensis ac totius Barcensis Provinciae, Bv., 1543; reeditare Wittenberg, 1543 (cu o prefaţă de Philipp Melanchthon); reeditare Dück, Bv., 1845; Viena, 1865. – Apologia Reformationis a clarissimo viro domino M. Joanne Hontero Coronae Anno MDXLIII conscripta, Bv., 1543; tipărit mai întâi de Trausch, Bv., 1865. – D.O.M.S. Constitutio Scholae Coronensis... Anno MDXLIII lata et promulgata, original pierdut; reeditare 1657. – Compendium iuris civilis in usum civitatum ac sedium Saxonicarum in Transylvania collectum, Bv., 1544 (Cuvânt înainte de Valentin Wagner). – Tabulae Transsylvaniae et Moldaviae, Bv., 1547/48, mai întâi tipărit de Teutsch, Korrespondenzblatt, 1883.
Publicaţii ale tipografiei Honterus: Fragmente din Dialectica şi Retorica lui Aristotel (gr.), Bv., 1539. – Lucii Aennei Senecae De quatuor virtutibus liber unus. Eiusdem de moribus liber unus, Bv., 1539. – Rudimenta preaceptorum dialectices ex Aristotele et aliis collecta. Compendium Rhetorices ex Cicerone et Quintiliano, Bv., 1539. – Catonis Disticha Moralia. Sententiae septem sapientum ex Ausonio. Ex eodem Opusculum de Monosyllabis, Bv., 1539; reeditare Cluj, 1566; Bv., 1688 (lat., germ., mag.); Bv., 1715 (lat., germ., mag.). – Mimi Publiani. Enchiridion Xisti Pythagorici. Dicta Sapientum ex Graecis, Bv., 1539. – Hermogenes, Progymnasmata, Bv., 1539 (pierdută). – Sententiae ex libris Pandectarum iuris civilis decerptae, Bv., 1539 (cu o prefaţă de H.); reeditare Bv., 1544. – Sententiae ex omnibus operibus Divi Augustini decerptae, Bv., 1539 (cu o prefaţă de H.). – Divi Aurelii Augustini Hipponensis Episcopi Haereseon Catalogus, Bv., 1539 (cu o prefaţă de H.). – Avertismente ale călugărului Nilus, culegere a abatelui Thalasius (gr.), Bv., 1540; reeditare cu traducere în lat. la Basel, 1559 şi Leipzig, 1577. – Epitome Adagiorum Graecorum et latinorum iuxta seriem Alphabeti. Ex Chiliadibus Erasmi Roterodami, Bv., 1541 (cuvânt înainte de Gaspar Pesthiensis, postfaţă de Valentin Wagner). – Definiţiile lui Platon şi opera lui Aristotel despre cosmos (gr.), Bv., 1541. – Disticha Novi Testamenti, materiam et ordinem capitulorum cuiusque libri per literas initiales indicantia, Bv., 1541 (versuri de memorare ale lui Petrus von Rosenheim); reeditare Bv., 1545. – Cebes Pinax, Epiktet Enchiridion (gr.), Bv., 1542. – Hesiod, „Munci şi zile“ şi „Theogonia“ (gr.), Bv., 1543. – Cântece spirituale ale lui H. Andreas Moldner, Bv., 1543. – Reformatio Ecclesiarum Saxonicarum in Transylvania, Bv., 1547; reeditare Teutsch, 1862. – Kirchenordnung aller Deutschen in Sybembürgen (Regulamentul bisericesc al tuturor germanilor din Transilvania), Bv., 1547; reeditare Teutsch, 1862. – Agenda für die Seelsorger und Kirchendiener in Sybembürgen, Bv., 1547. – Der kleine Catechismus. Für die Pfarrherr und Hausväter, Mart. Luther, Bv., 1548. – Odae cum harmoniis ex diversis poetis in usum ludi literarii Coronensis decerptae, Bv., 1548; reeditare Bv., 1562, 1983. 
Reeditări şi traduceri moderne ale operelor lui Honterus. O. Netoliczka: J.H.' ausgewählte Schriften, Viena/Sibiu, 1898. – O. Netoliczka: Briefe von H. an Andreas Melczer 1533, an Antonius Verantius 1542 und Martin Weyss 1547, reeditare, 1898. – J. Gross: Schriften des J.H., Valentin Wagner und Markus Fronius in dt. Übersetzung, Beiheft zum VIII. Bd. der „Quellen zur Geschichte von Braşov-Kronstadt“, Bv., 1927-1929. – H. Heltmann: H. und die Biologie (Viertes Buch der Weltbeschreibung im Urtext mit dt. Übersetzung), ZfSL 2/1979. – B. Capesius: Sie förderten den Lauf der Dinge. Dt. Humanisten auf dem Boden Sb.s, Buc., 1967. – B. Capesius: Dt. Humanisten in Sb., Buc., 1974. – Odae cum harmoniis 1548 (Honterus), reeditare facsimil, traducere, editare şi prefaţă de G. Nussbächer şi A. Philippi, Buc., 1983 (ediţie bilingvă germ.-rom.). – J.H., Rudimenta Cosmographica. Elementele Cosmografiei, Braşov, 1542. Textul original latin și traducerea în limba română de Valeria Căliman, cu o întroducere de Paul Binder și Gernot Nussbächer, Cj., 1988; L. Binder: J.H. Schriften, Briefe, Zeugnisse. Durchgesehen und ergänzt von G. Nussbächer, Buc., 1996. - J.H.: Rudimenta Cosmographica. Grundzüge der Weltbeschreibung (Corona/Kronstadt 1542). Ins Deutsche, Rumänische und Ungarische übersetzte und kommentierte Faksimile-Ausgabe. Sb./Bonn, 2015, 2017 (ed. a II-a)/ Rudimenta Cosmographica. Elementele Cosmografiei (Corona/Kronstadt 1542). Traducere în germană, română şi maghiară a ediţiei facsimil. – J.H.: Reformation der Kirche in Kronstadt und der gesamten Burzenländer Provinz, Kronstadt 1543. Ins Deutsche, Rumänische und Ungarische übersetzte Faksimile-Ausgabe/ Traducere în germană, română şi maghiară a ediţiei facsimil. Bv./Heidelberg, 2017. 
Bibliografie selectivă în ordine cronologică. T. Wolf: J.H., der Apostel Ungarns, Bv., 1894; O. Netoliczka: Beiträge zur Geschichte des J.H. und seiner Schriften, Bv., 1930; K.K. Klein: Der Humanist und Reformator J.H., Sb./München, 1935; H. Roth (ed.): Honter an uns (Seria „Sächs. Selbstbesinnung“, vol. 3), Sb., 1946; C. Göllner: J.H., Buc., 1960; O. Wittstock: J.H., der Sb. Humanist und Reformator, Göttingen, 1970; G. Nussbächer: J.H. Sein Leben und Werk im Bild, ed. a III-a, Buc., 1978; G. Nussbächer: Beiträge zu einer Bibliographie der neueren Honterusforschungen, în: FzVL 1/1980; G. Nussbächer: J.H. (1498-1549), în: H. Barth (ed.), Von H. zu Oberth. Bedeutende sb.-dt. Naturwissenschaftler, Techniker und Mediziner, Buc., 1980; G. Engelmann: J.H. als Geograph, Köln/Viena, 1982 (Studia Transylvanica, vol. 7); H. Meschendörfer: Honters astronomische Karten nach dürerschen Vorbildern, în: C. Machat (ed.), Beiträge zur sb. Kunstgeschichte und Denkmalpflege, München, 1983; G. Nussbächer: J.H. 1498-1549, în: D. Drotleff (ed.): Taten und Gestalten. Bilder aus der Vergangenheit der Rumäniendeutschen, vol. I, Cj., 1983; G. Nussbächer: Neue Erkenntnisse in der H.-Forschung, în: Revue roumaine d'histoire, nr. 1-2/1990; H. Bergel: Wege eines Südosteuropäers zur Reformation. J.H. und seine Stationen Regensburg, Krakau, Basel, Kronstadt, în: Erkundungen und Erkennungen, München, 1995; H. Bergel: J.H. … und die großen Siebenbürger des 15. und 16. Jahrhunderts, în: Gesichter einer Landschaft. Südosteuropäische Porträts aus Literatur, Kunst, Politik und Sport, München, 1999; G. Nussbächer: Beiträge zur Honterus-Forschung 1966-1989, Bv., 2003; G. Nussbächer: Beiträge zur Honterus-Forschung 1989-2004, Bv., 2005.

Jakobi, Richard

Inginer forestier, scriitor și ornitolog; * Braşov 26.03.1901, † Sibiu 26.01.1972. Elev al Liceului „Honterus” din Bv., urmează cursurile Facultăţii de Agronomie din Viena (1921/22) şi ale Colegiului Silvic Pharandt (1923-1925), absolvă un stagiu de practică la staţia ornitologică Rossitten (1925), serviciul forestier în Harghita (1940) și la Broșteni / Moldova (1942). Este deportat în Uniunea Sovietică (1945–1947). Serviciu forestier în Munții Lotrului și Cibin (1949), apoi scriitor liber profesionist, autor a aproximativ 40 de povestiri despre vânătoare, a numeroase articole în ziare și reviste, cărți cu descrieri despre vânătoare și animale, scrieri ornitologice. Activitatea ornitologică a lui J. cuprinde crearea unui prim centru de inelare a păsărilor (1925–1928, la Muzeul Saşilor Transilvăneni de la Bv.), pregătiri pentru înființarea unei stații ornitologice în Delta Dunării, clarificarea unor probleme ornitologice (tipuri de zbor al păsărilor, prezenţa vulturilor bărboşi, determinarea vârstei și rasei, păsări de pradă, cocoșul de mesteacăn etc.). (LSS-WK)
Publicaţii (Selecţie): Gedanken zu einer rum. Vogelwarte, 1930; Das Mädchen und die Bärin, Buc., 1958; Karpatenzauber. Erzählungen aus Hackelbernds und Nöckelmanns Reich, Buc., 1961; Hexensabbat. Tier- und Jagdgeschichten, Buc., 1970; Sb. Schnurren und Anekdoten, 1971; Das Birkhuhn (coautor: H. Heltmann), 1979; Die Adler und Geier Sb.s (coautor: H. Heltmann), 1984.
Note bibliografice: W. Klemm: R.J. als Ornithologe, în: Beiträge zur Vogelkunde, Leipzig, 1978, 24 (5), p. 295-298; H. Salmen: Die Ornis Sb.s, vol. II, p. 27 urm., vol. III, p. 426, Köln/Viena, 1982 şi 1988; L. Gebhardt: Die Ornithologen Mitteleuropas, vol. II, Gießen, 1970.

Jekelius, Erich

Geolog, paleontolog, genealog; * Satulung/Langendorf (lângă Braşov), 02.08.1889, † Bissingen (lângă Bietigheim), 27.11.1970. Studiază geologia și științele naturii la Univ. din Strasbourg, Berlin, Leipzig, München și Budapesta. Aici doctorat în 1914. Între 1919 şi 1944 la Institutul Geologic din București, în final ca geolog șef. Cercetările sale în domeniul geol. și paleontol., precum şi publicațiile sale (peste 47) se concentrează în primul rând asupra zonelor Postăvaru, Piatra Mare, Bucegi și Piatra Craiului, cu o atenție specială a faunei mezozoice și terțiare. Între 1950 şi 1961 geolog șef într-o mare companie de construcții. În 1936 J. devine director de onoare al Muzeului Săsesc al Ţării Bârsei. Sub conducerea sa este înființat un departament genealogic, care urma să înregistreze întreaga populație săsească din Braşov (până în 1944 circa 100.000 fișe). Cercetările sale în acest sens, continuate după 1944, cuprind 12 volume dactilografiate. Dezvoltă o activitate jurnalistică proeminentă. J. joacă un rol esențial în conceperea unei monografii de scară largă a Ţării Bârsei, din care au fost publicate doar trei volume. Refuză un post de prof. univ. la Univ. din Iaşi din motive familiale. (LSS-HUK)
Publicatii: Die mesozoische Fauna der Berge von Kronstadt, I-VII, 1915–1916, în lb. mag.; Führer durch die geol. Abteilung des Burzenländer sächs. Museums, Bv., 1920; Zăcămintele de lignit din bazinul pliocenic din valea superioară a Oltului, Buc., 1924; Geologia Pasului Bran, Buc., 1926; Harta geologică a României 1:1.500.000; Atlas Geologic Foaia 1 (cu L. Mrazec şi I. Atanasiu), Buc., 1927; Bibliografia Geologică a României, Suplimentul 1, Institutul Geologic al României (1929, ed.); Aperçu sur la structure du Bassin Néogčne de Transylvanie et sur ses gisements de gaz, Guide des excursions, Buc., 1927; Die Molluskenfauna der dazischen Stufe des Beckens von Braşov/Kronstadt, Buc., 1932; Die Parallelisierung der pliozänen Ablagerungen SO–Europas, Buc., 1935; Der geol. Bau des Gebirges von Braşov/Kronstadt, Buc., 1938; Das Pliozän und die sarmatische Stufe im mittleren Donaubecken, Buc., 1943.
Note bibliografice: A. Prox: E.J. 80 Jahre alt, în: SOV, an 18, 1969, vol. III, p. 141-144; A. Prox: E.J., în: Korrespondenzblatt, an 1, 1971, vol. III, p. 49-52.

Klein-Hintz, Mitzi

Pianistă, * Bv., 24.10.1891 (Nume de botez: Maria), † Sb., 12.05.1980. Primele profesoare de pian sunt Helene Lassel și Leontine Hesshaimer. 1904 se mută împreună cu familia la Sb., unde ia lecții de pian cu J.L. Bella. Din 1910 studii la Viena (printre alții cu elevul lui Liszt, Emil von Sauer), la München și Berlin (cu L. Gmeiner și Fr. Mittler). În 1914 se întoarce la Sb. Se căsătorește în 1917 cu avocatul Dr. W. Klein. Căsnicia rămâne fără copii. Divorțează în 1938. Până la o vârstă înaintată K.-H. este activă ca excelentă pianistă, acompaniatoare și profesor de pian la Sb. și dă concerte în numeroase orașe din țară. Împreună cu criticul muzical R. Burmaz susține dezvoltarea muzicii de cameră la Sb. După război este co-fondator al Conservatorului de la Sb. (1946). Printre elevii ei se află mulți muzicieni români de renume. (LSS-KT, DFDKK)
Note bibliografice. Peter Szaunig: Bleibende Werte Generationen vermittelt. Mitzi Klein-Hientz (sic!) – meisterhafte Interpretin und Musikerzieherin (Serie: Unser Musikerporträt), în: HZ, 26.06.1970; f.a.: Mitzi Klein-Hientz (sic!) 80 Jahre alt, în: HZ, 22.10.1971; f.a.: In memoriam M.K.-H., în: SbZ, 30.09.1980; V. Cosma: Profil. Die Hermannstädter Pianistin M.K.-H., în: Tribuna României, 15.02.1986; E.M. Gherman: Sie hat das Musikleben mitgeprägt. Zum 25. Todestag der Pianistin Maria K.-H., în: ADZ, 13.05.2005; H. Acker: Die Grande Dame des Klavierspiels. 40 Jahre seit dem Tod von M.K.-H., în: HZ, 29.05.2020 (și în: SbZ, 15.06.2020; Hermannstädter Heimat-Bote, an 38, nr. 147/2/2020).

Klusch, Rudi

Capelmaistru, compozitor, poet, * Biertan 02.09.1906, † Braşov 19.09.1966, înmormântat în cimitirul evanghelic de la Ghimbav. R.K. (nume de botez: Johann Rudolf), al cărui părinţi au fost agricultori, îşi petrece copilăria în comuna Ghimbav în Ţara Bârsei. La vârsta de 12 ani devine membru al capelei de alămuri de la Ghimbav. Deja după scurt timp este unul dintre cei mai buni suflători ai ansamblului. La vârsta de 15 ani compune prima sa polcă („Rudipolka“). La 18 ani se înscrie voluntar în capela militară regală de la Sinaia. Curând are apariţii ca solist. În anul următor este numit capelmaistru secund. În 1950, R.K. devine capelmaistru al capelei de alămuri de la Uzina Tractorul Braşov, care sub conducerea sa este premiată ca cel mai bun ansamblu de suflători la nivel naţional. Între 1950 şi 1965 conduce multe capele din Ţara Bârsei. Fondează zece ansambluri de tineret: câte una la Ghimbav, Codlea, Vulcan, Bod şi Măieruş, respectiv două la Săcele şi trei la Sânpetru. R.K. compune lieduri, care în Ţara Bârsei devin foarte populare, dar şi piese pentru fanfară (marşuri, polci, valsuri etc.), acestea bucurându-se şi ele de popularitate. Scrie poezii (inclusiv în dialectul săsesc) şi povestiri umoristice. În 1965 suferă un atac cardiac, acesta punând capăt carierei sale. (DFDKK-ww)
Lucrări: …wo der Königstein schaut tief ins Tal hinein. Gesammelte Werke von R.K. Aufgezeichnet von K. Oyntzen. Zweite, überarbeitete Auflage, Ober-Ramstadt, 2011 (cu un CD cu 20 de înregistrări în majoritate istorice); Wo der Königstein schaut tief ins Tal hinein. Heimatlieder und Bilder aus dem Burzenland (ed. St. Schlandt), Bv., 2011 (include 5 titluri de R.K.).
Note bibliografice: H. Preidt: R.K., în: Weidenbach. Eine siebenbürgisch-sächsische Gemeinde im Burzenland (ed. U. Konst), Mainz, 1999, p. 381 urm.; K. Teutsch: Schön zu hören, anregend zum Singen. Neue musikalische Veröffentlichungen, în: SbZ, 30.04.2012; Die Blaskapellen des Burzenlandes. Geschichte und Werdegang der Blasmusikformationen aus den Burzenländer Gemeinden (ed. Regionalgruppe Burzenland des Verbandes der Siebenbürgisch-Sächsischen Heimatortsgemeinschaften e.V.), Stuttgart, 2013, p. 302 urm.

Kimm, Fritz

Grafician și pictor, * Bv., 12.01.1890, † Lechbruck/Allgäu, 05.05.1979. K. studiază desenul şi pictura timp de 4 ani la Academia de Artă din Budapesta cu prof. Balló, câştigă în 1914 Premiul Nadány (cel mai bun student al Ungariei în domeniul artei) şi Premiul Harkányi (cel mai bun expozant dintre cei 40 de solicitanți). Beneficiind de o bursă de stat și numeroase comenzi de portrete, priveşte spre un viitor plin de speranță, care este pus însă sub semnul întrebării de Primul război mondial. Serveşte timp de trei ani ca ofițer în armata Imperiului Austro-Ungar, apoi un an şi jumătate în armata română. 
După 1918, K. se afirmă din nou în domeniul artei. Expoziții în orașul natal, la Sibiu și la București îl fac cunoscut pe scară largă. La Bucureşti este distins cu Ordinul „Pentru merite artistice” clasa I, urmat ulterior de alte distincţii precum Premiul Hermann von Salza (1934) şi Premiul pentru cultură al Fundaţiei Saşilor Transilvăneni (1971). În anii crizei economice din jurul anului 1930, K. devine administratorul unei moșii și herghelii din Ținutul Secuiesc, unde locuieşte la o fermă începând cu 1936. Între 1930 și 1944 este deosebit de productiv din punct de vedere artistic. Creează numeroase ilustrații de carte pentru case de editură transilvănene şi renumiți editori germani (Reclam, Langen-Müller etc.). 
Desenul se află în centrul creaţiei lui K. pe parcursul întregii vieţi. Lucrările sale reprezintă adesea viaţa şi munca oamenilor din mediul rural, integrate în peisajul carpatic. În imaginile sale, reprezentările de animale joacă de asemenea un rol important. Nici unul dintre artiştii transilvăneni nu este un asemenea maestru al creionului precum K. Ceea ce au încercat să realizeze cei mai buni pictori ai timpului său – să dezvolte o „artă pură”, bidimensională, eliberată de cătușele perspectivei centrale – îi reuşeşte lui K. în desenele sale în creion. În lucrările „Muncitor forestier” („Holzarbeiter”) și „Uliţa satului” („Dorfstraße”) de exemplu, iluzia perspectivei centrale a spațiului este eliminată, dar realitatea naturalistă rămâne prezentă în mare măsură. 
În 1944, K. fuge împreună cu familia în Austria la Vöcklabruck, într-o mică trăsură trasă de cai (cum o desenase adesea). În 1955, se stabileşte în Lechbruck, găsind acolo peisaje similare celor din patrie. Este emoţionant felul în care artistul îmbătrânit şi aflat departe de casă devine tot mai sumar în desenele sale (pictura reprezentând mereu doar o ramură secundară a operei lui K.). În puţine trăsături de creion, reuşeşte să extragă „esenţialul” din chipurile, înfăţişările, comportamentele şi mişcările oamenilor și animalelor. Nu mai are nevoie de spațiul de rezonanță al patriei pierdute. Pare că figurile pe care le desenează sunt prezente în memoria lui ca o amprentă de neuitat. K. nu mai înfăţişează oameni şi animale în mişcare activă, ci mai degrabă într-un repaus, ca nişte ancore pline de semnificaţie ale fiinţei, a căror carismă este atât de puternică, încât nu mai au nevoie de lumea înconjurătoare. Rareori arta renunţă atât de vizibil la tot ceea ce este exterior şi superficial şi realizează o asemenea interiorizare a formelor precum în desenele târzii ale lui K. Privind în urmă, el însuși își descrie evoluția după cum urmează: „Retrospectiv, din opera mea ar putea fi conturate următoarele aspecte: accent pe forma bidimensională, armonia liniilor în compoziția tabloului și neglijarea principiilor pur picturale. Crezul meu poate fi formulat şi mai clar menţionând numele acelor pictori care m-au impresionat mereu profund; aceștia sunt: ​​Dürer, Holbein, Michelangelo, Rethel, Hodler, Egon Schiele și japonezii.” (LSS-WM)
Publicaţii: F.K.: [Mein Werdegang], în: Aus Kronstädter Gärten. Kunstleben einer sächsischen Stadt im Jahre 1930, Festschrift für die Vereinstage in Kronstadt 1930, ed. A. Meschendörfer, Bv., 1930, p. 194.
Note bibliografice: H. Wühr: F.K., Südostdt. Kulturwerk, München, 1964; H. Krasser: Raumschaffende Konturen. Zum 80. Geb. des Graphikers und Malers F.K., în: HZ, 09.01.1970 (şi în: Sie prägten unsere Kunst, ed. B. Stephani, Cj., 1985); C. Stephani: Fern von Siebenbürgen. Zu F.K.s 90. Geburtstag, în: NL 3/1980, p. 108 urm.; K. Mönch: F.K., în: Sb. Museum Gundelsheim, Nachrichten des Freundeskreises, aprilie 1985; R. Wittstock: Ein begnadeter Zeichner. 100 Jahre seit der Geburt des Künstlers F.K., în: Neuer-Weg-Kalender, 1990, p. 56 urm.; W. Myss: Kunst in Sb., Thaur bei Innsbruck, 1991; K. Klein: „Leb wohl und schreib bald“. Die gemalten Postkartengrüße des jungen F.K., în: SbZ, an 48, nr. 3/25.02.1998, p. 7.

Kroner, Michael

Michael Kroner (Fotograf: Lukas Geddert, 2008)

Istoric, * Albești lângă Sighişoara, 22.12.1934, † Oberasbach, 26.07.2022. În 1954 absolvă Şcoala pedagogică din Sighişoara, apoi studiază istoria la Cluj. În 1958 profesor şi director al secţiei germane a Liceului din Bistriţa, în 1968 redactor de specialitate la săptămânalul „Karpatenrundschau“ din Bv., în 1972 obţine titlul de doctor al Univ. Buc. cu o disertaţie despre Stephan Ludwig Roth, în 1978 este cercetător în istorie la Muzeul Judeţean de Istorie Bv. În 1979 emigrează în Rep. Federală Germania, în 1980 este cercetător la Muzeul Naţional Germanic de la Nürnberg, între 1983 şi 1985 proiecte de cercetare în vederea realizării unor istorii locale în districtul Fürth, din 1985 arhivar al districtului Fürth. Distincţii: Premiul cultural al Fundaţiei saşilor transilvăneni (2006), Medalia de merit a Ordinului de merit al Republicii Federale Germania (2010).
Publică în calitate de autor şi editor numeroase cărţi şi articole ştiinţifice, recenzii şi texte publicistice despre istoria germanilor din România, a regiunii Mittelfranken, precum şi pe tema problemei naţionalităţilor în Europa de Sud-Est şi a legăturilor saşilor transilvăneni cu Germania. (LSS, DFDKK)
Scrieri autobiografice: Volkstum stiftend, fördernd und stärkend. Die heimatkundlichen Beiträge der Karpatenrundschau, în: KR, 31.05.2017.
Publicaţii (selecţie): Stephan Ludwig Roth. Viața și opera, Cj., 1974; Stephan Ludwig Roth. Sein Leben u. Werk im Bild, Buc., 1975; Stephan Ludwig Roth. Ein Leben für Fortschritt und Völkerverständigung, Cj., 1977; Zwischen Zeiten und Türmen. Stephan Ludwig Roth. Ein siebenbürgisch-sächsisches Schicksal, Buc., 1979 (cu Willi Zeidner); Geschichte der Sb. S., vol. I: Von der Ansiedlung bis Anfang des 21. Jh.s, Nürnberg, 2007; Geschichte der Sb. S., vol. II: Wirtschafts- und Kulturleistungen, Nürnberg, 2008; Geschichte der Nordsiebenbürger Sachsen. Nösnerland u. Reener Ländchen, Nürnberg, 2009; Mutterland u. Vaterland im Verständnis der Sb. S. Jahrhundertealte Verbindungen einer auslandsdt. Minderheit mit dem dt. Sprach- und Kulturraum (cu colaborarea lui H. Göbbel), Nürnberg, 2013; Stephan Ludwig Roth. Lebenswerk eines namhaften Siebenbürger Sachsen. Zum 220. Jahrestag seiner Geburt, Sb./Bonn, 2016; Carl Wolff. Sb.-s. Publizist, Politiker und Volkswirtschaftler, Sb./Bonn, 2018.
Îngrijiri editoriale: Interferenzen. Rumänisch-ungarisch-deutsche Kulturbeziehungen in Sb., Cj., 1973; Stephan Ludwig Roth: Schriften, Briefe, Zeugnisse, Buc., 1974; Karl Wolff: Schriften u. Reden, Buc., 1976; Sächsisch-schwäbische Chronik. Beiträge zur Geschichte der Heimat (cu E. Eisenburger), Buc., 1976; Die Zeit in der Zeitung. Zur rumäniendeutschen politischen Publizistik (cu E. Eisenburger), Cj., 1977.
Note bibliografice: Enciclopedia istoriografiei româneşti, Buc., 1978, pp. 194-195; H. Göbbel: Herausragendes Beispiel gelungener Integration. Der Historiker Dr. M.K. wurde mit dem Bundesverdienstkreuz ausgezeichnet, în: SbZ, 20.01.2011; H. Göbbel: Bewahrer und Förderer unserer Identität. Der Historiker Dr. M.K. vollendet am 22. Dezember sein 80. Lebensjahr, în: SbZ, 15.12.2014; H. Göbbel: Dr. M.K. in Fürth geehrt, în: SbZ, 20.04.2015; R. Potoradi: M.K. erhält Carl-Wolff-Medaille, în: SbZ, 30.04.2017; H. Göbbel: Bedeutender siebenbürgisch-sächsischer Historiker. Dr. M.K. ist im Alter von 87 Jahren in Oberasbach gestorben, în: SbZ, 08.08.2022; D. Drotleff: Historiker Dr. M.K. gestorben. Ein Jahrzehnt auch als Redakteur für Geschichte und Heimatkunde in unserer Redaktion gewirkt, în: KR, 19.08.2022; L. Geier: Journalistischer Brückenbauer u. Vermittler. Ein Historiker der Rumäniendeutschen: Dr. M.K. ist tot, în: HZ, 09.09.2022.

Kühlbrandt, Ernst

Eduard Morres: Ernst Kühlbrandt (nedatat (1927), colecţie privată, fotografie: Konrad Klein)

Poet şi istoric al artei, * Braşov, 10.05.1857, † idem, 03.09.1933. Absolvent al şcolii primare la Braşov şi al şcolii reale secundare la Sibiu. În 1874/75 este înscris la Şcoala de inginerie a Politehnicii din Graz, apoi absolvă serviciul militar (an de voluntariat) la Braşov. Specializare ca profesor de desen la Stuttgart, apoi la Viena. În 1880 îşi dă aici examenul de stat în acest domeniu. După doi ani de activitate în cadrul Muzeului Austriac de la Viena se întoarce în 1882 la Braşov, unde predă desen artistic şi geometric la Liceu (azi „Honterus“) şi la Şcoala de Meserii. Temporar este directorul Şcolii de Meserii. Cu toate că este cu 20 de ani mai în vârstă decât A. Meschendörfer, scrie texte literare de valoare influenţat de revista „Die Karpathen“, editată de acesta din urmă. K. adună mare parte a epigramelor, fabulelor şi parabolelor sale, publicate iniţial cu precădere aici, în volumele „Geständnisse und Erkenntnisse“ (1919) şi „Späte Ernte“ (1930). Într-un limbaj simplu, concentrat şi ingenios, cu concluzii neaşteptate şi cu multă sensibilitate, versurile lui K. tematizează cu precădere aspecte legate de morală. „Scurt-circuitele“ sale („Kurzschlüsse“) critică mai ales filistinismul mic-burghez, aroganţa fără motiv, arivismul şi orice fel de lipsă de omenie. – Ca susţinător al noii picturi în Transilvania, ca istoric al artei şi pionier în domeniul culturii (co-fondator al Societăţii amicilor artei / Gesellschaft für Kunstfreunde în 1907, co-fondator şi colaborator al revistei „Die Karpathen“, colaborator al volumului „Das Burzenland“ / „Ţara Bârsei“ editat de Erich Jekelius, conferenţiar pe teme de cultură în Transilvania), K. este una dintre personalităţile importante ale saşilor transilvăneni la finele secolului al XIX-lea şi în prima treime a secolului XX. (LSS-StS, DFDKK)
Publicaţii (selecţie): Junggesellen. Schwank in drei Aufzügen, Bv., 1877 (anonim); Die ev. Stadtpfarrkirche A.B. in Kronstadt, caietul 1, Bv., 1898, caietele 2 şi 3, Bv., 1927; Geständnisse und Erkenntnisse, Leipzig, 1919; Späte Ernte. Festgabe für die Kronstädter Vereinstage des Jahres 1930, Bv., 1930; Der Weisheitszahn, Sinn-Gedichte, ed. H. Stănescu, Buc., 1969.
Note bibliografice: F. Schuller: Schriftsteller-Lexikon der Siebenbürger Deutschen, vol. IV. (Volum suplimentar la J. Trausch: Schriftsteller-Lexikon oder biographisch-literärische Denkblätter der Siebenbürger Deutschen), Sibiu, 1902; H. Stănescu: Die lachende Weisheit. 35 Jahre seit E.K.s Tod, în: KR, 04.10.1968; A. Kartmann: E.K., în: Die Literatur der Sb. S. in den Jahren 1849-1918, ed. C. Göllner şi J. Wittstock, Buc. 1979.

Lehmann, Carl

Carl Lehmann (stg.) şi Hans Lutsch cu ocazia unei drumeţii pe Masivul Piatra Craiului în 1987 (Fotografie: Siebenbürgen-Institut Gundelsheim/Neckar)

Fotograf, cartograf, ghid montan, * Törzburg/Bran, 17.03.1894, † Bv., 01.06.1990. Timp de şase decenii se remarcă îndeosebi ca fotograf peisagist al Carpaţilor Sud-Estici. Fotografiile sale au adesea o valoare documentară datorită tematicii şi înaltei calităţi. Multe dintre fotografii sunt folosite ca ilustraţii în publicaţii ştiinţifice şi turistice şi apar ca reproduceri pe cărţi poştale. Expune fotografii în România şi în Republica Federală Germania. În domeniul turismului, L. se dedică intensificării colaborărilor dintre asociaţiile turistice româneşti, maghiare şi săseşti. În 1945 realizează un sistem exemplar de marcaje în Carpaţii Sud-Estici. Este membru de onoare al Secţiunii Carpaţi a Asociaţiei Alpine Germane (Deutscher Alpenverein) începând cu 1989, precum şi a Clubului Alpin Român începând cu 1990. (LLS-GV, DFDKK)
Note bibliografice: W. Zeidner: … den weit die Füße tragen. Mann mit Herz für seine Berge: K.L., în: KR, 28.10.1977; A. Zweier: 400 Landschaften. Wir sprechen mit Bergfreund K.L. (interviu), în: NW, 12.05.1987; H. Bergel: Kronstadts Berglegende. C.L. gestorben, în: Sb. Zeitung, 15.07.1990; W. Gutt: Ein Leben für die Berge in den Bergen. Zum hundertsten Geburtstag von C.L., în: KR, 17.03.1994; Ch. Albert: K.L., ein Leben in den Bergen, für die Berge, în: KR, 02.09.2000; P. Ţărnă: Tradiţie şi identitate. Cine a fost C.L., în: Gazeta de Transilvania, 31.01./01.02.2009.

Mieß, Friedrich (Fritz)

Friedrich Mieß (fotografie de buletin, 1916)

Pictor, * Braşov 21.08.1854, † idem 29.05.1935. Între 1883 şi 1885 discipol al Academiei de Arte Frumoase din Viena, între 1885 şi 1889 al Academiei de Arte Frumoase din München. Urmează ani de ucenicie la Roma şi în Munţii Sabini în cercuri artistice din anturajul lui Robert Wellmann. M. se întoarce la Braşov, unde se inspiră până la o vârstă înaintată din frumuseţea peisajelor natale şi a oamenilor din această regiune, creând o operă artistică deosebit de bogată, axată mai ales pe pictura de peisaj şi de portret. Se simte apropiat din punct de vedere artistic de realismul lui Wilhelm Leibl. Ca şi la acesta, în operele lui M. adevărul naturii şi realismul reprezintă cheia voinţei creatoare; ca şi Leibl, M. se apropie din când în când de un impresionism moderat, care totuşi nu dizolvă nicicând corporalitatea figurilor. V. Roth îl numeşte pe M. un clasic la noii picturi transilvănene; dintre reprezentanţii acesteia, el este primul care îndrăzneşte să trăiască pe meleagurile natale ca artist liber-profesionist. Lucrări ale lui M. se găsesc printre altele în colecţiile Muzeului Naţional Maghiar de la Budapesta, Muzeului Naţional de Artă Bucureşti, Muzeului Brukenthal Sibiu şi Muzeului de Artă Braşov. (LSS-WM)
Lucrări scrise: F.M.: [Mein Werdegang], în: Aus Kronstädter Gärten. Kunstleben einer sächsischen Stadt im Jahre 1930, Festschrift für die Vereinstage in Kronstadt 1930, ed. A. Meschendörfer, Braşov, 1930, p. 194 urm.
Note bibliografice: U. Thieme, F. Becker: Allg. Lex. d. Bild. Künstler, vol. 24, Leipzig, 1930, p. 542; W. Myss: Kunst in Sb., Thaur bei Innsbruck, 1991; I. Mesea: La 150 ani de la nașterea pictorului F.M., în: F.M. 1854-1935. Expoziție aniversară [catalog], Braşov, 2004; D. Udrescu: Remember F.M. (1854-1935), în: F.M. 1854-1935. Expoziție aniversară [catalog], Bv., 2004; Ch. Chiriac: „Seine Werke sind ‚ein Sonntag des Lebens‘“. Kronstädter Kunstmuseum bereitet F.-M.-Ausstellung vor/Sammler sind eingeladen, sich zu beteiligen, în: KR, 13.03.2014; R. Popica: O viaţă de artist în slujba realului, în: Expoziţia retrospectivă F.M. (1854-1935), Bv., 2014 [catalog, rom./germ.]; I. Mesea: Culorile vieţii/Efectele luminii în pictura lui F.M., în: Expoziţia retrospectivă F.M. (1854-1935), Bv., 2014 [catalog, rom./germ.]; G. Horvath: Werner Horvath sau povestea unui proiect de carte despre F.M., în: Expoziţia retrospectivă F.M. (1854-1935), Bv., 2014 [catalog, rom./germ.]; B. Ungar: Fotografie als Ergänzung. F.M. im Kronstädter Kunstmuseum, în: HZ, 01.08.2014; Ch. Chiriac: Prominenter sächsischer Maler. F.-M.-Retrospektive im Kronstädter Kunstmuseum, în: SbZ, 15.09.2014.

Morres, Hermann

Hermann Morres (Fotografie de Otmar Christel, probabil a doua jumătate a anilor 1950)

Pictor şi profesor de desen, * Braşov 22.05.1885, † idem 30.03.1971. Studii între 1904 şi 1908 la Budapesta. Din 1908 până la pensionare (1948) este profesor de desen la diferite şcoli din oraşul natal. Deja în timpul studiilor expune în Nemzeti Szalon la Budapesta (1906); la Braşov, expoziţiile sale reprezintă în prima jumătate a secolului o parte constitutivă în rândul expoziţiilor de Crăciun. M., care activează şi în calitate de compozitor, dar nu reuşeşte să se impună cu compoziţiile sale, expune la Bucureşti, Ploieşti şi peste hotare.
M. are doar contact superficial cu impresionismul, expresionismul (lui Hodler) şi curentele stilistice târzii din pictura nouă – pe care H. Mattis-Teutsch încearcă să i le facă accesibile. Cultivă până la vârstă înaintată a pictură conservatoare de obiect – cu excursuri ocazionale înspre impresionism şi simbolism („Die vier Jahreszeiten“/ „Cele patru anotimpuri“). Elementele constitutive ale acestei picturi sunt peisajele şi oamenii din locurile natale, care se contopesc în mod specific într-un întreg cu două laturi în multe dintre lucrările lui M. („Pfingstfest in Draas“/ „Rusaliile la Drăuşeni“, „Bockelung in Urwegen“/ „Împodobirea miresei la Gârbova“). Publicul află cu stupoare că acest realism al lucrărilor târzii ale pictorului aproape orb primeşte sub denumirea de „realism socialist“ o dimensiune de-a dreptul tragică: „Kartoffelbrigaden“/ „Brigade de cartofi“, Gießereiarbeiter“/ „Muncitor la turnătorie“ şi „Kollektivwirtschaften“/ „Ferme colective“ – lucrările sale circulă acum sub asemenea titluri. (LSS-WM)
Scrieri: H.M.: [Mein Werdegang/ Viaţa mea], în: Aus Kronstädter Gärten. Kunstleben einer sächsischen Stadt im Jahre 1930, Festschrift für die Vereinstage in Kronstadt 1930, ed. A. Meschendörfer, Bv., 1930, p. 196-197.
Note bibliografice: E. Mayerbüchler: Heimatliche Farbenwelt. Atelierbesuch bei H.M., în: VZ, 14.04.1967; H. Schuller: Begabung und Leistung in der Heimat. Zum 100. Geburtstag des Malers H.M., în: KR, 17.05.1985 (şi în: Sie prägten unsere Kunst, ed. B. Stephani, Cluj, 1985); W. Myss: Kunst in Sb., Thaur bei Innsbruck, 1991; K. Klein: Pfingsten in Draas: Sächsische Bauernherrlichkeit anno 1914. Anmerkungen zu einem nur trachtenkundlich bemerkenswerten Bild von H.M., în: SbZ, 05.06.2014.

Mysz-Gmeiner, Lula (Julie Sophie)

Cântăreaţă (mezzosoprană) şi profeasoară de canto, sora muzicienilor şi pedagogilor Ella, Luise şi Rudolf Gmeiner precum şi a pedagogului muzical Julius Gebhard Gmeiner, * Bv., 16.08.1876, † Schwerin, 07.08.1948. M.-G. studiază cântul la Viena între 1895 şi 1896 şi Berlin între 1896 şi 1900. După debutul său la Festivalul Schwäbisches Musikfest de la Stuttgart şi primele apariţii în public la Berlin are acces ca solistă la toate marile săli de concert din Europa. În 1905 i se conferă la Viena titlul de cântăreaţă de cameră imperial-regală (k. k. Kammersängerin). Se perfecţionează cu Lilli Lehmann la Berlin (1906) şi Raimund von Zur Mühlen la Londra (1911/12). Este considerată curând una dintre cele mai importante interprete de lied din Europa. Concertează adesea alături de M. Reger, care îi dedică Liedurile sale op. 88 şi 98; concertează de asemenea alături de R. Strauss. Pe plan personal şi artistic leagă o relaţie de prietenie cu F. Schreker şi E. Mattiesen. Între 1920 şi 1945 este profesoară de canto la Academia Muzicală de Stat de la Berlin. Întreprinde turnee de amploare în toate metropolele artistice ale Europei şi Americii. Printre elevii săi se numără Peter Anders, Elisabeth Schwarzkopf, Susanne Mysz, Traute Klein, Hilde Kolbe şi Mansi Barberis. Se căsătoreşte în 1900 cu inginerul dr. Ernst A. Mysz, de asemenea originar din Bv. După ce casa ei de la Berlin este bombardată în 1944, se retrage la Schwerin, unde îşi petrece ultimii ani din viaţă. (LSS-KT)
Note bibliografice: R.S. Maier: L.M.-G., Kronstädter Mezzosopranistin und Gesangspädagogin, în: NKZ, 30.06.2015; H.-W. Schuster: Bühnenreif: Vortrag zu L.M.-G. in München. Hamburger Sängerin und Gesangspädagogin stellt Kronstädter Sängerin und Gesangspädagogin vor, în: SbZ, 30.09.2015; R.S. Maier: Berufswunsch Sängerin am Ende des 19. Jahrhunderts. Die Konzertsängerin und Gesangspädagogin L.M.-G. (1876-1948) erhält ihre erste musikalische Ausbildung in Krst., în: Spiegelungen, caiet 2/2016; R.S. Maier: „Lernen, Singen und Lehren“. L.M.-G. (1876-1948), Mezzosopranistin und Gesangspädagogin, Neumünster, 2017.

Neustädter, Erwin

Erwin Neustädter (Fotografie: Oskar G. Netoliczka, 1928, arhiva familiei, Sb., reproducere: Konrad Klein)

Scriitor, * Prejmer, 01.07.1897, † Kaufbeuren, 04.05.1992. Participă la Primul război mondial (rănit de mai multe ori) și la operaţiunea de apărare de pe Tisa în 1919. Studiază iniţial arhitectura la Dresda, apoi germanistica, anglistica și teologia la München, Freiburg i. Br., Marburg și Viena; obţine titlul de Dr. phil. în 1927 la Freiburg i. Br. Lucrează între 1927 şi 1944 ca profesor de germană la Liceul „Honterus” din Bv. În 1941 este numit șef al Secţiei de literatură (Schrifttumskammer) în cadrul Secţiei de cultură (Kulturkammer) a Grupului etnic german  (Deutsche Volksgruppe) din România. După schimbarea de alianţă a României (23 august 1944), N. este arestat şi internat în lagărul de prizonieri politici Tg. Jiu. Urmează detenţii în lagărele Turnu Măgurele și Slobozia până la eliberarea sa din închisoare în 1946. Familia este expropriată de regimul comunist, N. este împiedicat să-şi exercite profesia de profesor de limba germană și scriitor. Între 1952 şi 1954 evacuare forțată la Dumbrăveni. Este arestat din nou din motive politice în 1961 și condamnat la trei ani de închisoare în 1962. Eliberare din închisoare în 1963. Emigrează în Republica Federală Germania în 1965 şi este reabilitat în 1969. I se conferă Premiul pentru cultură al Fundaţiei Saşilor Transilvăneni în 1981. N. scrie poezii, pe care le publică în volumul „Dem Dunkel nur entblühen Sterne“ (1976), de asemena povestiri și două romane („Der Jüngling im Panzer” și „Mohn im Ährenfeld”). Fără a avea intenţia de a aduce inovaţii formale, poeziile lui N. gravitează în jurul temelor războiului și peisajului autohton. Întrebări referitoare la posibilitățile și limitele existenței și acțiunii umane revin în mod repetat în prim-planul creaţiei sale lirice. În romanul „Der Jüngling im Panzer”, N. tratează subiectul războiului într-o panoramă largă, cu toate implicațiile umane și politice pe care le-a presupus pentru saşii din Transilvania deznodământul Primului război mondial. Romanul „Mohn im Ährenfeld” despre luptele din 1919 pe Tisa tratează și el un subiect similar. (LSS-StS, DFDKK)
Opere (selecţie): Der Jüngling im Panzer. Eine Dichtung in Prosa, Stuttgart, 1938; Mohn im Ährenfeld. Roman, Stuttgart, 1943, Heusenstamm, 1974; Dem Dunkel nur entblühen Sterne. Gedichte, Esslingen 1976; Mensch in der Zelle. Ein Erlebnisbericht, Norderstedt, 2015; Im Glanz der Abendsonne. Wie ich wurde, was ich bin. Norderstedt, 2019
Note bibliografice: H. Zillich: E.N., în: SVJB, caiet 1972/3; H. Bergel: Der Schweiger E.N., în: H. Bergel, Gestalten und Gewalten. Südöstliche Bilder und Begegnungen, ed. a II-a, Innsbruck, 1983; M. Markel: „Dem Ich entbunden, zeitlos blühend“. E.N., 1897-1992, în: SbZ, 20.06.1992; Inge (= Ingeborg) Galter: „… was ich ersehnte. Erinnerungen an meinen Vater E.N. (1897-1992), în: KR, 25.06.1992; D. Götz: E.N., în: Die rumäniendeutsche Lit. in den Jahren 1918-1944, ed. J. Wittstock şi St. Sienerth, Buc., 1992; H. Bergel: Zum Tode E.N.s. Der Dichter nach innen gewendeter Aussage, în: H. Bergel, Zuwendung und Beunruhigung. Anmerkungen eines Unbequemen. 32 Essays u. ein Gespräch, Thaur bei Innsbruck, 1994; Irmtraut Galter: Der Schweiger: E.N. (1897-1992), în: NKZ, 25.09.1997; H. Bergel: E.N. Beredte Briefe u. Begegnungen, în: H. Bergel, Gesichter einer Landschaft. Südosteuropäische Porträts aus Literatur, Kunst, Politik u. Sport, München, 1999; H. Schuller: E.N. und die Schrifttumskammer der „Deutschen Volksgruppe in Rumänien“, în: Deutsche Literatur in Rumänien und das „Dritte Reich“. Vereinnahmung – Verstrickung – Ausgrenzung, ed. M. Markel şi P. Motzan, München, 2003; J. Wittstock: Vertrauen? Kollegialität? E.N.s Beziehungen zu Erwin Wittstock, în: „Bitte um baldige Nachricht“. Alltag, Politik u. Kultur im Spiegel südostdeutscher Korrespondenz des ausgehenden 19. u. des 20. Jahrhunderts, ed. comentată J. Wittstock şi St. Sienerth; Ingeborg Galter: Karikaturen von E.N., în: Zwangsaufenthalt mit Demütigungen. Die Evakuierungen 1952 im Burzenland (Siebenbürgen), ed. von Chr. Hannak, Heidelberg/Bv., 2006.

Schreiber, Wilhelm

Hans Eder: Wilhelm Schreiber (ulei pe placaj, 1945)

Producător de stofe, * Braşov, 30.03.1880, † idem, 13.12.1945. Tatăl său, Josef Sch. (1842-1900), ţesător şi comerciant de lână, este asociat al fabricii de stofe Scherg, care sub conducerea cumnatului său, Wilhelm Scherg, devine de la o simplă manufactură o întreprindere industrială mare. Wilhelm Sch. este elev al Liceului „Honterus“ şi al cursului de bacalaureat al Academiei de Comerţ din Graz. La doar 20 de ani, după dispariţia din viaţă a tatălui său, devine asociat al fabricii Scherg. Alături de unchiul său, Georg Schmutzler, preia conducerea comercială a întreprinderii. Întreprinde multe călătorii în interes de serviciu în orient (de exemplu 12 la Constantinopol). În 1930, după moartea lui Wilhelm Schergs, devine succesorul acestuia ca şef al fabricii Scherg. (DFDKK-ww)
Note bibliografice: M. Philippi: 200 Jahre Familie Scherg in Krst. Vom Wollenzieher Michael Schürge zur Tuchfabrik Wilhelm Scherg, în: Sb. Familien im sozialen Wandel, ed. B. Herter (Sb. Archiv, seria 3., vol. 27), Köln/Weimar/Viena, 1993.

Mergi sus

Schuller, Bettina

Bettina Schuller (Foto: Bonnie Tillemann)

Scriitoare, * Braşov 24.01.1929, † Rimsting 11.08.2019, fiică a cântăreţei Medi şi a avocatului Dr. Ernst Fabritius, nume de botez: Dora Elisabeth. Studiază psihologia şi pedagogia la Cluj (1949-1953); apoi lucrează în învăţământ la Braşov (1953-1969) şi la Liceul Pedagogic de la Sibiu (1971-1976). Între timp este pentru doi ani (1969-1971) dramaturg la secţia germană a Teatrului de Stat Sibiu. În 1976 emigrează în Republica Federală Germania. Devine cunoscută în Transilvania ca autoare sensibilă şi rafinată de literatură pentru copii şi tineri (Eine Mäusegeschichte; Die tägliche Straße), dar şi ca traducătoare (T. Arghezi ş.a.). Dintre povestirile, schiţele şi reflecţiile scrise în Germania, conving mai ales acelea care încearcă să redea cu multă empatie şi sensibilitate psihologică starea imigranţilor saşi transilvăneni în noua patrie Germania (Es muss an der Freiheit liegen). (LSS-StS)
Opere (selecţie): Eine Mäusegeschichte, Buc., 1966; Die tägliche Straße. Erzählungen und Skizzen, Buc., 1970; Es muss an der Freiheit liegen. Betrachtungen, Geschichten, Skizzen, München, 1989; Transsylvanien – Spielplatz der Gedanken, Sibiu/Bonn, 2010; Führerkinder. Eine Jugend in Siebenbürgen, Sibiu/Bonn, 2012.
Note bibliografice: H. Bergel: Literaturgeschichte der Dt. in Sb., Thaur b. Innsbruck, 1987; idem: „Es muss an der Freiheit liegen“. B.Sch. achtzig Jahre alt, în: NKZ, 18.12.2008; idem: Sanfte Eleganz, spöttischer Esprit. Die Schriftstellerin B.Sch. begeht ihren 80. Geburtstag, în: SbZ, 20.01.2009; idem: „Nur die Gestirne…“ B.Sch. zum Gedenken, în: SbZ, 10.09.2019.

Notiţe editoriale:

Prezenta enciclopedie este în construcţie şi va fi completata şi corectata pe parcurs.  

Surse:
- Enciclopedia saşilor transilvăneni. Editor: Prof. Dr. Walter Myß. Editura “Wort und Welt”, Thaur bei Innsbruck 1993 – (LSS)
- Enciclopedia Wikipedia din internet - (IEW)
- Comisia de cultură a Forumului Democrat al Germanilor din Judeţul Braşov – (DFDKK)