Brașov · Kronstadt

Personalități brașovene

Reprezentanți de seamă din rândurile sașilor transilvăneni, care au activat sau activează în Brașov și împrejurimi sau care provin din această regiune… aici.

Lista personalităților brașovene

Adler, Leopold

Fotograf, * Nusle lângă Praga 12.07.1848, † Brașov 08.05.1924. Fiu al unui fabricant evreu, se stabilește la Brașov la începutul anilor șaptezeci. Prezența lui ca asistent în atelierul lui Carl Bömches este atestată în 1873. Atelier propriu între 1875 și 1900. În 1900, angajații săi Josef Schuller sen. și jun. preiau atelierul, care este din nou condus de către A. începând cu finele anului 1909. În 1911, afacerea trece în posesia fratelui lui A., Alfred Adler sen. (n. ca. 1855 la Praga). A. stăpânește genurile uzuale ale acelei perioade: portret, aranjament de atelier în stilul perioadei industrializării și a sfârșitului de secol XIX, peisaj, arhitectură, studii de costum popular și folclor (incluzând fotografii realizate în șatre țigănești autentice), fotografie de eveniment. Unul dintre fotografii profesioniști de seamă ai Brașovului și Transilvaniei, în special datorită fotografiilor sale magistrale reprezentând vederi asupra orașului Brașov și asupra comunelor Țării Bârsei. Colecții importante de fotografii realizate de A. se găsesc în Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române din București, în posesia Serviciului Județean Brașov al Arhivelor Naționale și a Muzeului de Istorie Sibiu. Doi frați ai lui A. – Moritz și Aladár – au lucrat de asemenea ca fotografi în Transilvania. (LSS-KK)
Fotografii publicate (selecție): Panoramă a Brașovului văzută de pe Dealul Cetățuii (cu fotografii originale, 7 buc.), Brașov, ca. 1882; E. Jekelius: Das Burzenland, în special vol. III/1 și IV/1, Brașov, 1928-1929; H. Zillich: Kronstadt, Innsbruck, 1982 (Reeditare cu 26 file –  fără semnătură – după fotografii ale lui Adler).
Note bibliografice. K. Klein: Foto-Ethnologen. Theodor Glatz und die frühe ethnografische Fotografie in Sb., în: Fotogeschichte, vol. 103/2007; K. Hochstuhl: Die Kronstädter Meisterfotografen L.A. und Oskar Netoliczka. Fotografischer Nachlass zu Kronstadt und Siebenbürgen im Staatsarchiv Freiburg, în: NKZ, 28.03.2013; E. Bădescu: L.A., fotograful existenței românești din Ardeal, în: Astra, vol. 1-4/2014.

Albrich, Johannes

Medic și istoric, * Brașov 01.09.1687, † idem 23.12.1749. Urmează gimnaziul la Brașov, apoi studii medicale începând cu septembrie 1706 la Halle și Leiden, doctorat (dr. med.) la 23.12.1709 cu lucrarea de disertație „de Haemorrhagia in genere“ la Utrecht, revine la Brașov în 1711, este numit medic al orașului („Stadtphysikus“) în 1715. În dec. 1717 izbucnește la Brașov epidemia de ciumă. Deoarece majoritatea funcționarilor magistrați se refugiază la țară, se formează sub conducerea senatorului Michael Fronius (1675-1728) un directoriu căruia îi aparține ca membru și A. Este cea mai gravă epidemie de ciumă din istoria Brașovului și a Țării Bârsei. Între 1717 și 1719 își pierd viața în Cetatea Brașovului 4094 persoane, în afara zidurilor Cetății 2784, în Brașov și Țara Bârsei în total 18.088 persoane. A. este numit senator în 1729. La 25.06.1740 devine sub numele Chrysippus III. membru al Academiei Germane de Științe (Leopoldină). Este autorul lucrării „Observationes de peste Barcensi in Transylvania annorum 1718 et 1719, praesertim Coronae saeviter grassatae“. Colecționează și sistematizează „Privilegiile“ orașului său nativ într-un manuscris de 338 pagini sub titlul „Palladium Coronense“, aflat în prezent în posesia Serviciului Județean Brașov al Arhivelor Naționale. (LSS-AH)

Antoni, Erhard

Etnograf și istoric de artă, * Orăștie 26.06.1898, † Cincu 11.10.1985. Activează între 1929 și 1933 la Muzeul Săsesc al Țării Bârsei din Brașov, punând bazele secției de etnografie. Își îndreaptă atenția cu predilecție asupra bisericii din Cincu, a monumentelor arhitecturale ale satelor din vecinătate, a interpretării diverselor altare și a construcțiilor ordinului cistercian. Pe tot parcursul vieții sale, A. a fost nu doar cercetător-teoretician, ci și transmițător, inițiator și revitalizator al artei populare. (LSS-RA)
Publicații (selecție): Die Großschenker Kirchenburg. Kunstgeschichtliche Darstellung ihrer Architektur, Plastik und Malerei, Buc., 1982; Der Johanniskronenbrauch, în: FzVL, vol. 12, nr. 2, Buc., 1969, p. 82-91.
Note bibliografice. K. Bertalan: Dr. E. A. zum Gedenken, în: ZfSL, an 10 (81), vol. 1, Köln/Viena, 1987, p. 116-118; R. Sutter: E. A. 80 Jahre, în: SOV, an 27, vol. 2, München, 1978, p.136-138; D. Drotleff: Öffentliche Ehrung blieb bisher noch aus. Vor 25 Jahren starb der Volkskundler und Kunsthistoriker Dr. E. A., în: KR, 14.10.2010; L. Pelger: „Der kaiserliche Reuter von der Bildhauerprofession ist … desertieret“. Wie der Großschenker Altar samt Madonna vor fast 300 Jahren eingeweiht wurde [despre nuvela istorică „Das Thomasbild“ de E.A.], în: SbZ, 15.09.2014.

Auerlich, Wilhelm

Fotograf, * Brașov 03.02.1853, † Sibiu 13.10.1917. Ani de ucenicie la Viena, apoi activează la București și Timișoara, începând cu 1884 la Sibiu. Conduce ateliere-filială la Sighișoara și Viena. În 1884 membru al Societății Fotografice („Photographische Gesellschaft“) din Viena. Fotograf de seamă al Sibiului între 1885 și 1900. Fotografiile lui A. din viața culturală în perioada industrializării și a finelui de secol XIX (spectacole de teatru, parade ș.a.) reprezintă – alături de vederile lui asupra Sibiului vechi (străzi, clădiri etc.) – documente vizuale de valoare culturală și istorică. (LSS-KK, DFDKK)
Note bibliografice. K. Klein: Foto-Ethnologen. Theodor Glatz und die frühe ethnografische Fotografie in Siebenbürgen/Ethnografische Fotografie in Siebenbürgen. Biografien und Materialien, în: Fotogeschichte. Beiträge zur Geschichte und Ästhetik der Fotografie, an 27, vol. 103/2007.

Bakfark, Valentin

vezi Greff Bakfark

Barbenius, Joseph Benjamin

Medic, * Brașov 18.09.1754, † idem 27.02.1814. Cursuri gimnaziale la Brașov, studii medicale începând cu 1773 la Viena, apoi din 1777 la Tyrnau (astăzi Trnava/Slovacia), Autorizare ca medic în feburarie 1777 cu disertația „De Haemorrhoidibus vesicae in genere et in specie“, doctorat în medicină (dr. med.) la Universitatea din Erlangen, se întoarce la Brașov la finele anului 1778. După scurt timp este numit medic al comitatului Trei Scaune. Aici cercetează sub aspect chimic numeroasele izvoare de apă minerală. Se stabilește la Brașov ca medic practician în 1781. În 1787 este numit medic al districtului Făgăraș. În 1788 revine la Brașov. Mari succese în tratarea populației și a boierilor care s-au aflat la Brașov între 1802 și 1806; este unul dintre primii care au efectuat vaccinul împotriva variolei. În 1813, în timpul epidemiei de ciumă, este membru al Comisiei sanitare. (LSS-AH)
Opera principală: Chemische Untersuchungen einiger merkwürdiger Gesund- und Sauerbrunnen des Szekler-Stuhls Háromszék in Sb., Sibiu, 1792.
Note bibliografice: J. Trausch: Schriftsteller-Lexikon oder biographisch-literärische Denk-Blätter der Siebenbürger Deutschen, vol. 1, Brașov, 1868.

Barth, Hans

Istoric al științei, publicist. * Jidvei 13.11.1934, † Aschaffenburg 04.08.2011. Urmează o școală tehnică la Mediaș. Începând cu 1963 corespondent al cotidianului de limbă germană „Neuer Weg“ pentru regiunea Brașov, din 1965 studiază (în paralel cu activitatea profesională) electrotehnica la Brașov (diplomă de inginer 1970), doctorat în inginerie (dr. ing.) în 1976 cu o disertație despre „Optimizarea parametrilor de performanță ai pompelor magnetohidrodinamice trifazate” (“Optimierung der Leistungsparameter bei magnetohydrodynamischen Drehstrompumpen“). 1971-1985 redactor de resort pentru economie și știință al săptămânalului „Karpatenrundschau“ și cadru didactic universitar. După o călătorie în străinătate în 1985 nu mai revine în țară. În Germania conduce pentru început Muzeul „Hermann Oberth“ din Feucht și din 1987 până la pensionare este redactor als revistei de specialitate „mikroelektronik“.
Publică numeroase lucrări despre H. Oberth, C. Haas și alți cercetători și inventatori germani din Transilvania. Realizări proprii: Eforturi pentru introducerea orei de vară în România, conceperea unui „ascensor electric“ în spațiul cosmic și a unui „soare artificial“, contribuții la tehnica spațială energetică și de mediu precum și în domeniul filosofiei științei.
Distincții: Medalia de aur Hermann Oberth (1975), Medalia Ziolkowski (1982), membru în foruri științifice internaționale și societăți de astronautică. (LSS, DFDKK)
Publicații (selecție): Hermann Oberth. Titan der Weltraumfahrt, Buc., 1974 (ediție în limba română apărută sub titlul Hermann Oberth. Titanul navigației spațiale); Der Mond, Buc., 1978; Das Weltall, Buc., 1980; Das Raumzeitalter, Cluj, 1981; Die Energie, Buc., 1981; Conrad Haas, Buc., 1983; Raumfahrt, Buc., 1983; Hermann Oberth. Leben, Werk, Wirkung, Feucht, 1985; Hermann Oberth, Begründer der Weltraumfahrt, München, 1991; Weltraumtechnik für die Umwelt, München, 1997 (ediție extinsă 2004).
Publicații editate (selecție): Hermann Oberth. Wege zur Raumschiffahrt, Buc., 1974; Von Honterus zu Oberth. Bedeutende sb.-dt. Naturwissenschaftler, Techniker und Mediziner, Buc., 1980 (ediție extinsă apărută în limba română sub titlul De la Honterus la Oberth – Studii, Buc., 1985); Hermann Oberth. Briefwechsel, vol. I, Buc., 1979, vol. 2, Buc., 1984.
Note bibliografice. H. Schuster: Der Geschichte der Weltraumfahrt verschworen. In Aschaffenburg starb der Wissenschaftshistoriker und Oberth-Biograf H.B., în: SbZ, 15.09.2011; D. Drotleff: In Erinnerung an ehemaligen Redaktionskollegen. Dr.-Ing. H.B., bekannter Oberth-Biograf, gestorben, în: KR, 29.09.2011.

Bayern, Friedrich

(nume de familie inițial: Bayer), cercetător al științelor naturii și istoric specializat în epoca preistorică, * Brașov 20.10.1817, † Tbilisi 04.03.1886. Calificare în domeniul comerțului între 1832 și 1838, exercită meseria de comerciant până în 1842 la Sibiu și București. Ulterior este dascăl privat în București, între 1845 și 1850 profesor de limbă în Odessa, unde pune bazele unor colecții de istorie naturală. În 1850 se stabilește la Tbilisi, Georgia, unde primește misiunea de a realiza colecții de istorie naturală în vederea deschiderii unui muzeu. În 1864 deține deja colecții cuprinzătoare de insecte, plante, roci și minerale. Colecția de insecte cuprinde spre exemplu 28.000 exemplare. Obiecte de colecție valoroase ale lui B. se găsesc în muzee la Moscova, Sankt Petersburg și Viena. Din 1864 se dedică arheologiei țărilor Caucazului și devine curând cel mai bun cunoscător al etnografiei și preistoriei acestei regiuni. Participă la numeroase săpături arheologice unde face cunoștință cu personalități de marcă de talia lui R. Virchow. Din asociația arheologică fondată de B. la Tbilisi va reieși mai târziu Societatea cercetătorilor antichității în Caucaz. În muzeul fondat de această societate va activa în calitate de curator. B. a fost membru în mai multe societăți științifice și a fost premiat în mod repetat pentru meritele sale (printre altele cu Ordinul „Franz Josef“ în 1873). După ce sora sa, care îl îngrijise la bătrânețe în Tbilisi, a încetat din viață, o parte din moștenirea lui B. a fost preluată de biblioteca liceului „Honterus“ urmând ca în 1937 să treacă în posesia Muzeului Săsesc al Țării Bârsei. (LSS-HH, DFDKK)
Publicații (selecție): Beiträge zur Archäologie des Kaukasus, Lyon, 1882; Hauptfundstellen kaukasischer Altertümer, în: Zeitschrift der Berliner Gesellschaft für Anthropologie, Ethnographie und Urgeschichte, an 17, 1885.
Note bibliografice: E. Gusbeth: F.B., în: Das Sanitätswesen in Kronstadt im Jahre 1890, 7. Jahresbericht, Brașov, 1891, p. 131; A. Hermann: F.B., der Begründer der prähistorischen Kaukasusforschung, în: Schule und Leben 4 (1922/23), p. 97 urm.; idem: Ein vergessener siebenbürgischer Forscher im Kaukasus, în: Wanderer 5 (1925), p. 154; H. Heltmann: Ein Kronstädter im Kaukasus. F.B., în: VZ, 19.12.1967; H. Barth: F.B. (1817-1886), în: KR, 04.02.1977 (Kleines KR-Lexikon); H. Heltmann: Ein Kronstädter als Forscher im Kaukasus. F.B. (1817-1886), în: NKZ, 01.04.1989; idem: Bedeutender Naturforscher. Zum 200. Geburtstag des siebenbürgischen Archäologen F.B. (1817-1886), în: SbZ, 31.10.2017.

Bergel, Erich

Dirijor și muzicolog, * Râșnov (jud. Brașov) 01.06.1930, † 03.05.1998 Ruhpolding (Germania), studiază între anii 1950 și 1955 arta dirijorală (cu A. Ciolan), orga (cu K. Mild) și compoziția la Conservatorul de Stat din Cluj. Cariera de dirijor o începe ca dirijor-șef al Filarmonicilor de Stat din Oradea și Cluj, continuând ca dirijor invitat la București și apoi ca director muzical general la Herford. Cariera lui B. atinge un punct culminant în 1971, când, în cadrul concertelor inițiate de H. v. Karajan, dirijează Filarmonica din Berlin. După această dată, prestigiul internațional al dirijorului Bergel cunoaște o continuă ascensiune prin prezența sa la pupitrul unor orchestre de elită din Europa, America de Nord și de Sud, Israel, Japonia și Africa de Sud. Centrele muzicale principale în care activează în această perioadă sunt Viena, Franța, Anglia și SUA. În calitate de dirijor invitat permanent, Bergel colaborează timp îndelungat cu orchestrele simfonice din Houston, Bruxelles și Strasbourg, iar în calitate de dirijor-șef cu BBC Wales Symphony Orchestra. Între 1974 și 1980 conduce cursul de orchestră și dirijează orchestra simfonică a Festivalului internațional de Tineret de la Bayreuth. Din 1979 este profesor onorific de dirijat și educație orchestrală la Universitatea de Arte din Berlin, iar în 1989 devine dirijor-șef pe viață al Filarmonicii din Budapesta. Repertoriul său bogat și variat își are punctele de referință atât în muzica simfonică a lui Beethoven, Brahms și Bruckner, cât și în oratoriile și misele lui Bach, Händel și Mozart. În ultimii ani de viață se face remarcat ca cercetător al operei lui Bach. Scrie două cărți despre „Arta fugii“ de J.S.Bach, cărți în care formulează pentru prima dată teza bipolarității tematice ca bază spirituală a acestei capodopere și demonstrează atât concepția ei ciclică, organic-unitară, cât și principiile de ordine pe care este clădită această lucrare. În completarea sa la fuga finală neterminată, B. aduce dovada faptului că finalizarea este posibilă fără nici o contribuție proprie, doar urmând principiile formale, structurale și armonice stabilite de Bach în părțile anterioare ale lucrării. (LSS-KT, DFDKK)
Publicații: Johann Sebastian Bach. Die Kunst der Fuge, Bonn, 1980; Bachs letzte Fuge, die „Kunst der Fuge“ - ein zyklisches Werk, Bonn, 1985.

Bergel, Hans

Fratele lui Erich B, scriitor și jurnalist, * Râșnov (jud. Brașov) 26.07.1925, trăiește în Gröbenzell lângă München. Începe studiul istoriei artei și al filosofiei la București și la Cluj, dar nu finalizează din motive politice. Este condamnat de trei ori: în 1947, 1954 și 1959. În cadrul „Procesului scriitorilor germani“ este condamnat la 15 ani de închisoare, fiind eliberat în 1964. În 1968 emigrează în Republica Federală Germania, între 1970 și 1989 este redactor la Siebenbürgischen Zeitung (Ziarul Transilvănean – editorial al sașilor transilvăneni din Germania), iar din 1989 scriitor și publicist independent, coeditor al „Südostdeutsche Vierteljahresblätter“, colaborator al Radiodifuziunii Bavareze.
Deja la finele anilor cincizeci, B. se face remarcat atât prin talentul său literar cât și prin nonconformismul  politic al primelor sale cărți. Învăluit în mantia istoriei, mesajul politic al nuvelei „Principe și lăutar“ („Nu sunt târfă, iar arta mea nici atât“) aduce autorului ani grei de închisoare. Operele literare scrise după emigrare tratează atât teme legate de Transilvania, cât și subiecte universale („…und Weihnacht ist überall“). Purtând amprenta lui Kleist, dar și a altor prozatori marcanți ai secolelor XIX și XX, proza lui Bergel impresionează printr-un limbaj viguros, peisaje sugestive și prezentarea de destine umane în situații-limită. Romanul „Dans în lanțuri“ („Tanz in Ketten“) zugrăvește practicile terorii totalitare comuniste și relatează în mod realist și captivant condițiile de detenție duse până la limita extremă a suportabilității, condiții ce depășesc limitele capacității de înțelegere umane. În eseurile sale despre artă și politică, B. militează pentru „complexitatea contrapunctică a Europei“. În calitate de jurnalist și orator critic, vede în motivul libertății baza demnității umane. B. se implică intens în sensul îmbunătățirii situației conaționalilor săi și ia poziție cu mult curaj în spațiul public împotriva încălcării drepturilor omului în România comunistă. Pentru activitatea sa literară și politică i-au fost conferite multe distincții (printre altele Premiul Dehio 1972; Premiul Mass Media 1982, 1989; Crucea de merit a Republicii Federale Germania 1987; Premiul pentru cultură al Fundației Sașilor Transilvăneni 1988; cetățenia de onoare a Brașovului 1996; titlul de dr. h.c. al Universității din București 2000; Ordinul de merit al României în rang de ofițer 2009; cetățenia de onoare a Râșnovului 2012; Premiul „Andreas Gryphius“ 2013; Premiul pentru cultură 2014 al Asociației Bavareze a Germanilor Expulzați; Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor Brașov pentru anul 2014; Medalia de aur a Federației Sașilor Transilvăneni din Austria 2015; Marele premiu pentru literatură Euro Invent 2015 pentru volumul „Judecătoarea și fiii ei”). (LSS-StS, DFDKK)
Opere (selecție): Fürst und Lautenschläger, Buc., 1956; Die Straße der Verwegenen. Erzählungen, Buc., 1957; Die Abenteuer des Japps, Buc., 1958; Die Rennfüchse, Roman, München, 1969; Im Feuerkreis, Erzählungen, Innsbruck, 1972; Würfelspiele des Lebens. Vier Porträts bedeutender Siebenbürger, München, 1972; Der Tanz in Ketten, Roman, Innsbruck, 1977, Berlin, 2015 (apărut și în lb. rom., „Dans în lanțuri“); Siebenbürgen, Bilder einer europ. Landschaft, Innsbruck, 1980 (engl. 1982); Gestalten und Gewalten. Südöstl. Bilder und Begegnungen. Essays, Aufsätze, Vorträge, Innsbruck, 1982; Der Tod des Hirten, Innsbruck, 1985; Das Venusherz, München, 1987; …und Weihnacht ist überall, München, 1988; Das Motiv der Freiheit, München, 1988; Zuwendung und Beunruhigung. Anmerkungen eines Unbequemen. 32 Essays und ein Gespräch. Thaur b. Innsbruck, 1994; Erkundungen und Erkennungen. Notizen eines Neugierigen. Fünfundzwanzig Essays, München, 1995; Wenn die Adler kommen, Roman, München, 1996, Berlin, 2015 (apărut și în lb. rom., „Când vin vulturii“); Im Spiegellicht des Horizonts. Gedichte und Nachdichtungen. München, 1996; Gesichter einer Landschaft. Südosteuropäische Porträts aus Literatur, Kunst, Politik und Sport, München, 1999; Die Wiederkehr der Wölfe, Roman, München, 2006, Berlin, 2015 (apărut și în lb. rom., „Întoarcerea lupilor“); Erich Bergel. Ein Musikerleben. Persönliche Notizen zur Biographie, Kludenbach, 2006; Wegkreuzungen. Dreizehn Lebensbilder, Bamberg, 2009; Die Wildgans. Geschichten aus Siebenbürgen, München, 2011; Am Vorabend des Taifuns. Geschichten aus einem abenteuerlichen Leben, Berlin, 2011; Wir setzen das Gespräch fort… Briefwechsel eines Juden aus der Bukowina [M. Winkler] mit einem Deutschen aus Siebenbürgen, Berlin, 2012; Der schwarze Tänzer. Ausgewählte Gedichte, Berlin, 2012; Verlorener Horizont. Fünfzig Gedichte aus dem Rumänischen. Übersetzt und herausgegeben von H.B., Berlin, 2012; Das Spiel und das Chaos. Essays und Vorträge, Berlin, 2013; Von Palmen, Wüsten und Basaren. Reisenotizen aus Israel. Berlin, 2013; Judecătoarea și fiii ei. Povestiri, Cluj, 2014; Europäische Impressionen. Reisebeobachtungen zwischen Klausenburg und Rom, Berlin, 2014; Notizen eines Ruhelosen. Tagesaufzeichnungen 1995 bis 2000, Berlin, 2014; Vom anderen Europa. Aus Geschichte und Gegenwart südosteuropäischer Landschaften. Sechs Essays, Berlin, 2015; Die Verweigerung der Negativität. Gespräch über Hiob und Apollon (zusammen mit M. Winkler), Berlin, 2016; Glanz und Elend der Siebenbürger Sachsen. Rückblicke und Ausblicke eines Beteiligten, Berlin, 2017.
Note bibliografice. H. Pongs: Das Bild in der Dichtung, vol. 4, 1973; W. Myss: H.B. 60 Jahre alt, în: SVJB, 1985/3; H. Mieskes: Sb.-S. Kulturpreis 1988 für H.B., în: SVJB, 1988/3; E. Martschini: H.B. – Minderheitendasein, Schriftstellerexistenz und politische Systeme. Eine Untersuchung zu Leben und Werk, Buc., 2005; G. Guțu (ed.): „… dass ich in der Welt zu Hause bin“. H.B.s Werk in sekundärliterarischem Querschnitt, Buc., 2009; R. Rădulescu: Europäertum eines Inseldaseins. Identitäts- und Alteritätsbewusstsein im Werk H.B.s, Buc., 2009; R. Windisch-Middendorf: Der Mann ohne Vaterland. H.B. – Leben und Werk, Berlin, 2010; [N.N.]: Was einer schreibt, das ist er. Wie das eine das andere intensiviert, wird im Gespräch mit dem Schriftsteller H.B. Ereignis (Interview), în: KK, 1288, 20.02.2010; E.Sch.: Dr. h.c. H.B. wurde 85. Neueste Monografien würdigen sein Leben und Werk, în: Spiegelungen, vol. 3/2010; D. Roth: Einem Freund. H.B. zum Fünfundachtzigsten, în: NKZ, 08.10.2010; A. Blandiana: Omagiu lui H.B., în: Astra, vol. 3-4/2011; R.C.: Râșnoveanul H.B. a fost declarat cetățean de onoare al Râșnovului, în: Transilvania Expres, 15.10.2012; A.E.: „Den Gegensatz mitdenken…“. Kulturpreis für H.B., în: NKZ, 30.09.2014; R. Rădulescu: Das literarische Werk H.B.s, Berlin, 2015; P. Paspa: Worte an einen „Fast-90-jährigen“. Offener Brief eines Bewunderers an den Jubilar zum anstehenden 90. Geburtstag, în: NKZ, 30.06.2015; G. Guțu: Das Unerwartete als das Vorhersehbare. Der Schriftsteller H.B. wird 90 Jahre alt, în: SbZ, 15.07.2015; J. Wittstock: „Klarheit und Disziplin des Ausdrucks“. H.B.s Tagebuch-Literatur/Anlässlich seines neunzigsten Geburtstags, în: ADZ, 24.07.2015; I. Szöllösi: „Mach es ganz“. H.B. beschenkt uns zu seinem Geburtstag mit Einsichten eines jungen 90-Jährigen, în: KK, 1359, 25.08.2015; H. Beer: Nachtrag zu H.B.s 90. Geburtstag. Die Annahme der Herausforderung, în: NKZ, 30.09.2015; R. Windisch-Middendorf: H.B. zum 90. Geburtstag, în: Spiegelungen, vol. 2, 2015; B. Böhls: H.B. für Gesamtwerk geehrt. Auszeichnung mit „Opera Omnia“-Preis in Kronstadt, în: SbZ, 10.08.2016.

Berger, Wilhelm Georg

Compozitor și muzicolog, * Rupea 04.12.1929, † București 08.03.1993. Paralel cu studiul viorii, violei, compoziției și muzicologiei la Conservatorul din București (1948-1952), B. activează ca violonist al Filarmonicii de Stat din București (până în 1958) și între anii 1953–1958 în cadrul cvartetului de coarde al Uniunii Compozitorilor, al cărei secretar devine în 1968. Primește mai multe premii internaționale de compoziție. Deși B. nu a predat la nici o instituție de învățământ, prin opera sa componistică, prin inițiativele sale organizatorice și prin contactele sale personale a influențat atât tânăra generație de compozitori cât și viața muzicală din România. Pornind de la estetica lui Hindemith și a lui Hartmann, păstrează elementele de formă clasice, dar include tehnici noi, încercări de a „înnoi tradiția“ și creează pornind de la substanța muzicală pură un sistem de compoziție independent, bazat pe sinteză, sistem ce i-a dat posibilitatea să transmită gândirea sa muzicală preponderent abstract-epic-contemplativă. (LSS-KT)
Compoziții (selecție): 21 simfonii (dintre care nr. 10 pentru orgă și orchestră; nr. 11 “Sarmisegetuza” cu cvartet vocal și cor mixt; nr. 14 „B.A.C.H.“); variațiuni simfonice; Concert pentru coarde; „Meditații“ pentru orchestră de cameră; „Baladă“ pentru orchestră de cameră. Concerte (cu orchestră) pentru: vioară (2 concerte); violă (2 concerte); violoncel; 2 viori; vioară și violoncel; vioară și violă; vioară, violoncel și pian; flaut; clarinet. Oratoriul „Ștefan Furtună“ (text: G. Dan); drama simfonică „Faust“ (după Goethe, partea a II-a) pentru cor mixt, recitator, coarde și orgă; cantate; coruri. „Vânătoarea“, ciclu de lieduri pentru bariton și pian (după G. Topîrceanu); „Sonete de Petrarca“, ciclu de cântece pentru bariton, flaut, corn, violă, violoncel și pian. Muzică de cameră: 18 cvartete de coarde; cvintet de coarde; cvintet cu pian; sonate pentru vioară și pian; violă și pian; violoncel și pian; vioară și violă; violă și violoncel; flaut, violă și violoncel; vioară solo; violoncel solo; violă solo. Piese pentru pian și orgă: Sonate (1979), Parabola (1988), Fantasia modalis (1988), Partita (1989), Magnificat (1991). Misă de Crăciun și de Paște pentru soprană, cvartet de coarde și orgă; Missa solemnis pentru cor mixt, orchestră și orgă; Messa da requiem pentru soliști, cor mixt, orchestră simfonică și orgă (1991).
Publicații (apărute în lb. rom. la Editura Muzicală București): Ghiduri de concert, 6 volume (1967-1977); Cvartetul de coarde de la Haydn la Debussy, 1970; Cvartetul de coarde de la Reger la Enescu, 1979; Dimensiuni modale, 1979; Estetica sonatei clasice, 1981; Estetica sonatei romantice, 1983; Estetica sonatei moderne, 1984; Estetica sonatei contemporane, 1985; Estetica sonatei baroce, 1985; Teoria generală a sonatei, 1987; Mozart, cultură și stil, 1991; Teoria compoziției clasice, manuscris, 1992.

Bickerich, Victor

Dirijor de cor, organist, pedagog muzical, * Lissa (provincia Posen/Poznan, azi Leszno în Polonia) 23.02.1895, † Brașov 18.05.1964. Studiază începând cu 1918 la Academia pentru Muzică Religioasă și Pedagogie Muzicală de la Berlin, unde urmeză cursul de orgă al lui F. Heitmann.1921 este ales de către Presbiteriul brașovean ca succesor al lui R. Lassel în postul de organist, director muzical și profesor de muzică în cadrul Parohiei Evanghelice a orașului Brașov. B. reface Corul de tineri (Corul de elevi al bisericii, Corul Honterus), care după moartea lui Lassel își pierduse strălucirea, și întreprinde cu acest cor turnee în străinătate. Organizează începând cu 1923 la Biserica Neagră o serie de așa-numite „Motete“, din 1924 concerte de seară în lunile de vară, acestea fiind înlocuite în anii de după război de concertele de la ora cinci, dedicate exclusiv muzicii de orgă. Încă în 1924 B. dirijează la Brașov prima audiție sud-est-europeană a „Patimilor după Matei“ de J.S. Bach, de asemenea în 1931 „Patimile după Ioan“. Fiind un admirator profund al lui Bach, fondează în 1933 Corul Bach al Bisericii Negre, alături de care interpretează mari lucrări corale. În 1935 urmează remarcabila primă audiție la București a „Patimilor după Matei“ de Bach, apoi primul Festival Bach din Transilvania, în 1936 prima audiție la București a „Patimilor după Ioan“, transmisiuni radiofonice, în 1937 un mare turneu în Germania (cu Recviemul de Mozart). Ca succesor al lui P. Richter, B. preia în 1935 și conducerea orchestrei Filarmonicii brașovene. În plus predă (din 1928) la Conservatorul ASTRA. În 1962 se retrage din viața muzicală.
B. devine alături de P. Richter și ca succesor al acestuia o autoritate muzicală a Brașovului. Educația sa umanistă universală și ținuta sa spirituală i-au permis să fie în același timp o personalitate pedagogică marcantă. A promovat și a dezvoltat în mod decisiv viața muzicală a Brașovului – ceea ce a avut repercusiuni pozitive și în Regat. Viața muzicală bisericească a Brașovului atinge mulțumită lui un nivel artistic de neegalat până în prezent. Susține tipul de liturghie celebrat de preotul paroh K. Möckel, inspirat din mișcarea de la Berneuchen, și militează pentru o reorganizare sub aspect muzical a slujbei religioase. (LSS-KT)

Biemel, Walter

Filosof, profesor universitar, * Topčider lângă Belgrad 19.02.1918, † Aachen 06.03.2015. Absolvent al liceului „Honterus“ și prefect al Coetus Honteri, studiază filosofia, sociologia, psihologia și istoria artei la București, merge în 1942 la Heidegger în Freiburg im Breisgau și în 1945 la Leuven. Obține titlul de doctor în 1947 la Leuven („Le concept du monde chez Heidegger“) și pe cel de docent în 1958 la Köln („Kants Begründung der Ästhetik und ihre Bedeutung für die Philosophie der Kunst“). Împreună cu De Waelhens realizează traduceri din Heidegger în limba franceză. Între 1945 și 1960 lucrează pentru arhiva Husserl în Leuven și Köln. Din 1962 până la pensionare este profesor de filosofie la Universitatea Tehnică din Aachen, iar începând cu 1978 activează ca profesor de filosofia artei la Academia de Arte Frumoase din Düsseldorf. Distincții: 1997 Premiul pentru cultură al Fundației Sașilor Transilvăneni; din 2000 Președinte de onoare al Societății Române de Fenomenologie; în 2003 dr. h.c. al Universității București. (LSS, DFDKK)
Publicații (selecție): Jean-Paul Sartre in Selbstzeugnissen und Bilddokumenten (Rowohlts Monographien), Reinbek bei Hamburg, 1964 (26 ediții până în 1995); Philosophische Analysen zur Kunst der Gegenwart, Haga, 1968; Martin Heidegger in Selbstzeugnissen und Bilddokumenten (Rowohlts Monographien), Reinbek bei Hamburg, 1973 (16 ediții până în 2002); Gesammelte Schriften (vol. 1: Schriften zur Philosophie; vol. 2: Schriften zur Kunst), Stuttgart/Bad Cannstatt, 1996.
Publicații aniversare: Distanz und Nähe. Reflexionen und Analysen zur Kunst der Gegenwart. Festschrift für W.B. zu seinem 65. Geb. Hg. von Petra Jaeger und Rudolf Lüthe. Würzburg, 1983; Kunst und Wahrheit. Festschrift für W.B. zu seinem 85. Geb. Hg. von Mădălina Diaconu, Buc., 2003.
Note bibliografice. H. Schuster: Deutung als Wegstrecke und Ort der Ankunft. Der aus Siebenbürgen stammende bedeutende Philosoph und Kunsttheoretiker W.B. wurde in Aachen 80 Jahre alt, în: SbZ, 25.02.1998; A. Arghir: Einstimmige Korrespondenz. Oana Busuioceanus Briefe an den siebenbürgischen Philosophen W.B., în: SbZ, 31.07.2010; H. Schuster: Denkanstöße gegen die Maßlosigkeit. W.B., der siebenbürgisch-deutsche Philosoph und Kunsthistoriker von Rang, erfüllte in Aachen sein 95. Lebensjahr, în: SbZ, 25.03.2013; lh: Ein Leben im Glückszeichen der Freundschaft. Der Philosoph W.B. ist am 6. März in Aachen gestorben, în: SbZ, 31.03.2015; Stiftung Insel Hombroich: Zum Tod des Philosophen W.B. (1918-2015), în: NKZ, 31.03.2015.

Binder, Paul

Naturalist, istoric, profesor, strănepot al exploratorului Franz Binder din Sebeș („Afrika-Binder“), * Bod 09.03.1935, † Brașov 09.06.1995. Absolvent al liceului maghiar din Brașov (1952), studiază geografia și geologia la Universitatea Bolyai din Cluj (până în 1956), obține titlul de doctor în 1971 la Iași cu o disertație despre geografia istorică a Brașovului. Își începe cariera ca profesor de specialitate în Jimbolia (Banat); apoi este bibliograf și bibliotecar la Biblioteca Regională Brașov precum și profesor la licee brașovene, iar după 1989 la instituții de învățământ superior la Brașov și în Ungaria (Debrecen, Szeged). B. se dedică în special cercetării interdisciplinare în domeniul geografiei istorice a Transilvaniei și al relațiilor culturale interetnice din istoria Transilvaniei. Lista lucrărilor sale cuprinde peste 400 de titluri în limbile germană, română și maghiară. (LSS, DFDKK)
Publicații (selecție): Utazásek a régi Európában (Călători transilvăneni în vechea Europă, ed.), Buc., 1976; Közös múltunk (Trecutul nostru comun), Buc., 1982; Utazásek a Török Birodalemban (Călători în Imperiul turc, ed.), Buc., 1983; Cavalerii apocalipsului: Calamitățile naturale din trecutul României (împreună cu Paul Cernovodeanu, Premiul „Xenopol“ al Academiei Române, 1993); Pământul României în literatura geografică săsească (1701-1994), Brașov, 1998.
Note bibliografice. W. Wittstock: „Im guten siebenbürgischen Sinn…“. Ein Reiseführer für Siebenbürgen/Ansprüche auf SKV-Schutzhütten anmelden/Datenbank über siebenbürgische Ortschaften/NW-Gespräch mit Dr. P.B., Fachmann für historische Geographie (Interview), în: NW, 28.06.1991; G. Nussbächer: In drei Sprachen. In memoriam zum Tode von Dr. P.B., în: KR, 15.06.1995; P. Niedermaier: O personalitate transilvană, în: Țara Bârsei, nr. 11 (2012); G. Nussbächer: Amintiri despre P.B., în: Țara Bârsei, nr. 11 (2012).

Blücher, Gebhard Wilhelm

Chimist și cercetător al filigranologiei, * Brașov 15.01.1934, † idem 05.10.1968. Începând cu 01.12.1962 lucrează la laboratorul de izotopi nou înființat în cadrul spitalului din Brașov. Publică împreună cu T. Wittstock lucrări în domeniul medicinei nucleare. Muncă de pionierat și cercetări în domeniul tehnicii filigranului: introducerea betagrafiei în România; realizarea primului repertoriu complet de filigrane ale morilor de hârtie din secolul al XVI-lea din Brașov, Sibiu și Cluj; contribuții la datarea corectă și identificarea vechilor tipărituri și manuscrise săsești și românești; pe plan mondial prima realizare a unui model matematic cu privire la durata de viață a unei variante de filigran; dezvoltarea de noi metode pentru determinarea tirajelor unor tipărituri vechi, pentru calcularea producțiilor de cărți și tipăriturilor dispărute. (LSS-GV)
Publicații (selecție): Isotopenfotografie in der Wasserzeichnung, în: FzVL, Buc., an 10, nr. 1/1967, p. 140-141; Filigranele brașovene și tipăriturile chirilice din sec. al XVI-lea, în: Revista bibliotecilor, nr. 7 (1967), p. 421-426; Datierungsmöglichkeiten mit Hilfe von Wasserzeichen, ein mathematisches Modell, în: Papiergeschichte, Mainz, an 18 (1968), nr. 5/6, p. 58-63; Bestimmung der Auflagenhöhe von Kronstädter Drucken des 16. Jh.s mit Hilfe der Wasserzeichen, în: Magyar Könyvszemle, an 84 (1968), nr. 4, p. 343-350.
Note bibliografice. P. Binder: G.B., în: Revista bibliotecilor, nr. 12/1968; G. Nussbächer: G.B., ein Leben für die Wissenschaft, în: KR, 10.01.1969; idem: Ein Wissenschaftler hoher Reife. G.B. zum Gedenken (15. Januar 1934 – 5. Oktober 1968), în: NW, 30.01.1969; idem: Betagrafie von Wasserzeichen in Rumänien, în: KR, 02.07.1971; idem: Ein Pionier der Wasserzeichenkunde. G.B. zum Gedenken, anlässlich seines 10. Todestages, în: NW, 30.09.1978; idem: Irrige Geschichtsdatierungen mit Wasserzeichen berichtigt. Ein Chemiker im Dienste der Geschichtswissenschaft: G.B., în: NW, 16.10.1983; idem: Ein Pionier der Wasserzeichenkunde: G.B., în: Aus Urkunden und Chroniken, vol. 2, Buc., 1985; idem: Contribuția lui G.B. la dezvoltarea filigranologiei românești, în: Limba română, nr. 3/1988; idem: Moderne Wasserzeichen-Forschungen. G.B. und die Buchdruckgeschichte, în: KR, 14.10.1988.

Bömches, Friedrich von

Pictor și grafician, nume complet: Friedrich Ritter Bömches von Boor, * Bv., 27.12.1916, † Wiehl, 02.05.2010, discipol al lui Hans Eder, Fritz Kimm și Hans Mattis-Teutsch. Între 1938 și 1945 serviciu militar și participare la „Operațiunea Barbarossa“, între 1945-1950 deportare și muncă silnică în URSS. Între 1950-1978 realizează la Brașov peste 20.000 de picturi și schițe, ce rămân în orașul natal în momentul emigrării pictorului în Germania (1978). În România, lucrările lui B. sunt prezente în toate marile muzee. Operele lui sunt expuse și în Muzeul Suermondt din Aachen, „Schlossmuseum” din Homburg, Muzeul Transilvănean Schloss Horneck în Gundelsheim (Germania), Muzeul Cantonal din Ohio (SUA) și în multe colecții publice și private. În Germania, B. onorează multe comenzi de portrete ale unor personalități științifice (Hermann Oberth, Martin Heidegger), artistice (Peter Ludwig), din domeniul industriei (A. Krupp von Bohlen und Halbach, B. Beitz) și politicii (Ph. Jenninger, H.-D. Genscher, H. Waffenschmidt). În România, B. primește printre altele Ordinul Meritul Cultural, iar în Germania este distins cu Ordinul de merit al Republicii Federale Germania cl. I și cu Premiul pentru cultură al Fundației Sașilor Transilvăneni (1989). Walter Biemel distinge în evoluția artistică a lui B. două etape: una extrovertită, urmată de una vizionară – „nu mai avem orientarea din exterior spre interior, ci din interior spre exterior”. Un „expresionism liric și exploziv” caracterizează ambele etape. (LSS-WM)
Publicații: Desene (Zeichnungen), Wiehl, 1998.
Note bibliografice: E. Axmann: Von der Skizze zum Bildwerk. Atelierbesuch bei F.B., în: NW, 24.01.1964; H. Anger: Keine stille Augenweide. F.B. stellt im Kronstädter „Arta“-Saal aus, în: KR, 09.04.1971; H. Bielz: Vibrierende Farben und Linien. Neues aus dem Atelier F.B.‘, în: KR, 27.07.1973; H. Bielz: Distanz zwischen Wissen und Können. Besuch in der Werkstatt von F.B. (interviu), în: KR, 06.02.1974; W. Gottschick: Rastlose Bilderflut. Zur F.-B.-Retrospektive im Victoria-Saal von Brașov, în: NW, 09.03.1974; R. Șorban: F.B., Buc., 1975; H. Bielz: Provoziert den Nachvollzug. F.B. stellte in der BRD erfolgreich aus, în: KR, 23.07.1976; R. Wittstock: Gehaltvoll und formvollendet. Zur F.-B.-Retrospektive in Brașov, în: NW, 02.04.1977; R. Wittstock: Einer unserer bedeutendsten Künstler. B.-Retrospektive fand in Bukarest großen Anklang, în: NW, 16.07.1977; H. Lauer: B. im Dalles-Saal. Überraschendes Wieder­sehen mit einem Bekanntgeglaubten, în: KR, 22.07.1977; W. Biemel: Einführung zum Skizzenbuch von F.v.B., 1979; H. Bergel: Laudatio zur Verleihung des Sb.-S. Kulturpreises an F.v.B., Dinkelsbühl, 1989 (manuscris); W. Myss: Kunst in Sb., Thaur bei Innsbruck, 1991; H. Bergel: Biblische Themen als Themen der Gegenwart. Religiöse Motive in der Malerei des F. Ritter Boor v. B., în: Erkundungen und Erkennungen, München, 1995; H. Bergel: F.v.B. Die Kunst als Brennspiegel der Welt, în: Gesichter einer Landschaft. Südosteuropäische Porträts aus Literatur, Kunst, Politik und Sport, München, 1999; G. Schwarz: Gereiftes Alterswerk. Bibliophiler Band mit Zeichnungen von F.v.B. erschienen, în: SbZ, 20.02.1999; E. Axmann: „Hommage à F.v.B.“. Zum 85. Geburtstag des Künstlers: Ausstellung in Wiehl, der drei weitere im Umkreis folgen werden, în: SbZ, 15.01.2002; G. Aescht: In der Unruhe liegt die Kraft. Jubiläumsausstellungen für den siebenbürgischen Maler F.v.B. im Oberbergischen Land, în: SbZ, 30.04.2002 (preluat din KK, apărut și în: KR, 01.06.2002); Muzeul de Artă Bv.: Catalog al expoziției F.v.B., Bv., 2006; H. Bergel: „Das unübersehbare Werk harrt der Entschlüsselung“. Der Zeichner und Maler F.v.B. starb, în: SbZ, 20.05.2010; G.-L. Ittu: In memoriam F.R.B.v.B. (1916-2010), în: Spiegelungen, caiet 4/2010; B. Ludwig-Weber: Gemälde und Grafiken von F.v.B. Museum und Forum Schloss Homburg zeigt Sonderausstellung „Flucht und Vertreibung“. Hommage zum 100. Geburtstag des siebenbürgischen Künstlers, în: SbZ, 05.02.2017.

Bömches von Boor, Helge

Cântăreț de operă (bas), * Brașov 18.09.1933, † Osnabrück 16.10.2014. Membru al ansamblului de soliști al Teatrului Muzical Brașov, participări la festivaluri internaționale (București, Salzburg, Viena, Wales, Ravenna, Verona), realizează spectacole ca invitat la Dublin, Geneva, Bologna, München. Este angajat ca prim solist (bas) la teatrul Pfalztheater Kaiserslautern (1975), din 1977 ocupă acceași funcție la teatrul din Osnabrück. (LSS-KT)
Publicații: Blick hinter die Kulissen oder Aus dem Tagebuch (m)eines Sängerlebens, Sibiu, 2011.
Note bibliografice.   Ch.   Chiriac: „Blick   hinter   die   Kulissen…“ mit H.v.B. Sängererinnerungen aus erster Hand, în: ADZ, 10.08.2012; idem: „Ich wusste nur, dass ich singen musste“. Abschied von dem Opernsänger H.v.B., în: ADZ, 31.10.2014; H. Bergel: „Du holde Kunst…“. Dem Sänger H.v.B. zum Gedenken, în: SbZ, 05.11.2014.

Brandner, Anton

Dirijor, pedagog muzical, compozitor. * Mühldorf/Mlýnská lângă Karlsbad/Karlovy Vary (Boemia) 29.11.1840, † Brașov 15.10.1900. B. se stabilește la Brașov în 1869 în calitate de director muzical și dirijor (capelmaistru) al orașului. Fondează în 1878 Societatea filarmonică brașoveană, împreună cu care introduce la Brașov în cadrul concertelor filarmonice un repertoriu simfonic de înalt nivel, de regulă cu participarea orchestrei orașului (Stadtkapelle), pe care o aduce pe o treaptă artistică notabilă. Între 1885 și 1889 activează în plus ca prim dirijor al corului Asociației Muzicale a Bărbaților (Kronstädter Männer-Gesangverein). (LSS-KT, DFDKK)
Lucrări: un singspiel, uverturi de concert, piese de orchestră, dansuri.
Note bibliografice. H. Cristian: Ein unvergesslicher Dirigent. 100 Jahre seit dem Tod Anton Brandners (1840-1900), în: KR, 21.10.2000; C. Catrina: Brașovul muzical enciclopedic. Muzicienii noștri. Predecesori și contemporani (Compendiu). Ediție îngrijită de L. Iacobescu. Brașov, 2015, p. 78 urm.

Bredt, Hans Andreas

Agronom, * Sibiu 01.11.1900, † Vulcan/Țara Bârsei 06.08.1971. B. studiază agronomia la Cluj și Halle/Saale. Începând cu 1925 este șeful secției de ameliorare a semințelor la producătorul de semințe W. Stephani (Feldioara), din 1927 activează ca profesor de specialitate, din 1938 ca director al Școlii Agricole din Feldioara. Între 1941 și 1944 conduce secția agricolă și de cultivare a plantelor a Oficiului pentru activitatea țăranilor (Landesbauernamt) al Grupului Etnic German din România. După deportarea la muncă forțată în Uniunea Sovietică în ianuarie 1945 activează din 1947 ca învățător la Feldioara și din 1949 ca profesor de specialitate la Școala de Agricultură din Feldioara (transformată în școală cu predare în limba română). (LSS-EW)
Note bibliografice. H.A. Hienz: Beiträge zum Schriftsteller-Lexikon, Köln/Wien, 1981, p. 179.

Brennerberg, Irene von

Violonistă și pedagog muzical, * Brașov 14.03.1873, † idem 01.10.1922. Elevă a lui A. Brandner, își dă debutul concertistic la Brașov la vârsta de nouă ani. Curând este acceptată ca membră al Societății filarmonice brașovene, având reputația de tânără stea muzicală a orașului. La 11 ani cântă pentru regina României, Elisabeta. La 13 ani este acceptată ca elevă a primei clase a Conservatoriului de la Viena, ale cărui cursuri le absolvă după trei ani, primind o distincție importantă („1. Preis der öffentlichen Preis-Konkurrenz“) în Sala Asociației Muzicale Vieneze. În 1890 își continuă pregătirea muzicală la Paris. Începând cu 1893 concertează cu mare succes în toate centrele muzicale ale Europei, în repetate rânduri la Curtea imperială germană precum și cu ocazia celei de-a 60-a aniversări de domnie a Reginei Victoria, primind prețuirea deosebită a acesteia. Se stabilește la Berlin, unde activează și ca profesor la Conservatorul Scharwenka. Petrece lunile de vară de regulă în Transilvania, dând concerte. Își dă concursul în repetate rânduri la Brașov ca solistă invitată a Societății filarmonice brașovene, a cărei membră de onoare devine în 1898. În timpul războiului (1916-1918) și după aceea dă concerte de binefacere pentru a ajuta victimele războiului. În 1920 suferă un atac de paralizie în timpul unui concert, după care se retrage în orașul natal. (LSS-KT)
Note bibliografice. K. Teutsch: Virtuosin von europäischem Rang. I.v.B., Siebenbürgens bedeutendste Geigerin, wurde vor 125 Jahren geboren, în: SbZ, 31.03.1998.

Chenot, Adam

Medic, „Protomedicus“ als Transilvaniei, * Habâru în provincia belgiană Luxemburg 19.08.1722, † Viena 02.05.1789. Studii medicale la Viena, obține titlul de dr. med. la Viena la 21.08.1755. Conform dorinței împărătesei Maria Theresia, este trimis la 13.05.1756 la Sibiu în calitate de medic specializat în boli infecțioase („Contagionsphysikus“), pentru a lupta împotriva epidemiei de ciumă. De acolo merge la Brașov, unde epidemia izbucnise deja în octombrie 1755. În spitalul militar din Schei, Ch. se îmbolnăvește el însuși, dar scapă cu viața. Dintr-un număr de 1498 bolnavi de ciumă în oraș, reușește să vindece 58,2%, ceea ce este remarcabil, având în vedere mortalitatea de 70-80% cauzată de ciumă. În ianuarie 1758, Ch. revine ca medic sanitar („Sanitätsphysikus“) la Sibiu și devine președintele Colegiului sanitar din Transilvania (Siebenbürgische Sanitätskommission). În 1770/71 izbucnește din nou o epidemie de ciumă în sudul Transilvaniei. Datorită unor măsuri drastice als lui Ch., numărul bolnavilor este limitat la 1645, în vreme ce în Podolia, Volhinia și Galiția numărul de morți atinge 150.000. În 1774, Ch. este numit primul „Protomedicus“ al Transilvaniei, având sediul la Sibiu. Această funcție îi corespunde practic celei de ministru al sănătății. Pe baza experienței sale în tratarea a mii de cazuri de ciumă, Ch. fixează perioada de incubație a ciumei la patru zile, cărora la adaugă o marjă de siguranță de șase zile. Așadar, Ch. recomandă o perioadă de carantină de zece zile în cazuri suspecte de ciumă și ridicarea deplină a carantinei în timpuri fără epidemie de ciumă, măsură pe care împăratul Iosif al II-lea o introduce cu titlu obligatoriu în 1785. În 1783, Ch. este chemat de către împăratul Iosif al II-lea la Viena, unde i se conferă funcția de consilier medical, pe care o va ocupa până la sfârșitul vieții. (LSS-AH)
Publicații (Selecție): Tractatus de peste, Viena, 1766, traducere în lb. germană de J.W. Schweigart, Dresda, 1776; Hinterlassene Schriften über die ärztliche und polit. Anstalten bey der Pestseuche, Viena, 1798.

Christophori, Simon

Scriitor, * Brașov 27.10.1670, † idem 18.10.1726, fiu al cizmarului Jakob Gaitzer, care fusese decapitat în 1689 ca fiind unul dintre conducătorii revoltei brașovene. Urmează cursurile gimnaziale în orașul natal, apoi pleacă în călătorii (Polonia, Franța) și studiază dreptul la Wittenberg începând cu anul 1695. După întoarcerea la Brașov ocupă diverse funcții în administrația orașului (membru al Colegiului Centumvirilor, judecător orășenesc) și a țării. Ch. dispune de un talent literar ieșit din comun și este unul dintre cei mai productivi și reprezentativi poeți germani din Transilvania secolului al XVIII-lea. Multe dintre poeziile sale se referă la evenimente cotidiene, la fel ca și însemnările sale de jurnal. Grație puterii sale de observație extraordinare, Ch. urmărește cu multă atenție nu doar întâmplări care au loc în anturajul său, ci și evenimente care preocupă marile spirite ale vremii. Este un critic nemilos al ipocriziei preoților – poate din acest motiv se simte atras de pietism – și al iezuiților, a căror expansiune în Transilvania o urmărește cu îngrijorare. Nu în ultimul rând, critica lui Ch. se îndreaptă împotriva consilierilor orașului, descoperind încercările acestora de a se îmbogăți și intrigile lor corupte. (LSS-StS)
Publicația principală: Aus dem Tagebuch des S.C. alias Gaitzer, ed. J. Groß, Bv., 1917.
Note bibliografice. M. Markel: Gedichte aus den „Quellen“. Gelegenheitslyrik im Umkreis des Kronstädter Schusteraufruhrs. Ein zu wenig bekanntes Literatur-Kapitel, în: KR, 07.01.1983 (I), 14.01.1983 (II), 28.01.1983 (III); St. Sienerth: Geschichte der sb.-dt. Literatur im 18. Jh., Cluj, 1990, p. 65-66.

Copony, Hans

Cântăreț de operă (tenor liric), * Cristian (Țara Bârsei) 30.08.1873, † idem 28.05.1934. Urmează școala elementară la Cristian și Liceul „Honterus“ la Brașov. Studii de medicină la Graz începând cu 1892, apoi de chimie, finalizate cu doctorat. În timpul studiilor ia lecții de canto. Colaborează cu teatrele din Graz, Heidelberg, Freiburg im Breisgau, Magdeburg, Mannheim și Wiesbaden (unde i se conferă în 1911 titlul de „Kammersänger“). C. este solist invitat în metropolele muzicale europene, între altele cântă pe scena Operei din Paris și a Teatrului alla Scala din Milano. În ianuarie 1915 este luat în armată. Luptă în Primul război mondial mai ales pe frontul din Tirolul de Sud. Este luat prizonier în Italia și eliberat în 1919. Inițial reușește să-și continue cariera de artist liric, dar aceasta se încheie brusc în momentul în care este arestat la graniță în urma unei șederi în Transilvania cu apariții publice. Arestarea are loc sub pretextul unei scrisori cu conținut politic, pe care un prieten l-ar fi rugat s-o aducă al destinatar. H.C. este condamnat la cinci ani de închisoare și își execută sentința în închisoarea de la Jilava, unde se îmbolnăvește de rinichi, ceea ce îi va provoca decesul după eliberare. (LSS-KT, DFDKK)
Note bibliografice: H. Wolf: Schicksal, în: Neustädter Nachrichten. Heimatbrief der Neustädter Nachbarschaft, nr. 27, oct./ dec. 1963, p. 1-3; H.K. Copony: Die Copony-Sippe. Sippenbuch (Privatdruck), 1992, p. 81-82.

Copony, Johann (Jean)

Cantor și compozitor la Brașov, * Prejmer ca. 1730, † Brașov, noiembrie 1774. Viața și creația sa încă nu au fost cercetate. (LSS-KT)
Opere: Arii pentru soprană, două viori și orgă; Cantată pentru Sărbătoarea Învierii pentru cor la 4 voci, instrumente și bas continuu; „Aria ad Festum Nativitatis Christi“ pentru soprană solo, cor la 4 voci, clarino solo, vioară solo, violă și cembalo obligato; „Animato mio tesoro“ (recitativ și arie); „Serenata“ (1742); Arie de doliu pentru cor, orchestră și orgă (manuscrise în fosta bibliotecă a liceului german din Brașov).

Coulin, Alfred Martin

Jurnalist, fiu al pictorului Arthur Coulin, * Brașov 10.11.1907, † Köln 05.06.1992. Își petrece copilăria la Roma, urmează cursurile Liceului Brukenthal la Sibiu, studiază matematica, filosofia și teologia la Kiel, Berlin și București; din 1931 activează la București ca jurnalist („Bukarester Tageblatt“ și alte publicații de limbă germană), între 1945 și 1947 muncă forțată în URSS; din 1948 în Germania; lucrează ca jurnalist („Neue Zeitung“, „Stuttgarter Nachrichten“), din 1963 realizează emisiuni de limbă străină la „Deutschlandfunk“ (Köln). Contribuții despre Transilvania, România, Sud-estul Europei. Crucea de merit a Republicii Federale Germania (gradul 1), Medalia de aur „Rudolf Vogel“ ș. a. (LSS)
Publicație: 800 Jahre im Karpatenbogen – Hermannstadt. Eine dt. Gründung in SO-Europa, Köln, 1980.
Note bibliografice. H. Meerkatz (Hg.): Minderheiten, Berlin, 1974, p. 95-109; P. Nasarski (ed.): Deutsche Schulen im Ausland, vol. 2, Berlin/Bonn, 1989, p. 191-206; Journalisten-Handbuch 1974, Wiesbaden, 1974, p. 50; H. Schuster: Ein Leben, in guten Zusammenhängen gelebt. Zum Tode des Publizisten A.M.C., în: SbZ, 20.06.1992.

Coulin, Arthur

Pictor,* Sibiu 20.09.1869, † Heidelberg 09.11.1912. „Dorința nestăvilită de a desena” (C. Dörschlag) îl poartă pe Coulin după bacalaureat mai întâi la Graz/Austria, apoi pentru doi ani la Academia de Arte din München. Se lasă inspirat de Leibl și Feuerbach; prieten cu Friedrich Mieß, Fritz Schullerus, Octavian Smigelschi și Robert Wellmann. Începând cu 1892 îl găsim la Budapesta, unde se căsătorește în 1897 cu violonista Olga, n. Fogarascher. Aceasta influențează decisiv viața și arta lui Coulin. În 1898 bursă pentru colonia de artiști de la Nagybanya (Baia Mare). În 1900 prima călătorie la Roma, păstrând o legătură strânsă cu Robert Wellmann în munții Sabini; apoi până în 1907 la Brașov și la Sibiu, unde desfășoară o activitate energică pentru stimularea artei locale, fiind co-fondator al Asociației „Sebastian Hann” și al revistei „Die Karpaten” (Carpații) patronată de Adolf Meschendörfer; în atelierul lui Friedrich Mieß participă la întâlnirile tinerei generații de pictori. C. cooperează la realizarea picturii interioare a Bisericii patriarhale ortodoxe din Sibiu. Din septembrie 1908, datorită unui premiu acordat de episcopul Fraknoy în Italia, C. se mută definitiv la Roma, unde își perfecționează arta, ajungând la maturitatea artistică ce este întreruptă de boală și de moartea sa timpurie. Acestea „i-au văduvit opera de maturizarea finală, însă au permis ca ea să reprezinte – mai mult decât operele contemporanilor săi – expresia valabilă, finalizată prin ea însăși, a acelei noi etape de dezvoltare, etapă definitorie a noii picturi săsești transilvănene” (H. Krasser). (LSS-AC)
Opere (selecție): Mireasa pictorului (1896); În fața samovarului (1898); Cap de copil (1900); Din Italia, Fetița cu fluture (1911, Galeria Națională a Ungariei, Budapesta); Țărănci din Țara Bârsei (1903, Galeria Brukenthal, Sibiu); Portret Pucheria Smigelschi (1904); Țărancă româncă (1905); Violonista Olga Coulin (1908); Autoportret (1910); La cămin, Țărancă italiancă (1911, Galeria Brukenthal, Sibiu); Împărtășanie, Biserica evanghelică din Henndorf (1911); În livada de măslini (1911, Galeria Brukenthal, Sibiu).

Coulin, Olga,

Violonistă și pedagog muzical, soția pictorului Arthur Coulin, * Brașov 27.02.1875 (n. Fogarascher), † Sibiu 26.02.1959. Predă la Academia de Muzică din Roma; activează ca solistă, artist cameral și dascăl privat de muzică la Sibiu. Unul dintre elevii ei, cel care mai târziu avea să devină profesorul de lb. germană Wilfried Bielz, își amintește: „Putea să povestescă în culori foarte vii despre studiile ei muzicale și unele concerte, de exemplu ca solistă la Sankt Petersburg (…).“ De asemenea: „Când profesoara mea îmi cânta, cu arcușul liniștit, sunetul plin, aproape fără tremolo, înțelegeam ce înseamnă o interpretare autentică și însuflețită, lipsită de orice efecte și de vanitate.“ (LSS-KT, DFDKK)
Note bibliografice: W. Bielz: Unterwegs durch die Jahre. Erinnerungen. Bensberg o.J., [2018], p. 46.

Croner, Daniel

Preot și prodecan al Țării Bârsei * Brașov 22.03.1656, † Hălchiu 23.04.1740. Elev al gimnaziului de la Brașov și al renumitului gimnaziu „Magdalaneum” din Breslau (azi Wroclaw, Polonia). Studiază între 1681 și 1683 teologia evanghelică la Wittenberg, concomitent cu studiul muzicii la clasa cantorului și organistului J. Ulich. În urma unei boli se întoarce în 1683 la Brașov, unde activează din 1691 ca predicator la biserica „Sf. Ioan” și din 1693 la Biserica Neagră. Despre perioadele în care a fost preot în Hălchiu (începând cu 1701) și prodecan al Capitolului Țării Bârsei („Burzenländer Kapitel”, din 1735) există doar puține informații, care de fapt se referă la familia sa.
Manuscrisele lui Croner includ două volume de tabulaturi (în așa-numita tabulatură nouă germană): o culegere de compoziții străine și proprii pentru orgă și cembalo sub titlul Tabulatura Fugarum, Praeludiorum, Canzonarum, Tocatarum et Phantasiarum (Breslau/Wroclaw, 1681, Wittenberg, 1682, Brașov, 1684) și Tabulatura Fugarum et Praeludiorum. Această a doua culegere cuprinde piese compuse de Croner, care reprezintă cele mai vechi documente transilvănene în domeniul muzicii de orgă. (LSS-KT, DFDKK)
Ediții: D.C., Muzică veche de orgă din Transilvania, 3 caiete, ed. A. Porfetye (Breitkopf & Härtel, Wiesbaden, 1971/72); D.C., Tabulaturae, ed. A. Pernye, Budapesta, 1987; The Brasov Tablature – ed. H. Baron, Madison, 1984; D.C., Tabulatura Fugarum et Praeludiorum, ed. St. Schlandt, Timișoara, 2007.
Note bibliografice: A. Pernye: text introductiv la discul D.C., Tabulatura, Hungaroton SLPX 11820-21, Budapesta, 1978; idem: D.C., Tabulaturae, Budapesta, 1987; D. Plajer: D.C., în: Karpatenrundschau 44/30.10.1981; A. Niedermaier: D.C. – Der Kronstädter Organist und Komponist, în: Beiträge zur Musikgeschichte der Siebenbürger Sachsen II = Musikgeschichtliche Studien 4b, ed. K. Teutsch, Kludenbach, 1999, p. 30-45; St. Schlandt: D.C. – Preot si compozitor brașovean al sec. al XVII-lea, în: Țara Bârsei, an VI (XVII), Bv., 2007.

Csaki-Copony, Grete

Pictor și grafician, * Zărnești, jud. Brașov 12.10.1893, † 04.12.1990. Studii la Dresda, Berlin, München (unde este discipolul lui Walther Teutsch) și Universitatea din Budapesta, pe care o părăsește după doar câteva luni datorită căsătoriei cu Richard Csaki, cel ce va fi mai târziu directorul Institutului de relații cu străinătatea, cu sediul în Stuttgart. O influență decisivă asupra dezvoltării ca pictoriță a avut-o în special atmosfera cosmopolită a Berlinului; începând cu 1911 se reîntoarce anual la Berlin, rămânând câteva săptămâni sau chiar luni, iar între anii 1927-1932 studiază aici cu Artur Segal. În 1918 urmează prima expoziție personală la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Recepția generală este negativă; tablourile ei, prin care modernismul clasic central-european își făcea intrarea în Transilvania, sunt considerate „denaturate”, „confuze” și „străine”. Și la nivel german artista are parte de aprecieri negative, ceea ce îi frânează avântul creator: tablourile expuse cu mare succes în 1935 la Galeria Nierendorf din Berlin sunt stigmatizate de către național-socialiști ca fiind „depravate” și „bolșeviste”. Prin urmare, în 1936, marea expoziție planificată la Stuttgart nu mai are loc, artista retrăgându-și toate exponatele. Începând cu 1954, C.-C. petrece anual câteva luni în casa sa atelier de pe insula Aegina. În 1962 Berlinul devine reședința permanentă a artistei; acolo va crea operele de maturitate, caracterizate printr-o prospețime surprinzătoare, până târziu în anii optzeci. În 1974, Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania îi decernează Premiul pentru cultură.

Arta lui C.-C. are ceva din „sculptura în lemn”. Ea „sculptează cu pensula în imaginația noastră … Rămâne o mare duritate a formei … este acest stil ceva reprezentativ pentru Transilvania?” (Günther Ott). Tablourile realizate până în a doua jumătate a secolului XX pot fi atribuite expresionismului central-european. Totuși, ele denotă și o legătură strânsă cu pictura franceză modernă. După 1954, în anii de intensă creație de pe insula Aegina, apar tot mai des în tablourile artistei elemente de inspirație mediteran-arhaică. Artista le receptează în mod asemănător cu Picasso, însă le tratează ca pe niște paralele spontane, ca pe niște elemente de înnoire autentică a formelor arhaice, ce nu se nasc doar „frânte de temperamentul” lui Picasso. (LSS-WM)
Note bibliografice: Kleine Impressionen um eine große Malerin, G.C.-C. zum 70. Geburtstag, în: SZ, 15.11.1963; A. M. Coulin: Laudatio zur Verleihung des Sb.-S. Kulturpreises an G.C.-C., Dinkelsbühl, 1974 (nepublicat); K. Mönch: G.C.-C., Ernestine Konnerth-Kroner, Trude Schullerus, Gemäldeausstellung zur 25-Jahr-Feier des AKSL, Heidelberg, 1986; W. Myss: Kunst in Sb., Thaur bei Innsbruck, 1991; Ingrid von der Dollen: G.C.-C., 1893-1990. Zwischen Siebenbürgen und weltstädt. Kultur, Sibiu, 2008.

Czynk, Eduard von

Ornitolog și autor cinegetic, * Brașov 29.09.1851, † Făgăraș 20.01.1899. După absolvirea liceului catolic din orașul natal, intră în serviciul de stat. Ca funcționar poștal activează mai întâi la Brașov, apoi la Budapesta și în final la Făgăraș. Numeroasele sale descrieri cinegetice deosebit de expresive sunt publicate în diverse reviste de vânătoare. Cartea „Der Bär, eine jagd- und naturgeschichtliche Skizze aus Siebenbürgen“ (Klagenfurt, 1982) apare într-o a doua ediție în 1988 la Sulzberg/Allgäu. Mai multe descrieri silvice și cinegetice sunt reeditate sub titlul „Der Bär in Siebenbürgen“ (München, 2012). Alte publicații: „Die Waldschnepfe und ihre Jagd“ (Berlin, 1896), „Das Auerwild“ (Neudamm, 1897), „Das Sumpf- und Wasserwild und seine Jagd“ (Berlin, 1898). Din 1894 este observator pentru migrația păsărilor al Centralei Maghiare de Ornitologie de la Budapesta și colaborator permanent al revistei ornitologice „Aquila“. Este numit membru corespondent al Centralei Maghiare de Ornitologie în 1895. Publicații ornitologice au aparut și în Anuarul de Ornitologie (Ornith. Jahrbuch, Hallein) și în „Mitteilungen des Ornith. Vereins“ (Viena). Informații importante sunt furnizate de C. despre ultimii zăgani în Munții Făgăraș. Publicația sa „Vogelfauna des Fogarascher Komitates“ („Fauna ornitologică a comitatului Făgăraș“), cu biologia și fenologia a 235 specii de păsări reprezintă una dintre cele mai valoroase inventarieri ale acestui teritoriu. (LSS-WK, DFDKK)
Note bibliografice: H. Salmen: Die Ornis Sb.s, vol. I., Köln/Viena, 1980, p. 46-49; L. Gebhardt: Die Ornithologen Mitteleuropas, Gießen, 1964, p. 67; S. v. Chernel: Nachruf, în: Aquila 6, 1899, p. 70-79 (cu un portret al lui C. și un inventar al publicațiilor sale).

Depner, Margarete

Sculptor, pictor și grafician, * Brașov 22.03.1885, † 02.09.1970. Studiu individual cu Ernst Kühlbrandt, care alături de Carl Dörschlag, Ludwig Friedrich Schuller și Heinrich Schunn aparține seriei de stimulatori de elită ai noului curent germano-transilvănean din pictură. În Brașov studiază cu Friedrich Mieß, Arthur Coulin și Fritz Kimm. Deja în acești primi ani se orientează spre sculptură, care devine treptat preocuparea sa principală în creația căreia i-a dedicat o mare energie artistică până la apusul vieții sale. Studiază la Berlin (mai multe săptămâni în atelierul lui Joseph Thorak) și la Paris (Atelierul Gimond). Arta transilvăneană îi datorează lui D. revigorarea sculpturii, care după Renaștere și Baroc generase doar lucrări modeste, de importanță regională. D. este o continuatoare a stilului clasic-conservator (în parte clasicist). Sensibilitatea formei se reflectă mai ales în portretele de copii, în reprezentarea fetelor și a femeilor (Fetiță cântând la flaut, „Lotte”, Cea care se îndepărtează, Fată privind în sus, Îndoliata, Ghemuita, Cea care se cufundă). Față de gigantomania profesorului ei Thorak, D. își păstrează simțul nativ pentru echilibrul clasic, detașare și grație feciorelnică. (LSS-WM)

Depner, Wilhelm

Chirurg, * Hălchiu 24.10.1873, † 30.12.1950. Urmează gimnaziul „Honterus” din Brașov; între 1892 și 1898 studiază medicina la Innsbruck și Viena; doctorat (dr. med.) la Viena în februarie 1899; apoi doi ani de secundariat la Spitalul comitatului Sighișoara sub îndrumarea dr. Julius Oberth. Stagii la Berlin, în scopul perfecționării cunoștințelor sale chirurgicale, ortopedice și urologice. În 1901 desfășoară șase luni de activitate sub îndrumarea prof. Anton v. Eiselsberg în Königsberg. În iulie 1902 se stabilește la Brașov, lucrând ca medic practician, dar continuă să opereze și la spitalul din Sighișoara. Întreprinde mai multe călătorii de studiu la clinicile de chirurgie și de ginecologie din Viena și Berlin. În 1912 își inaugurează propriul sanatoriu, o clinică privată pentru chirurgie, ortopedie și ginecologie. De la sfârșitul lui august 1914 este medic-șef de batalion la Regimentul maghiar 24 de atac pe frontul din Galiția. Din decembrie 1914 este medic-șef de secție chirurgie la Spitalul militar regalo-imperial din Brașov. În sanatoriul său funcționează între 12.12.1914 și 01.03.1919 un spital de cruce roșie cu 40 de paturi. Aici D. opera dimineața, iar după-masa opera la Spitalul militar. În 1927 achiziționează pentru tratamentul cancerului 61 mg de radiu. În 1926 organizează la Brașov cursuri universitare, invitând profesori de la Universitatea din Kiel. În 1929 facilitează un curs cu reprezentanți ai Facultății de medicină din Viena. Între iulie 1919 și iunie 1935 este președintele Comitetului sașilor din Țara Bârsei. Este reales în această funcție în octombrie 1936, dar se retrage la 15.03.1939. (LSS-AH) 

Deubel, Friedrich

Entomolog, * Brașov 13.01.1845, † idem 09.01.1933. Învață meseria de mezelar și în 1868 pornește într-o călătorie de calfă de un an și jumătate în întreaga Germanie. Revine în orașul natal având patentul de maistru mezelar și pune bazele unei fabrici de salam proprii. Deja în anii copilăriei este îndrumat de către profesorul său, Josef Traugott Meschendörfer (1832-1919), spre colecționare. Din motive de sănătate va întreprinde multe excursii, dedicându-se acestei pasiuni de colecționar, pe care, sub îndrumarea cercetătorului  M. V. Hopfgarten din Viena, o concentrează asupra colecționării de insecte (în special coleoptere). În identificarea și clasificarea obiectelor sale de colecție este sprijinit mai ales de specialiști de la Viena. Realizând multe schimburi de insecte autohtone transilvănene contra insectelor din întreaga lume, stabilește legături cu entomologi din diferite țări și devine cunoscut în întreaga lume de specialitate. După o activitate fructuoasă de colecționar de peste 30 de ani, D., împreună cu K. Holthaus, publică în 1910 la Viena rezultatele cercetărilor sale referitoare la zoogeografia Carpaților. D. întocmește mai multe colecții importante de insecte și se numără printre cei cinci membrii fondatori ai Muzeului Săsesc al Țării Bârsei cu sediul la Brașov. Cu ocazia înființării muzeului, D. donează acestuia în 1908 o parte a exponatelor sale. În 1924 donează muzeului și colecția sa unică de coleoptere și fluturi. Obiecte colecționate de Deubel se găsesc și în muzeele din Budapesta, Viena, Frankfurt pe Main, Sibiu, etc. Deubel a fost membru, respectiv membru corespondent și membru de onoare al mai multor asociații și societăți științifice. Are merite deosebite în explorarea munților Țării Bârsei. 41 specii de insecte, dintre care 31 specii de coleoptere, au fost denumite după el. Valoroasele colecții întocmite de D., care s-au aflat în posesia Muzeului Sasesc al Țării Bârsei (circa 60 de glosare), se află în prezent în păstrarea muzeului Facultății de Silvicultură din Brașov. (LSS-HH)
Publicații (selecție): K. Holthaus und F. Deubel: Untersuchungen über die Zoogeogr. der Karpathen unter besonderer Berücksichtigung der Coleopteren, în: Abhandlungen der k.k. zoologisch-botanischen Gesellschaft in Wien, VI, 1910, 1, 126-200; Die Entwicklung des Drilus concolor, în: Verhandl. u. Mitt., Sibiu, 63, 1913, 1/2, 58 și 64, 1914, 101; Ein neuer Fundort der Saga serrata, Rovartani Lapok, Budapesta, 25, 1918; Ergänzungen und Berichtigungen zu Dr. K. Petri Sb.s Käferfauna, în: Jahrb. des Burzenländer Sächs. Museums, B., 1, 1925, 67.

Dietrich, Alexander

Violonist, * Bv., 21.08.1921, † Berlin, 17.11.2011. Studiază la clasa lui W. Boskovsky la Academia de Muzică și Arta Spectacolului de la Viena. Debut solistic în 1945 la Zwickau (cu concertul de Beethoven). Concert-maestru la Gera (1946-1950), prim-violonist al Operei de Stat Germane din Berlinul de Est (1950-1955), prim-violonist al Orchestrei Filarmonicii din Berlin (1956-1986). Este primul membru al Filarmonicii care primește în 1986 Crucea Federală de Merit al Republicii Federale Germania. (LSS-KT, DFDKK)

Drotleff, Dieter-Walter

Jurnalist, politician al minorității germane * Zărnești 21.10.1941. Absolvent al școlii elementare în limba română la Zărnești, urmează cursurile Liceului „Honterus“ și ale Școlii Tehnice Feroviare Postliceale Brașov. Studiază istoria, apoi urmează un curs postuniversitar de jurnalism (ambele la București, înv. la distanță). D. lucrează ca tehnician la Regionala CFR Brașov, pentru ca mai apoi să-și înceapă cariera jurnalistică. Din 1977 lucrează la „Karpatenrundschau“, unde conduce resortul de istorie locală. Între 1989 și 2007 este redactor-șef al publicației; ca pensionar își continuă activitatea jurnalistică la publicația ADZ/KR pe baza unui contract de colaborare. Numeroase publicații în ziare în lb. germană și română în țară și străinătate; colaborator în emisiuni radiofonice (Tg. Mureș, București).
De remarcat este implicarea lui D. în domeniul politicii culturale și activitatea sa ca politician al minorității germane. D. conduce seria de conferințe în lb. germană a Școlii Populare de Arte Brașov (1985-1997), este președinte al Consiliului oamenilor muncii de naționalitate germană din județul Brașov (1985-1989), primul președinte al Forumului Democrat al Germanilor din Județul Brașov – F.D.G.Bv. (1990-1994), vicepreședinte al Forumului Democrat al Germanilor din Transilvania, membru în consiliul de conducere al Forumului Democrat al Germanilor din România, vicepreședinte al Forumului Democrat al Germanilor din mun. Brașov (2007-2013), vicepreședinte al F.D.G.Bv. (2018-2022). Între 2004 și 2012, D. este invitat permanent (fără drept de vot) în Consiliul Județean Brașov, reprezentând interesele F.D.G.Bv. În perioada 2012-2016 este membru al Consiliului Județean Brașov, ales pe listele Forumului German. Premii : Premiul „Apollonia Hirscher“ (2015), „Acul de aur“ als Forumului Democrat al Germanilor din Românua (2023). (DFDKK)
Publicații: Taten und Gestalten. Bilder aus der Vergangenheit der Rumäniendeutschen (ed.). vol. I., Cluj, 1983. vol. II., Sibiu, 2002; Zeugnisse der Geschichte. Mit Historikern im Gespräch, Cluj, 1988; Im Spiegel der Zeit. Pressegeschichtliche Rückblicke aus Volkszeitung und Karpatenrundschau (ed.), Bv.,  2020; Gedanken zu Gegenwart und Geschichte. Interviews aus drei Jahrzehnten journalistischer Tätigkeit, Bv., 2021.
Note bibliografice: E. Wilk: Eine hingebungsvolle Arbeit im Dienste der deutschen Gemeinschaft. Apollonia-Hirscher-Preis an D.D. verliehen, în: KR, 23.06.2016; G. Nussbächer: Ehrung und Anerkennung für seinen jahrzehntelangen vielseitigen Einsatz. Laudatio auf D.D., den Träger des Apollonia-Hirscher-Preises für das Jahr 2015, în: KR, 23.06.2016 (publicat și în: NKZ, 20.12.2021); R. Sudrigian: Dem Journalismus treu geblieben, în: KR, 21.10.2021 (și în: NKZ, 20.12.2021); K. Daniel: Ein Leben im Dienst der Gemeinschaft. Dem langgedienten Journalisten D.D. zu seinem 80. Geburtstag, în: KR, 28.10.2021; E. Sabiel: Lieber Dieter, în: KR, 28.10.2021; [fără autor]: Anerkennung für berufliche und gemeinschaftliche Tätigkeit. Goldene Ehrennadel des Landesforums an D.D. verliehen, în: KR, 27.04.2023; H. Baier: Für die Gemeinschaft. Laudatio auf den Journalisten D.D., în: HZ, 05.05.2023.

Dürr, Damasus

Scriitor și teolog, * Bod, ca. 1535, † Apoldu de Jos 1585. Elev al gimnaziului din Brașov, asistă din 1559 la cursuri ale Universității din Wittenberg; după reîntoarcerea sa în țară – probabil deja în 1560 – activează ca predicator la Sibiu. În 1568 sau 1569 se mută la Apoldu de Jos, unde va activa ca preot până la sfârșitul vieții. Numeroasele sale predici în manuscris, în parte publicate abia în 1939, reprezintă cea mai importantă proză în limba germană a sașilor transilvăneni în perioada Umanismului și a Reformei. Dincolo de însemnătatea lor teologică, predicile lui Dürr se dovedesc a fi  un document cu valoare lingvistică și artistică, reflectând în mod realist tabloul socio-uman al sec. al XVI-lea. Strădaniile acestui preot evanghelic se îndreaptă spre intensificarea impactului mesajului biblic asupra enoriașilor prin referiri directe la necesitățile fiecăruia și la viața de zi cu zi din parohie. Pentru a demonstra omniprezența divinității în lume sunt aduse cât mai multe „exemple”  din viața cotidiană și din istorie, astfel încât din manuscrisul de peste o mie de pagini rezultă o bogată imagine a societății săsești din acea perioadă. (LSS-StS)
Opera principală: Predigten 1554-1578, ed. Unterwälder Kapitel, Sebeș, 1939 urm.

Eichhorn, Albert

Farmacist, istoric de artă, colecționar de artă, restaurator, * Brașov 05.02.1906, † București 11.09.1969 (accident). Fiu al unui farmacist, este elev al Liceului Honterus și studiază apoi Farmacia la Cluj (examen de stat în 1931). Călătorie de studiu de un an în Germania, Franța, Belgia și Italia. Din 1932 până la sfârșitul vieții lucrează ca farmacist la Brașov, inițial în farmacia tatălui de pe Bulevardul 15 Noiembrie, până la naționalizarea acesteia în 1949 de către comuniști. Interesul intelectual al lui E. se concentrează cu precădere asupra artei meșteșugărești și decorative a sașilor din Transilvania, dar și asupra istoriei farmaciei la Brașov, pe care o tematizează în conferințe susținute în cadrul secției de istorie medicală a Societății Medicale Brașovene. În cadrul Muzeului Săsesc al Țării Bârsei (1908-1945) activează ca voluntar. E. lucrează la o inventariere a tuturor obiectelor ceramice săsești transilvănene și își câștigă merite deosebite pentru munca de conservare a covoarelor anatolice din secolele al XVI-lea și al XVII-lea din Biserica Neagră din Brașov și alte biserici săsești din Transilvania. Cunoștințele sale de chimie îl ajută să restaureze în mod profesionist covoarele deteriorate. (DFDKK)
Lucrări (selecție): Von deutschen Zünften in Kronstadt: Die Tuchscherer, în: Mitteilungen des Burzenländer sächs. Museums, an 2 (1937); Von deutschen Zünften in Kronstadt: Die Zinngießer, în: Mitteilungen des Burzenländer sächs. Museums, an 3 (1938), vol. 1-2; Von deutschen Zünften in Kronstadt: Die Fleischer, în: Mitteilungen des Burzenländer sächs. Museums, an 3 (1938), vol. 3-4; Von deutschen Zünften in Kronstadt: Die Töpfer, în: Mitteilungen des Burzenländer sächs. Museums, an 4 (1940); Die Burzenländer Ware, în: FzVL, 1967, vol. 10/1; Kronstadt und der orientalische Teppich, în: FzVL, 1968, vol. 11/1; Siebenbürgische Zunftsiegel, în: FzVL, 1969, vol. 12/2; Ceramica populară săsească, în: Țara Bârsei, ed. N. Dunăre, vol. II, Buc., 1974, p. 223-232.
Note bibliografice: G. Gündisch: Kenner des sb. Kunstgewerbes. A.E. zum Gedächtnis, în: NW, 10.10.1969; A. Prox: A.E., în: SVJB, vol. 1/1972; G. Fabritius: Verdienstvolle deutsche Apotheker aus Siebenbürgen, Drabenderhöhe, 1989, p. 253-261.

Einzig-Klees, Gabriele

Compozitoare, pianistă, organistă, pedagog muzical; * Brașov 12.12.1895, † idem 26.04.1989. Dublă înzestrare artistică: elevă atât a muzicienilor Rudolf Lassel și Paul Richter cât și a pictorului Hans Bulhardt. Organistă la mai multe biserici brașovene de diferite confesiuni. Corepetitoare a Asociației Muzicale a Bărbaților din Brașov (Kronstädter Männer-Gesangverein). Fondează în 1945 în cadrul asociației corale maghiare din Brașov „Magyar Népi Dalárda“ o școală corală pe care o conduce până în 1952. Predă la Conservatorul „Astra“. (LSS-KT, DFDKK)
Opere (circa 190 titluri în Archivele Statului din Brașov): „Die versunkene Krone“, operă în 3 acte; trei sinfonii; lucrări concertante pentru pian și orchestră: „Sommernacht am Sonntag“, „Waldmeisters Brautfahrt“ (balet), „Der Schüchterne“ (balet), „Internationale Suite“, suită în do minor; Serenadă pentru pian, harpă și flaut; Suită cromatică pentru pian; Sonate pentru pian; coruri; lieduri.
Note bibliografice: W. Wittstock: „Ich habe sehr viel Schönes erlebt…“. Besuch bei einer alten Dame/Gabriele Einzig-Klees, eine vielseitige Künstlerin, în: KR, 09.12.1988 și 16.12.1988.

Eisenburger, Eduard

Jurnalist și politician, * Tărpiu lângă Bistrița 04.04.1928, † Brașov, 08.03.1990. Urmează școala primară în satul natal și liceul la Bistrița. Este martor al evacuării sașilor transilvăneni din Transilvania de Nord în toamna anului 1944 . În 1945, la întoarcerea din Austria, este ridicat din tren în Oradea și deportat în Uniunea Sovietică. Revine în România cu un transport de bolnavi în 1946. Absolvă liceul în 1948 la Mediaș. Studii de economie (la distanță) la București. Din 1952 este redactor al publicației de limbă germană „Neuer Weg“ la București, între 1957 și 1968 redactor-șef al „Volkszeitung“ (Brașov), între 1968 și 1989 redactor-șef al săptămânalului „Karpatenrundschau“ (Brașov). 1964-1989 deputat al Marii Adunări Naționale, 1969-1989 membru al Consiliului de Stat, membru al CC al PCR și preșdinte al Consiliului Oamenilor Muncii de Naționalitate Germană. E. a fost funcționarul de partid și de stat cu rangul cel mai înalt din rândurile germanilor din România. Măsurile sale social-politice sunt marcate de politica oficială și ideologia României comuniste. (LSS-MK, DFDKK)
Publicații: Wegzeichen der Heimat. Bilder, Berichte, Zeitdokumente über die Rumäniendeutschen, Cluj, 1974; Heimatbilder. Bekanntes und weniger Bekanntes über die Rumäniendeutschen, Cluj, 1976; Sächs.-schwäbische Chronik. Beiträge zur Geschichte der Heimat, Buc., 1976 (editor împreună cu M. Kroner); Die Zeit in der Zeitung. Beiträge zur rumäniendeutschen politischen Publizistik, Cluj, 1977 (editor împreună cu M. Kroner); Egalitate reală – participare activă, Buc., 1978; Sie erkannten die Zeichen der Zeit. Rumäniendeutsche polit. Zeit- und Lebensbilder aus zwei Jahrhunderten, Cluj, 1979; Rudolf Brandsch. Zeit- und Lebensbild eines Siebenbürger Sachsen, Cluj, 1983.
Note bibliografice: H. Orendi: Nicht bestimmt zum Zorn. Zum Tode von Dr. E.E./Auszug aus der Grabrede, în: KR, 15.03.1990; H. Schuller: Am Grab von E.E., în KR, 15.03.1990; D. Drotleff: Eng mit der Geschichte verbunden. Vor 25 Jahren starb Dr. E.E., ehemaliger Chefredakteur unserer Wochenschrift, în: KR, 05.03.2015.


Erler-Honigberger, Selma

Pianistă și profesoară de pian, * Bv., 24.05.1888, † Wehr/Baden, 06.09.1958. Sora violonistei și cântăreței de operă Helene H.-Greger, a muzicianului Emil H. și a pictorului Ernst H. Primul ei profesor de pian este Rudolf Lassel la Bv. Se formează ca pianistă concertistă la clasa lui István Thomán la Budapesta și la Academia de Muzică de la München, în plus ia lecții particulare la Artur Schnabel și Edwin Fischer la Berlin. Se căsătorește în 1928 cu magistratul Martin Erler. Are succes ca solistă și muziciană de cameră (concerte în Germania, Transilvania și București), predă la Conservatorul din Katowice/Kattowitz și Conservatorul de la Berlin. Este apreciată ca acompaniatoare a cântăreților brașoveni de renume internațional Gerhard Jekelius, Lula Mysz-Gmeiner și Helene Greger-Honigberger. (LSS-KT, DFDKK)

Fabritius, August

Medic și cercetător etnograf, * Bv., 26.01.1857, † Bv., 15.04.1945. Absolvent al Liceului „Honterus“. În 1874 studii medicale la Viena și Heidelberg, obține titlul de Dr. med. la Viena la data de 30.03.1881, de la sfârșitul lui aprilie 1881 până la sfârșitul lui septembrie 1882 este rezident în chirurgie la Prof. Billroth la Viena, începând cu  semestrul de vară 1883 este asistentul Prof. Czerny la Heidelberg, în noiembrie 1884 se stabilește la Bv., în 1886 lucrează ca stagiar la Prof. Ernest Fuchs la Clinica de Oftalmologie de la Viena, din 01.01.1896 conduce Spitalul de Oftalmologie de la Bv., se pensionează la 01.04.1925. F. publică între 1866 și 1925 repoarte anuale despre activitatea Spitalului de Oftalmologie. Membru corespondent al Societății Medicale de la Viena începând cu 21.03.1930. I se conferă Crucea de Ofițer în Grad de Comandor al Coroanei României, precum și Crucea „Meritul sanitar“ clasa I. (LSS-AH)
Publicații (selecție): Das königlich-ung. Landesaugenspital in Kronstadt, în: Festschrift der Stadt Kronstadt für die Mitglieder der 26. Wanderversammlung der ung. Ärzte und Naturforscher, Bv., 1892; Die Verbindung der Discision mit gleich angeschlossener Linsenextraktion bei gewissen Fällen von cataracta mollis, în: Axenfelds klinische Monatsblätter für die Augenheilkunde, martie 1923; Glaskörpervorfall nach spontaner Linsensubluxation, Sekundärglaukom, în: Klinische Monatsblätter für Augenheilkunde, mai 1927; Erbrechen mit Pulsverlangsamung bei akutem Glaukom, în: Klinische Monatsblätter für Augenheilkunde, mai 1928; Sb.-s. Ärzte als Zöglinge des Operateurinstitutes der Wiener Med. Fakultät, în: Med. Zeitschrift 4 (1930), caiet 6; Aus unserer Familie und aus meinem Leben, tiposcript, 1932, 118 p.; Einführung der Kokain-Anästhesie in die Okulistik durch Dr. Carl Koller vor 50 Jahren, în: Med. Zeitschrift 8 (1934), caiet 8.

Fabritius, JOsef

Medic, * Sighișoara, 18.11.1818, † Bv., 25.02.1901. Urmează studiile gimnaziale la Sighișoara, apoi studiază medicina începând cu 1839 la Viena, primește titlul de Dr. med. la Viena la 01.07.1845, se specializează în obstetrică (diplomă datată 09.11.1846), chirurgie (diplomă datată 14.02.1847) și oftalmologie (diplomă datată 17.03.1847). Se stabilește la Bv. în noiembrie 1847, este medic legal din 1853 până în 1862 și din 1872 până în 1876, director al Spitalului de Oftalmologie din Bv. între 1872 și 1895; este numit medic al orașului (Stadtphysikus) în 1877. Crucea de Merit de Aur cu Coroană și Cruce de Cavaler a Ordinului Franz Josef. (LSS-AH)
Publicații (Selecție): Die Mineralquellen zu Zaizon in Sb., naturhist. und med. dargestellt, Viena, 1845; Humanitätsanstalten in Kronstadt, în: Festschrift für die Mitglieder der 26. Wanderversammlung ung. Ärzte und Naturforscher, Bv., 1892.

Fakler, Fred

Scriitor, * Brașov, 15.12.1877 (Nume de botez: Alfred), † idem, 19.09.1943. Absolvent al școlii reale în orașul natal și al Școlii de infanterie (cadeți) la Sibiu. După o scurtă carieră militară se dedică literaturii. Are contact între altele cu cercul din jurul lui Peter Altenburg la Viena. După încheierea activității militare locuiește la Viena, Berlin, München și Brașov, unde își câștigă existența cu diverse munci ocazionale și publică mici articole în diverse ziare și reviste. În 1906 este pentru scurt timp redactor colaborator al „Kronstädter Zeitung“, apoi de asemenea pentru scurt timp redactor-șef al „Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt“. Se înscrie în armată la izbucnirea Primului război mondial, primește înapoi rangul de ofițer și devine în timpul războiului locotenent colonel. După război locuiește în mare parte a timpului pe tărâmurile natale, temporar la București, ca angajat al unei agenții de publicitate. Își petrece ultimii ani de viață la Brașov, uitat și însingurat. – F. face parte dintre cei mai importanți reprezentanți al literaturii moderne săsești din Transilvania. Dacă ar fi fost receptat în Transilvania, romanul său „Das Gespenst“ („Fantoma“), apărut în 1905, căruia îi datorează această prețuire, ar fi putut pune bazele unei tradiții care s-ar fi distanțat de curentul moderat al modernității săsești, așa cum este acesta ilustrat de A. Meschendörfer și cercul său. Recepția minimă a făcut însă ca romanul să rămână o excepție în literatura săsească a secolului al XX-lea, marginalizându-l pe autor. Romanul, care redă povestea de dragoste a unui artist bolnav și a unei actrițe, și a cărui acțiune este situată la Rodaun lângă Viena și în Transilvania, este în mare parte „o capodoperă cutezătoare în ce privește limbajul, în care motive decadente, mijloace de stil expresionist timpuriu și aspecte triviale sunt reunite într-un tot unitar nou și îmbătător de către un autor cu aptitudini artistice ieșite din comun“ (D. Kessler). Povestirile și fragmentele literare ale lui F. nu ating nici pe departe nivelul artistic al romanului său. (LSS-St.S., DFDKK)
Opere (selecție): Das Gespenst. Roman, Viena/Leipzig, 1905; Povestiri și eseuri (publicate între altele în „Die Karpathen“, „Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt“, „Ostland“)
Note bibliografice: G. Scherg: F.F. – ein vergessener Autor (Beiträge zur rumäniendeutschen Literaturgeschichte), în: KR, 08.09.1978 (I) și 15.09.1978 (II); idem: F.F., în: Die Literatur der Sb. S. in den Jahren 1849-1918, ed. C. Göllner și J. Wittstock, Buc., 1979; D. Kessler: F.F. und der Beginn der „modernen“ sächs. Lit., în: FzVL, vol. 31/2 (1988); H. A. Hienz: Schriftsteller-Lexikon der Siebenbürger Deutschen, vol. VI (D-G), Köln/Weimar/Viena, 1998.

Fischer, Emil

Medic, antropolog și cercetător etnograf, * Bv., 16.03.1855, † Buc., 07.12.1921. Studii liceale la Liceul „Honterus” din Bv., studii medicale la Heidelberg și Viena, din 1877 la Graz, obține titlul Dr. med. în 1880 la Graz, apoi este asistent la clinicile oftalmologice din Viena și Graz, perfecționare la Paris în 1882, se stabilește la Buc. în 1883, conduce Spitalul Știrbey din Buftea între 1887 și 1896, apoi este medic de familie la Palatul Știrbey din Buc., în 1904 cofondator al asociației educative germane „Deutscher Volksbildungsverein” din Buc. Între 1894 și 1905 călătorește în sudul Franței, Tunis, Alger, Sicilia, Italia, Tirol, Siria, Palestina, Grecia. Conferențiar al asociației Deutscher Vortragsverband din Coburg 1901. Numeroase publicații istorice, lingvistice și etnologice. (LSS-AH)
Publicații (selecție): Glauben und Wissen, Bamberg, 1901; Die Herkunft der Rumänen, Bamberg, 1904; Aus Alt-Bukarest. Kultur-historische Skizzen, mit besonderer Berücksichtigung der Kulturarbeit des Deutschthum’s in Rumänien, Buc., 1906; Deutsche Ärzte und Apotheker in Rumänien, Buc., 1908; Die Kulturarbeit des Deutschtums in Rum. Ein Versuch zur Grundlegung ihrer Geschichte, Sb., 1911.

Fiala, Anton

Pictor și fotograf, * Nimburg (Nymburk, Boemia) 02.01.1812, † 1863 (?), loc necunoscut. „Pictor academic de portrete și tablouri istorice“ (așa se descria el însuși în 1853). F. se stabilește în Transilvania în 1847 și este atestat ca profesor de desen la Liceul evanghelic din Brașov, ulterior alegând meseria de fotograf și portretist itinerant. La sfârșitul lui 1852/începutul lui 1853 se află la Sb., între 1853-1861 din nou la Bv. Pictura de portret de înaltă calitate a lui F. include câteva portrete în ulei ale unor personalități cunoscute precum J. Gött (ca. 1847/1848), C.J. Maager (1848), L.M. Moltke (1849), J. Drotleff sen. (1852), St.L. Roth (1852) și F.J Trausch (1852, realizat și în versiune litografică). F. este activ și ca litograf și miniaturist. Cu mare probabilitate este primul fotograf de atelier din Bv. (încă înaintea lui S. Herter?). (LSS-KK)
Catalog de lucrări (incomplet) în: J. Bielz: Porträtkatalog der Siebenbürger Sachsen, Sb., 1936.
Note bibliografice: K. Klein: A.F., ein böhmischer Maler und Fotograf um 1850 in Siebenbürgen, în: ZfSL, an 28 (99), 2005, caiet 1, pp. 22-39.

Fritsch, Ludwig A.

Reverend (preot) în SUA, * Bv., 18.07.1893, † Glenview (Illinois/SUA), 24.12.1982; publică în 1947 cartea „The Crime of Our Age“ („Amerikas Verantwortung für das Verbrechen am deutschen Volk“/ „Responsabilitatea Americii pentru crimele împotriva poporului german“), care este reeditată de multe ori și se bucură de numeroși cititori. Lectura acestei cărți îl determină pe președintele Truman să autorizeze trimiterea de ajutoare în Germania. F. este cofondator al DANK (Deutsch-Amerikanischer Nationalkongress/ Congresul Național Germano-American) și este activ în alte câteva organizații germane din SUA. (LSS-HB)

Fronius, Markus

Preot, decan și teolog, * Cristian 1659, † Brașov 14.04.1713. Educat la Brașov și Sibiu, studiază din 1680 la Universitatea din Wittenberg. După întoarcerea sa devine în 1686 lector la Liceul Brașovean (azi „Honterus“), în 1696 predicator la Brașov, în 1696 preot la Hălchiu, în 1701 preot la Râșnov. La 22 noiembrie 1703 este ales prim-preot al Brașovului. Refuză în 1710 postul de preot al Biertanului și astfel postul de superintendent. În calitate de decan al Țării Bârsei oficiază hirotoniri și reprezintă Capitolul Țării Bârsei la sinoade. 
F. este cel mai de seamă și cel mai influent teolog al bisericii luterane săsești din Transilvania la cumpăna dintre secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Este fidel dogmaticii luterane, critică însă predispoziția acesteia spre dispute religiose și este un adept al ortodoxiei reformate. Susține că învățătura, credința și Scriptura trebuie să fie puse în aplicare, trezite la viață. Cu toate că F. avertizează în legătură cu răspândirea pietismului, el acceptă totuși ideile reformiste ale acestuia, mai ales pe cele ale lui Ph. J. Spener. Sunt demne de amintit lucrările lui F. din domeniul educației. În lucrarea sa „De studiorum impedimentis in Transsilvania“ (Despre impedimentele studiului în Transilvania, 1690) critică situația educației din acele vremuri. „Planul școlar“ (Consilium de schola, 1704/05) conceput de el numește pietatea (pietas), erudiția (eruditio) și punerea în practică drept principalele scopuri ale educației. Scrierile „Tusculanae Heltesdenses“ (numite astfel după reședința lui Cicero de la Tusculum) se referă la cele mai importante articole ale dogmei reformate. În 1709 editează și publică „Micul catehism“ al lui Luther cu note explicative. În „Visitationsbüchlein“ (1708) se declară adeptul catehizării, vizitării bolnavilor și al disciplinei bisericești, care presupune „o inimă plină de iubire, multă răbdare și sfânt și curat zel“. (LSS-LB)
Note bibliografice: J. Trausch: Schriftsteller-Lexikon, vol. I, Bv., 1868; E. v. Trauschenfels (ed.): M.F.s Visitationsbüchlein. Ein Beitrag zur Kirchen- und Sittengeschichte des Burzenlandes, Bv., 1868; J. Gross: M.F.s Leben und Schriften, Bv., 1925; H. Schuller: M.F., ein hervorragender Schulmann, în: NW (seria: Kleine Heimatkunde), 21.01.1975; G. Nussbächer: Ein Leben für die Schule. Magister M.F., ein Förderer neuer Unterrichtsmethoden am Honterus-Gymnasium, în: KR, 15.04.1988; D. Zikeli: „Ach schläfst du Siebenbürgen noch?“, Der sb.-s. Pfarrer M.F. (1659-1713), Studien zu Leben und Werk, Buc., 2007; D. Plajer: M.F. Kronstädter Stadtpfarrer und Dechant vom Beginn des 18. Jahrhunderts, în: NKZ, 05.07.2010.

Gärtner, Adolf Hartmut

Dirijor de cor, pedagog muzical, * Brașov 03.06.1916, † München 09.02.2017. Studiază la Academia de Stat pentru Muzică Bisericească și Pedagogie Muzicală din Berlin-Charlottenburg (până în 1939). Cariera sa începe în 1939, când devine maestru de cor al Asociației Muzicale a Bărbaților (Männergesangverein) de la Brașov. Între 1941 și 1944 predă în cadrul Seminarului Teologic Evanghelic de la Sibiu. Activează ca maestru de cor, mai târziu director muzical al asociației muzicale „Hermania“, dar și ca dirijor al Asociației Muzicale a Bărbaților de la Sibiu. În 1945 devine organist (până în 1951), cantor și dirijor fondator al corului „Paul Gerhardt“ (până în 1986) de pe lângă biserica evanghelică „Paul Gerhardt” din München-Laim (în 1980 este numit director muzical). Activează ca director de studii și conducător al seminarului de muzică din cadrul Liceului „Theresiengymnasium“ din München, dar și ca referent muzical la Institutul de Stat pentru Pedagogie Muzicală. Între 1946 și 1969 conduce cursuri de cânt, cor și muzică instrumentală în numele Cercului Internațional pentru Muzică (Internationaler Arbeitskreis für Musik) și de asemenea dirijează corul de tineret „Junge Chorgemeinschaft“. G. este apreciat în special pentru interpretările marilor oratorii de la Schütz la Stravinsky la pupitrul corului „Paul Gerhardt“ și al orchestrei „Münchner Oratorienorchester“, pe care tot el o fondează. G. dirijează la München câteva prime audiții. Promovează în concerte și înregistrări lucrările compozitorului brașovean Paul Richter. În 2005 primește Premiul pentru Cultură al Sașilor Transilvăneni. (LSS-KT, DFDKK)
Publicații: Victor Bickerich (1895-1964). Kirchenmusiker und Musikpädagoge in Siebenbürgen, München, 1997; Nichtalltägliches aus neun Jahrzehnten, München, 2008; Nichtalltägliches aus neuneinhalb Jahrzehnten, München, 2012.
Note bibliografice: K. Teutsch: Vielfältig und vielerorts wirksam. A.H.G. wird 95/Ein Rückblick auf sein Leben und Wirken, în: SbZ, 20.05.2011; H.-W. Schuster: Zeit-, kultur- und familiengeschichtliche Streiflichter. A.H.G. veröffentlicht die dritte Folge seiner Erinnerungen an „nichtalltägliche“ Erlebnisse, în: SbZ, 10.08.2015; F. Metz: Ein Kronstädter in München. Zum 100. Geburtstag des Kirchenmusikdirektors A.H.G., în: SbZ, 15.06.2016; H. Bergel: „Geh aus mein Herz und suche Freud…“. Der Musiker A.H.G. 100 Jahre alt, în: NKZ, 30.06.2016.

Glondys, Viktor

Preot, filosof, teolog, episcop, * Biala lângă Bielitz (Silezia), 07.12.1882, † Sb., 28.10.1949. G. se convertește la credința evanghelică în 1903 ca ​​student la Graz. Studiază filosofia și teologia la Viena, Marburg a. d. Lahn și Strasbourg. În 1912 devine preot la Cernăuți. După izbucnirea Primului război mondial este preot al refugiaților în Austria. Obține titlul de doctor în filosofie la Graz în 1917. Se întoarce la Cernăuți ca preot după sfârșitul războiului și din 1919 predă filosofia la universitatea din oraș. În 1922 este ales prim-preot al orașului Bv. Din 1930 până la alegerea sa ca episcop al Bisericii Evanghelice C.A. din România este vicar episcopal. La sfârșitul anului 1940, conducerea Grupului etnic german din România îl forțează să demosioneze. În februarie 1941 G. demisionează din funcția de episcop. Încercarea sa de a prelua din nou funcția de episcop în toamna anului 1944 eșuează.
G. este doctor honoris causa al Facultății de Teologie din Wroclaw/Breslau (1930) și este numit din oficiu membru al Senatului României (1932). Este distins cu Marea Cruce a Ordinului Coroana României (1933) și Crucea de Cavaler a Ordinului Vulturul României (1935).
În publicațiile sale teologice, G. încearcă să sintetizeze viziunea protestantă asupra existenței umane și a relației omului cu Dumnezeu. Dumnezeu se manifestă ca o realitate, ca o putere spirituală superioară care revendică în mod absolut conștiința.
Activitatea de episcop a lui G. se caracterizează prin efortul de a păstra vie moștenirea bisericii și a împlini sarcinile culturale ale acesteia. Este deschis pentru inițiative de reînnoire. Prin includerea tradițiilor evanghelice transilvănene, dorește să evite o ruptură între biserică și comunitate. Este de asemenea preocupat să apere crezul luteran împotriva atacurilor și falsificărilor. Deoarece înțelege comunitatea ca pe o latură a ordinii divine, își caută inspirația în scrierile acelor învățați ai Bisericii Luterane care văd ordinea oamenilor ca pe o lege a lui Dumnezeu. În acest sens, insistă asupra unei stricte distincții între concepțiile despre lume în general și credință. Având în vedere situația politică și pretenția la totalitate a viziunilor politice ale timpului său, această distincție se dovedește de nerealizat în practică. În momentul demisiei din funcție, G. admite că eforturile sale au eșuat. Opera sa teologică, de mare originalitate, nu a putut fi încheiată. (LSS-LB, DFDKK)
Publicații (selecție): Einführung in die Erkenntnistheorie I., Viena/Leipzig, 1923; Zur Problematik des christlichen Gottesglaubens. Ein Versuch zur Überwindung intellektueller Glaubenshemmungen, Sb., 1929; Das Gewissen als Erkenntnisquelle, în: Zeitschrift für systematische Theol. 13 (1936); Tagebuch. Aufzeichnungen von 1933 bis 1949, ed. J. Böhm și D. Braeg, Dinklage, 1997.
Note bibliografice: L. Binder: V.G., în: Die Bischöfe der Evang. Kirche A.B. in Sb., vol. II, Köln/Viena, 1980; U. A. Wien: Abwehr des Rassismus im Nationalsozialismus. „Samaritergeist“-Predigt von V.G. im Jahr 1931, în: SbZ, 31.07.2020.

Gmeiner, Ella

Cântăreață de operă și concert, pedagog muzical, * Brașov 12.11.1874, † Stuttgart 21.12.1954. Primele lecții de muzică le urmează cu R. Lassel, apoi studiază la Leipzig. După prime apariții publice încoronate de succes spre sfârșitul studiilor, concertează alături de sora sa Lula în orașele transilvănene, cele două muziciene fiind aclamate de public. Este angajată a Teatrului de la Sondershausen la vârsta de 22 de ani, își continuă pregătirea la Berlin, apoi la Bologna și se bucură de succes la public atât la Bologna, cât și la Milano. Între 1905 și 1908 este prim-altistă la Teatrul din Weimar. Este invitată pe scenele multor orașe germane și europene. Din 1906 se dedică și repertoriului de lied și oratoriu. Este prima femeie care interpretează (în 1913) marile balade ale literaturii vocale. Între 1908 și 1912 activează în cadrul Operei de la München. Refuză invitația lui F. Weingartner la Opera din Viena. În 1909 îi este acordat titlul de cântăreață a curții regale bavareze (Königlich-Bayerische Hofopernsängerin), iar în 1911 cel de cântăreață de cameră a curții regale române (Königlich-Rum. Kammersängerin). Cântă în cadrul Festivalului „Wagner” de la München și este membră a ansamblului care interpretează premiera absolută a operei „Electra“ de Strauß (în rolul Clitemnestra), sub conducerea compozitorului. Începând cu 1912 activează ca profesoară de canto și cântăreață liber-profesionistă la Berlin. Este apreciată în epocă pentru seratele sale de lied și balade. În 1923 îl urmează pe cel de-al treilea soț, pictorul Hans Weise, la Zürich. La finalul vieții este profesoară de canto la Stuttgart. (LSS-KT)

Gmeiner, Julius Gebhard

Profesor de canto, fratele muzicienilor și pedagogilor muzicali Ella, Luise și Rudolf Gmeiner precum și Lula Mysz-Gmeiner, * Bv., 01.04.1883, † Cj., 24.11.1918. Studiază violoncelul la Academia de Muzică din Berlin, apoi cântul la Berlin, Milano și Londra. La Londra devine asistentul cântărețului de lied și profesorului de canto Raimund von Zur Mühlen. În calitate de pedagog vocal acceptă un post la Conservatorul Hoch de la Frankfurt pe Main. Servește pe front în Primul război mondial, la finalul acestuia în grad de căpitan imperial și regal. Moare de gripă spaniolă. G. scrie un manual de tehnică vocală. (LSS-LT)

Gmeiner, Luise

Pianistă și profesoară de pian, sora cântăreților și pedagogilor vocali Lula Mysz-Gmeiner, Ella și Rudolf Gmeiner precum și a pedagogului vocal Julius Gebhard Gmeiner, * Bv., 13.02.1885, † Berlin, 11.03.1951. Este elevă a lui R. Lassel până la bacalaureat, iar din 1903 studiază pianul cu E. v. Dohnányi și M. Krause la Academia de Muzică de la Berlin. Ia lecții cu I. Philipp la Paris. Concertează în numeroase orașe europene, adesea în Transilvania. Își câștigă aprecierea deosebită a publicului prin interpretările excelente din punct de vedere tehnic și muzical ale marilor opusuri ale lui Beethoven, Schumann, Brahms, Chopin, Liszt și Rahmaninov. Repertoriul său cuprinde concerte pentru pian scrise de 20 de compozitori. Cultivă relații de prietenie cu marii muzicieni ai timpului său, precum E. Fischer. La finalul vieții este profesoară de pian la Berlin. (LSS-KT)

Gmeiner, Rudolf

Cântăreț de oratoriu și concert, pedagog vocal, fratele muzicienelor și profesoarelor de muzică Ella și Luise Gmeiner, Lula Mysz-Gmeiner și al pedagogului muzical Julius Gebhard Gmeiner, * Bv., 20.03.1880, † Stuttgart, 12.06.1937. Studiază cântul la Berlin și Londra. Datorită turneelor sale devine cunoscut ca interpret de lied și oratoriu în centrele muzicale europene. Ulterior se dedică pedagogiei vocale la Viena, Dresda și Stuttgart. (LSS-KT)

Göltl, Reinhard

Dirijor de cor și orchestră, pedagog muzical, scriitor, * Bv., 22.06.1922, † Hamburg, 27.01.2011. Este elev al Liceului „Honterus“, ia lecții de pian cu Victor Bickerich, 1946-1951 studii muzicale la Facultatea de Muzică Stuttgart, secția Pedagogie muzicală. G. este profesor la Școala de Muzică pentru Tineret (Jugendmusikschule) Stuttgart (1951-1958), apoi ocupă un post de muzician bisericesc în corul Kantorei der Frauenkirche Nürnberg. Este director muzical vocal al Bisericii Evanghelice a Landului Bavaria (1958-1960), pedagog muzical la Școala de Construcție de Viori (Staatliche Geigenbauschule) Mittenwald (1960-1963), conduce Școala de Muzică de la Kiel și predă la Facultatea Pedagogică (Pädagogische Hochschule) Kiel (1963-1970). Este de asemenea director executiv al Școlii de Muzică pentru Tineret (Jugendmusikschule) Remscheid (1970-1977). După pensionare (1984) trăiește la Hamburg. (LSS-KT, DFDKK)
Publicații: Ein Klavierschemel erzählt…, Remscheid, 1971; Wolfgang Amadeus und seine Mittenwalderin, Mittenwald, 1983; Franz Schubert und Moritz von Schwind. Freundschaft im Biedermeier, München, 1989; Klangfarben und Farbtöne. Über Gemeinsamkeiten und Unterschiede zwischen Musik und bildender Kunst, Hamburg, 1995.
Literatur. H. Bergel: In Hamburg starb der Musiker R.G. „In großen Traditionen verwurzelt…“, în: NKZ, 31.03.2011.

Gött, Fritz (tatăl)

Tipograf, fiul lui Johann Gött și fratele lui Heinrich Gött, * Bv., 07.06.1850, † Bv., 21.10.1909. Începe în 1867 ucenicia de librar la Carl Sindel și o încheie după moartea acestuia în 1870, în librăria brașoveană Frank & Dreßnandt, unde este asistent până în 1871. Ulterior acceptă un loc de muncă la Viena. După moartea timpurie a fratelui său, este chemat de către tatăl său la tipografia a cărei conducere o preia după încetarea din viață a tatălui. După ce trece prin perioade dificile din punct de vedere economic, motorizează tipografia și cumpără în 1908 trei mașini de tipografie. În 1909 predă tipografia, între timp prosperă, fiului său. (LSS-HM)
Note bibliografice: H. Tontsch: Die Honteruspresse in 400 Jahren. Festschrift der Buchdruckerei Johann Götts Sohn, Bv., 1933, p. 77 urm.

Gött, Fritz (fiul)

Tipograf, fiul lui Fritz Gött (tatăl), * Bv., 29.08.1887, † Lörrach, 22.05.1969. Își încheie ucenicia în tipografia paternă, apoi absolvă Academia de Arte Grafice și Producție de Cărți de la Leipzig. După ce lucrează în tipografii la München și Budapesta, preia la vârsta de 23 de ani conducerea tipografiei de la Brașov (1909). După Primul război mondial apare necesitatea reînnoirii și extinderii tipografiei și a întreprinderilor auxiliare conform standardelor crescute. În 1924 și 1926 ia în folosință sedii proprii pentru tipografie și birouri. În 1933 întreprinderea are 50 de angajați (exclusiv în domeniul tehnic tipografic). În același an apare publicația aniversară cu ocazia a 400 de ani de existanță a tipografiei, iar în 1936 urmează un număr aniversar cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la prima apariție a ziarului „Kronstädter Zeitung“. Produsele tipărite între cele două războaie mondiale cuprind cărți în germană și română, inclusiv numeroase manuale, ziare și reviste. În 1944 tipografia  este confiscată și expropriată fără despăgubire. G., care deja de multă vreme ocupase diferite funcții (de exemplu în Siebenbürgischer Karpatenverein/Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor), exercită până la emigrarea sa în 1960 funcția de șef de birou administrativ al Consistoriului Districtual Evanghelic C.A. de la Bv. (LSS-HM)
Note bibliografice: H. Tontsch: Die Honteruspresse in 400 Jahren. Festschrift der Buchdruckerei Johann Götts Sohn, Bv., 1933, p. 82 urm.

Gött, Heinrich

Tipograf, redactor, fiul lui Johann Gött și fratele lui Fritz Gött (tatăl), * Bv., 16.04.1839, † Bv., 30.12.1883. Urmează școala secundară comercială la Bv. și ucenicia de tipograf în întreprinderea tatălui său, precum și în Tipografia de Stat Imperială și Regală de la Viena. Revine ca specialist în întreprinderea paternă, unde contribuie la modernizarea tipografiei. În 1865 devine partener în afacerea tatălui. Este redactor al ziarului „Kronstädter Zeitung“ până la moartea sa timpurie în 1876. (LSS-HM)
Note bibliografice: H. Tontsch: Die Honteruspresse in 400 Jahren. Festschrift der Buchdruckerei Johann Götts Sohn, Bv., 1933, p. 75; W. Knopp: Buchdrucker und Redakteur. Zum 175. Geburtstag von H.G., în: KR, 03.04.2014.

Gött, Johann

* Wehrheim i. Taunus 10.12.1810, † Brașov 17.10.1888. Învață meseria de tipograf la Frankfurt și pornește în călătoria de ucenic în 1830. Ajunge la Brașov în 1832 și găsește un loc de muncă în tipografia fondată de către Johannes Honterus în secolul al XVI-lea, care la momentul respectiv aparține lui Franz von Schobeln. Încă la începutul lui 1834 G. cumpără tipografia la prețul de 3333 taleri, în 1835 obține titlul de cetățean al orașului. Dezvoltă o activitate deosebit de bogată: în 1837 fondează publicația „Siebenbürgisches Wochenblatt“, cel de-al doilea ziar transilvănean, din care se va naște în 1849 publicația „Kronstädter Zeitung“ (până la 1944). Aceasta are deja de la bun început un impact ieșit din comun pentru vremurile acelea (1842), ajungând la 1.000 de abonați. În 1838 urmează publicarea primului cotidian de limbă română, „Gazeta Transilvaniei“ (până în 1884), apoi publicarea ziarului maghiar „Erdelyi Hirado“. Toate cele trei ziare apar cu suplimente de literatură. G. este activ și ca editor al unor importante opere din istoria și literatura Transilvaniei și publică de asemenea cărți în limba română și maghiară, printre altele manuale școlare. G. ocupă mai multe funcții în cadrul bisericii și administrației locale; în 1867 este numit Cavaler al Ordinului „Franz Josef“, în 1876 devine primar al Brașovului. În 1879 se pensionează, dar după decesul prematur al fiului și asociatului său este obligat să preia încă o dată conducerea fimei. (LSS-HM)
Note bibliografice: G. Nussbächer: Buchdrucker, Verleger und Bürgermeister. Zum 199. Geburtstag von J.G., în KR, 10.12.2009.


Gorgias, Johann

Romancier, poet, profesor, * Brașov, 1640, † idem, 1684, este elev al Liceului din orașul natal începând cu 1656, studiază apoi la Wittenberg, iar în jurul lui 1676 se întoarce la Brașov, unde din 1679 predă la liceu, devenind de asemenea directorul acestuia. Deja în anii de studenție are apariții publice ca poet. Este membru al câtorva societăți literare și poet premiat de Curtea Imperială. Prime mărturii ale artei poetice ale lui G. sunt poemele dedicate unor personalități de marcă din ordinul Elbschwanen, al cărui membru este. Se bucură de un impact la public de-a dreptul neobișnuit pentru un autor transilvănean mulțumită romanelor sale. Operele sale epice apar în mai multe ediții între 1665 și 1675, fiind publicate sub pseudonimele Veriphantor, Floridan și Poliandini. Ele exercită o atracție deosebită asupra cititorilor, editorilor și librarilor, astfel încât și alți autori sunt publicați sub pseudonimele lui G. În toate romanele lui G. se resimte mesajul educativ al autorului. G. își asumă misiunea de a informa mai ales lumea bărbaților referitor la pericolele unui cult feminin exagerat, așa cum acesta era practicat în secolul al XVII-lea. G. tematizează în romanele sale comportamentul femeilor din cercurile înalte ale societății și atrage atenția cititorului asupra moralei îndoielnice a acestora. (LSS-StS)
Opere (selecție): Veriphantors Buhlende Jungfer, 1665; Veriphantors Jungferlicher Zeitvertreiber, 1665; Poliandinis Gestürzter Ehrenpreiß des hochlöblichen Frauenzimmers, 1666; Veriphantors Betrogener Frontalbo, aprox. 1670 (reeditat la Bonn, 1985).
Note bibliografice: E. Hajek: J.G., în: Euphorion, vol. 26, 1925/1, p. 22-50; H. Bergel: Literaturgeschichte der Dt. in Sb., Innsbruck, 1987, p. 43 urm.; St. Sienerth: Beiträge zur rumäniendt. Literaturgeschichte, Cluj, 1989, p. 116 urm.; idem: Ein ungewöhnlicher Barockautor. 350 Jahre seit der Geburt von J.G., în Neuer-Weg-Kalender, 1990, p. 58 urm.

Gräser, Gusto

Poet, artist plastic, apostol al naturii, * Brașov, 16.02.1879 (nume de botez: Gustav Arthur), † München, 27.10.1958; G. este fiul unui judecător de district și senator. Fratele său, Karl G. (1875-1920), este co-fondator al coloniei reformiste Monte Verità lângă Ascona (Tessin, Elveția), iar fratele său Ernst Heinrich G. (1884-1944) este pictor și grafician. – La vârsta de 15 ani, G. abandonează liceul și devine ucenic. În 1896 câștigă cu o sculptură în lemn o medalie de aur la expoziția mondială de la Budapesta. Începând cu 1897 studiază artele frumoase la Viena. În 1898 se alătură pentru scurt timp grupului de artiști „Humanitas“ al reformatorului și pictorului K. W. Diefenbach în „Himmelhof“ lângă Viena. După întoarcerea în Transilvania creează pictura programatică „Der Liebe Macht“ (Puterea iubirii), care astăzi se află în muzeul Casa Anatta pe Monte Verità. În 1899, G. renunță la toate legăturile familiale și sociale pentru a adopta din acest moment un stil de viață nomad și a călători în întreaga Europă. Ia legătura cu filosofi, artiști și reformatori precum Rudolf Steiner, Erich Mühsam, Ferdinand Avenarius ș.a. Încă de timpuriu devine personaj literar în opere ale lui H. Hesse sau G. Hauptmann. Își câștigă existența ținând prelegeri și vânzând poezii tipărite de către el însuși. Începând cu 1900 este, ca și fratele său Karl, unul dintre fondatorii coloniei reformiste Monte Verità, dar după scurt timp are un conflict cu ceilalți fondatori ai proiectului și își reia călătoriile. Totuși, până la 1909, revine de mai multe ori pe acest munte. Începând cu 1903 este proprietarul unei peșteri și al unei lunci, dăruite de comuna Losone (Tessin). Ca poet nomad, sfânt al naturii și pustnic devine un personaj cu atracție magnetică pentru căutători și reformatori din întreaga Europă. În peștera lui din stâncă locuiește în 1907 împreună cu el și tânărul H. Hesse. G. îl inițiază în domeniul înțelepciunii orientale. Unul dintre discipolii săi a fost și americanul Raymond Duncan, fratele dansatoarei Isadora Duncan, care în calitate de artist multilateral, poet și fondator al unei comune a introdus stilul de viață al lui G. în cercul său de prieteni, dintre care fac parte Gertrude Stein, H. Matisse și P. Picasso. Prin dansurile sale la lumina lunii în pădurea de la Arcegno (Losone), G. dă impulsul pentru crearea dansului modern de expresie, care prin intermediul lui Rudolf von Laban și Mary Wigman își începe periplul de mare succes pornind de pe Monte Verità. După apariții publice ca dansator și recitator la Schwabing (München), G. se mută în 1911 împreună cu soția și cei șapte copii într-o rulotă construită de el însuși la Berlin. Pentru mișcările de tineret care insistau asupra unor schimbări politice de anvergură, precum „Wandervogel“, G. devine o figură cheie. G. este adesea atacat, arestat, expulzat în 1912 din Saxonia, în 1913 din Baden. În 1915 este expulzat în Austria, acolo fiind condamnat la moarte pe motiv că refuzase serviciul militar, însă după trei zile în celula condamnaților la moarte este internat într-un spital de boli nervoase pe motiv că ar avea „idei confuze“. După externare se întoarce pe Monte Verità, unde petrece anii 1916-1918 împreună cu familia pe domeniul fratelui său. Devine un exemplu pentru pacifiștii din toată Europa, care se adună la Ascona în preajma lui – printre alții, dansatorii R. v. Laban și W. Wigman precum și filosoful E. Bloch. În 1919, G. este expulzat din Elveția, apoi din Bavaria și din nou din Baden. În München, în timpul revoluției, pledează pentru non-violență și este închis pe acest motiv. În 1927 revine la Berlin, unde ține o serie de prelegeri („Conversații publice“) în piața Alexanderplatz. În jurul anului 1930 locuiește în colonia reformistă „Grünhorst“ lângă Berlin, care devine un punct de întâlnire al mișcării de tineret și al mișcării biosofice din jurul lui E. Fuhrmann. De acolo pornește într-o căruță trasă de măgar prin Germania, distribuindu-și și vânzându-și scrierile. Este arestat de mai multe ori de către naziști, care îi interzic să scrie. În 1940 pleacă de la Berlin la München, unde petrece anii terorii în ascuns, în podurile unor profesori care-i sunt prieteni. Aici sunt create lucrările sale principale de maturitate, „Siebenmahl“ și „Brieflein Wunderbar“. G. încetează din viață în 1958 la München, însingurat și neobservat. Arhiva sa poetică se află în posesia Bibliotecii orașului München și în arhiva Freudenstein pe Monte Verità. Viziunile reformiste ale lui G. pătrund actualmente din nou în atenția unui public interesat. Dovadă sunt numeroase romane, povestiri, piese de teatru, graphic novels și filme inspirate din biografia sa. (Wikipedia, DFDKK)
Opere (selecție): Efeublätter. Gedichte, Viena, 1912; Winke zur Genesung unsres Lebens. Sprüche und Gedichte, Ascona, 1918; Notwendwerk. Zeichnungen und Gedichte. Steindruckmappe, Dresda, 1926; Wortfeuerzeug. Sprüche und Gedichte, Berlin, 1930; Gedichte des Wanderers, ed. F. Milautzcki, Klingenberg, 2006; Erdsternzeit. Eine Auswahl aus dem Spätwerk, ed. H. Müller, Recklinghausen, 2007 și 2009.
Note bibliografice (selecție): H. Müller: G.G. Aus Leben und Werk. Bruchstücke einer Biographie, Knittlingen, 1987; H. Bergel: „Der lachende Siebenbürger“, în: SbZ, 15.12.2008; H. Müller: Hermann Hesses Weg mit G.G., în: SbZ, 15.12.2008; idem: Der Dichter im Wahrheitsberg. G.-G.-Ausstellungen in München und Gstaad/Malerische Installation von Till Gerhard, în: SbZ, 05.02.2009; H. Bergel: G.A. Gräser. Der lachende Apostel, în: Wegkreuzungen. Dreizehn Lebensbilder, Bamberg, 2009; Ch. Blankenstein: G.G. – der europäische Gandhi, în: Die Merkwürdigen von Gestern und ihre Spuren im Heute. 15 Porträts aus Österreich, Nordhausen, 2011; H. Müller: Ein Kulturdenkmal ist in Gefahr. Das Gräserhaus auf dem Monte Verità soll abgerissen werden, în: SbZ, 15.07.2014; M. Kloos-Ilea: G.G. unter „Künstlern und Propheten“. Ausstellung in der Schirn Kunsthalle in Frankfurt am Main, în: SbZ, 20.04.2015; F. Gött: Eine Begegnung mit G.G., 1908, în: NKZ, 30.06.2015; St. Bollmann: Monte Verità 1900. Der Traum vom alternativen Leben beginnt, München, 2017; H. Müller: Ein Wanderer aus Siebenbürgen. Dichter, Bildner und Künder eines „Notwendwerks“ – G.G. starb vor 60 Jahren, am 27. Oktober 1958, in München, în: SbZ, 15.12.2018; idem: Notrettung für ein „Notwendwerk“. Die Siebenbürgische Bibliothek erwirbt ein frühes Werk von G.G., în: SbZ, 15.12.2018; idem: „Ein verrückter Sachse – aber genial!“. Zum 140. Geburtstag des „Angelus transsilvanicus“, în: SbZ, 20.05.2019.

Greff, gen. Bakfark

(magh. = țap), numit și Greff Bakfark (Bacfarc), Valentin, virtuoz al lăutei și compozitor, * Brașov, probabil 1527, † Padua 22.08.1576. Nu există documente care să ateste cu certitudine anul nașterii lui G. Cele mai recente cercetări au arătat doar că în 1576 G. avea vârsta de 40-45 de ani. Este așadar falsă ipoteza anului de naștere 1507, care pornea de la informația greșită de pe placheta mortuară din biserica San Lorenzo de la Padua, care arată că G. ar fi ajuns la vârsta de 69 de ani. Două documente autentice atestă localitatea sa de origine: O notă autografă pe o partitură din 1552, semnată „Valent. Bakfarkh. Sibenburg. auß der Statt Kron“ (V.B. „din orașul Brașov în Transilvania“), și o primă publicație realizată de către G. în 1553, în care autorul semnează „Valentin Bacfarc Transilvani Coronensis“. Un aspect controversat între biografi este numele de Bakfark, mai precis întrebarea dacă acesta este numele autentic al lui G., un pseudonim de artist adoptat mai târziu, o poreclă sau un nume de nobil. Numele Greff (Gräf, Greb) este în epoca respectivă foarte comun la Brașov. G. folosește până în 1565 numele de Bakfark (Bacfarc), apoi semnează cu numele dublu, Greff apărând pe primul loc. În documente oficiale este numit „Valentinus Greph alias Bekwark“ (Cracovia, 1566) și „Valentinus Greff alias Bakfark“ (Weißenburg/Alba Iulia, 1571); inițialele de pe stema lui sunt V.G.B.
G. își primește educația muzicală la curtea regelui maghiar Ioan Zápolya și rămâne după moartea acestuia (1540) în slujba văduvei acestuia, Isabella. În 1549 devine lautenist la curtea regelui polonez Sigismund August al II-lea la Cracovia și Vilnius. După moartea reginei poloneze Barbara (1551) pornește în călătorii care îl duc la Königsberg (azi Kaliningrad, la prietenul și protectorul său, ducele Albrecht al Prusiei), Danzig (azi Gdansk) și Frankfurt pe Odra, apoi la Wittenberg (unde îl întâlnește pe Ph. Melanchthon) și Augsburg. Probabil este în căutarea unui editor, pe care îl găsește însă abia în 1553 la Lyon, în timpul călătoriei sale începute în 1552 în Franța, cu ajutorul contelui și arhiepiscopului Tournon. La Lyon publică o Tabulatură cu compoziții proprii pentru lăută și „intabulaturi“. La Paris ia legătura cu curtea regală, apoi călătorește la Roma, unde se presupune că este primit de papă. În ambele cazuri există ipoteza că i s-ar fi făcut oferte de angajare. Trecând prin Veneția revine în 1554 la Königsberg și în final la curtea poloneză. G. publică în octombrie 1565 la Cracovia cea de-a doua sa colecție de piese pentru lăută, după care nu se mai întoarce la Vilnius. După scurt timp petrecut la Posen (azi Poznan) și Breslau (azi Wroclaw), acceptă postul excelent dotat de lautenist la curtea împăratului Maximilian al II-lea la Viena (01.07.1566). În 1570 merge la Weißenburg (Alba Iulia) la curtea principelui Transilvaniei, Ioan Sigismund Zápolya, care îi dăruiește o moșie întinsă ca semn al recunoștinței pentru meritele sale și pentru reîntoarcerea în Transilvania. Dar Sigismund se stinge din viață un an mai târziu, iar situația de la curte sub moștenitorul său Ștefan Bathory nu se ridică la așteptările lui G. În 1571, acesta părăsește Alba Iulia și se stabilește ca virtuoz liber-profesionist la Padova. Împreună cu cea de-a doua soție și patru copii se numără printre victimele unei epidemii de ciumă.
G. este apreciat nu doar ca unul dintre cei mai mari virtuozi ai lăutei din epoca sa, ci și ca excelent compozitor. Cele două colecții de piese pentru lăută pe care le publică cunosc o mare răspândire deja din timpul vieții sale, sunt reeditate și apar în cadrul unor publicații franceze, olandeze, belgiene și germane. G. scrie conform gustului epocii „intabulaturi“ ale pieselor vocale contemporane, dar și compoziții proprii (inspirate din modèle vocale) pentru instrumentul său, care ocupă primul rang în muzica instrumentală laică a vremii. În tehnica intabulaturii merge mai departe decât predecesorii săi Fr. da Milano și A. de Rippe, introducând elemente noi de ornamentică, ritmică, armonie și notație. Totodată acordă mai multă independență prelucrărilor, dar preia din modelele sale conducerea polifonă a vocilor, mai ales în intabulaturile târzii. În compozițiile sale originale, de tip ricercar sau fantezie, preia forma de motet instrumental practicată de predecesori, dar o dezvoltă și o extinde. Aceste piese sunt vizionare datorită structurii lor polifone, anunțând spiritul instrumental-contrapunctic al unei epoci mai târzii. Cele două volume publicate de G. marchează în același timp două perioade de creație diferite din punct de vedere stilistic; o a treia nu este cunoscută posterității, deoarece G. și-a ars cu puțin timp înainte de moarte compozițiile târzii. Locul său în istoria muzicii este cel al unui compozitor de muzică instrumentală care a dezvoltat o formă instrumentală până la independența deplină. În secolul al XVII-lea G. dispare din atenția lumii muzicale. Abia la sfârșitul secolului al XIX-lea este redescoperit, când sunt desfășurate numeroase studii în arhive și apar publicații biografice și filologice în Ungaria, Polonia, Austria și Transilvania. Această activitate istoriografică axată pe viața și opera lui G. continuă până în prezent, fiind din păcate marcată în mare măsură de controverse legate de apartenența națională a lui G. și de eforturi de a-l defini din punct de vedere etnic. Lucrările sale sunt cântate abia de câțiva ani pe lăute din epocă, dat fiind gradul lor foarte ridicat de dificultate. (LSS-KT) 
Opere: „Intabulatura …“, Lyon, 1553: Patru fantezii la patru voci (Titlu original: Recercate) și 16 intabulaturi pentru lăută solo; „Harmoniarum Musicarum …“, Cracovia, 1565: trei fantezii (la trei și patru voci) și nouă intabulaturi pentru lăută solo. În surse străine: în așa-numitul „Manuscris de la Berlin“ (Berliner Manuskript), 1575, Biblioteka Jagiellonska Cracovia: două fantezii (la patru voci) și cinci intabulaturi; în „Lautenstammbuch“ a contelui  Dohna, 1550/52, Biblioteca din Königsberg (dispărut după cel de-al Doilea război mondial): Intab. „Je prens en gré“ după Cl. Papa (tabulatură germană); în: Matthäus Waissel: „Tabulatura“, Frankfurt/O., 1573: Intab. „Veni in hortum meum“, după O. di Lasso (tabulatură germană); într-un manuscris din Cracovia, 1560/62, Biblioteca Universității din Lemberg/Lwow (colecție anonimă): Dans „ Non dite mai“ (Gagliarda) după un cântec de dans italian – Passamezzo (dispărut). 
Discografie (selecție): B. - Lute music played by Dániel Benkö (SLPX 11549); B. 3 - Lute music played by Dániel Benkö (1978, SLPX 11893); 2 fantezii în prelucrarea lui O. Nemescu (Cantus serenus, 1979, ST-ECE 01602); Fantasia IV 4 Vocum Recercate, prelucrare de H. Andreescu (Cinci secole de muzică germană în Transilvania, „Virtuozii din București“, dirijor: H. Andreescu, 1995, EDC 168). 
Note bibliografice: A. Koczirz: V.G.B., în: Österr. Lautenmusik im 16. Jh., Denkmäler der Tonkunst in Österr., vol. 18/2, Viena, 1911; E. Hajek: Neues über V.G.-B., în: KVfSL, an 41, 1918; p. 36-38; idem: V.G.-B., în: Die Musik. Ihre Gestalter und Verkünder in Sb. einst und jetzt. Musikalische Lebensbilder, Bv., 1927; O. Gombosi: Der Lautenist V.B., Leben und Werke, Musicologia Hungarica vol. II, Budapesta, 1935, ediție nouă Musicologia Hungarica, vol. 1, ed. Z. Falvy, Kassel/Budapesta, 1967; I. Homolya/D. Benkö: V.B. Opera omnia, 3 volume, Budapesta, 1976/81; H. P. Türk: Ein Gipfelpunkt europäischer Musikpflege. Vierhundert Jahre seit dem Tode von V.G.-B., în: KR, 27.08.1976; G. Nussbächer: „Siebenburger auss der Statt Kron“. Neue Hypothese zur Biographie von V.G.-B., în: KR, 27.08.1976; idem.: V.G. – wann wurde er geboren? Betrachtungen zur 400. Widerkehr des Todestages des großen siebenbürgischen Lautenisten, în: NW, 28.08.1976; idem: V.G.-B., în: Astra, nr. 104, III/1976; R. Machold: V.G.-B. 20 Jahre jünger als bisher angenommen? Betrachtungen zum 400. Todestag des großen Lautenisten „auss der Statt Kron“, în: SVJB, nr. 2/1977; I. Homolya: Wann ist Bakfark-Greff geboren?, în: SVJB, nr. 3/1979; G. Nussbächer: Bekräftigung einer Hypothese. Eine noch immer ungeklärte Frage – das Geburtsjahr von V.G.-B., în: NW, 08.09.1979; idem: Zur Biographie von V.G.-B., în: FzVL, vol. 25, nr. 1-2/1982; I. Homolya: B., Budapesta, 1982, ediție nouă în traducere, Budapesta, 1985; K. Teutsch: Von Valentin Greff zu Bálint Bakfark, în: ZfSL, an 10, 1988/1; P. Király: B., în: Muzsika, Budapesta, 5/1990; idem: V.B., în: Beiträge zur Musikgeschichte der Siebenbürger Sachsen, vol. 1, Kludenbach, 1999; K. Teutsch: „Er war deutscher Herkunft und hatte immer den Wunsch, als Deutscher zu gelten“. Vor 425 Jahren starb in Padua der Lautenist V.G.B./Neue Erkenntnisse und Hypothesen zum Lebensweg eines bedeutenden siebenbürgischen Musikers, în: SbZ, 15.08.2001; J. Brandsch: Wichtige Fragen ausgespart, în: SbZ, 15.09.2001.

Greger-Honigberger, Helene

Cântăreață de operă, violonistă, profesoară de muzică, sora pianistei și profesoarei de pian Selma Erler-H., a muzicianului Emil H. și a pictorului Ernst H. * Dumbrăveni 24.05.1874, † Bv. 11.06.1956. Își petrece copilăria și tinerețea la Bv. La opt ani ia primele lecții de vioară de la tatăl ei, apoi studiază cu violonistul și dirijorul Max Krause din Leipzig și cu dirijorul și profesorul de muzică Ignatz Hajek, imigrant din Boemia. În 1896 este admisă la Conservatorul Stern din Berlin, unde își continuă pregătirea de violonistă. În timpul unui exercițiu de cânt, directorul îi remarcă vocea. El o convinge să studieze arta vocală. În 1900 absolvă conservatorul. Aparține mai întâi ansamblului Stadttheater Elberfeld, apoi ansamblului Operei din Köln, fiind o cântăreață cu timbru dramatic. Din 1908 este membră a ansamblului Operei Curții Regale din Budapesta. În 1912 revine în Transilvania și lucrează ca profesoară de canto și vioară, mai întâi la Sibiu, apoi la Sighișoara și în cele din urmă la Bv. În 1914 se căsătorește la Bv. cu inginerul agronom Georg Greger din Sighișoara. Împreună cu fratele ei, Emil, întreține „Școala de Muzică Honigberger” din Bv. (LSS-KT, DFDKK)
Note bibliografice: K. Teutsch: Erfolgreich als Sängerin und Geigerin. Zum 125. Geburtstag von H.G.-H., în: SbZ, 20.05.1999.

Greissing, Joseph von

Medic, * Bv., 01.08.1798, † Bv., 06.01.1890. Studii liceale la Bv., studii universitare medicale la Viena, obține titlul de Dr. med. la 20.01.1823 cu o disertație pe tema „Inauguralis medica sistens Vaccinae Historiam“, Viena, 1823. Se stabilește la Bv., unde este numit medic al orașului (Stadtphysikus) la 02.05.1832. Luptă împotriva epidemiei de holeră în 1831, 1844, 1866 și 1873. Este numit consilier imperial la 31.12.1858, primește crucea de cavaler a ordinului Franz Josef în 1867. Se pensionează în 1877. (LSS-AH)
Publicații (selecție): Analyse der Ferdinands- und Franzensquelle in Zaizon, Bv., 1843; Was ist Jod und welches sind seine Heilwirkungen?, Bv., 1868; Welches sind die Heilwirkungen des Eisens?, Bv., 1868.
Note bibliografice: J. Trausch: Schriftsteller-Lexikon oder biographisch-literärische Denk-blätter der Siebenbürger Deutschen, vol. II, Bv., 1870, pp. 28 urm.; F. Schuller: Schriftsteller-Lexikon der Siebenbürger Deutschen, vol. IV, Sb., 1902, pp. 154 urm.

Gross, Hermann

Economist, * Bv. 23.01.1903, † Gauting 19.08.2002. Fiul cel mare al lui Julius Gross, directorul liceului „Honterus”. După absolvirea acestei școli, studiază științe comerciale, economie, științe politice și drept la Kiel și Leipzig. În 1924 obține o diplomă în administrarea afacerilor la Colegiul Comercial din Leipzig și în 1925 o diplomă în economie la Universitatea din Leipzig. 1929 doctorat (titlul Dr. rer. pol.) cu o disertație despre relațiile economice germano-române. În calitate de director adjunct al Institutului de Cercetare Economică în Europa Centrală și de Sud-Est de la Univ. Leipzig (din 1929) scrie o teză de abilitate pe tema „Spațiul economic sud-est-european – O contribuție la cunoașterea structurii sale” („Der südosteuropäische Wirtschaftsraum – ein Beitrag zur Erkenntnis seiner Struktur“). În 1937 înființează Institutul Europei de Sud-Est în cadrul Facultății de Filosofie a Universității din Leipzig. 1939-1945 conduce departamentul economic al I.G. Farbenindustrie AG din Viena. La Universitatea de Științe Aplicate din Viena și la Univ. din Viena deține din 1943 funcția de profesor de macroeconomie, dar predă și economia Europei Centrale și de Sud-Est. În perioada postbelică este șef de catedră la Institutul pentru Economie Mondială al Univ. din Kiel. În 1962 H.G. acceptă un post la Univ. Ludwig-Maximilian din München ca șef al catedrei de Economie și Societate Sud-est-europeană. Se pensionează în 1971. Profesor invitat la Facultatea de Științe Politice din München și la Univ. Georgia/SUA (1967). Premii: Medalia de aur „Konstantin Jireček” a Societății Sud-est-europene (1973), Premiul pentru cultură al Fundației Sașilor Transilvăneni (1974), Crucea Federală de Merit (1984). G. este considerat fondatorul cercetării economice sud-est-europene. (LSS-FB, Wikipedia, DFDKK)
Publicații (selecție): SO-Europa. Bau und Entwicklung der Wirtschaft, Leipzig, 1937;
Die volkswirtschaftl. Bedeutung des SO-Deutschtums und der dt.-südosteurop. Wirtschaftsbeziehungen, în: Tausend Jahre Nachbarschaft, ed. Stiftung Ostdt. Kulturrat, München, 1981; Gewicht einer wirtschaftl. Leistung, în: Epoche der Entscheidungen. Die Sb. S. im 20 Jh., ed. O. Schuster, Köln/Viena, 1983.
Note bibliografice: H. Gülich-Biedenberg: Das Schrifttum von H.G., München, 1963; W. Althammer/W.G. Gumpel (ed.): Festschrift für H.G. SO-Europa im Entwicklungsprozess der Welt, München/Viena, 1979; H. Bergel: Prof. Dr. H.G. 85, în: SVJB, 1/1988; A.-U. Gabanyi: Nestor der südosteuropäischen Wirtschaftswissenschaft. H.G. starb nach einem erfüllten Leben im Alter von 99 Jahren, în: SbZ, 15.09.2002.

Gross, Rita

Sculptor și cioplitor, * Szegedin, 07.09.1916 (unde părinții se refugiau), † Kaufbeuren, 27.07.1998. R. G. crește la Bv., unde ia primele lecții de modelaj de la sculptorul Richard Ernst Boege. Studiază sculptura în piatră la Academia de Arte Frumoase din München timp de cinci ani (1941-1944) cu prof. Wackerle, apoi urmează cursurile unei școli de sculptură în lemn din Bavaria de Jos. În anii 1950-1960 primește comenzi de anvergură bisericești și urbane. Între altele realizează reproiectarea Bisericii protestante din Neugablonz lângă Kaufbeuren și a capelei Hristos Regele (Christkönigskapelle) a noului spital din Kaufbeuren, pentru care crează un semirelief în teracotă de mari dimensiuni reprezentând-o pe Fecioara Maria cu copilul Hristos. Recurgând la „micii maeștri” („Kleinmeister”) ai secolului al XVI-lea, care prin gravurile lor magistrale de mici dimensiuni au ridicat la nivelul de titlu onorific acest nume, G. poate fi numită o „mică maestră” între artiștii sași contemporani. „Trebuie doar să contrastezi madonele și sfinții Ritei Groß cu lucrări precum ‚Der Sterngucker’, ‚Der Seher’ și ‚Die Dicke’, pentru a înțelege umorul subtil al acestor mici sculpturi magnifice” (Hans Wühr). (LSS-WM)
Note bibliografice: [Autor necunoscut]: Vom Werden einer künstlerischen Aussage. R.G., eine junge Bildhauerin, în: SbZ, 15.01.1963; H. Wühr: Die Bildhauerin R.G., în: SVJB, vol. IV/1963; H. Morres: Heimatliches Erbe, în: KR, 13.03.1970; W. Myss: Kunst in Sb., Thaur bei Innsbruck, 1991.


Guggenberger, Hans

Sculptor, * Mediaș 14.01.1902, † München 01.06.1987. Fiul fotografului Ida Guggenberger, studiază istoria artei și arheologia la Berlin, München, Viena și Florența între 1920 și 1926. 1926-1931 la Sibiu, unde se orientează spre sculptură și învață meseria de cioplitor în piatră. 1931-1945 la Bv. După schimbarea frontului în România la 23.08.1944 detenție în lagăr la Tg. Jiu și arest la București. Din 1946 își are reședința la Breaza în Valea Prahovei. 1961 emigrare în Republica Federală Germania. 1962-1963 sculptură în piatră pentru cimitirul forestier din München.
Sculpturile-portret ale lui G. arată încă din 1930 o măiestrie artistică și intelectuală remarcabilă a formei (de ex. bustul dr. Carl Wolff și cel al doamnei Duensing). Lucrările sale, expuse în cadrul primei expoziții generale a artiștilor locali din Bv. din 1937, îl disting ca reprezentant de frunte al sculpturii sașilor transilvăneni, alături de M. Depner și O. Netoliczka. La expoziția colectivă organizată de Grupul etnic german la Bv. în 1942, sculptura sa „Figur in Marmor” („Figură în marmură”, cunoscută și ca „Tuchmacherin”) a devenit „experiența dominantă a vederii de ansamblu” (Otmar Richter). Aspirația lui G. la sculptura monumentală este documentată și de expoziția itinerantă „Artiști din România expun” („Künstler aus Rumänien stellen aus“) vernisată în 1943 la Sibiu și prezentată în 1944 la Viena, Berlin și în alte orașe europene. Referitor la sculpturile prezentate („Die Schreitende“, „Männertorso“, „Mädchen mit drei Kindern“ ș.a.), Harald Krasser remarcă faptul că aceste „creații de anvergură provin dintr-o imaginație generoasă, genuin sculpturală” și sunt realizate „cu superioritate intelectuală, în absența oricărui patos”. După sfârșitul războiului, G. realizează mai ales sculpturi mici și busturi într-o stilizare din ce în ce mai stringentă. O excepție sunt două bronzuri în mărime naturală, captivante prin grația lor tinerească: „Mädchen am See“ și „Mädchen mit Vöglein“ (azi la Lacul Lugano), ambele fiind comenzi realizate la sfârșitul anilor 1960. Multe dintre lucrările lui G. se pierd în război. Supraviețuiește din această perioadă doar sculptura arhitecturală, de ex. două cópii ale figurilor lui Hristos și Ioan Botezătorul de pe fațada de est a Bisericii Negre. (LSS-KK, DFDKK)
Publicații: Über den Sinn der Plastik in unserer Zeit, în: Klingsor, 12/1933.
Note bibliografice: H. Krasser: Dt. Künstler im Südosten, în: SVJB, 2/1985 (articol preluat din Südostdt. Tageszeitung/ediția Transilvania din 28.01.-04.02.1944); C. Stephani: Geistige Durchdringung der Form. Zu H.G.s 70. Geburtstag, în: NL, 2/1972; H. Zeidner: „Eine eigenwillige, starke Persönlichkeit“. In München starb der Bildhauer H.G., în: SbZ, 31.08.1987; H. Bergel (ed.): Kammermusik in Bronze u. Stein. Der Bildhauer H.G. Mit einem Anhang von K. Klein, Thaur b. Innsbruck, 1994.

Gunesch, Gottfried

Pădurar, * Rupea, 13.09.1868, † Bv., 25.05.1924. G. urmează academia forestieră din Schemnitz/Banská Štiavnica în Ungaria Superioară (azi Slovacia) și se alătură Biroului silvic al orașului Bv. în 1889 ca pădurar stagiar. În 1891 promovează examenul de stat silvic la Budapesta. În 1892 devine pădurar adjunct, în 1894 pădurar districtual și în 1900 pădurar-șef. În 1903 i se repartizează spre administrare districtul Timiș. În 1919 este numit consilier silvic. Între 1911 și 1914 este președinte al Secției Bv. a Asociației Carpatine Ardelene (Siebenbürgischer Karpatenverein). În această calitate publică în 1914 harta Postăvaru-Piatra Mare, tipărită la Viena, precum și o hartă de ansamblu a teritoriului Secțiunii Bv. Între 1919 și 1923 este primul președinte al Societății Filarmonice din Bv. (LSS-HH)
Publicații (selecție): Die Entwicklung und Bedeutung unseres heimischen Forstwesens, în: Dt. Volkskalender, Bv., 1905; Die Verwertung des Rotbuchenholzes für Nutz- und Werkholzzwecke, în: Dt. Volkskalender, Bv., 1906; Die Holzarten und deren Wachstumsverhältnisse in den Kronstädter Stadtwaldungen, în: Kronstädter Kalender, Bv., 1907.
Note bibliografice: Fr. Kepp: Jahrbuch (Anuar) SKV, Sb., 1930; F. Stenner: Die Beamten der Stadt Kronstadt, Bv., 1916.

Gusbeth, Eduard Benjamin

Medic, istoric al medicinei, cercetător etnograf, * Brașov 30.08.1839, † idem 17.04.1921. Liceul Honteus la Brașov, studii de medicină la Viena, doctorat în medicină (dr. med.) la Viena (22.03.1864), specializare în obstetrică la 02.06.1864, specializare în chirurgie la 02.08.1864. Medic asistent la un spital de psihiatrie la Viena din septembrie 1864 până în ianuarie 1865. Medic generalist și de familie la Brașov începând cu martie 1865. Din 1876 medic la căminul evanghelic de bătrâni pentru femei. Timp de câțiva ani președinte al comisiei sanitare a orașului și comitatului Brașov. Este numit medic superior de onoare al comitatului la 18.12.1902. Datorită cercetărilor sale, G. poate fi privit ca cel mai de seamă istoric al medicinei din Brașov și Țara Bârsei. (LSS-AH)
Publicații (selecție): Zur Geschichte der Sanitätsverhältnisse in Kronstadt, 1884; Die Landärzte im Kronstädter Comitat, 1887; Das Sanitätspersonal in und aus dem Kronstädter Komitate in den Jahren 1901 bis 1910.
Note bibliografice: G. Nussbächer: Arzt, Medizinhistoriker und Heimatforscher. 175 Jahre seit der Geburt von Dr. E.G., în: KR, 04.09.2014 (apărut și în: NKZ, 20.12.2015).

Gust, Heinrich

Fotograf, * Brașov 17.05.1887, † idem 09.07.1969. Între 1910 și 1912 formare profesională în domeniul fotografiei la Viena. Deschide un atelier la Brașov care va funcționa până în 1914. G. este cunoscut mai ales pentru fotografiile sale cu Brașovul și comunele Țării Bârsei. Mai puțin cunoscute sunt lucrările sale de tinerețe, de tip fotojurnalistic. (LSS-KK)
Fotografii publicate (selecție): E. Kühlbrandt: Die evang. Stadtpfarrkirche A.B. in Kronstadt (1927); E. Jekelius (ed.): Das Burzenland (mai ales vol. III/1), Bv., 1928.

Güttler, Wolfgang

Contrabasist și pedagog muzical, * Brașov, 10.01.1945, † Cluj, 18.09.2022. Studiază cu Joseph Prunner la Universitatea de Muzică din București. Membru al Filarmonicii din Cluj, apoi al Orchestrei Naționale Radio București. În 1973 este premiat în cadrul Concursului internațional de interpretare muzicală de la Geneva. Între 1975 și 1985 cântă în cadrul Filarmonicii din Berlin. Între 1985 și 1991 este profesor la Facultatea de Muzică din Köln, începând cu 1989 contrabasist solist al Orchestrei simfonice SWR Freiburg/Baden-Baden, iar din 1991 profesor la Facultatea de Muzică din Karlsruhe. Apariții ca solist în Europa, America, Asia. G. este membru fondator al ansamblului „Trio Basso“, pentru care au fost scrise începând cu 1982 peste 200 de compoziții. În 1991 fondează ansamblul „Geatles“ (16 contrabasuri). Colaborează timp de câțiva ani cu ansamblul cameral „Consortium classicum”. G. este de asemenea membru al ansamblului „Villa Musica”. În 1992 își începe activitatea în cadrul ansamblului Festivalului „Casals”, Prades, iar din 1997 este membru al grupului „that”. În calitate de pedagog activează în Europa, SUA, Canada și America de Sud. Printre altele, predă cursuri de măiestrie la Juilliard School și Manhattan School din New York, în Banff (Canada), în Oberstdorf, în cadrul Festivalului „Casals” și al cursurilor de vară de la Darmstadt. Discografia sa cuprinzătoare este distinsă cu mai multe premii. (LSS-KT, DFDKK)
Scrieri autobiografice: H. Liess/H. Wolf/G. Schwarz/K. Waber (ed.): Erinnerungen. 50 Jahre nach der Matura 1962 der Absolventen des Honterus-Lyzeums in Kronstadt. 1962-2012, fără loc și dată de apariție (2012), p. 71.
Note bibliografice: D. Drotleff: Wissen von Celibidache und Karajan mitbekommen. W.G., der international anerkannte Meister des Kontrabass, konzertierte in seiner Heimatstadt, în: KR, 11.03.2000; D. Drotleff: Kronstädter Musiker von internationalem Prestige. Kontrabassist W.G. (1945-2022) bleibt in Erinnerung, în: KR, 10.11.2022; xxx: Herausragender Musiker und Feingeist. Nachruf auf den gebürtigen Kronstädter W.G. (1945-2022), în: SbZ, 12.12.2022 (apărut și în: NKZ, 20.12.2022).

Hajek, Egon

Scriitor, istoric literar, muzicolog, * Brașov 06.11.1888, † Viena 18.05.1963. Fiu al unui capelmaistru militar, urmează cursurile liceale în orașul natal și studiază germanistica, latina, muzica și teologia la Berlin și Budapesta începând cu 1908. Doctorat la Budapesta în 1913 cu o lucrare despre romanul săsesc din Transilvania la mijlocul secolului al XIX-lea. Este profesor de germană și latină la Liceul Honterus, apoi cantor al orașului, din 1925 preot în Brașov și din 1929 preot la Viena. H. se face remarcat încă înainte de Primul război mondial cu versuri proprii și este în perioada interbelică unul dintre intelectualii de seamă ai sașilor din Transilvania. Fără a se concentra din punct de vedere tematic în mod deosebit asupra patriei transilvănene, se lasă inspirit în poeziile sale, care apar în volumul „Das Tor der Zukunft“ (1920), de arta și stilul scriitorilor expresioniști germani. H. introduce elemente concrete de realism material în cel de-al doilea volum de poezii, „Balladen und Lieder“ (1926), pe care îl ancorează în mod conștient în anturajul său transilvănean. Simplitate și claritate a limbajului, precum și concentrarea conștientă asupra unei prezențe divine marchează poeziile din volumul „Leuchter von oben” (1935). Dintre operele epice ale lui H. se remarcă mai ales primul lui volum de proză („Der tolle Bruß”). Critica vremii îi reproșează liricii sale un sentiment de iritare, incomprehensibilitate și supraîncărcare, în schimb apreciază în povestirile lui simplitatea, obiectivitatea și lipsa de false pretenții. În perioada sa la Viena, H. scrie romane istorice de o valoare artistică modestă. Pentru literatura săsească transilvăneană sunt relevante mai ales „Meister Johannes” și „König Lautenschläger”, care tratează teme autohtone. H. scrie și istorie literară (despre J. Gorgias și Val. F. von Franckenstein), precum și studii de istoria muzicii și numeroase eseuri, cu care ia parte la discursul intelectual despre evoluția culturii din patria sa. (LSS-StS)
Opere (selecție): Das Tor der Zukunft, Bv., 1920; Der tolle Bruß und andere Erzählungen aus Sb., Würzburg, 1923; Du sollst mein Zeuge sein, Graz și Leipzig, 1938; König Lautenschläger, Stuttgart, 1940; Wanderung unter Sternen, Stuttgart, 1958.
Note bibliografice: W. Myss: Fazit nach achthundert Jahren, München, 1968; idem: Drei sb.-s. Dichter, în: Sb.-s. Hauskalender, München, 1967; R. Sutter: Sb. S. in Österr. Vergangenheit und Gegenwart, Innsbruck, 1976; St. Sienerth: E.H., în: J. Wittstock/St. Sienerth (ed.), Die rumäniendeutsche Lit. in den Jahren 1918-1944, Buc., 1992, p. 187-192.

Hartl, Hans

Publicist, * Bv., 16.08.1913, † Starnberg, 21.12.1990. Absolvent al Liceului „Brukenthal“ din Sibiu, între 1932 și 1935 studiază ingineria aviatică la Berlin, între 1937 și 1944 redactor al „Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt“ (din 1941: „Südostdeutsche Tageszeitung“), între 1941 și 1943 reporter de război pe frontul de est, în 1946 se refugiază în Austria, în 1952 se stabilește în Germania, unde lucrează ca jurnalist la München. Co-fondator (1952) și membru al prezidiului Societății Europei de Sud-Est (Südosteuropa-Gesellschaft) München, conduce comisia Internationale Hochschulwochen. Redactor-șef al publicațiilor „Siebenbürgische Zeitung“ (1953-1956), „Kulturpolitische Korrespondenz“ (1955-1962), „Deutsche Monatshefte für Politik und Kultur“ (1958-1964), „Wissenschaftlicher Dienst Südosteuropa“ (1957-1981), temporar și „Südosteuropa-Mitteilungen“. În 1981 este distins cu Premiul pentru cultură al Fundației Sașilor Transilvăneni. (LSS, DFDKK)
Publicații (selecție): Ich sah das rote Russland, Sb., 1938; Spanien 1938, Sb., 1939; Das Schicksal des Deutschtums in Rumänien. 1938 – 1945 – 1953, Würzburg, 1958; Hermann Oberth – Vorkämpfer der Weltraumfahrt, Hanovra, 1958 (și în traducere suedeză, 1961); Fünfzig Jahre sowjetische Deutschlandpolitik, Boppard, 1967; Nationalismus in Rot. Die patriotischen Wandlungen des Kommunismus, Stuttgart,  1968; Nationalitätenprobleme im heutigen Südosteuropa, München, 1973; Der „einige“ und „unabhängige“ Balkan. Zur Geschichte einer politischen Vision, München, 1977; Chinesische Impressionen. Ein Reisebericht, München, 1979; Die Deutschen in Rumänien. 1918 – 1940 – 1945 – 1985, loc și an de apariție necunoscute. 
Note bibliografice: A. Hönig: H.H. 60 Jahre, în: SVJB, vol. 3/1973.

Hauser, Arnold

Scriitor, * Bv., 31.03.1929, † Buc., 31.12.1988. Învață la Ploiești și Mediaș meseria de lăcătuș (1946-1949), pe care o practică până în 1951. Muncește apoi în tipografia ziarului „Neuer Weg” (1951-1960) și urmează în paralel cursurile liceale serale, absolvind liceul în 1960. Din 1960 până la sfârșitul vieții este redactor, din 1985 redactor-șef al publicației „Neue Literatur”. H. este membru al Uniunii Scriitorilor din România, făcând parte un timp din consiliul de conducere al acesteia. Primește Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor în 1974. Opera literară a lui H. cuprinde un roman și povestiri, pe care le publică în mai multe volume. Majoritatea povestirilor sale pot fi privite ca episode de zi cu zi din perioada postbelică. Singurul roman al lui H. („Der fragwürdige Bericht Jakob Bühlmanns”, apărut și în traducere maghiară, respectiv română sub titlul „Îndoielnicul raport al lui Jacob Bühlmann”) tratează din perspectiva unui fost jurnalist german și a unui scriitor român dispariția misterioasă a unui tânăr german din România, a cărui soartă este din multe puncte de vedere reprezentativă pentru situația germanilor din România după cel de-al Doilea război mondial. (LSS-StS)
Opere (selecție): Leute, die ich kannte, Buc., 1965; Der fragwürdige Bericht Jakob Bühlmanns, Buc., 1968, apărut și la Viena/München/Zürich, 1972, Berlin, 1974; Examen Alltag, Buc., 1974.
Note bibliografice: G. Csejka: Vor allem ein nützliches Buch. A.H.s Kurzroman „Der fragwürdige Bericht Jakob Bühlmanns“ (Literaturverlag Bukarest), în: NL 4/1969 (și în: „Reflexe. Kritische Beiträge zur rumäniendeutschen Gegenwartsliteratur“, ed. E. Reichrath, Buc., 1977); H. Schuller: A.H. zum Gedächtnis, în: KR, 13.01.1989.

Hausmann, Ernst

Specialist în taxidermie/împăierea animalelor și colecționar, fiul lui Wilhelm Hausmann, * Bv., 10.07.1865, † Baciu lângă Bv., 21.06.1942. Colecția de păsări a lui H. cuprinde 597 exemplare excelent lucrate. Mai degrabă observator și artist decât om de afaceri, se dedică cercetării ornitologice în ținuturile natale. Din 1906 este observator permanent, din anii 1930 membru corespondent al Institutului Maghiar de Ornitologie. Își publică descoperirile și rezultatele cercetărilor în revista institutului, „Aquila“. Valoroasele sale note de jurnal de pe parcursul a 55 de ani, editate în manuscris de H. Salmen, precum și colecția de păsări, se pierd în timpul războiului. Câteva exponate sunt preluate în colecția didactică a Facultății de silvicultură și a Universității din Bv., precum și în colecția Muzeului cinegetic și în școli. (LSS-WK)
Note bibliografice: H. Salmen: E.H., în: Mitteilungen des Burzenländer Museums, Bv., 1944, caiet 1-4, pp. 71 urm.; L. Gebhardt: Die Ornithologen Mitteleuropas, Gießen, 1964, p. 140; H. Salmen: Die Ornis Sb.s., vol. I, Köln/Viena, 1980, pp. 49-53.

Hausmann, Wilhelm

Profesor de sport, specialist în taxidermie/împăierea animalelor și scriitor, * Ulm, 21.12.1822, † Turcheș lângă Bv., 1900. Este profesor de sport la Liceul evanghelic din Bv. (1847-1853) și la Școala de sport imperial-regală din Sb. (1853-1859). Publică numeroase studii de cultură și civilizație precum și în domeniul științelor naturii, îndeosebi al ornitologiei, în diverse reviste, cu precădere „Verhandlungen und Mitteilungen des Siebenbürgischen Vereins für Naturwissenschaften“ și „Jahrbuch des Siebenbürgischen Karpathenvereins“. Inspiră pe fiul său Ernst Hausmann, dar și pe E. Czynk să se dedice ornitologiei. Studiile lui H. au ca temă îndeosebi Țara Bârsei și lanțurile muntoase din împrejurimi. Scrierile sale de tip foileton inspiră studii științifice ulterioare. (LSS-WK, DFDKK)
Note bibliografice: J. Trausch: Schriftsteller-Lexikon oder biographisch-literärische Denk-blätter der Siebenbürger Deutschen, vol. II, Bv., 1870, pp. 75 urm.; F. Schuller: Schriftsteller-Lexikon der Siebenbürger Deutschen, vol. IV, Sb., 1902, pp. 175 urm.; L. Gebhardt: Die Ornithologen Mitteleuropas, Gießen, 1964, pp. 140-141; H. Heltmann: Hausmann-Kollektion geborgen, în: VZ, 04.03.1966; H. Salmen: Die Ornis Sb.s., vol. I, pp. 36-37, vol. III, p. 26, Köln/Viena, 1980 și 1988.

Hedwig, Johann

Medic și specialist în botanică, fondator al briologiei moderne, * Brașov 08.12.1730, † Leipzig 18.02.1799. După absolvirea liceului la Brașov studiază la Viena, Preßburg (azi Bratislava) și Zittau. În 1751 studii de medicină la Leipzig, în 1759 doctorat. Din 1759 este medic la Chemnitz, unde realizează cercetări extinse în domeniul botanicii. În 1774 descoperă organele de reproducere ale mușchilor de pământ; în 1778 anunță public această descoperire. În 1781 se mută la Leipzig. În 1782/83 apare lucrarea sa „Fundamentum historiae...” cu imagini realizate de el însuși. În 1783 câștigă o bursă a Academiei de la Sankt Petersburg; textul premiat, „Theoria generationis...” este publicat în 1784 la Sankt Petersburg. Recunoașterea de care se bucură ca om de știință contribuie și la evoluția carierei sale profesionale. În 1784 devine medic al companiei militare a orașului, în 1786 profesor la Facultatea de Medicină, în 1789 profesor titular de botanică și director al Grădinii Botanice de la Leipzig. În 1791 este și medic al școlii Thomasschule. H. publică lucrări de morfologie, anatomie și fiziologie a plantelor. Ca realizare deosebită poate fi privită descoperirea orificiului central al stomatelor și a funcției acestuia. Deasemenea introduce term enul de perigoniu. Între 1787 și 1797 publică în patru volume analiza sa referitoare la mușchii de pământ („Mikroskopisch-analytische Beschreibung und Abbildung der Laubmoose...”). Lucrarea sa principală, „Species muscorum frondosorum...”, rămâne neterminată, dar elevul său F. Schwägrichen o va încheia după schițele lui H. și o va publica în 1801. Între 1811 și 1830, Schwägrichen publică alte trei volume. Această lucrare reprezintă până în zilele noastre fundamentul briologiei moderne, o reeditare din 1960 confirmând acest lucru. H. publică un total de 37 lucrări, în parte în mai multe volume. În plus publică și unele articole în domeniul medicinei. Rămâne neterminată și lucrarea sa despre fiziologia plantelor. H. este alături de Linné cel mai de seamă specialist în botanică și cel mai de succes microscopician al timpului său. Este membru în mai multe societăți științifice și academii. Câteva specii de plante și o familie a briofitelor au fost denumite în onoarea lui. Sub titlul „Hedwigia” apare începând cu 1852 o publicație pentru studii de criptogamie, care continuă să apară în prezent ca revistă internațională de specialitate („Nova Hedwigia”). (LSS-HH)
Publicații (selecție): „Fundamentum historiae naturalis muscorum frondosorum...”, Leipzig, partea I, 1782, partea a II-a, 1783; „Theoria generationis et fructificationibus plantarum cryptogamicarum...”, Petropolitana, 1784, reeditare la Leipzig, 1798; Culegere a articolelor sale pe teme de economie botanică, partea I, Leipzig, 1793, partea a II-a, 1797; „Species muscorum frondosorum...”, ed. F. Schwägrichen, Leipzig, 1801.
Note bibliografice: Kurze Lebensgeschichte… Neue Schriften der Gesellschaft naturforschender Freunde, 2 volume, Berlin, 1799; D. Hager: Sb. Quartalsschrift, Sibiu, 7, 1801, 218; Trausch SL II, 83; J. Römer: Die Karpathen, Bv., 1, 1908, 17, 522; H. Heltmann: în: Von Honterus zu Oberth, Buc. 1980, 66; H. Meschendörfer: SZ, München, an 36, vol. 4, 15.03.1986.

Hedwig, Johann Lukas

Compozitor, dirijor de cor, pedagog muzical, * Hălchiu 05.08.1802, † Brașov 08.01.1849. H. devine în 1840 cantor al orașului, director muzical și profesor de muzică la Liceul (azi „Honterus”) din Brașov. În aceste funcții influențează în mod decisiv viața muzicală a Brașovului și a Țării Bârsei. O asociație muzicală fondată de el la 1845 își încetează activitatea după scurt timp. H. încetează din viață în urma unei febre nervoase. – Compozițiile sale sunt încă din 1823 la Viena; și în Transilvania se bucură de apreciere, urmând ca în Brașov și în comunele din împrejurimi să facă parte din repertorii timp îndelungat. Stilistic sunt inspirate din Clasicismul vienez. H. este autorul unor melodii binecunoscute, între altele al imnului sașilor transilvăneni, cunoscut sub numele „Siebenbürgenlied”, precum și al cântecului „Bei Marienburg”. (LSS-KT)
Compoziții (selecție): „Der Allmacht Wunder“, oratoriu pentru soliști, cor și orchestră (neterminat, înregistrare: corul „Astra” și corul „Bach” Brașov, conducerea: H.E. Schlandt, 2002); cantate (între altele: „Kantate auf das Osterfest“, „Pfingst-Kantate“, „Luther- Kantate“); psalmi pentru cor, orchestră și orgă; „Sammlung christlicher Gesänge“ (Culegere de cântece creștine) pentru soliști, cor, două viori și orgă (Dictum); „Festlied – Bürger Kronstadts, lasst uns singen“ (cântec festiv) pentru cor la șase voci și orchestră (1845), având la bază melodia imnului mai sus menționat („Siebenbürgenlied”). – Motete a cappella și vocal-instrumentale; diverse coruri a cappella și cu acompaniament instrumental (între altele versiunea inițială a imnului „Siebenbürgenlied” pentru cor bărbătesc la trei voci, 1846). – Lieduri pentru voce și pian; duete pentru două soprane și bas continuu. – Lucrări pentru orchestră (între altele: șase uverturi de concert; „Marș și poloneză“, „Șase noi ecoseze“). – Piese pentru pian.
Scrieri: Kronstädter theoretisch-praktische Gesanglehre, Bv., 1848; Jurnal (manuscris).
Note bibliografice; E. Hajek: Die Musik. Ihre Gestalter und Verkünder in Sbg. einst und jetzt. Musikalische Lebensbilder, Bv., 1927; E.H. Müller: Die Musiksammlung der Bibliothek zu Kronstadt, Bv., 1930; Trausch/Schuller SL; K.-H. Brenndörfer: 200 Jahre seit der Geburt von J.L.H., în: Wir Heldsdörfer, Stuttgart, 2002, nr. 86, p. 8; H. Franz: Johann Lukas Hedwigs Siebenbürgenlied, în: Beiträge zur Musikgeschichte der Siebenbürger Sachsen = Musikgeschichtliche Studien 4b, ed. Karl Teutsch, Kludenbach, 1999, p. 62-69; F. Latzina: Der „siebenbürgische“ Haydn, în: KR 31/03.08.2002, p. 3.

Heltmann, Heinz

Biolog, botanist și profesor, * Șaeș/Schaas lângă Sighișoara, 05.03.1932, † Sankt Augustin, 14.04.2021. După absolvirea Școlii pedagogice din Sighișoara, studiază științele naturii la Cj. (1951-1955). Din 1956 lucrează la Institutul forestier din Bv. în domeniul botanicii și dendrologiei. Începând cu 1958 este profesor la Liceul din Bv., între 1963-1973 cercetător la laboratorul de plante medicinale al Stațiunii de cercetări agricole Hangestein (Măgurele/Bv.); în 1971 obține titlul de doctor (Dr. rer. nat.) la Univ. Buc. În 1973 emigrează în Republica Federală Germania, iar din 1974 lucrează la Institutul de biologie farmaceutică al Univ. din Bonn. În 2017 este distins cu Premiul pentru cultură al Fundației Sașilor Transilvăneni. Contribuții la cercetarea florei României, lucrări despre diverse plante medicinale (ghințură galbenă, mătrăgună, mac de grădină, degețel lânos/digitalis lanata etc.), lucrări biografice despre cercetători importanți în domeniul științelor naturii (Johann Chr. G. Baumgarten, Julius Römer, Heinrich Höhr, Heinrich Wachner, Richard Jacobi, Wilhelm Hausmann și alții). (LSS, DFDKK)
Publicații (selecție): Seltene Pflanzen Rumäniens, Buc., 1968; Text pentru catalogul „Die Karpaten“, Innsbruck, 1988; autor a numeroase articole științifice, coeditor și editor a patru colume „Naturwissensch. Forschungen über Sb.“ (în seria Archiv für Sb. Landeskunde, vol. 3), Köln/Viena, 1979, 1984, 1985, 1992; coeditor al celor trei volume „Die Ornis Sb.s.“, Studia Trans. 8/I-III, Köln/Viena, 1980, 1982, 1988; coeditor „Der Sb. Karpatenverein“, Thaur b. Innsbruck, 1990; coeditor al monografiilor despre Sighișoara (ed. II, 1998) și Șaeș (1999).
Note bibliografice: H. v. Killyen: Der Naturforschung verschrieben. Dr. H.H. wurde 60, în: SbZ, 15.04.1992; [E. Lingner]: Gespräche über unsere Zeit (13). Unser Gesprächspartner war Dr. H.H., în: NKZ, 20.03.2003; O. Götz: Dr. H.H. wurde 80, în: NKZ, 30.03.2012; E. Schneider: Forscher, Lehrer, Fachautor. Dem Naturwissenschaftler Dr. H.H. zum 80. Geburtstag, în: SbZ, 31.03.2012; H.U. Kasper: Dr. H.H. zum 80. Geburtstag, în: ZfSL, vol. I/2012; E. Schneider/H.U. Kasper: Ein Leben für die vielfältigen Facetten der Naturwissenschaften. Zum Gedenken an Dr. H.H. (geboren 5. März 1932, gestorben 14. April 2021), în: SbZ, 18.05.2021; U. Grün: Dr. H.H. (1932-2021). Würdigung und Nachruf, în: KR, 04.06.2021.

Hensel, Friedrich

Ofițer austriac, * Brașov 13.08.1781, † Pasul Malborghet 17.05.1809, este elev al Liceului „Honterus“ la Brașov, al Liceului din Sighișoara și al Academiei Imperiale a Geniului Miliutar de la Viena, pe care o absolvă în calitate de cadet. În 1809, în calitate de căpitan al unui corp de armată austriac, H. acoperă retragerea din Italia a armatei austriece comandate de arhiducele Johann prin apărarea eroică a unui fort-barieră din Val Canale. De asemenea, a întârziat înaintarea armatei sud-franceze sub principele Eugène Beauharnais timp de patru zile. „Astfel a fost împiedicată unirea în timp util a celor două armate franceze și a devenit posibilă victoria împotriva lui Napoleon la Aspern la 22 mai 1809” (R. Sutter). H. cade pe câmpul de luptă alături de majoritatea combatanților împotriva unei armate superioare numeric de sute de ori. Împăratul Ferdinand I a ridicat celor căzuți la Val Canale un monument cu următoarea inscripție: „În amintirea morții eroice a inginerului căpitan al armatei imperial-regale austriece Friedrich Hensel la XVII mai MDCCCIX și a tovarășilor săi de luptă. Împărat Ferdinand I.“ O placă memorială pe peretele casei natale din Brașov (str. Nicolae Bălcescu 34) amintește de asemena de H. (LSS-WM, DFDKK)
Note bibliografice: A. Veltzé: Österreichs Thermopylen 1809, Viena, 1905; F. Herfurth: 1809. F.H. und sein Fort, Codlea, 1933; H. Zillich: F.H., ein dt. Leonidas, în: SVJB, ediția 2/1959; H. Zillich (ed.): F.H., ein dt. Leonidas. Sein Lebensbild in Briefen, München, 1967; R. Sutter: F.H., în: Sb.S. in Österreichs Vergangenheit und Gegenwart, Innsbruck, 1976; J. Kasper: Ein siebenbürgischer Held aus Napoleonischer Zeit. F.H.s tapfere Verteidigung vor 200 Jahren in den Karnischen Alpen, în: SbZ, 15.07.2009.


Hensel, Klaus

Scriitor, * Bv., 14.05.1954, urmează Liceul Honterus din orașul natal, studiază filologia (germană și engleză) la București. Este profesor de germană și engleză la o școală din București, apoi lector de editură la Kriterion și Meridiane. Emigrează în Republica Federală Germania în 1981. Aici se stabilește ca autor liber-profesionist la Frankfurt/Main. În 1983/84 este bursier al Colocviului literar de la Berlin. Începând cu 1984 lucrează la Radiodifuziunea din Hessen (Hessischer Rundfunk). În anii 1990 este autor de televiziune pentru emisiunile de cultură „Kulturreport” și „ttt – titel, thesen, temperamente” (ARD), precum și „Kulturzeit” (3sat). În 1994 este bursier al Academiei Germane Villa Massimo din Roma. Începând cu 2003 este redactor-șef al departamentului de literatură al Radiodifuziunii din Hessen (hr) și redactor al emisiunii literare „druckfrisch” (ARD). Din 2004  este de asemenea redactor al emisiunii germano-franceze de cultură „Metropolis” (ARTE).
H. este autor de poezii, recenzii și eseuri cultural-politice. Opera sa poetică, care a atras atenția asupra lui H. atât în România, cât și în Germania, este distinsă între altele cu Premiul pentru tineri autori Marburg 1984, Premiul pentru literatură Kranichstein 1988, Premiul pentru literatură germană 1989 (împreună cu Herta Müller, Gerhardt Csejka, Helmuth Frauendorfer, Johann Lippet, Werner Söllner, William Totok și Richard Wagner). (LSS-StS, DFDKK)
Opere (selecție): Das letzte Frühstück mit Gertrude. Gedichte, Cluj, 1980; Oktober, Lichtspiel. Gedichte, Frankfurt/Main, 1988; Stradivaris Geigenstein. Gedichte, Frankfurt/Main, 1990; Humboldtstraße, römisches Rot. Liebesgedichte, Frankfurt/Main, 2001.
Note bibliografice: C. Tudorică: K.H., în C. Tudorică: Rumäniendeutsche Literatur (1970-1990). Die letzte Epoche einer Minderheitenliteratur, Tübingen/Basel, 1997, pp. 146 urm.

Henning (-Hermann), Thusnelda

Scriitoare, * Brașov 31.05.1877, † Viena 31.10.1965, sora pictorului Hans Hermann. După căsătorie trăiește la Klosterneuburg lângă Viena, din 1917 ca văduvă. Petrece perioade îndelungate de timp în Transilvania. Dintre operele ei literare, care cuprind și povestiri și poezii, se remarcă din punct de vedere literar și istorico-cultural romanul „Der hölzerne Pflug”. Reflectând întâmplările din timpul revoluției de la 1848/49, așa cum s-au petrecut în împrejurimile Sighișoarei, scriitoarea schițează o imagine vie a cotidianului, obiceiurilor și tradițiilor, dar și a luptei pentru existență a sașilor din Transilvania în acele timpuri. (LSS-StS)
Opere (selecție): Der hölzerne Pflug, Berlin, 1938, Buc., 1977; Der Hof, Buchgemeinschaft Heimatland (vol. 29), 1962.
Note bibliografice: R. Sutter: Sb. S. in Österr. Vergangenheit und Gegenwart, Innsbruck, 1976, p. 69-71; A. Kartmann: Th. H.-H., în: J. Wittstock/St. Sienerth (ed.), Die rumäniendeutsche Lit. in den Jahren 1918-1944, Buc., 1992, p. 272-277.

Herfurth, Franz Karl

Profesor, teolog, scriitor, * Brașov 01.01.1853, † idem 26.03.1922. După bacalaureat (la Liceul Honterus) studiază teologia, filosofia și filologia între 1871 și 1875 la Berlin, Jena și Leipzig. În 1876 revine la Liceul din Brașov, unde predă timp de doisprezece ani și jumătate religia, limba germană, limba latină, limba greacă, psihologia și logica. În această perioadă este corespondent al publicațiilor „Siebenbürgisch-Deutsches Tagesblatt“ și „Kronstädter Zeitung“ și colaborează în proiectul de arhivă „Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt“ („Izvoare din istoria Brașovului”). În 1889 devine preot la Cristian în Țara Bârsei. Între 1907 și 1922 este prim-preot al Brașovului, între 1894 și 1908 decan al Consistoriului evanghelic superior Brașov, între 1907 și 1922 episcop-vicar, iar începând cu 1895 membru al Universității Națiunii Săsești ca reprezentant al orașului Brașov. Cu prilejul sărbătorii dedicate lui Honterus în 1898 i se conferă titlul de Doctor honoris causa al Universității Königsberg (azi: Kaliningrad). În timpul mandatului său ca prim-preot al Brașovului este inaugurată clădirea nouă a Liceului „Honterus” (1913). În 1916, în momentul în care trupele române pătrund în oraș, rămâne la Brașov în ciuda ordinului de evacuare. Între 18 septembrie și 23 decembrie 1916 este deținut la București alături de soția sa. Începând cu 1886 publică ziarul duminical „Siebenbürgischer Volksfreund” cu scopuri educative, în care acordă un loc de seamă literaturii în dialect săsesc. Scrierile sale sunt dominate de credință și de fidelitatea față de moștenirea folclorică. H. este privit în epocă drept „cel mai de seamă reprezentant” al „curentului anecdotic-popular“ în literatura în dialect săsesc (R. Hörler, citat de J. Wittstock). (H.-P. Schawaller, DFDKK)
Scrieri (selecție): Sächsisches Volksliederbuch, ed. F.H., Sibiu, 1895, 2 ediții, idem 1900; Aus Heimat und Ferne. Vier Vorträge, Viena, 1898; Meren und Hippeltscher vun Franz Herfurth, ous dem Nolaß erousgegiën vu senyem Sann Wilhelm Herfurth, Krunen (Brașov), 1930.
Note bibliografice: J. Trausch - Fr. Schuller: Schriftsteller-Lexikon der Siebenbürger Deutschen, vol. 4, Sibiu, 1902, p. 190-194; R. Hörler: F.H., în: Die mundartliche Kunstdichtung der Sb. S. Arch. Ver. Sb. Lkde 39 (1913/15), vol. 3 (1915), p. 629-708 (F.H.: p. 672-673); J. Reichart: D. F.H., în: Kalender des Siebenbürger Volksfreundes, 1923, p. 61-63; A. Schuster: D. F.H., în: Neuer Volkskalender, 1923, p. 76-82; Cărturari brașoveni (Sec. XV-XX). Ghid biobibliografic, Brașov, 1972, p. 105-106; J. Wittstock: F.H., în: Die Literatur der Sb. S. in den Jahren 1849-1918, ed. C. Göllner și J. Wittstock, Buc., 1979, p. 308-313; H.A. Hienz: Schriftsteller-Lexikon der Siebenbürger Deutschen, vol. VII, H-J, Köln/Weimar/Viena, 2000, p. 103-114.

Hermann, Albert

Pedagog și om de școală, * Sigmir/Schönbirk, 03.11.1893, † Bonn-Bad Godesberg, 27.12.1975. Urmează Liceul din Bistrița, studiază între 1911 și 1915 științele naturii și filosofia la Tübingen, Budapesta și Leipzig, în 1917/18 este profesor de biologie la Liceul Evanghelic („Honterus”) de la Bv., în 1923 obține titlul de doctor (Dr. phil.) la Leipzig. În același an H. revine la Bv. la Liceul „Honterus”, al cărui director este apoi între 1940 și 1944. În aceeași perioadă este șef al departamentului de învățământ superior în secțiunea de învățământ a Grupului Etnic German din România. H. este temporar președinte al Asociațiilor transilvănene ale profesorilor din învățământul școlar și universitar precum și redactor-șef al revistei „Schule und Leben”. În 1944/45 este internat în lagărul de concentrare de la Târgu Jiu din motive politice. În 1952, H. și soția sa sunt evacuați forțat în Dumbrăveni/Elisabethstadt. În 1958 emigrează în Republica Federală Germania.
Publicații (selecție): Der naturwissensch. Unterricht als Erziehungs- und Bildungsmittel an höheren Schulen, Leipzig/Berlin, 1922; Bericht über die erste Olympiade sächs. Mittelschüler zu Ostern 1928 in Kronstadt, Bv., 1929; Die dt. Bauern des Burzenlandes. Vorbericht über das Ergebnis einer anthropologischen Untersuchung, în: Klingsor, caiet 9/1936; Die dt. Bauern des Burzenlandes, Jena, 1937; Allg. Biologie. Lehrbuch für die 8. Klassen der Lyzeen mit dt. Unterrichtssprache, Sb., 1938; Fragen unseres höheren Schulwesens, în: Der Dt. Lehrer. Zeitschrift der dt. Erzieherschaft in Rum., caiet 1-2/1941; Das deutsche Schulwesen in Sb., în: idem, caiet 8-10/1941; Das Schulwesen der Sb. S. zwischen den beiden Weltkriegen, în: SVJB, caiet 2/1965; Das Deutschtum in Rum., în: Das Auslandsdeutschtum in Osteuropa einst und jetzt, ed. de Ministerul Muncii și Protecției Sociale din Landul Nordrhein-Westfalen, Troisdorf, 1963.
Note bibliografice: H. Zillich: Prof. Dr. A.H. 70 Jahre, în: SVJB, caiet 1/1964; K. Hügel: Dr. A.H. zum Gedenken, în: SVJB, caiet 3/1976; G. Müller: In memoriam A.H. Ein Jahr nach dem Tod des großen Schulmannes, în: SbZ, 15.12.1976; HB (= H. Bergel): Kronstädter Professoren (XX): A.H., în: NKZ, 25.08.1991.

Hermann, Anton (Antal)

Etnograf și cercetător rromanolog, * Bv., 30.07.1851, † Szeged/Ungaria, 15.04.1926. Studii la Viena, Cluj și Budapesta. În 1871-1875 predă științele naturii la Liceul romano-catolic din Bv., în 1875-1879 la Pantschowa/Pančevo (azi în Serbia), Budapesta și Weißkirchen/Bela Crkva (azi în Serbia). În 1883 este numit profesor de limba și literatura germană la Institutul Pedagogic din Budapesta. În 1898 se abilitează la Universitatea Franz Joseph din Cluj în domeniul etnografiei. După transferarea universității la Szeged în 1921 este numit profesor onorific, în 1924 devine profesor titular. În 1871 publică un volum de poezii la Bv. Între 1887 și 1907 editează și publică la Budapesta revista „Ethnologische Mitteilungen aus Ungarn“ cuprinzând contribuții despre folclorul popoarelor din sud-estul Europei, în special al rromilor. În 1889, împreună cu Hunfalvy Pál (Paul Hundsdorfer), fondează Societatea Etnografică Maghiară (publicație: „Ethnographia”). Îngrijește partea etnografică a publicației „Österreichisch-ungarische Monarchie in Wort und Bild“ (Viena, 1886-1902, 24 volume). Este membru al societăților antropologice din Viena, Berlin și München, al Societății internaționale de folclor și director executiv al Societății internaționale pentru studii rromani. Prieten apropiat al cercetătorului rromanolog brașovean Heinrich v. Wlislocki. Deține și lasă în urmă o colecție folclorică semnificativă. (LSS-KK, DFDKK)
Note bibliografice: Kos K.: H.A. Importanța lui în mișcarea etnografică de la sfîrșitul sec. XIX-lea și începutul sec. XX, în: Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anii 1957 și 1958, Cluj, 1958.

Hermann, Hans

Pictor, grafician, profesor de artă; fiul sculptorului Friedrich Hermann și fratele scriitoarei Thusnelda Henning-Hermann, * Brașov, 25.01.1885, † Sibiu, 10.02.1980. În 1892-1903 urmează școala la Bv, ultimele patru clase la Liceul real de stat de limbă maghiară. În 1903-1907 pregătire ca profesor de desen la Budapesta, în 1907-1915 profesor de desen la Liceul evanghelic din Mediaș. În această perioadă urmărește îndeaproape evoluția scenei artistice din Budapesta. Participă la câteva prime expoziții, proiectează și realizează decorațiunile pereților din noua clădire a Liceului din Mediaș. În 1915-1918 participă la război ca locotenent pe front (Volinia, Istria). În 1918-1948 este profesor de desen la Liceul evanghelic și Școala reală de la Sibiu. Activitate expozițională intensă: tipărituri și picturi în ulei (din 1923 doar pe placaj), acuarele, cărbune, cretă, în deceniile anterioare predominant portrete și studii de nud, ulterior tot mai mult peisaje, rareori naturi moarte și compoziții de figuri. Primește numeroase premii (de ex. Premiul de stat pentru grafică în 1937, titlul de „Artist distins” în 1964). În 1948-1966 este președintele filialei Sibiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Este recunoscut mai ales ca artist grafic. După întreruperea  legăturile cu scena artistică din Budapesta, se orientează înspre realism și spațiul natal. (LSS-HH)
Scriere autobiografică: H.H.: [fără titlu], în: Aus Kronstädter Gärten. Kunstleben einer sächsischen Stadt im Jahre 1930, Festschrift für die Vereinstage in Kronstadt 1930, ed. A. Meschendörfer, Bv., 1930, pp. 190 urm.
Publicație: Sibiul Vechi, Cj., fără an de apariție (1971).
Note bibliografice: V. Roth: H.H., în: Sb-Dt. Tageblatt, 21.11.1917; J. Bielz: H.H. (în seria „Maeștrii Artei Romînești“), Buc, fără dată (1956); W. Aichelburg: H.H., der Maler Siebenbürgens, în: VK, caiet 8/1957; E. Lendvay: H.H., în: Uj idö, 12.08.1965; H. Zillich: H.H. 80 Jahre alt, în: SVJB, caiet 4/1965; H. Zay: Unerschöpfliche Schaffensfreude. Atelierbesuch bei H.H., în: HZ, 19.07.1968; W. Aichelburg: Stumm in Stein verborgen… H.H.s alte Stadtlandschaften, în: HZ, 27.08.1971; L.T.: Kunstmaler H.H. 90 Jahre alt, în: SVJB, caiet 2/1975; G.E. Hügel: H.H. Monographische Studie, München, 1979; R. Wittstock-Reich: Von dem hohen Gebot der Ordnung. H.H. beging seinen 95. Geburtstag, în: NW, 02.02.1980 (și în: Sie prägten unsere Kunst, ed. B. Stephani, Cj., 1985); B. Stephani: Ausdruck eines Augenblicks. Zum Ableben H.H.s, în: VK, caiet 3/1980 (și în: Sie prägten unsere Kunst, ed. B. Stephani, Cj., 1985); H. v. Arz: Über den Maler H.H., în: SVJB, caiet 3/1980; K. Bertalan: H.H., Buc., 1982; W. Myss: Kunst in Sb., Thaur bei Innsbruck, 1991; S. Beer: Mein Zeichenlehrer in der Brukenthalschule. Erinnerungen an den vor 130 Jahren geborenen Maler H.H., în: SbZ, 05.02.2015; H. König: Handwerker und Geistliche als Vorfahren. Gemälde von H.H. (1885-1980) im Teutsch-Haus, în: HZ, 15.05.2015 și 22.05.2015; K. Klein: Nebelsonne bei Hermannstadt, în: SbZ, 20.02.2017; G.-L. Ittu: Kronstädter bildende Künstler im Ersten Weltkrieg, în: NKZ, 30.06.2020.

Herrmann, George Michael Gottlieb von

Scriitor și istoric, * Bv., 29.09.1737, † Bv., 31.07.1807. Fiul vilicului Brașovului, beneficiază mai întâi de lecții particulare și urmează apoi cursurile Liceului din orașul natal. Între 1759 și 1762 este grefier la Cancelaria gubernială transilvăneană din Sibiu, apoi secretar la Magistratura Brașovului. În 1764 este arhivar, în 1772 notar, vilic și judecător al Brașovului. Relevant pentru istoria literară transilvăneană este textul „Lebenslauf” („Curriculum vitae”) al lui H., cu care se înscrie în literatura autobiografică transilvăneană de limbă germană. Când, la vârsta de 63 de ani, decide să-și povestească biografia, se bazează nu numai pe memoria sa admirabilă, ci și pe jurnalele pe care le scrisese până atunci. În relatarea sa autobiografică, autorul dedică un spațiu amplu aspectelor legate de educație și studii. Lucrarea istorică a lui H., „Das Alte und Neue Kronstadt”, urmărește evoluția istorică a orașului de la poalele Tâmpei încă de la întemeiere și este captivantă mai ales în acele părți la care autorul a fost martor. H. a fost descris drept unul dintre „primii publiciști ai timpului său”, nu numai în raport cu „amploarea realizărilor sale, ci și în ceea ce privește profunzimea și precizia concepției sale, claritatea și forța expresiei lui” (O. v. Meltzl) . (LSS-StS)
Publicații: Die Grundverfassungen der Sachsen in Siebenbürgen und ihre Schicksale. Ein Beitrag zur Geschichte der Deutschen außer Deutschland, Offenbach, 1792; ediția a II-a, revizuită, Sb., 1839 (textul introductiv dedicat monarhiei austriace în prima ediție fiind interzis de către guvern); Das Alte und Neue Kronstadt. Ein Beitrag zur Geschichte Siebenbürgens im 18. Jahrhundert, text revizuit de O. v. Meltzl, vol. I (= vol. II în manuscris): Von dem Uebergang Siebenbürgens unter das Haus Habsburg bis zum Tode der Kaiserin-Königin Maria Theresia (1688-1780), Sb., 1883, vol. II (= vol. III în manuscris): Von dem Regierungsantritt Kaiser Josephs II. bis zum Ende des 18. Jahrhunderts (1780-1800), Sb., 1887; Lebenslauf des G.M.G.v.H., von ihm selbst verfasset den 21. August 1800, în: Archiv des Vereins für sb. Landeskunde, NF, vol. XXII, Sb., 1889, caiet 1; Tagebuch, vom 1. Januar 1801 angefangen, das Merkwürdigste von den Alltag-Geschichten von Kronstadt, vornehmlich aber G.H.s eigene, in seinem Lebenslauf nur bis 1799 fortgeführte Lebensumstände umfassend, în: idem, caiet 2; Das alte Kronstadt. Eine siebenbürgische Stadt- und Landesgeschichte bis 1800 (= vol. 1 în manuscris), ed. B. Heigl și Th. Șindilariu, Köln/Weimar/Viena, 2010 (cu un CD-ROM conținând volumele I și II apărute în 1883, respectiv 1887).
Note bibliografice: J. Trausch: Schriftsteller-Lexikon oder biographisch-literärische Denk-blätter der Siebenbürger Deutschen, vol. II, Bv., 1870, pp. 129 urm.; J. Gross: G.M.G.v.H. und seine Familie. Kronstädter Kultur- und Lebensbilder, în: Archiv des Vereins für sb. Landeskunde, NF, vol. XXII, Sb., 1889, caiet 1-3; F. Schuller: Schriftsteller-Lexikon der Siebenbürger Deutschen, vol. IV, Sb., 1902, pp. 196 urm.; J. Gross: Siebenbürgisch-sächsische Charakterköpfe. 1. G.M.G.v.H. (Ein Gedenkblatt zu seinem 100. Todestag (31. Juli 1807)), în: Die Karpathen, an 1, caiet 6, dec. 1907; G. Nussbächer: G.M.G.v.H. (în seria „Taten und Gestalten“), în: KR, 05.03.1982 (apărut și în: Taten und Gestalten. Bilder aus der Vergangenheit der Rumäniendeutschen, ed. D. Drotleff, vol. II, Sb., 2002); E. Weiss: Das Licht der Welt (fragment din romanul istoric nepublicat „Die Herrmanns“), în: KR, 25.09.1987.

Herter, Samuel

Fotograf și pictor, * Pfeffingen/Württemberg, 27.02.1830, † București, 14.06.1880. Imigrează din Württemberg în Transilvania în 1846. În 1853 îi este atestată prezența la Sibiu în calitate de fotograf itinerant. În același an se stabilește la Bv., devenind primul fotograf cu atelier propriu din oraș. Este cunoscut și ca pictor, între altele datorită portretelor lui St. L. Roth. – Este unul dintre pionierii fotografiei din Transilvania, cel mai important fotograf brașovean la începuturile artei fotografice. (LSS-KK)
Imagini publicate. (selecție). B. Herter: S.H., der Maler von zwei St.-L.-Roth-Bildnissen, în: Sb. Familienforschung, an 3, nr. 1, Köln/Viena, 1986.
Note bibliografice. C. Neagoe: Contribuții la istoria fotografiei brașovene (1842-1918), în: Un Secol de Artă Brașoveană. 1815-1918 (catalog de expoziție), ed. R. Popica, Bv., 2018, p. 39; C. Neagoe: Fotografi brașoveni și atelierele lor, Bv., 2022, p. 27 urm.

Hesshaimer, Ludwig

Grafician și pictor, * Brașov 10.03.1872, † Rio de Janeiro (Brazilia) 10.01.1956. H. își petrece copilăria la Trieste și devine ofițer conform dorinței tatălui său. La Sarajevo, unde urma să înmâneze Arhiducelui Ferdinand un album cu desene proprii, devine martor al atentatului asupra moștenitorului tronului Austro-Ungariei. După destrămarea monarhiei se stabilește la Viena și se întoarce la viața civilă. La Viena studiază la Academia de Arte Frumoase. Ultima sa reședință este America de Sud. Moștenirea, respectiv opera sa postumă se găsesc la Biblioteca Transilvăneană din castelul Horneck, Gundelsheim. (LSS-WM)
Opera principală: Der Weltkrieg, ein Totentanz (Războiul mondial, un dans al morții), 20 file de 39 x 60 cm, gravuri, 1920.
Scrieri: Miniaturen aus der Monarchie. Ein k.u.k. Offizier erzählt mit dem Zeichenstift, ed. O. Offerhaus, Viena, 1992.
Note bibliografice: M. Wittstock: Vom Kommissstiefel zur Graphik. L.H. zum 100. Geburtstag, în: „Neuer Weg“, 17.03.1972 (apărut și în: Sie prägten unsere Kunst, ed. B. Stephani, Cluj, 1985); W. Myss: Kunst in Sb., Thaur bei Innsbruck, 1991.


Heyser, Christian

Poet, * Brașov 11.03.1776, † Viena 26.06.1839. Absolvent al Liceului (azi „Honterus”) din orașul natal, între 1796 și 1798 studii la Jena, între 1798 și 1811 profesor la Liceul din Brașov, apoi predicator și preot la Vulcan (1816) și Feldioara (din 1821). În 1828 preot evanghelic la Viena. În 1834 superintendent al Congregației evanghelice a Austriei. H. este autorul unor poezii ocazionale și al unor piese de teatru care până în prezent au fost publicate doar parțial. Opera sa lirică cuprinde ode și poeme descriptive (Panorama vom Burzenland/Panoramă a Țării Bârsei), dramele tratează materiale tematice de pe meleagurile natale (Die Kreuzritter im Burzenlande; Die Schlacht auf dem Brodfelde) într-o manieră care amintește de romantismul negru (Hans Benkner oder Die lebendig Begrabene). (LSS-StS)
Opera principală: Vaterländische dramatische Schriften, Bv., 1842.
Note bibliografice: Trausch SL II, p. 151-156; K.K. Klein: Literaturgeschichte des Deutschtums im Ausland, Leipzig, 1939, p. 160; G. Nussbächer: Wenn der Zwingherr in Bacchanalien… Heimatgeschichtliche Poeme und Dramen. 200 Jahre seit der Geburt von Ch.H., în: Karpatenrundschau, 12.03.1976; U.P. Wagner: Ch.H.: Lyrische und dramatische Bilder, în: Die deutsche Literatur Siebenbürgens. Von den Anfängen bis 1848. vol. II, ed. J. Wittstock și St. Sienerth, München, 1999, p. 295-304.

Hintz-Fabricius, Fritz

Cântăreț de operă și actor, * Marienburg (Burzenland)/ Feldioara (Țara Bârsei), 07.02.1891, † Viena, 22.08.1968. Absolvent al Liceului evanghelic de la Bv., studii medicale la Viena (1910-1914), participă la Primul război mondial ca medic al Armatei imperial-regale. După război studiază arta vocală la Viena, Stuttgart și Berlin (între altele cu verișoara sa Lula Mysz-Gmeiner și cântăreții Gerhard Jekelius și Eva Lissmann). Din 1922 este cântăreț de oratoriu, din 1927 este invitat ca bas-bariton (Charakterbass) și ca actor la teatrele din Leipzig, Düsseldorf, Kassel și Berlin (Opera de Stat). Începând cu 1933 lucrează la Teatrul Național German de la Sibiu, unde este mai întâi cântăreț și actor, apoi director artistic. Din 1938 colaborează cu teatre la Berlin, din 1942 la Viena, iar din 1954 este colaborator-angajat al Burgtheater Viena. Începând cu același an apare în numeraose filme artistice, între altele alături de Liselotte Pulver în comedia romantică „Ich denke oft an Piroschka“ din 1955. (LSS-KT, DFDKK)
Note bibliografice: G. Ongyerth: „Der Schwierige“. Erinnerungen an F.H.-F., în: SbZ, 15.09.1968; R. Sutter: F.H.-F., în: R. Sutter: Siebenbürger Sachsen in Österreichs Vergangenheit und Gegenwart. Eine Auswahl, Innsbruck, 1976.

Hirscher, Apollonia

Soția unui comerciant, locul și data nașterii necunoscute, † Brașov 1547. Soția comerciantului, judelui orașului și castelanului Castelului Bran, Lucas Hirscher, căruia i se conferă un titlu nobiliar. După moartea soțului în 1541 preia conducerea afacerilor acestuia, care ajung până în Austria și Turcia. Va conduce aceste afaceri cu mult succes până la sfârșitul vieții, în ciuda faptului că domeniile comerțului și politicii erau în vremurile acelea rezervate exclusiv bărbaților. Pune bazele mai multor fundații și își cheltuie mare parte din avere spre folosul comunității și al concetățenilor săi. Între altele fondează în 1545 magazinul din Piața Sfatului/colț cu actuala stradă Hirscher. Acolo se află în acele vremuri standurile de vânzare ale meșteșugarilor precum și cântarul orașului; la etajul subteran are loc comerțul cu vin. Magazinul este până în zilele noastre singura clădire laică din acea epocă, rămasă intactă. În 1960 clădirea a fost restaurată, redându-i-se aspectul original. (LSS-OS)
Note bibliografice: E. Jekelius: Das Burzenland, vol. III, Bv., 1928; M. Philippi: A.H., în: Taten und Gestalten, Cluj, 1983.

Honigberger, Anselm

Fiu al muzicianului Emil H., oboist, dirijor, pianist, pedagog muzical, * Brașov 04.05.1920, † Vorchdorf (lângă Linz) 23.01.1976. Din 1947 oboist solist al Filarmonicii Brașov; este privit ca cel mai bun oboist al României. Fondează un octet și un cvintet de suflători la Brașov (1953/54). Dirijor, pianist acompaniator și profesor la Liceul de Muzică din Brașov. Concerte în străinătate. (LSS-KT)

Honigberger, Emil

Dirijor de cor, pedagog muzical, jurnalist, compozitor, * Brașov 16.03.1881, † idem 13.02.1953. Din 1907 maestru de cor al Asociației Muzicale a Bărbaților din Brașov (Männergesangverein), în plus din 1910 dirijor al Asociației Corale maghiare din Brașov „Dalárda”. Director muzical, capelmaistru și organist la Sebeș (1921), organist și profesor de muzică la Liceul german de la Mediaș (1925), profesor la Seminarul Teologic de la Sibiu (1930), dirijor de cor, organist și profesor la Liceul „Honterus” din Brașov (1939). (LSS-KT)
Compoziții: Operă, coruri, lieduri, lucrări pentru orchestră, muzică de cameră, piese pentru pian. Realizează și acuarele.

Honigberger, Ernst

Pictor și profesor de artă plastică, fratele lui Emil H., * Brașov 08.10.1885, † Wehr/Baden 03.05.1974. Studii la Berlin și München, întrerupte de Primul război mondial. După 1918 fondează împreună cu fratele său Emil revistele „Das Ziel” și „Das neue Ziel” la Brașov și militează pentru o nouă direcție în arta vremii. Argumentează de asemenea în favoarea vânzării picturii „Bărbat cu tichie albastră” de Jan van Eyck de către Muzeul Brukenthal, pentru a acoperi cheltuielile de restaurare a palatului și a fonda acolo o galerie de artă modernă transilvăneană. În perioada interbelică emigrează la Berlin, participă la numeroase expoziții la Berlin și în alte orașe germane, mai târziu la Moscova, Leningrad, Budapesta și București. Pictează portrete și naturi moarte, este însă apreciat mai ales pentru picturile sale de grupuri de femei: spălătorese, secerătoare, vânzătoare de fructe etc. „Impresiile“ sale rămân sub dictatul unei trăsături de pensulă puternice, care amintește de Nolde sau Gawell. (LSS-KT)
Scrieri: Bestrebungen und Ziele der jüngeren sächsischen Maler, în: Die Karpathen, an 1911/12, p. 9 urm.; Jan van Eycks Bildnis oder eine moderne Galerie?, în: idem, an. 1911/12, p. 370 urm.; Der Impressionismus in der modernen Malerei, în: idem, an 1912/13, p. 745 urm.; Eine Moderne Galerie in Hermannstadt, în: Das Ziel, an I (1919), caiet 9; Mein Werdegang, în: Aus Kronstädter Gärten. Kunstleben einer sächsischen Stadt im Jahre 1930, Festschrift für die Vereinstage in Kronstadt 1930, ed. A. Meschendörfer, Bv., 1930; Kindheit, în: KR, 30.04.2015; Kunstbetrachtung und Kunstschaffen, idem.
Note bibliografice: H. Wühr: E.H., în: SVJB 2/1961; H. Wühr: Ernst Honigberger – Eine Monographie, München, 1964; M. Wittstock: E.H. Bemühungen um eine moderne Kunstgalerie in Siebenbürgen (Seria „Kleines siebenbürgisch-sächsisches Künstlerlexikon“), în: NW, 05.06.1974; H. Zillich: E.H. †, în: SVJB, 3/1974; B. Stephani: Wuchtig und monumental. Zum 95. Geburtstag E.H.s, în: VK, 10/1980 (și în: Sie prägten unsere Kunst, ed. B. Stephani, Cj., 1985); M. Wittstock: „Meine Heimat immer mehr Motiv meiner Kunst“. 100 Jahre seit der Geburt des Malers E.H., în: NW, 08.10.1985; K. Klein: „Ein Bild ist erst dann fertig, wenn es klingt“. Zum 110. Geburtstag des siebenbürgischen Malers E.H. (1885-1974), în: SbZ, 15.10.1995; H. Bergel: Die bedenkenlose Bereitschaft zur Hingabe. Erinnerung an den Maler E.H., în: Erkundungen und Erkennungen, München, 1995; K. Klein: Ein siebenbürgischer Gauguin. Vor 25 Jahren starb der Maler und Graphiker E.H. (1885-1974), în: SbZ, 20.04.1999.

Honter(us), Johannes

Honter(us), Johannes, cel mai de seamă umanist al sașilor din Transilvania, reformator al acestora, educator și fondator de școală, editor, * Brașov 1498, † Brașov 23.01.1549, înmatriculat în 1520 la Universitatea din Viena (Johannes Anschut), în 1522 „Baccalaureus” (Johannes Holer), în 1525 „Magister artium” (Johannes Holler Coronensis), în 1529 ședere la Regensburg (Johannes Hynter-Hunterus), în 1530 la Cracovia (Johannes Georgii de Corona, artium magister Viennensis). Activitate didactică; publică o gramatică latină și o descriere a lumii. Din 1530 până în 1533 activează la Basel ca lector editorial și xilograf. În 1532 concepe o hartă a Transilvaniei și hărți stelare. În 1533 se întoarce la Brașov trecând prin Kosice (germ. Kaschau) și Oradea (germ. Großwardein). În 1536 H. este consilier local în cadrul mandatului judelui (primarului) orașului, Lukas Hirscher. Din 1539 datează cele mai vechi tipărituri provenite din tipografia înființată de H. la Brașov. Acestea includ o gramatică greacă și una latină, prefețe la fragmente din scrierile Sf. Augustin și la catalogul său de „Erezii”, precum și comentarii ale unor fragmente din pandectele (digestele) de drept civil, semnate de H. însuși. În 1540 editează avertismentele călugărului Nilus după un manuscris. În 1541 urmează prima ediție a descrierii lumii în versuri, precum și reproiectarea școlii orășenești ca gimnaziu umanist, primul din Transilvania. În 1542 ediția finală a descrierii lumii în 1366 versuri, cu hărți în anexă, reprezentând primul „atlas minor” din Transilvania. În 1543 publică „Reformationsbüchlein über die Durchführung der Reformation in Kronstadt und im Burzenland” („Cărticica despre realizarea reformei în Brașov și Țara Bârsei”), Apologia acesteia precum și „Constitutio Scholae Coronensis”, primul regulament școlar săsesc din Transilvania. În 1544 editează un Manual de drept civil, prima carte juridică creată și tipărită în Transilvania. La 22 aprilie 1544 H. este ales preot evanghelic al orașului Brașov. În 1546 este înființată la propunerea lui H. Fabrica de Hârtie de la Brașov, prima din țară. În 1547 este elaborat conform liniilor stabilite de H. regulamentului bisericesc al tuturor germanilor din Transilvania. În 1547 este construită clădirea bibliotecii la propunerea lui H. În 1547/48 apar completările lui H. la Descrierea Transilvaniei de către Georg Reichestorffer pentru Sebastian Münster. (LSS-GN) 
Publicații : De grammatica libri duo, Cracovia, 1530 (original pierdut) ; reeditări în Cracovia, 1532, 1535, 1538 (revăzută de H.), 1539, 1541, 1543, 1548, 1549, 1551, 1554, 1556, 1558, 1559, 1562. – Rudimentorum Cosmographiae libri duo, Cracovia, 1530; reeditări în Cracovia, 1534; Basel, 1534, 1535, 1561, 1583, 1585; Veneția, 1599 (traducere ital.). – Chorographia Transylvaniae – Sybemburgen, Basel, 1532 (hartă); reeditare Hans Meschendörfer, Bv., 1938 și München, 1960; o altă ediție la Sibiu, 2017. – Imagines Constellationum borealium et australium, Basel, 1532 (hărți stelare); ediție facsimil de către Netoliczka, 1930 și Hans Meschendörfer, 1983. – Sumar al gramaticii gr. în două volume, Bv., 1539. – Compendii grammatices libri duo, Bv., 1539; reeditări Bv. 1548, 1555, 1567. – Geographia (cu o hartă a lumii și o hartă stelară), Bv., 1540/41 (pierdută). - Rudimenta Cosmographica cum vocabulis rerum, Bv., 1541; reeditare Wroclaw (germ. Breslau), 1542. - Rudimenta Cosmographica, Bv., 1542 (ediție finală cu hărți în anexă); reeditări Bv., 1548/49; 1577 ; Zürich, 1546, 1548 (2 ediții), 1549, 1552, 1558, 1564, 1565, 1570, 1573, 1578, 1581, 1583, 1590, 1597, 1602; Antwerpen, 1552, 1553, 1554, 1555, 1560; Basel 1561, 1585; Rostock, 1572 ; Praga, 1595; Köln, 1600; Paris, 1618 (doar cărțile II și III). – Reeditări ale cărții a IV-a a Rudimenta Cosmographica: Basilius Faber, Thesaurus eruditionis scholasticae, Wittenberg și Leipzig,  1555; Leipzig, 1572, 1587, 1593, 1599, 1686, 1692; Heidelberg, 1601; Leipzig și Frankfurt, 1664, 1672, 1680; Nathan Chytraeus, Nomenclator latino-saxonicus, Lemgo, 1590; Abraham Saurius, Nomenclatura rerum, Frankfurt/Main, 1592, 1608, 1615; Albert Molnar, Lexicon Latino-Graeco-Hungaricum, Hanau, 1611, 1640. – Reformatio Ecclesiae Coronensis ac totius Barcensis Provinciae, Bv., 1543; reeditare Wittenberg, 1543 (cu o prefață de Philipp Melanchthon); reeditare Dück, Bv., 1845; Viena, 1865. – Apologia Reformationis a clarissimo viro domino M. Joanne Hontero Coronae Anno MDXLIII conscripta, Bv., 1543; tipărit mai întâi de Trausch, Bv., 1865. – D.O.M.S. Constitutio Scholae Coronensis... Anno MDXLIII lata et promulgata, original pierdut; reeditare 1657. – Compendium iuris civilis in usum civitatum ac sedium Saxonicarum in Transylvania collectum, Bv., 1544 (Cuvânt înainte de Valentin Wagner). – Tabulae Transsylvaniae et Moldaviae, Bv., 1547/48, mai întâi tipărit de Teutsch, Korrespondenzblatt, 1883.
Publicații ale tipografiei Honterus: Fragmente din Dialectica și Retorica lui Aristotel (gr.), Bv., 1539. – Lucii Aennei Senecae De quatuor virtutibus liber unus. Eiusdem de moribus liber unus, Bv., 1539. – Rudimenta preaceptorum dialectices ex Aristotele et aliis collecta. Compendium Rhetorices ex Cicerone et Quintiliano, Bv., 1539. – Catonis Disticha Moralia. Sententiae septem sapientum ex Ausonio. Ex eodem Opusculum de Monosyllabis, Bv., 1539; reeditare Cluj, 1566; Bv., 1688 (lat., germ., mag.); Bv., 1715 (lat., germ., mag.). – Mimi Publiani. Enchiridion Xisti Pythagorici. Dicta Sapientum ex Graecis, Bv., 1539. – Hermogenes, Progymnasmata, Bv., 1539 (pierdută). – Sententiae ex libris Pandectarum iuris civilis decerptae, Bv., 1539 (cu o prefață de H.); reeditare Bv., 1544. – Sententiae ex omnibus operibus Divi Augustini decerptae, Bv., 1539 (cu o prefață de H.). – Divi Aurelii Augustini Hipponensis Episcopi Haereseon Catalogus, Bv., 1539 (cu o prefață de H.). – Avertismente ale călugărului Nilus, culegere a abatelui Thalasius (gr.), Bv., 1540; reeditare cu traducere în lat. la Basel, 1559 și Leipzig, 1577. – Epitome Adagiorum Graecorum et latinorum iuxta seriem Alphabeti. Ex Chiliadibus Erasmi Roterodami, Bv., 1541 (cuvânt înainte de Gaspar Pesthiensis, postfață de Valentin Wagner). – Definițiile lui Platon și opera lui Aristotel despre cosmos (gr.), Bv., 1541. – Disticha Novi Testamenti, materiam et ordinem capitulorum cuiusque libri per literas initiales indicantia, Bv., 1541 (versuri de memorare ale lui Petrus von Rosenheim); reeditare Bv., 1545. – Cebes Pinax, Epiktet Enchiridion (gr.), Bv., 1542. – Hesiod, „Munci și zile“ și „Theogonia“ (gr.), Bv., 1543. – Cântece spirituale ale lui H. Andreas Moldner, Bv., 1543. – Reformatio Ecclesiarum Saxonicarum in Transylvania, Bv., 1547; reeditare Teutsch, 1862. – Kirchenordnung aller Deutschen in Sybembürgen (Regulamentul bisericesc al tuturor germanilor din Transilvania), Bv., 1547; reeditare Teutsch, 1862. – Agenda für die Seelsorger und Kirchendiener in Sybembürgen, Bv., 1547. – Der kleine Catechismus. Für die Pfarrherr und Hausväter, Mart. Luther, Bv., 1548. – Odae cum harmoniis ex diversis poetis in usum ludi literarii Coronensis decerptae, Bv., 1548; reeditare Bv., 1562, 1983. 
Reeditări și traduceri moderne ale operelor lui Honterus. O. Netoliczka: J.H.' ausgewählte Schriften, Viena/Sibiu, 1898. – O. Netoliczka: Briefe von H. an Andreas Melczer 1533, an Antonius Verantius 1542 und Martin Weyss 1547, reeditare, 1898. – J. Gross: Schriften des J.H., Valentin Wagner und Markus Fronius in dt. Übersetzung, Beiheft zum VIII. Bd. der „Quellen zur Geschichte von Brașov-Kronstadt“, Bv., 1927-1929. – H. Heltmann: H. und die Biologie (Viertes Buch der Weltbeschreibung im Urtext mit dt. Übersetzung), ZfSL 2/1979. – B. Capesius: Sie förderten den Lauf der Dinge. Dt. Humanisten auf dem Boden Sb.s, Buc., 1967. – B. Capesius: Dt. Humanisten in Sb., Buc., 1974. – Odae cum harmoniis 1548 (Honterus), reeditare facsimil, traducere, editare și prefață de G. Nussbächer și A. Philippi, Buc., 1983 (ediție bilingvă germ.-rom.). – J.H., Rudimenta Cosmographica. Elementele Cosmografiei, Brașov, 1542. Textul original latin și traducerea în limba română de Valeria Căliman, cu o întroducere de Paul Binder și Gernot Nussbächer, Cj., 1988; L. Binder: J.H. Schriften, Briefe, Zeugnisse. Durchgesehen und ergänzt von G. Nussbächer, Buc., 1996. - J.H.: Rudimenta Cosmographica. Grundzüge der Weltbeschreibung (Corona/Kronstadt 1542). Ins Deutsche, Rumänische und Ungarische übersetzte und kommentierte Faksimile-Ausgabe. Sb./Bonn, 2015, 2017 (ed. a II-a)/ Rudimenta Cosmographica. Elementele Cosmografiei (Corona/Kronstadt 1542). Traducere în germană, română și maghiară a ediției facsimil. – J.H.: Reformation der Kirche in Kronstadt und der gesamten Burzenländer Provinz, Kronstadt 1543. Ins Deutsche, Rumänische und Ungarische übersetzte Faksimile-Ausgabe/ Traducere în germană, română și maghiară a ediției facsimil. Bv./Heidelberg, 2017. 
Bibliografie selectivă în ordine cronologică. T. Wolf: J.H., der Apostel Ungarns, Bv., 1894; O. Netoliczka: Beiträge zur Geschichte des J.H. und seiner Schriften, Bv., 1930; K.K. Klein: Der Humanist und Reformator J.H., Sb./München, 1935; H. Roth (ed.): Honter an uns (Seria „Sächs. Selbstbesinnung“, vol. 3), Sb., 1946; C. Göllner: J.H., Buc., 1960; O. Wittstock: J.H., der Sb. Humanist und Reformator, Göttingen, 1970; G. Nussbächer: J.H. Sein Leben und Werk im Bild, ed. a III-a, Buc., 1978; G. Nussbächer: Beiträge zu einer Bibliographie der neueren Honterusforschungen, în: FzVL 1/1980; G. Nussbächer: J.H. (1498-1549), în: H. Barth (ed.), Von H. zu Oberth. Bedeutende sb.-dt. Naturwissenschaftler, Techniker und Mediziner, Buc., 1980; G. Engelmann: J.H. als Geograph, Köln/Viena, 1982 (Studia Transylvanica, vol. 7); H. Meschendörfer: Honters astronomische Karten nach dürerschen Vorbildern, în: C. Machat (ed.), Beiträge zur sb. Kunstgeschichte und Denkmalpflege, München, 1983; G. Nussbächer: J.H. 1498-1549, în: D. Drotleff (ed.): Taten und Gestalten. Bilder aus der Vergangenheit der Rumäniendeutschen, vol. I, Cj., 1983; G. Nussbächer: Neue Erkenntnisse in der H.-Forschung, în: Revue roumaine d'histoire, nr. 1-2/1990; H. Bergel: Wege eines Südosteuropäers zur Reformation. J.H. und seine Stationen Regensburg, Krakau, Basel, Kronstadt, în: Erkundungen und Erkennungen, München, 1995; H. Bergel: J.H. … und die großen Siebenbürger des 15. und 16. Jahrhunderts, în: Gesichter einer Landschaft. Südosteuropäische Porträts aus Literatur, Kunst, Politik und Sport, München, 1999; G. Nussbächer: Beiträge zur Honterus-Forschung 1966-1989, Bv., 2003; G. Nussbächer: Beiträge zur Honterus-Forschung 1989-2004, Bv., 2005.

Hornung, Carl

Farmacist și botanist, * Bv., 01.11.1815, † Bv., 10.11.1904. Studiază farmacia la Budapesta. Este farmacist la Bv., proprietar al farmaciei „Zum Mohren” (Piața Sfatului/Târgul Florilor) și ocupă mai multe funcții onorifice (presbiter al Bisericii Evanghelice C.A. Brașov, curator al Asociației Fondului Școlar Evanghelic, director al Asociației de Credit Brașov, membru în Consiliul de administrație a Fondului de Pensii). În 1837 descoperă Waldsteinia ternata ca nouă specie de plante în Transilvania. Începând cu 1834, creează un „Herbarium vivum” care conține în jur de 1500 de specii de plante din zona Brașovului, Ungaria și Moldova. Cele patru volume sunt apoi donate bibliotecii Liceului „Honterus” spre păstrare. (LSS-HH, DFDKK)
Note bibliografice: E. Gusbeth: Zur Geschichte der Sanitätsverhältnisse in Kronstadt, Bv., 1884, p. 129; H. Heltmann: Zur Geschichte naturwissensch. Forschungen in Krst. und im Burzenland, în: Naturwissensch. Forschungen über Sb. II, ed. H. Heltmann (Sb. Archiv, vol. 18), Köln/Viena, 1984, pp. 11 urm.

Huttmann, Arnold

Medic (cardiolog), istoric în domeniul medicinei și cercetător local, * Bv., 04.01.1912, † Palling/Bavaria Superioară, 27.08.1997. H. este fiul comerciantului evreu Josef Wolf Huttmann și al soției sale Rosa, născută Weinreb. Cuplul se mutase la Bv. din Bucovina în 1902. H. urmează Liceul „Honterus” și este membru al autoguvernării studențești Coetus Honteri. În 1929 începe studiul medicinei la Universitatea Germană Karl Ferdinand din Praga, devenind în 1933 asistent la clinica propedeutică. Din 1935 conduce de asemenea stația de electrocardiografie. În același an își dă doctoratul în medicină. În 1935/1936 execută serviciul militar la București. În 1937 se întoarce la Bv., unde deschide un cabinet privat de medicină internă și cardiologie. În 1941 este internat, alături de alți medici evrei, într-un lagăr de prizonieri din Vlădeni (lângă Bv.), execută muncă forțată și este hărțuit de autorități. În ianuarie 1945 este înrolat pentru serviciul militar în armata română.
Între 1949 și 1973 este medic-șef al secției de cardiologie a Spitalului nr. 1 Bv., iar în 1955 membru fondator al Societății Române de Istoria Medicinei. În 1973 emigrează în Republica Federală Germania. În 1975 este membru fondator al secției de științe naturale a Cercului de Studii Transilvane (Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde e. V.) Heidelberg. În 1976 este docent, în 1979 profesor onorific de Istoria medicinei la Facultatea de Medicină Aachen. În calitate de cardiolog, H. se preocupă în primul rând de legătura cauzală dintre nicotină și infarctul miocardic, legătură pe care a demonstrat-o printre primii în urma evaluării statistice a dosarelor medicale de la clinica de cardiologie din Bv. (Wikipedia, LSS, DFDKK)
Publicații (selecție): Medicina în Orașul Stalin ieri și astăzi (împreună cu G. Barbu), Bv., 1959; Grundzüge einer Medizingeschichte Siebenbürgens, în: Naturwissensch. Forschungen über Sb. I, ed. E. Wagner și H. Heltmann (Sb. Archiv, vol. 14), Köln/Viena, 1979; Der Kronstädter Arzt und Medizinhistoriker Dr. Eduard Gusbeth (1839-1921), în: Naturwissensch. Forschungen über Sb. II, ed. H. Heltmann (Sb. Archiv, vol. 18), Köln/Viena, 1984; Medizin im alten Siebenbürgen. Beiträge zur Geschichte der Medizin in Siebenbürgen, ed. R. Offner, cu colab. lui H. Heltmann, H. v. Killyen și G. Huttmann (cu un text de G. Huttmann despre viața și opera lui A.H. și o listă detaliată a publicațiilor acestuia), Sb., 2000.
Note bibliografice: Kürschners Dt. Gelehrten-Kalender, Berlin și New York, 1983, vol. 1, p. 1827; Px. (= A. Prox): Prof. Dr. A.H. 75, în: NKZ, 01.01.1987; H. Heltmann: Ein siebenbürgischer Arzt und Historiker: Prof. Dr. A.H. wurde 85, în: NKZ, 20.03.1997; Me (= H. Meschendörfer): Nochmals zu A.H.s 85. Geburtstag, în: NKZ, 20.06.1997; H. Heltmann: A.H. gestorben, în: SbZ, 30.09.1997; R. Offner: Abschied von Dr. A.H., în: KR, 29.11.1997 (preluare cu modificări minore în: NKZ, 15.12.1997); G. Nussbächer: Erinnerungen an Dr. A.H. (4. Januar 1912 – 27. August 1997), în: KR, 17.01.1998.

Jakobi, Richard

Inginer forestier, scriitor și ornitolog; * Brașov 26.03.1901, † Sibiu 26.01.1972. Elev al Liceului „Honterus” din Bv., urmează cursurile Facultății de Agronomie din Viena (1921/22) și ale Colegiului Silvic Pharandt (1923-1925), absolvă un stagiu de practică la stația ornitologică Rossitten (1925), serviciul forestier în Harghita (1940) și la Broșteni / Moldova (1942). Este deportat în Uniunea Sovietică (1945–1947). Serviciu forestier în Munții Lotrului și Cibin (1949), apoi scriitor liber profesionist, autor a aproximativ 40 de povestiri despre vânătoare, a numeroase articole în ziare și reviste, cărți cu descrieri despre vânătoare și animale, scrieri ornitologice. Activitatea ornitologică a lui J. cuprinde crearea unui prim centru de inelare a păsărilor (1925–1928, la Muzeul Sașilor Transilvăneni de la Bv.), pregătiri pentru înființarea unei stații ornitologice în Delta Dunării, clarificarea unor probleme ornitologice (tipuri de zbor al păsărilor, prezența vulturilor bărboși, determinarea vârstei și rasei, păsări de pradă, cocoșul de mesteacăn etc.). (LSS-WK)
Publicații (Selecție): Gedanken zu einer rum. Vogelwarte, 1930; Das Mädchen und die Bärin, Buc., 1958; Karpatenzauber. Erzählungen aus Hackelbernds und Nöckelmanns Reich, Buc., 1961; Hexensabbat. Tier- und Jagdgeschichten, Buc., 1970; Sb. Schnurren und Anekdoten, 1971; Das Birkhuhn (coautor: H. Heltmann), 1979; Die Adler und Geier Sb.s (coautor: H. Heltmann), 1984.
Note bibliografice: W. Klemm: R.J. als Ornithologe, în: Beiträge zur Vogelkunde, Leipzig, 1978, 24 (5), p. 295-298; H. Salmen: Die Ornis Sb.s, vol. II, p. 27 urm., vol. III, p. 426, Köln/Viena, 1982 și 1988; L. Gebhardt: Die Ornithologen Mitteleuropas, vol. II, Gießen, 1970.

Jekelius, Erich

Geolog, paleontolog, genealog; * Satulung/Langendorf (lângă Brașov), 02.08.1889, † Bissingen (lângă Bietigheim), 27.11.1970. Studiază geologia și științele naturii la Univ. din Strasbourg, Berlin, Leipzig, München și Budapesta. Aici doctorat în 1914. Între 1919 și 1944 la Institutul Geologic din București, în final ca geolog șef. Cercetările sale în domeniul geol. și paleontol., precum și publicațiile sale (peste 47) se concentrează în primul rând asupra zonelor Postăvaru, Piatra Mare, Bucegi și Piatra Craiului, cu o atenție specială a faunei mezozoice și terțiare. Între 1950 și 1961 geolog șef într-o mare companie de construcții. În 1936 J. devine director de onoare al Muzeului Săsesc al Țării Bârsei. Sub conducerea sa este înființat un departament genealogic, care urma să înregistreze întreaga populație săsească din Brașov (până în 1944 circa 100.000 fișe). Cercetările sale în acest sens, continuate după 1944, cuprind 12 volume dactilografiate. Dezvoltă o activitate jurnalistică proeminentă. J. joacă un rol esențial în conceperea unei monografii de scară largă a Țării Bârsei, din care au fost publicate doar trei volume. Refuză un post de prof. univ. la Univ. din Iași din motive familiale. (LSS-HUK)
Publicatii: Die mesozoische Fauna der Berge von Kronstadt, I-VII, 1915–1916, în lb. mag.; Führer durch die geol. Abteilung des Burzenländer sächs. Museums, Bv., 1920; Zăcămintele de lignit din bazinul pliocenic din valea superioară a Oltului, Buc., 1924; Geologia Pasului Bran, Buc., 1926; Harta geologică a României 1:1.500.000; Atlas Geologic Foaia 1 (cu L. Mrazec și I. Atanasiu), Buc., 1927; Bibliografia Geologică a României, Suplimentul 1, Institutul Geologic al României (1929, ed.); Aperçu sur la structure du Bassin Néogène de Transylvanie et sur ses gisements de gaz, Guide des excursions, Buc., 1927; Die Molluskenfauna der dazischen Stufe des Beckens von Brașov/Kronstadt, Buc., 1932; Die Parallelisierung der pliozänen Ablagerungen SO–Europas, Buc., 1935; Der geol. Bau des Gebirges von Brașov/Kronstadt, Buc., 1938; Das Pliozän und die sarmatische Stufe im mittleren Donaubecken, Buc., 1943.
Note bibliografice: A. Prox: E.J. 80 Jahre alt, în: SOV, an 18, 1969, vol. III, p. 141-144; A. Prox: E.J., în: Korrespondenzblatt, an 1, 1971, vol. III, p. 49-52.

Jekelius, Gerhard

Cântăreț de lied și oratoriu, pedagog; * Bv., 24.09.1885, † Berlin, 26.04.1945. Fiul medicului Fritz Jekelius. Este elev al Liceului „Honterus“ și ia lecții de la muzicianul R. Lassel. Studii de canto la Conservatorul de la Viena, apoi devine discipolul renumitului cântăreț de lied și profesor de canto Raimund von zur Mühlen la Berlin și Londra. J. este aclamat ca interpret de lied (bariton) la Berlin, unde se stabilește, dar și în alte orașe germane. Ocazional concertează în Transilvania, de exemplu în 1924 la Brașov în cadrul unui eveniment important : premiera națională a Patimilor după Matei de J. S. Bach, unde interpretează rolul Mântuitorului sub bagheta lui V. Bickerich. Odată cu înaintarea în vârstă se dedică aproape exclusiv lecțiilor de canto. J. se căsătorește cu cântăreața și profesoara Eva Katharina Lissmann. Scurt înainte de finele celui de-al Doilea război mondial cei doi sunt uciși de către soldați sovietici care pătrunseseră în casa lor de la Berlin. (LSS-KT, DFDKK)
Note bibliografice. K. Teutsch: Ein fast vergessener Name. Zum 125. Geburtstag des Sängers G.J., în: SbZ, 15.09.2010.

Kamner, Alfred Ludwig

Om de școală și cercetător al naturii, în principal ornitolog, * Brașov, 23.08.1871, † Sibiu, 20.07.1952. După absolvirea Liceului „Honterus” studiază științele naturii și geografia la Universitățile de la Berlin, Jena și Budapesta între 1890 și 1894. În 1896 este profesor la Tekendorf/Teaca, în 1899 director al școlii din Rupea, în 1903-1904 profesor de științele naturii la Școala protestantă de fete, iar între 1904 și 1934 predă la Liceul „Brukenthal” din Sibiu. În 1902 devine membru al Societății Transilvane pentru Științele Naturii (Siebenbürgischer Verein für Naturwissenschaften – SVN), în 1904 este membru de comitet în aceeași societate. Din 1907 lucrează la conservarea colecției de păsări și mamifere a muzeului asociației, pentru care realizeză numeroase preparate. Este numit membru de onoare în 1942. – K. publică 49 de lucrări preponderent ornitologice, 32 dintre ele în revista asociației („Verhandlungen und Mitteilungen des SVN“). Lucrează pentru Institutul de Cercetări Silvice precum și pentru Centrala Ornitologică din București. De asemenea, colaborează cu Institutul Ornitologic Maghiar din Budapesta, din 1935 în calitate de membru corespondent. Acordă atenție deosebită ultimilor vulturi bărboși din Carpații Meridionali. Identifică pentru prima dată mai multe specii de păsări din Transilvania. (LSS-HH)
Publicații (selecție): Systematischer Katalog der ornithologischen Sammlung des SVN, în: Verhandl. u. Mitt., Sibiu, an 64, 1914; Der Bartgeier (Gypaëtus barbatus L.), în: Verhandl. u. Mitt., Sibiu, an 72/74, 1924; Die sb. Gänse, în: Verhandl. u. Mitt., Sibiu, an 81/82, 1931/32; Die letzten Bartgeier der Transsylvanischen Alpen, Jahrbuch SKV, Sibiu, an 51, 1938; Phänologische Erscheinungen und Revision der Blütezeit sb. Phanerogamen, în: Verhandl. u. Mitt., Sibiu, an 89/90, 1940, I.
Note bibliografice: L. Gebhardt: Die Ornithologen Mitteleuropas, Gießen, vol. 1, 1964, p. 177; F.G. (= Fr. Gündisch): Kein Stubengelehrter. Zum 100. Geburtstag des Naturkundlers A.K., în: HZ, 03.09.1971; F.B. Theiß: Sächsische Naturforschung in Siebenbürgen (XI). A.K. (1871-1952), ein Vertreter der „alten Schule“, în: SbZ, 15.07.1974; H. Heltmann: A.L.K. (1871-1952), ein bedeutender siebenbürgischer Lehrer, Naturforscher u. Ornithologe des 20. Jh.s, în: ZfSL, caiet 1/2010.

Kaufmes, Hans

Agronom, * Bod, 29.08.1897, † Corvallis, Oregon/SUA, 23.11.1971. După bacalaureat (1915), ia parte la Primul război mondial și la campania de pe Tisa împotriva Ungariei sovietice. Studiază apoi la Facultatea de Agronomie de la Stuttgart-Hohenheim, iar între 1923 și 1938 este director al Școlii agricole din Feldioara (Marienburg). Din motive politice renunță la aceast post, devenind în 1938 viceprimar al orașului Bv. În anii 1940-1944 conduce secția agricolă a Grupului Etnic German din România. Este socrul liderului Grupului Etnic, Andreas Schmidt, care s-a căsătorit cu fiica lui K., Adele, la Viena, după moartea primei sale soții în martie 1944. După fuga din România, primește titlul de doctor în filosofie la Univ. Innsbruck și, în același timp, este angajat al Camerei de Agricultură din Tirol. K. emigrează în SUA împreună cu familia în 1950, unde primește un post de profesor la Univ. Corvallis, Oregon. (LSS-EW)
Publicații (selecție): Die Landwirtschaft u. ihre einzelnen Zweige, în: Das Sächsische Burzenland einst u. jetzt, ed. J. Reichart, Bv., 1925; Geschichte der Landwirtschaft u. Viehzucht, în: Das Burzenland, vol. 5, Die Wirtschaftsgeschichte des Burzenlandes, partea I, ed. E. Jekelius, Bv., 1929; Das Generationsproblem in unserer sächsischen Landwirtschaft, în: Klingsor, caiet 4/1934; Sächsisches Bauernwerk in Siebenbürgen, în: Wir Siebenbürger, ed. H. Bergel și W. Myß, Innsbruck, 1986.
Note bibliografice: H. Zillich: H.K. †, în: SVJB, caiet 2/1972.

Kerzius, Paulus

Medic de curte, * Bv. 1541, † idem octombrie 1600. Studiază teologia la Wittenberg, iar filosofia și medicina la Viena și Padova. În 1564 își dă examenul de doctorat în medicină. Din 1572 este profesor la Liceul din Bv. (ulterior „Honterus“). Este atestată disputa sa teologică cu predicatorul Brașovului, Daniel Reipchius. În 1585 pleacă din nou în străinătate. Din 1587 lucrează la curtea principelui de la Alba Iulia (Weißenburg) ca medic personal al guvernatorului János Géczy. Între 1588 și 1591 este în serviciul tânărului principe Sigismund Báthory. Se reîntoarce la Bv., unde este numit medic al orașului (Stadtphysikus) în 1594. În 1598 este medic curant al voievodului Mihai Viteazul. În 1599 este trimis împreună cu mulți alți centumviri la Codlea, la Mihai Viteazul, care vroia să ia cu asalt orașul. Trimișii reușesc să împiedice atacul. În același an este ridicat în rândurile nobilimii maghiare de către Sigismund Báthory. (LSS-AH, DFDKK)
Note bibliografice: J. Trausch: Schriftsteller-Lexikon oder biographisch-literärische Denk-Blätter der Siebenbürger Deutschen, vol. II, Bv., 1870, pp. 250 urm.; A. Huttmann/R. Offner: Ärzte am siebenbürgischen Fürstenhof im 16. Jh., în: A. Huttmann: Medizin im alten Siebenbürgen. Beiträge zur Geschichte der Medizin in Siebenbürgen, ed. R. Offner, Sb., 2000, p. 206.

Kimm, Fritz

Grafician și pictor, * Bv., 12.01.1890, † Lechbruck/Allgäu, 05.05.1979. K. studiază desenul și pictura timp de 4 ani la Academia de Artă din Budapesta cu prof. Balló, câștigă în 1914 Premiul Nadány (cel mai bun student al Ungariei în domeniul artei) și Premiul Harkányi (cel mai bun expozant dintre cei 40 de solicitanți). Beneficiind de o bursă de stat și numeroase comenzi de portrete, privește spre un viitor plin de speranță, care este pus însă sub semnul întrebării de Primul război mondial. Servește timp de trei ani ca ofițer în armata Imperiului Austro-Ungar, apoi un an și jumătate în armata română. 
După 1918, K. se afirmă din nou în domeniul artei. Expoziții în orașul natal, la Sibiu și la București îl fac cunoscut pe scară largă. La București este distins cu Ordinul „Pentru merite artistice”, clasa I, urmat mai târziu de alte distincții precum Premiul Hermann von Salza (1934) și Premiul pentru cultură al Fundației Sașilor Transilvăneni (1971). În anii crizei economice din jurul anului 1930, K. devine administratorul unei moșii și herghelii din Ținutul Secuiesc, unde locuiește la o fermă începând cu 1936. Între 1930 și 1944 este deosebit de productiv din punct de vedere artistic. Creează numeroase ilustrații de carte pentru case de editură transilvănene și germane de renume (Reclam, Langen-Müller etc.). 
Desenul se află în centrul creației lui K. pe parcursul întregii vieți. Lucrările sale reprezintă adesea viața și munca oamenilor din mediul rural, integrate în peisajul carpatic. În imaginile sale, reprezentările de animale joacă de asemenea un rol important. Nici unul dintre artiștii transilvăneni nu este un asemenea maestru al creionului precum K. Ceea ce au încercat să realizeze cei mai buni pictori ai timpului său – să dezvolte o „artă pură”, bidimensională, eliberată de cătușele perspectivei centrale – îi reușește lui K. în desenele sale în creion. În lucrările „Muncitor forestier” („Holzarbeiter”) și „Ulița satului” („Dorfstraße”) de exemplu, iluzia perspectivei centrale a spațiului este eliminată, dar realitatea naturalistă rămâne prezentă în mare măsură. 
În 1944, K. fuge împreună cu familia în Austria la Vöcklabruck, într-o mică trăsură trasă de cai (cum o desenase adesea). În 1955, se stabilește în Lechbruck, găsind acolo peisaje similare celor din patrie. Este emoționant felul în care artistul îmbătrânit și aflat departe de casă devine tot mai sumar în desenele sale (pictura reprezentând mereu doar o ramură secundară a operei lui K.). În puține trăsături de creion, reușește să extragă „esențialul” din chipurile, înfățișările, comportamentele și mișcările oamenilor și animalelor. Nu mai are nevoie de spațiul de rezonanță al patriei pierdute. Pare că figurile pe care le desenează sunt prezente în memoria lui ca o amprentă de neuitat. K. nu mai înfățișează oameni și animale în mișcare activă, ci mai degrabă într-o stare de repaus, ca niște ancore ale ființei, pline de semnificație și atât de pline de carismă, încât nu mai au nevoie de lumea înconjurătoare. Rareori arta renunță atât de vizibil la tot ceea ce este exterior și superficial și realizează o asemenea interiorizare a formelor precum în desenele târzii ale lui K. Privind în urmă, el însuși își descrie evoluția după cum urmează: „Retrospectiv, din opera mea ar putea fi conturate următoarele aspecte: accent pe forma bidimensională, armonia liniilor în compoziția tabloului și neglijarea principiilor pur picturale. Crezul meu poate fi formulat și mai clar menționând numele acelor pictori care m-au impresionat mereu profund; aceștia sunt: Dürer, Holbein, Michelangelo, Rethel, Hodler, Egon Schiele și japonezii.” (LSS-WM)
Opere publicate: Kimm-Mappe. Fünfundzwanzig Zeichnungen von F.K. Fotos von O. Netoliczka. Ed. H. Meschendörfer, Bv., 1938.
Publicații autobiografice: F.K.: [Mein Werdegang], în: Aus Kronstädter Gärten. Kunstleben einer sächsischen Stadt im Jahre 1930, Festschrift für die Vereinstage in Kronstadt 1930, ed. A. Meschendörfer, Bv., 1930, p. 194.
Note bibliografice: H. Wühr: F.K. Ein sb.-s. Maler, în: SVJB, caiet 3/1959; H. Wühr: F.K., Südostdt. Kulturwerk, München, 1964; H. Krasser: Raumschaffende Konturen. Zum 80. Geb. des Graphikers und Malers F.K., în: HZ, 09.01.1970 (și în: Sie prägten unsere Kunst, ed. B. Stephani, Cj., 1985); C. Stephani: Fern von Siebenbürgen. Zu F.K.s 90. Geburtstag, în: NL 3/1980, p. 108 urm.; K. Mönch: F.K., în: Sb. Museum Gundelsheim, Nachrichten des Freundeskreises, aprilie 1985; R. Wittstock: Ein begnadeter Zeichner. 100 Jahre seit der Geburt des Künstlers F.K., în: Neuer-Weg-Kalender, 1990; W. Myss: Kunst in Sb., Thaur bei Innsbruck, 1991; K. Klein: „Leb wohl und schreib bald“. Die gemalten Postkartengrüße des jungen F.K., în: SbZ, 25.02.1998.

Klein, Albert

Profesor, prim-preot, episcop; * Sighișoara, 16.03.1910, † Sibiu 08.02.1990. Urmează școala la Sighișoara (școala elementară, ciclul gimnazial) și Sibiu (liceul), apoi studiază fizica și chimia la Cluj și teologia protestantă la Marburg, Tübingen și Berlin. După terminarea studiilor la Cluj (1936), lucrează la școală între 1937 și 1944, mai întâi la Sebeș și apoi la Liceul Brukenthal de la Sibiu. În 1941 este mobilizat ca ofițer de rezervă și luptă pe frontul de est în cel de-al Doilea război mondial (până în aprilie 1943). În anul școlar 1943/1944 lucrează în administrația școlară din cadrul Secției Învățământ a Grupului Etnic German din România. În ianuarie 1945 este deportat în Uniunea Sovietică la muncă forțată, de unde se întoarce în luna decembrie a aceluiași an cu grave probleme de sănătate. În 1946 devine preot la Dobârca, apoi la Petrești, în 1958 prim-preot la Sebeș. În 1968 vine la Brașov ca prim-preot al orașului, fiind apoi ales episcop al Bisericii Evanghelice C. A. din România la 15.04.1969.
Opera teologică a lui K. se concentrează inițial pe dialogul între științele naturii și credința creștină. Factorul decisiv în acest sens este contactul lui K. cu cu o credință bazată pe Biblie și pe relația personală cu Dumnezeu. Ca episcop, K. se luptă pentru o relație corectă între biserica populară și comunitatea lui Hristos. Introducerea regulamentelor liturgice adecvate și revizuirea cântecelor bisericești asigură reînnoirea vieții spirituale. Timpuri de pregătire intensivă pentru preoți și vicari permit o înțelegere mai profundă a acestora referitor la misiune și vocație. Participarea Bisericii Evanghelice C. A. din România la asociațiile bisericești mondiale contribuie la ieșirea acesteia din izolare.
În 1974, K. este distins cu titlul de doctor honoris causa al Institutului Teologic Protestant din Cluj. În 1988 este distins cu Marea Cruce de Merit cu Stea a Republicii Federale Germania. (LSS-LB, Wikipedia, DFDKK)
Publicații (selecție): Vom Glauben Stephan Ludwig Roths, în: Auslanddeutschtum und evang. Kirche, Jahrbuch, München, 1939; Baugeschichte der evang. Kirche in Mühlbach, în: Studien zur sb. Kunstgeschichte, Buc., 1976; Siebenbürgen, Land des Segens. Bilder einer evangelischen Kirche (mit Fotos von D. Knall), München, 1977; Der Weg zu den neuen gottesdienstlichen Ordnungen in der Evang. Kirche A.B. in Rum., în: Grenzüberschreitende Diakonie, ed. Th. Schober, H. Krimm și G. Möckel, Stuttgart, 1984; Ein Leben im Glauben für Kirche und Gemeinschaft. Selbstzeugnisse. Aus dem Nachlass herausgegeben von Kindern und Enkeln zu seinem 100. Geburtstag am 16. März 2010, Sb., 2010.
Note bibliografice: L. Binder: A. Klein, în: Ostdt. Gedenktage 1985, Bonn, 1984; Chr. Klein (ed.): Bewahrung und Erneuerung. Festschrift für Bischof D. A.K., Sb., 1980; Chr. Klein/H. Pitters (ed.): Ordnung und Verantwortung. Festschrift zum 80. Geburtstag von Bischof D. A.K., Sb., 1996; S. Thiess: Kirchenleben in Siebenbürgen 1972-1982. Fotodokumentation (DVD), ed. a II-a, publicație în regie proprie, Althegnenberg, 2009; H. Baier: Er ist und bleibt ein Vorbild. Gedenkfeier aus Anlass des 100. Geburtstages von Bischof D. A.K., în : ADZ, 18.03.2010; Th. Șindilariu: Dem Zeitgeist widerstanden. 25 Jahre seit dem Tod von Bischof D. A.K. (1910-1990)/Betrachtungen aus der Sicht der Zeitgeschichte, în: ADZ, 06.02.2015 (și în: SbZ, 15.02.2015); A. Klein: Gedenken an Bischof A.K. Er war das Oberhaupt der Evangelischen Kirche A.B. in Rumänien von 1969 bis 1990, în: ADZ, 13.06.2019; W.H. Rehner: „Die Kirche wandert nicht aus!“ Vor 50 Jahren wurde Bischof A.K. feierlich ins Amt eingeführt, în: HZ, 14.06.2019.

Klein-Hintz, Mitzi

Pianistă, * Bv., 24.10.1891 (Nume de botez: Maria), † Sb., 12.05.1980. Primele profesoare de pian sunt Helene Lassel și Leontine Hesshaimer. 1904 se mută împreună cu familia la Sb., unde ia lecții de pian cu J.L. Bella. Din 1910 studii la Viena (printre alții cu elevul lui Liszt, Emil von Sauer), la München și Berlin (cu L. Gmeiner și Fr. Mittler). În 1914 se întoarce la Sb. Se căsătorește în 1917 cu avocatul Dr. W. Klein. Căsnicia rămâne fără copii. Divorțează în 1938. Până la o vârstă înaintată K.-H. este activă ca excelentă pianistă, acompaniatoare și profesor de pian la Sb. și dă concerte în numeroase orașe din țară. Împreună cu criticul muzical R. Burmaz susține dezvoltarea muzicii de cameră la Sb. După război este co-fondator al Conservatorului de la Sb. (1946). Printre elevii ei se află mulți muzicieni români de renume. (LSS-KT, DFDKK)
Note bibliografice. Peter Szaunig: Bleibende Werte Generationen vermittelt. Mitzi Klein-Hientz (sic!) – meisterhafte Interpretin und Musikerzieherin (Serie: Unser Musikerporträt), în: HZ, 26.06.1970; f.a.: Mitzi Klein-Hientz (sic!) 80 Jahre alt, în: HZ, 22.10.1971; f.a.: In memoriam M.K.-H., în: SbZ, 30.09.1980; V. Cosma: Profil. Die Hermannstädter Pianistin M.K.-H., în: Tribuna României, 15.02.1986; E.M. Gherman: Sie hat das Musikleben mitgeprägt. Zum 25. Todestag der Pianistin Maria K.-H., în: ADZ, 13.05.2005; H. Acker: Die Grande Dame des Klavierspiels. 40 Jahre seit dem Tod von M.K.-H., în: HZ, 29.05.2020 (și în: SbZ, 15.06.2020; Hermannstädter Heimat-Bote, an 38, nr. 147/2/2020).

Kleverkaus, Friedrich

Lutier, * Brașov, 29.12.1890, † ibid., 05.03.1981. Frecventează Liceul „Honterus” și învață meseria de tehnician confecții textile. Este violonist în orchestra simfonică a Societății Filarmonice Bv. sub conducerea lui Paul Richter. Întreprinde călătorii de studiu la muzee de instrumente muzicale din Germania, Austria și Italia. Cele aproximativ 250 de viori și viole pe care le-a construit sunt foarte apreciate în România și unele au câștigat recunoaștere internațională. (LSS-KT, DFDKK)
Publicație: Die Konstruktion des Geigenkörpers aus den Teillängen der Saite, Leipzig, 1929.
Note bibliografice: C. Catrina: Das Geheimnis eines Geigenbauers, în: KR, 18.10.1974; W. Zeidner: Abenteuer Geigenbau. Versuch einer Würdigung, în: KR, 28.05.1976; H.A. (= Horst Schuller Anger): Nicht nur in Cremona, în: KR, 03.12.1976; F. Schneider: Die Wundergeige, în: KR, 17.08.1995; G. Hochstrasser: Geigenbau aus Liebhaberei in Rumänien, în: KR, 30.09.2000.

Klusch, Rudi

Capelmaistru, compozitor, poet, * Biertan 02.09.1906, † Brașov 19.09.1966, înmormântat în cimitirul evanghelic de la Ghimbav. R.K. (nume de botez: Johann Rudolf), al cărui părinți au fost agricultori, își petrece copilăria în comuna Ghimbav în Țara Bârsei. La vârsta de 12 ani devine membru al capelei de alămuri de la Ghimbav. Deja după scurt timp este unul dintre cei mai buni suflători ai ansamblului. La vârsta de 15 ani compune prima sa polcă („Rudipolka“). La 18 ani se înscrie voluntar în capela militară regală de la Sinaia. Curând are apariții ca solist. În anul următor este numit capelmaistru secund. În 1950, R.K. devine capelmaistru al capelei de alămuri de la Uzina Tractorul Brașov, care sub conducerea sa este premiată ca cel mai bun ansamblu de suflători la nivel național. Între 1950 și 1965 conduce multe capele din Țara Bârsei. Fondează zece ansambluri de tineret: câte una la Ghimbav, Codlea, Vulcan, Bod și Măieruș, respectiv două la Săcele și trei la Sânpetru. R.K. compune lieduri, care în Țara Bârsei devin foarte populare, dar și piese pentru fanfară (marșuri, polci, valsuri etc.), acestea bucurându-se și ele de popularitate. Scrie poezii (inclusiv în dialectul săsesc) și povestiri umoristice. În 1965 suferă un atac cardiac, acesta punând capăt carierei sale. (DFDKK-ww)
Lucrări: …wo der Königstein schaut tief ins Tal hinein. Gesammelte Werke von R.K. Aufgezeichnet von K. Oyntzen. Zweite, überarbeitete Auflage, Ober-Ramstadt, 2011 (cu un CD cu 20 de înregistrări în majoritate istorice); Wo der Königstein schaut tief ins Tal hinein. Heimatlieder und Bilder aus dem Burzenland (ed. St. Schlandt), Bv., 2011 (include 5 titluri de R.K.).
Note bibliografice: H. Preidt: R.K., în: Weidenbach. Eine siebenbürgisch-sächsische Gemeinde im Burzenland (ed. U. Konst), Mainz, 1999, p. 381 urm.; K. Teutsch: Schön zu hören, anregend zum Singen. Neue musikalische Veröffentlichungen, în: SbZ, 30.04.2012; Die Blaskapellen des Burzenlandes. Geschichte und Werdegang der Blasmusikformationen aus den Burzenländer Gemeinden (ed. Regionalgruppe Burzenland des Verbandes der Siebenbürgisch-Sächsischen Heimatortsgemeinschaften e.V.), Stuttgart, 2013, p. 302 urm.

Königes, Michael

Scriitor, * Codlea 29.12.1871, † idem 09.06.1955. După școala primară trăiește ca fermier și autodidact în satul natal și scrie în timpul liber. Opera sa cuprinde piese de teatru, povestiri, poezii, texte politice și istorice, precum și însemnări autobiografice. Dintre aceste lucrări, operele teatrale au o valoare deosebită. În lucrarea dramatică „Gewalt und Recht“ (scrisă în 1902-1903), K. prelucrează o temă care rezonează cu personalitatea și caracterul său. Autorul demască nedreptățile și intrigile care însoțesc alegerea judelui unui sat săsesc. În piesa „Der hochehrwürdige Herr“, scrisă în 1904, își conduce cititorii în lumea clerului, ale cărui slăbiciuni de caracter le critică aspru. (LSS-StS)
Publicații (selecție): Gewalt und Recht. Ausgewählte Schriften, ed. îngrijită și prefațată C. Göllner, Buc., 1963; Prosa, Dramen, ed. H. Anger, Buc., 1972.
Note bibliografice: G. Scherg: M.K. Ein siebenbürgischer Bauerndichter (29.12.1871-09.06.1955), în: NW, 05.08.1955; E. Wittstock: Gegensätze ganzer Klassen. Briefentwurf an M.K, în: KR, 11.02.1972; D. Götz: M.K., în: Die Literatur der Sb. S. in den Jahren 1849-1918, ed. C. Göllner și J. Wittstock, Buc., 1979, pp. 339 urm.; W. Wittstock: Kein Grabstein…, în: ADZ, 08.07.1997; H. Mieskes: M.K. – siebenbürgischer Bauerndichter, în H. Mieskes: Zeidner Persönlichkeiten. Vol. I: Von Petrus Mederus bis Georg Gotthelf Zell, Heidelberg, 2009, pp. 35 urm.

Kroner, Michael

Istoric, * Albești lângă Sighișoara, 22.12.1934, † Oberasbach, 26.07.2022. În 1954 absolvă Școala pedagogică din Sighișoara, apoi studiază istoria la Cluj. În 1958 profesor și director al secției germane a Liceului din Bistrița, în 1968 redactor de specialitate la săptămânalul „Karpatenrundschau“ din Bv., în 1972 obține titlul de doctor al Univ. Buc. cu o disertație despre Stephan Ludwig Roth, în 1978 este cercetător în istorie la Muzeul Județean de Istorie Bv. În 1979 emigrează în Rep. Federală Germania, în 1980 este cercetător la Muzeul Național Germanic de la Nürnberg, între 1983 și 1985 proiecte de cercetare în vederea realizării unor istorii locale în districtul Fürth, din 1985 arhivar al districtului Fürth. Distincții: Premiul cultural al Fundației sașilor transilvăneni (2006), Medalia de merit a Ordinului de merit al Republicii Federale Germania (2010).
Publică în calitate de autor și editor numeroase cărți și articole științifice, recenzii și texte publicistice despre istoria germanilor din România, a regiunii Mittelfranken, precum și pe tema problemei naționalităților în Europa de Sud-Est și a legăturilor sașilor transilvăneni cu Germania. (LSS, DFDKK)
Scrieri autobiografice: Volkstum stiftend, fördernd und stärkend. Die heimatkundlichen Beiträge der Karpatenrundschau, în: KR, 31.05.2017.
Publicații (selecție): Stephan Ludwig Roth. Viața și opera, Cj., 1974; Stephan Ludwig Roth. Sein Leben u. Werk im Bild, Buc., 1975; Stephan Ludwig Roth. Ein Leben für Fortschritt und Völkerverständigung, Cj., 1977; Zwischen Zeiten und Türmen. Stephan Ludwig Roth. Ein siebenbürgisch-sächsisches Schicksal, Buc., 1979 (cu Willi Zeidner); Geschichte der Sb. S., vol. I: Von der Ansiedlung bis Anfang des 21. Jh.s, Nürnberg, 2007; Geschichte der Sb. S., vol. II: Wirtschafts- und Kulturleistungen, Nürnberg, 2008; Geschichte der Nordsiebenbürger Sachsen. Nösnerland u. Reener Ländchen, Nürnberg, 2009; Mutterland u. Vaterland im Verständnis der Sb. S. Jahrhundertealte Verbindungen einer auslandsdt. Minderheit mit dem dt. Sprach- und Kulturraum (cu colaborarea lui H. Göbbel), Nürnberg, 2013; Stephan Ludwig Roth. Lebenswerk eines namhaften Siebenbürger Sachsen. Zum 220. Jahrestag seiner Geburt, Sb./Bonn, 2016; Carl Wolff. Sb.-s. Publizist, Politiker und Volkswirtschaftler, Sb./Bonn, 2018.
Îngrijiri editoriale: Interferenzen. Rumänisch-ungarisch-deutsche Kulturbeziehungen in Sb., Cj., 1973; Stephan Ludwig Roth: Schriften, Briefe, Zeugnisse, Buc., 1974; Karl Wolff: Schriften u. Reden, Buc., 1976; Sächsisch-schwäbische Chronik. Beiträge zur Geschichte der Heimat (cu E. Eisenburger), Buc., 1976; Die Zeit in der Zeitung. Zur rumäniendeutschen politischen Publizistik (cu E. Eisenburger), Cj., 1977.
Note bibliografice: Enciclopedia istoriografiei românești, Buc., 1978, pp. 194-195; H. Göbbel: Herausragendes Beispiel gelungener Integration. Der Historiker Dr. M.K. wurde mit dem Bundesverdienstkreuz ausgezeichnet, în: SbZ, 20.01.2011; H. Göbbel: Bewahrer und Förderer unserer Identität. Der Historiker Dr. M.K. vollendet am 22. Dezember sein 80. Lebensjahr, în: SbZ, 15.12.2014; H. Göbbel: Dr. M.K. in Fürth geehrt, în: SbZ, 20.04.2015; R. Potoradi: M.K. erhält Carl-Wolff-Medaille, în: SbZ, 30.04.2017; H. Göbbel: Bedeutender siebenbürgisch-sächsischer Historiker. Dr. M.K. ist im Alter von 87 Jahren in Oberasbach gestorben, în: SbZ, 08.08.2022; D. Drotleff: Historiker Dr. M.K. gestorben. Ein Jahrzehnt auch als Redakteur für Geschichte und Heimatkunde in unserer Redaktion gewirkt, în: KR, 19.08.2022; L. Geier: Journalistischer Brückenbauer u. Vermittler. Ein Historiker der Rumäniendeutschen: Dr. M.K. ist tot, în: HZ, 09.09.2022.

Kühlbrandt, Ernst

Poet și istoric al artei, * Brașov, 10.05.1857, † idem, 03.09.1933. Absolvent al școlii primare la Brașov și al școlii reale secundare la Sibiu. În 1874/75 este înscris la Școala de inginerie a Politehnicii din Graz, apoi absolvă serviciul militar (an de voluntariat) la Brașov. Specializare ca profesor de desen la Stuttgart, apoi la Viena. În 1880 își dă aici examenul de stat în acest domeniu. După doi ani de activitate în cadrul Muzeului Austriac de la Viena se întoarce în 1882 la Brașov, unde predă desen artistic și geometric la Liceu (azi „Honterus“) și la Școala de Meserii. Temporar este directorul Școlii de Meserii. Cu toate că este cu 20 de ani mai în vârstă decât A. Meschendörfer, scrie texte literare de valoare influențat de revista „Die Karpathen“, editată de acesta din urmă. K. adună mare parte a epigramelor, fabulelor și parabolelor sale, publicate inițial cu precădere aici, în volumele „Geständnisse und Erkenntnisse“ (1919) și „Späte Ernte“ (1930). Într-un limbaj simplu, concentrat și ingenios, cu concluzii neașteptate și cu multă sensibilitate, versurile lui K. tematizează cu precădere aspecte legate de morală. „Scurt-circuitele“ sale („Kurzschlüsse“) critică mai ales filistinismul mic-burghez, aroganța fără motiv, arivismul și orice fel de lipsă de omenie. – Ca susținător al noii picturi în Transilvania, ca istoric al artei și pionier în domeniul culturii (co-fondator al Societății amicilor artei / Gesellschaft für Kunstfreunde în 1907, co-fondator și colaborator al revistei „Die Karpathen“, colaborator al volumului „Das Burzenland“ / „Țara Bârsei“ editat de Erich Jekelius, conferențiar pe teme de cultură în Transilvania), K. este una dintre personalitățile importante ale sașilor transilvăneni la finele secolului al XIX-lea și în prima treime a secolului XX. (LSS-StS, DFDKK)
Publicații (selecție): Junggesellen. Schwank in drei Aufzügen, Bv., 1877 (anonim); Die ev. Stadtpfarrkirche A.B. in Kronstadt, caietul 1, Bv., 1898, caietele 2 și 3, Bv., 1927; Geständnisse und Erkenntnisse, Leipzig, 1919; Späte Ernte. Festgabe für die Kronstädter Vereinstage des Jahres 1930, Bv., 1930; Der Weisheitszahn, Sinn-Gedichte, ed. H. Stănescu, Buc., 1969.
Note bibliografice: F. Schuller: Schriftsteller-Lexikon der Siebenbürger Deutschen, vol. IV. (Volum suplimentar la J. Trausch: Schriftsteller-Lexikon oder biographisch-literärische Denkblätter der Siebenbürger Deutschen), Sibiu, 1902; H. Stănescu: Die lachende Weisheit. 35 Jahre seit E.K.s Tod, în: KR, 04.10.1968; A. Kartmann: E.K., în: Die Literatur der Sb. S. in den Jahren 1849-1918, ed. C. Göllner și J. Wittstock, Buc. 1979.

Lehmann, Carl

Fotograf, cartograf, ghid montan, * Törzburg/Bran, 17.03.1894, † Bv., 01.06.1990. Timp de șase decenii se remarcă îndeosebi ca fotograf peisagist al Carpaților Sud-Estici. Fotografiile sale au adesea o valoare documentară datorită tematicii și înaltei calități. Multe dintre fotografii sunt folosite ca ilustrații în publicații științifice și turistice și apar ca reproduceri pe cărți poștale. Expune fotografii în România și în Republica Federală Germania. În domeniul turismului, L. se dedică intensificării colaborărilor dintre asociațiile turistice românești, maghiare și săsești. În 1945 realizează un sistem exemplar de marcaje în Carpații Sud-Estici. Este membru de onoare al Secțiunii Carpați a Asociației Alpine Germane (Deutscher Alpenverein) începând cu 1989, precum și a Clubului Alpin Român începând cu 1990. (LLS-GV, DFDKK)
Note bibliografice: W. Zeidner: … den weit die Füße tragen. Mann mit Herz für seine Berge: K.L., în: KR, 28.10.1977; A. Zweier: 400 Landschaften. Wir sprechen mit Bergfreund K.L. (interviu), în: NW, 12.05.1987; H. Bergel: Kronstadts Berglegende. C.L. gestorben, în: Sb. Zeitung, 15.07.1990; W. Gutt: Ein Leben für die Berge in den Bergen. Zum hundertsten Geburtstag von C.L., în: KR, 17.03.1994; Ch. Albert: K.L., ein Leben in den Bergen, für die Berge, în: KR, 02.09.2000; P. Țărnă: Tradiție și identitate. Cine a fost C.L., în: Gazeta de Transilvania, 31.01./01.02.2009.

Mieß, Friedrich (Fritz)

Pictor, * Brașov 21.08.1854, † idem 29.05.1935. Între 1883 și 1885 discipol al Academiei de Arte Frumoase din Viena, între 1885 și 1889 al Academiei de Arte Frumoase din München. Urmează ani de ucenicie la Roma și în Munții Sabini în cercuri artistice din anturajul lui Robert Wellmann. M. se întoarce la Brașov, unde se inspiră până la o vârstă înaintată din frumusețea peisajelor natale și a oamenilor din această regiune, creând o operă artistică deosebit de bogată, axată mai ales pe pictura de peisaj și de portret. Se simte apropiat din punct de vedere artistic de realismul lui Wilhelm Leibl. Ca și la acesta, în operele lui M. adevărul naturii și realismul reprezintă cheia voinței creatoare; ca și Leibl, M. se apropie din când în când de un impresionism moderat, care totuși nu dizolvă nicicând corporalitatea figurilor. V. Roth îl numește pe M. un clasic la noii picturi transilvănene; dintre reprezentanții acesteia, el este primul care îndrăznește să trăiască pe meleagurile natale ca artist liber-profesionist. Lucrări ale lui M. se găsesc printre altele în colecțiile Muzeului Național Maghiar de la Budapesta, Muzeului Național de Artă București, Muzeului Brukenthal Sibiu și Muzeului de Artă Brașov. (LSS-WM)
Lucrări scrise: F.M.: [Mein Werdegang], în: Aus Kronstädter Gärten. Kunstleben einer sächsischen Stadt im Jahre 1930, Festschrift für die Vereinstage in Kronstadt 1930, ed. A. Meschendörfer, Brașov, 1930, p. 194 urm.
Note bibliografice: U. Thieme, F. Becker: Allg. Lex. d. Bild. Künstler, vol. 24, Leipzig, 1930, p. 542; W. Myss: Kunst in Sb., Thaur bei Innsbruck, 1991; I. Mesea: La 150 ani de la nașterea pictorului F.M., în: F.M. 1854-1935. Expoziție aniversară [catalog], Brașov, 2004; D. Udrescu: Remember F.M. (1854-1935), în: F.M. 1854-1935. Expoziție aniversară [catalog], Bv., 2004; Ch. Chiriac: „Seine Werke sind ‚ein Sonntag des Lebens‘“. Kronstädter Kunstmuseum bereitet F.-M.-Ausstellung vor/Sammler sind eingeladen, sich zu beteiligen, în: KR, 13.03.2014; R. Popica: O viață de artist în slujba realului, în: Expoziția retrospectivă F.M. (1854-1935), Bv., 2014 [catalog, rom./germ.]; I. Mesea: Culorile vieții/Efectele luminii în pictura lui F.M., în: Expoziția retrospectivă F.M. (1854-1935), Bv., 2014 [catalog, rom./germ.]; G. Horvath: Werner Horvath sau povestea unui proiect de carte despre F.M., în: Expoziția retrospectivă F.M. (1854-1935), Bv., 2014 [catalog, rom./germ.]; B. Ungar: Fotografie als Ergänzung. F.M. im Kronstädter Kunstmuseum, în: HZ, 01.08.2014; Ch. Chiriac: Prominenter sächsischer Maler. F.-M.-Retrospektive im Kronstädter Kunstmuseum, în: SbZ, 15.09.2014.

Morres, Hermann

Pictor, profesor de desen, compozitor, * Brașov, 22.05.1885, † idem 30.03.1971. Studii între 1904 și 1908 la Budapesta. Din 1908 până la pensionare (1948) este profesor de desen la diferite școli din orașul natal. Deja în timpul studiilor expune la Nemzeti Szalon la Budapesta (1906); la Brașov, expozițiile sale sunt în prima jumătate a secolului parte constitutivă a expozițiilor de Crăciun. M. expune de asemenea la București, Ploiești și peste hotare. Activează și în calitate de compozitor, dar nu reușește să se impună cu compozițiile sale.
M. are doar contact superficial cu impresionismul, expresionismul (lui Hodler) și curentele stilistice târzii din pictura nouă – pe care H. Mattis-Teutsch încearcă să i le facă accesibile. Cultivă până la vârstă înaintată a pictură conservatoare de obiect – cu excursuri ocazionale înspre impresionism și simbolism („Die vier Jahreszeiten“/ „Cele patru anotimpuri“). Elementele constitutive ale acestei picturi sunt peisajele și oamenii din locurile natale, care se contopesc în mod specific într-un întreg cu două laturi în multe dintre lucrările lui M. („Pfingstfest in Draas“/ „Rusaliile la Drăușeni“, „Bockelung in Urwegen“/ „Împodobirea miresei la Gârbova“). Publicul află cu stupoare că acest realism al lucrărilor târzii ale pictorului aproape orb primește sub denumirea de „realism socialist“ o dimensiune de-a dreptul tragică: „Kartoffelbrigaden“/ „Brigade de cartofi“, Gießereiarbeiter“/ „Muncitor la turnătorie“ și „Kollektivwirtschaften“/ „Ferme colective“ – lucrările sale circulă acum sub asemenea titluri. (LSS-WM)
Publicație autobiografică: H.M.: [fără titlu], în: Aus Kronstädter Gärten. Kunstleben einer sächsischen Stadt im Jahre 1930, Festschrift für die Vereinstage in Kronstadt 1930, ed. A. Meschendörfer, Bv., 1930, pp. 196-197.
Note bibliografice: C. Stephani: Ein reiches Lebenswerk – H.M., în: VK, caiet 1/1966; E. Mayerbüchler: Heimatliche Farbenwelt. Atelierbesuch bei H.M., în: VZ, 14.04.1967; C. Stephani: Vom Rhythmus der menschlichen Gestalten. Gespräch mit Prof. H.M., în: VK, caiet 11/1970;  H. Schuller: Begabung und Leistung in der Heimat. Zum 100. Geburtstag des Malers H.M., în: KR, 17.05.1985 (și în: Sie prägten unsere Kunst, ed. B. Stephani, Cluj, 1985); H. Schuller: Begabung und Leistung in der Heimat. Zum 100. Geburtstag des Malers H.M., în: KR, 17.05.1985 (și în: Sie prägten unsere Kunst, ed. B. Stephani, Cluj, 1985); K. Klein: Pfingsten in Draas: Sächsische Bauernherrlichkeit anno 1914. Anmerkungen zu einem nur trachtenkundlich bemerkenswerten Bild von H.M., în: SbZ, 05.06.2014; K. Philippi: Eine Doppelbegabung. H.M. – Maler und Komponist, în: KR, 25.03.2021 (și în: NKZ, 31.03.2021).

Mysz-Gmeiner, Lula (Julie Sophie)

Cântăreață (mezzosoprană) și profeasoară de canto, sora muzicienilor și pedagogilor Ella, Luise și Rudolf Gmeiner precum și a pedagogului muzical Julius Gebhard Gmeiner, * Bv., 16.08.1876, † Schwerin, 07.08.1948. M.-G. studiază cântul la Viena între 1895 și 1896 și Berlin între 1896 și 1900. După debutul său la Festivalul Schwäbisches Musikfest de la Stuttgart și primele apariții în public la Berlin are acces ca solistă la toate marile săli de concert din Europa. În 1905 i se conferă la Viena titlul de cântăreață de cameră imperial-regală (k. k. Kammersängerin). Se perfecționează cu Lilli Lehmann la Berlin (1906) și Raimund von Zur Mühlen la Londra (1911/12). Este considerată curând una dintre cele mai importante interprete de lied din Europa. Concertează adesea alături de M. Reger, care îi dedică Liedurile sale op. 88 și 98; concertează de asemenea alături de R. Strauss. Pe plan personal și artistic leagă o relație de prietenie cu F. Schreker și E. Mattiesen. Între 1920 și 1945 este profesoară de canto la Academia Muzicală de Stat de la Berlin. Întreprinde turnee de amploare în toate metropolele artistice ale Europei și Americii. Printre elevii săi se numără Peter Anders, Elisabeth Schwarzkopf, Susanne Mysz, Traute Klein, Hilde Kolbe și Mansi Barberis. Se căsătorește în 1900 cu inginerul dr. Ernst A. Mysz, de asemenea originar din Bv. După ce casa ei de la Berlin este bombardată în 1944, se retrage la Schwerin, unde își petrece ultimii ani din viață. (LSS-KT)
Note bibliografice: R.S. Maier: L.M.-G., Kronstädter Mezzosopranistin und Gesangspädagogin, în: NKZ, 30.06.2015; H.-W. Schuster: Bühnenreif: Vortrag zu L.M.-G. in München. Hamburger Sängerin und Gesangspädagogin stellt Kronstädter Sängerin und Gesangspädagogin vor, în: SbZ, 30.09.2015; R.S. Maier: Berufswunsch Sängerin am Ende des 19. Jahrhunderts. Die Konzertsängerin und Gesangspädagogin L.M.-G. (1876-1948) erhält ihre erste musikalische Ausbildung in Krst., în: Spiegelungen, caiet 2/2016; R.S. Maier: „Lernen, Singen und Lehren“. L.M.-G. (1876-1948), Mezzosopranistin und Gesangspädagogin, Neumünster, 2017.

Neustädter, Erwin

Scriitor, * Prejmer, 01.07.1897, † Kaufbeuren, 04.05.1992. Participă la Primul război mondial (rănit de mai multe ori) și la operațiunea de apărare de pe Tisa în 1919. Studiază inițial arhitectura la Dresda, apoi germanistica, anglistica și teologia la München, Freiburg i. Br., Marburg și Viena; obține titlul de Dr. phil. în 1927 la Freiburg i. Br. Lucrează între 1927 și 1944 ca profesor de germană la Liceul „Honterus” din Bv. În 1941 este numit șef al Secției de literatură (Schrifttumskammer) în cadrul Secției de cultură (Kulturkammer) a Grupului etnic german  (Deutsche Volksgruppe) din România. După schimbarea de alianță a României (23 august 1944), N. este arestat și internat în lagărul de prizonieri politici Tg. Jiu. Urmează detenții în lagărele Turnu Măgurele și Slobozia până la eliberarea sa din închisoare în 1946. Familia este expropriată de regimul comunist, N. este împiedicat să-și exercite profesia de profesor de limba germană și scriitor. Între 1952 și 1954 evacuare forțată la Dumbrăveni. Este arestat din nou din motive politice în 1961 și condamnat la trei ani de închisoare în 1962. Eliberare din închisoare în 1963. Emigrează în Republica Federală Germania în 1965 și este reabilitat în 1969. I se conferă Premiul pentru cultură al Fundației Sașilor Transilvăneni în 1981. N. scrie poezii, pe care le publică în volumul „Dem Dunkel nur entblühen Sterne“ (1976), de asemena povestiri și două romane („Der Jüngling im Panzer” și „Mohn im Ährenfeld”). Fără a avea intenția de a aduce inovații formale, poeziile lui N. gravitează în jurul temelor războiului și peisajului autohton. Întrebări referitoare la posibilitățile și limitele existenței și acțiunii umane revin în mod repetat în prim-planul creației sale lirice. În romanul „Der Jüngling im Panzer”, N. tratează subiectul războiului într-o panoramă largă, cu toate implicațiile umane și politice pe care le-a presupus pentru sașii din Transilvania deznodământul Primului război mondial. Romanul „Mohn im Ährenfeld” despre luptele din 1919 pe Tisa tratează și el un subiect similar. (LSS-StS, DFDKK)
Opere (selecție): Der Jüngling im Panzer. Eine Dichtung in Prosa, Stuttgart, 1938; Mohn im Ährenfeld. Roman, Stuttgart, 1943, Heusenstamm, 1974; Dem Dunkel nur entblühen Sterne. Gedichte, Esslingen 1976; Mensch in der Zelle. Ein Erlebnisbericht, Norderstedt, 2015; Im Glanz der Abendsonne. Wie ich wurde, was ich bin. Norderstedt, 2019
Note bibliografice: H. Zillich: E.N., în: SVJB, caiet 1972/3; H. Bergel: Der Schweiger E.N., în: H. Bergel, Gestalten und Gewalten. Südöstliche Bilder und Begegnungen, ed. a II-a, Innsbruck, 1983; M. Markel: „Dem Ich entbunden, zeitlos blühend“. E.N., 1897-1992, în: SbZ, 20.06.1992; Inge (= Ingeborg) Galter: „… was ich ersehnte. Erinnerungen an meinen Vater E.N. (1897-1992), în: KR, 25.06.1992; D. Götz: E.N., în: Die rumäniendeutsche Lit. in den Jahren 1918-1944, ed. J. Wittstock și St. Sienerth, Buc., 1992; H. Bergel: Zum Tode E.N.s. Der Dichter nach innen gewendeter Aussage, în: H. Bergel, Zuwendung und Beunruhigung. Anmerkungen eines Unbequemen. 32 Essays u. ein Gespräch, Thaur bei Innsbruck, 1994; Irmtraut Galter: Der Schweiger: E.N. (1897-1992), în: NKZ, 25.09.1997; H. Bergel: E.N. Beredte Briefe u. Begegnungen, în: H. Bergel, Gesichter einer Landschaft. Südosteuropäische Porträts aus Literatur, Kunst, Politik u. Sport, München, 1999; H. Schuller: E.N. und die Schrifttumskammer der „Deutschen Volksgruppe in Rumänien“, în: Deutsche Literatur in Rumänien und das „Dritte Reich“. Vereinnahmung – Verstrickung – Ausgrenzung, ed. M. Markel și P. Motzan, München, 2003; J. Wittstock: Vertrauen? Kollegialität? E.N.s Beziehungen zu Erwin Wittstock, în: „Bitte um baldige Nachricht“. Alltag, Politik u. Kultur im Spiegel südostdeutscher Korrespondenz des ausgehenden 19. u. des 20. Jahrhunderts, ed. comentată J. Wittstock și St. Sienerth; Ingeborg Galter: Karikaturen von E.N., în: Zwangsaufenthalt mit Demütigungen. Die Evakuierungen 1952 im Burzenland (Siebenbürgen), ed. von Chr. Hannak, Heidelberg/Bv., 2006.

Schreiber, Wilhelm

Producător de stofe, * Brașov, 30.03.1880, † idem, 13.12.1945. Tatăl său, Josef Sch. (1842-1900), țesător și comerciant de lână, este asociat al fabricii de stofe Scherg, care sub conducerea cumnatului său, Wilhelm Scherg, devine de la o simplă manufactură o întreprindere industrială mare. Wilhelm Sch. este elev al Liceului „Honterus“ și al cursului de bacalaureat al Academiei de Comerț din Graz. La doar 20 de ani, după dispariția din viață a tatălui său, devine asociat al fabricii Scherg. Alături de unchiul său, Georg Schmutzler, preia conducerea comercială a întreprinderii. Întreprinde multe călătorii în interes de serviciu în orient (de exemplu 12 la Constantinopol). În 1930, după moartea lui Wilhelm Schergs, devine succesorul acestuia ca șef al fabricii Scherg. (DFDKK-ww)
Note bibliografice: M. Philippi: 200 Jahre Familie Scherg in Krst. Vom Wollenzieher Michael Schürge zur Tuchfabrik Wilhelm Scherg, în: Sb. Familien im sozialen Wandel, ed. B. Herter (Sb. Archiv, seria 3., vol. 27), Köln/Weimar/Viena, 1993.

Schuller, Bettina

Scriitoare, * Brașov 24.01.1929, † Rimsting 11.08.2019, fiică a cântăreței Medi și a avocatului Dr. Ernst Fabritius, nume de botez: Dora Elisabeth. Studiază psihologia și pedagogia la Cluj (1949-1953); apoi lucrează în învățământ la Brașov (1953-1969) și la Liceul Pedagogic de la Sibiu (1971-1976). Între timp este pentru doi ani (1969-1971) dramaturg la secția germană a Teatrului de Stat Sibiu. În 1976 emigrează în Republica Federală Germania. Devine cunoscută în Transilvania ca autoare sensibilă și rafinată de literatură pentru copii și tineri (Eine Mäusegeschichte; Die tägliche Straße), dar și ca traducătoare (T. Arghezi ș.a.). Dintre povestirile, schițele și reflecțiile scrise în Germania, conving mai ales acelea care încearcă să redea cu multă empatie și sensibilitate psihologică starea imigranților sași transilvăneni în noua patrie Germania (Es muss an der Freiheit liegen). (LSS-StS)
Opere (selecție): Eine Mäusegeschichte, Buc., 1966; Die tägliche Straße. Erzählungen und Skizzen, Buc., 1970; Es muss an der Freiheit liegen. Betrachtungen, Geschichten, Skizzen, München, 1989; Transsylvanien – Spielplatz der Gedanken, Sibiu/Bonn, 2010; Führerkinder. Eine Jugend in Siebenbürgen, Sibiu/Bonn, 2012.
Note bibliografice: H. Bergel: Literaturgeschichte der Dt. in Sb., Thaur b. Innsbruck, 1987; idem: „Es muss an der Freiheit liegen“. B.Sch. achtzig Jahre alt, în: NKZ, 18.12.2008; idem: Sanfte Eleganz, spöttischer Esprit. Die Schriftstellerin B.Sch. begeht ihren 80. Geburtstag, în: SbZ, 20.01.2009; idem: „Nur die Gestirne…“ B.Sch. zum Gedenken, în: SbZ, 10.09.2019.

Notițe editoriale:

Prezenta enciclopedie este în construcție și va fi completata și corectata pe parcurs.  

Surse:
- Enciclopedia sașilor transilvăneni. Editor: Prof. Dr. Walter Myß. Editura “Wort und Welt”, Thaur bei Innsbruck 1993 – (LSS)
- Enciclopedia Wikipedia din internet - (IEW)
- Comisia de cultură a Forumului Democrat al Germanilor din Județul Brașov – (DFDKK)