Comemorarea Michael Weiß
Forumul Democrat al Germanilor din Județul Brașov (FDGBV), Parohia Evanghelică C.A. Brașov (Parohia Honterus) și Colegiul Național „Johannes Honterus” din Brașov organizează în fiecare an la Feldioara (Marienburg), lângă așa-numitul Monument al Studenților, comemorarea Michael Weiß.
Această serbare evocă bătălia de la Feldioara din 16 octombrie 1612, în care, în lupta împotriva principelui Transilvaniei, Gabriel Bathory, și-au pierdut viața judele Brașovului, Michael Weiß, precum și sute de cetățeni ai Brașovului și de locuitori ai localităților săsești din Țara Bârsei, printre care și elevi („studenți”) ai Gimnaziului Honterus.
Tradiționala comemorare Michael Weiß are, în conștiința noastră comunitară, valoarea unei zile de doliu obștesc a sașilor din Țara Bârsei. În fiecare an îi pomenim în acest cadru pe înaintașii noștri care, în cele peste opt secole de istorie documentată a Țării Bârsei, și-au pierdut viața, acasă sau pe meleaguri străine, ca victime ale terorii și tiraniei, ale dictaturii, războiului și deportării.
În ultimii ani, în cadrul manifestării comemorative, elevi ai Colegiului Național „Johannes Honterus” au citit de fiecare dată, în limbile germană și română, un text care se referea la împrejurările bătăliei de la Feldioara, precum și la sensul și scopul comemorărilor Michael Weiß. La ceremonia din 16 octombrie 2017 au vorbit Valeria Orleanu (clasa a XI-a A) și Sebastian Sifft (clasa a XII-a C). Textul discursului lor a fost următorul:
Cu prilejul comemorărilor Michael Weiß, pe care le ținem în fiecare an, evocăm bătălia care a avut loc la 16 octombrie 1612 aici, lângă Feldioara. În această bătălie și-au pierdut viața judele Brașovului, Michael Weiß, precum și sute de cetățeni ai Brașovului și ai localităților săsești învecinate din Țara Bârsei. Pe câmpul de luptă au murit și elevi ai Gimnaziului Honterus, așa-numiții „studenți”. Numărul lor este indicat diferit în izvoarele istorice: unele vorbesc de 39, altele de 22.
Cum s-a ajuns la această bătălie de la Feldioara, în care s-au înfruntat Michael Weiß și principele Transilvaniei, Gabriel Bathory? Brașovul era în acea vreme – o cităm pe cunoscuta istorică brașoveană Maja Philippi – „cel mai populat și cel mai important oraș comercial al Transilvaniei”; dispunea de întinse proprietăți funciare feudale și își întreținea pentru apărare proprii mercenari, al căror număr creștea în caz de război. În cadrul Transilvaniei, Brașovul ocupa o poziție politică importantă. „Orașul”, scria Maja Philippi, „întreținea relații independente cu cele două principate românești, ba chiar și cu Înalta Poartă.” În fruntea acestei „republici orășenești”, care, de exemplu, ca semn al independenței sale, bătea și monedă proprie, se afla judele orașului, ales în fiecare an. Organele colective de conducere ale orașului erau Sfatul orașului sau Senatul, alcătuit din 16 membri și dominat de patriciatul bogat, și Centumviratul (Hundertmannschaft), prin care pătura meșteșugarilor exercita anumite drepturi administrative și de control.
În anul 1608, Gabriel Bathory, pe atunci în vârstă de numai 18 ani, a urcat pe tronul princiar al Transilvaniei. Curând și-a arătat adevărata față, aceea a unui tiran care făcea totul pentru a ocupa prosperele orașe săsești din Transilvania și a-i deposeda pe sașii transilvăneni de drepturile lor consfințite prin privilegii. Prin viclenie și perfidie, Bathory a reușit în decembrie 1610 să cucerească Sibiul (Hermannstadt) și să-l transforme în reședința sa. În „Chronik der Stadt Hermannstadt” de Emil Sigerus citim: „Bathori îi aruncă în închisoare pe membrii Magistratului și ai Comunității. Îi alungă pe cetățeni din oraș.” Apoi Bathory și-a îndreptat privirea spre Brașov. A năvălit în repetate rânduri cu oastea sa în Țara Bârsei și a pustiit satele de aici. Brașovul, puternic fortificat, a refuzat însă să-și deschidă porțile.
Posteritatea s-a întrebat mereu dacă Michael Weiß a procedat corect atunci când, în toamna anului 1612, s-a hotărât să înfrunte oastea lui Bathory în câmp deschis. „Cine a învățat să acționeze cu măsură nu va regreta”, scrisese însuși Michael Weiß într-o poezie, cu trei ani înainte de Feldioara. A acționat oare Michael Weiß cu măsură în toamna anului 1612? Din perspectiva de astăzi este greu de judecat. Există cu siguranță motive care pot justifica modul de acțiune al judelui Brașovului. Istoricii sunt de acord că Brașovul nu ar fi rezistat încă unei ierni în condițiile asediului trupelor lui Bathory. În plus, în cursul anului 1612 au avut loc evoluții de politică externă care indicau o slăbire a poziției lui Bathory și care l-au determinat pe Michael Weiß să treacă de la apărare la atac.
După cum se știe, bătălia de la Feldioara a fost pierdută. Cu toate acestea, Bathory nu a putut cuceri Brașovul, porțile orașului au rămas închise, iar un an mai târziu, în octombrie 1613, coșmarul s-a sfârșit: Bathory a fost ucis de propria gardă personală.
Brașovenii nu i-au uitat pe judele lor și pe concetățenii care au căzut pe câmpul de luptă pentru libertatea orașului lor natal. În toamna anului 1913 a fost inaugurat aici, la Feldioara, Monumentul Studenților, iar în perioada interbelică a avut loc aici în fiecare an, la data exactă, 16 octombrie, o serbare comemorativă, organizată de Coetus Honteri, organizația de autoconducere a elevilor Gimnaziului Honterus. În anul 1998, după ce Monumentul Studenților a fost restaurat cu fonduri ale Fundației Sașilor Transilvăneni (Siebenbürgisch-Sächsische Stiftung), tradiția acestor comemorări a fost reluată. Desigur, comemorările de aici, de la Feldioara, așa cum le organizăm astăzi, se deosebesc profund și din mai multe puncte de vedere, ca fond și ca formă, de cele din perioada interbelică. Cu siguranță, astăzi nu mai urmărim să glorificăm moartea pe câmpul de luptă. Unde au dus preamărirea și idealizarea morții eroice se știe îndeajuns din istoria secolului al XX-lea. Dorim mai degrabă ca, în fiecare an, aici, la Feldioara, să ne amintim de înaintașii noștri care, în cele peste opt secole de istorie documentată a Țării Bârsei, și-au pierdut viața, acasă sau pe meleaguri străine, ca victime ale terorii și tiraniei, ale dictaturii, războiului și deportării. În acest sens, comemorarea Michael Weiß de aici, de la Feldioara, are în conștiința noastră comunitară valoarea unei zile de doliu obștesc a sașilor din Țara Bârsei.
Lipsurile și suferințele vremurilor trecute nu trebuie uitate, pentru ca asemenea lucruri să nu se mai poată repeta. Privit astfel, Monumentul Studenților, în fața căruia ne aflăm astăzi, este un memorial – nu singurul aici, la Feldioara. La ieșirea spre Rotbav (Rothbach), pe partea dreaptă, se înalță o cruce mare. Acolo se află un loc memorial care amintește, pe de o parte, de soldații sovietici morți în prizonierat, iar pe de altă parte de faptul că lagărul de prizonieri de război de la Feldioara a fost transformat în toamna anului 1944 în lagăr de internare, în care au fost închise mii de oameni, mai ales maghiari și germani. Condițiile de viață erau atât de cumplite, încât acolo și-au găsit moartea în jur de 300 de deținuți. Pe toți aceștia, prizonieri de război și civili internați, dorim să-i cuprindem astăzi în pomenirea noastră.