Brașov · Kronstadt

70 de ani de la deportarea în Uniunea Sovietică
11.01.2015 – Sala festivă a Forumului Democrat al Germanilor din Brașov
Thomas Șindilariu

Stimate doamne și stimați domni, onorați invitați,
Au trecut 70 de ani și aproximativ 6-7 ore de când angrenajul necruțător al ridicărilor a început să se pună în mișcare la Brașov. 1.785 de brașoveni au făcut parte din contingentul de aproximativ 30.000 de sași transilvăneni care au fost nevoiți să-și lase în urmă copiii și familia, munca și locurile natale, pentru a fi puși la muncă forțată în cadrul așa-numitei reconstrucții din Uniunea Sovietică. Acesta este prilejul întâlnirii noastre de astăzi, al comemorării noastre.
Da, este mai degrabă o comemorare decât o aducere-aminte. Generațiile deportaților înșiși sunt, din păcate, tot mai puțin prezente printre noi – și totuși comemorarea acestui eveniment din istoria micii noastre comunități are pentru noi o importanță centrală. Aproape niciun alt eveniment nu a lovit atât de profund nervul vital al comunității noastre ca deportarea de acum 70 de ani. Printre amintirile mele din copilărie se numără imaginea bătrânilor de atunci, care își apropiau capetele și vorbeau cu glas scăzut despre soarta deportaților. Privind în urmă, constat că erau discuții care se împotmoleau mereu, care nu puteau trece de un anumit punct. Numărul memoriilor și al încercărilor de transpunere literară a deportării apărute mai ales în ultimii 25 de ani este copleșitor, iar lectura lor este apăsătoare, căci aceste texte au un lucru în comun cu discuțiile pe care le ascultam în copilărie: se luptă cu inexprimabilul, cu inexprimabilul suferinței și al înjosirii omului. În această privință, romanul „Atemschaukel” de Oskar Pastior și Herta Müller, încununat în 2009 cu Premiul Nobel, se aseamănă cu discuțiile bătrânilor sași.
Documentarea destinelor individuale rămâne în continuare importantă ca dovadă a disprețului față de om în numele ideologiei – țin să subliniez aici în mod expres acest lucru. Totodată, comemorarea deportării devine treptat o componentă a culturii memoriei, atât a minorității noastre, cât și a statului, lucru care se reflectă și în desfășurarea orelor pe care le petrecem astăzi împreună.
După prezentarea de către preotul paroh Christian Plajer a plăcii memoriale dedicate victimelor Parohiei Evanghelice C.A. Brașov din cel de-al Doilea Război Mondial și din deportare, fosta curatoare a parohiei, Gundel Einschenk, și colegul meu de la arhiva parohiei, Bernhard Heigl, vor prezenta o versiune provizorie a Cărții memoriale a victimelor celui de-al Doilea Război Mondial și ale deportării din rândurile parohiei. Aceasta există în trei exemplare și poate fi consultată la sfârșitul programului. Cartea memorială este un deziderat comun, formulat în urmă cu aproape 10 ani de Forumul Democrat al Germanilor din Brașov și de Comunitatea brașovenilor din Germania (HOG Kronstadt). De aceea va fi citit și un mesaj de salut al Comunității brașovenilor. Chiar dacă la acest proiect mai rămâne încă destul de lucru, doresc totuși să exprim aici, în numele Forumului, bucuria pentru ceea ce s-a realizat și să le mulțumesc tuturor colaboratorilor de aici și din Germania.
Sperăm să aflăm noi aspecte istorice privind deportarea mai ales din moștenirea documentară a serviciului secret comunist, administrată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). De aceea îmi face o deosebită plăcere să-l pot saluta printre noi pe domnul profesor Claudiu Secașiu, reprezentant al Colegiului CNSAS. Domnia sa va lua astăzi cuvântul ca ultim vorbitor. Doresc să mulțumesc călduros instituției domniei sale, în care am putut și eu cerceta câte ceva, pentru faptul că materialul pentru expoziție a putut fi pus la dispoziție într-un mod extrem de colegial și pragmatic, în doar 5 săptămâni și în ciuda numeroaselor zile de sărbătoare și de concediu. Mulțumiri speciale se cuvin, prin urmare, departamentului de expoziții, și anume doamnei Cristina Anisescu, doamnei Denisa Budeancă și, nu în ultimul rând, domnului Liviu Burlacu. Modul de prezentare, cam modest, se datorează în parte presiunii timpului, dar din fericire nu afectează conținutul istoric al documentelor.
Vizitând expoziția, veți vedea că materialul de arhivă care poate fi prezentat aici în copie este foarte variat. Veți întâlni lucruri îndeobște cunoscute, dar și aspecte care permit o privire în profunzime asupra vieții minorității noastre, deoarece prin metodele specifice serviciilor secrete au fost surprinse diverse instantanee și stări de spirit ale momentului. În timpul vizitei, urmați numerele roșii scrise de mână – detaliile locale încep de la numărul 4. Cu privire la expoziție, aș mai dori să precizez de la bun început că nu există aproape niciun alt izvor istoric care să necesite o analiză atât de prudentă, pe cât de temeinică, adică tocmai o analiză critică a surselor, precum dosarele serviciilor secrete. Pe alocuri, informațiile din dosare sunt incredibil de apropiate de realitatea istorică, adesea însă rămân cu luni de zile în urma evoluției evenimentelor. Un caz de acest fel îl veți găsi pe ultimul panou al expoziției. Au trecut 5 luni până când serviciul secret a aflat de circulara Consistoriului Superior din 29 octombrie 1945, care cerea oficiilor parohiale să țină evidența deportaților, și au mai trecut alte 3 luni până când a reușit să intre în posesia unui exemplar al circularei. Formularul de listă trimis atunci oficiilor parohiale a fost folosit, iar datele au fost centralizate la Sibiu (Hermannstadt). Parohia Evanghelică C.A. Brașov a raportat 1009 nume, parohia din Bartolomeu (Bartholomä) încă 445 – până la 1.785 rămâne o diferență de 331, pentru care trebuie căutate explicații, de pildă în decalajul de timp dintre deportare și întocmirea listelor. Ce vreau să spun prin aceasta: nu absolutizați informațiile prezentate aici, mai ales cifrele! Listele complete privind Brașovul, inclusiv Bartolomeu, care au sosit la Consistoriul Superior începând de la sfârșitul anului 1945, le puteți consulta în acest biblioraft. Tot aici este anexată și o altă listă, pusă la dispoziție de CNSAS, din care reies cei care s-au întors la Brașov. 
Vă voi scuti de alte detalii, deși trebuie să mărturisesc că tocmai completarea expoziției cu ultimul caz schițat mi-a făcut plăcere. Atât aș mai spune totuși: expoziția poate rămâne afișată o vreme, așa că nu trebuie neapărat să fie citită integral astăzi de toți cei prezenți.
Deportarea a aproximativ 30.000 de sași transilvăneni în Uniunea Sovietică trebuie considerată prima mare măsură a puterii comuniste îndreptată împotriva unui grup din România catalogat drept ostil. Ea este, firește, încă pe deplin tributară logicii războiului aflat în desfășurare împotriva celui de-al Treilea Reich. Cu toate acestea, acum 70 de ani, cetățeni ai acestei țări, care în această calitate aveau dreptul la protecție din partea statului lor, au fost predați Uniunii Sovietice. O nedreptate evidentă, pentru a cărei reparare Forumul Democrat al Germanilor din România a militat de un sfert de secol, cu un succes deloc neglijabil. Până când tema deportării își va găsi însă un loc bine stabilit în cultura memoriei acestei țări, mai sunt încă destule de făcut. Un motiv de speranță în această privință este faptul că primul act oficial, mult remarcat, al noului nostru președinte a fost conferirea Ordinului „Steaua României” președintelui Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, Octav Bjoza, întrucât această asociație încearcă să reprezinte și interesele deportaților.