Diploma Andreană a sașilor transilvăneni (1224)
În numele Sfintei Treimi și al nedespărțitei Unități. Andrei, din mila lui Dumnezeu rege al Ungariei, Dalmației, Croației, Bosniei, Serbiei, Galiției și Lodomeriei, pentru totdeauna.
Precum ține de demnitatea regală să înfrângă cu putere îndărătnicia celor trufași, tot astfel se cuvine bunătății regale să ușureze cu milostivire necazurile celor smeriți, să ocrotească slujba celor credincioși și să împartă cu îndurare fiecăruia cele cuvenite, după meritele sale.
Iată, credincioșii Noștri oaspeți, germanii de dincolo de pădure (Transilvania), s-au înfățișat cu toții înaintea Maiestății Noastre, Ne-au adus la cunoștință cu smerenie plângerile lor și, prin plângerile și rugămințile lor, Ne-au arătat că și-ar pierde cu totul libertatea cu care fuseseră chemați de bunicul Nostru, preamilostivul rege Geza, dacă Maiestatea Regală nu și-ar îndrepta, după obicei, privirea cu îndurare asupra lor. De aceea, din pricina sărăciei și a marii lipse, nu au putut aduce Maiestății Regale niciun serviciu.
Plecându-Ne, după obicei, cu îndurare urechea la plângerile lor drepte, voim așadar să fie cunoscut celor de acum și celor ce vor veni că Noi, călcând pe urmele milostivirii înaintașilor Noștri și mișcați până în adâncul inimii, le-am redat libertatea de odinioară. Și anume astfel încât
* tot poporul de la Orăștie (Waras) până la Baraolt (Boralt), împreună cu ținutul secuiesc al țării Sebeșului (Sebus) și cu țara Drăușenilor (Daraus), să alcătuiască o singură comunitate politică (unus populus) și să se afle sub un singur jude. Totodată, toate comitatele (comitatus), în afară de cel al Sibiului (Hermannstadt), să-și înceteze (activitatea).
* Iar cel ce va deveni comite al Sibiului să nu poată numi în comitatele amintite (ca juzi/dregători) decât pe cei care locuiesc statornic printre ei; iar comunitățile politice (populi) să aleagă (ca jude/dregător) de fiecare dată pe acela despre care se poate presupune că își va administra (dregătoria) deosebit de bine. Și nimeni să nu cuteze să cumpere cu bani (vreo dregătorie) în comitatul Sibiului.
* Să plătească anual 500 de mărci de argint în folosul cămării Noastre. Voim ca niciun stăpân de pământ sau altcineva care este așezat pe teritoriul lor să nu fie scutit de această dare, afară de cazul în care are pentru aceasta un privilegiu special. Le mai îngăduim și aceasta: ca banii pe care vor trebui să Ni-i plătească de acum înainte să nu-i plătească în altă greutate decât în marca de argint pe care le-a stabilit-o tatăl Nostru, Bela, de pioasă amintire, anume 4 1/2 fertuni (= 1 marcă și 2 loți) după greutatea Sibiului, precum denarul de Köln, pentru ca la cântărire să nu apară nicio diferență. Să nu refuze să le plătească solilor pe care Maiestatea Regală îi va rândui pentru strângerea banilor amintiți, pentru cheltuielile lor, câte trei loți pentru fiecare zi cât zăbovesc acolo.
* Să fie dați 500 de oameni înarmați (milites), pentru a face serviciul militar în expedițiile regelui înăuntrul regatului. În afara regatului trebuie să trimită 100 de oameni înarmați, dacă regele însuși pornește (la război). Dacă însă trimite peste hotarele regatului un nobil (iobagionem), fie pentru a ajuta un prieten, fie în treburile proprii, atunci trebuie să trimită doar 50 de oameni înarmați. Nici regele nu are voie să ceară (oameni înarmați) peste numărul amintit, nici ei înșiși nu sunt datori să trimită asemenea oameni.
* Să-și aleagă liber preoții (sacerdotes) și să-i înfățișeze (episcopului) pe cei aleși. Să le dea acestora dijma și să le răspundă, după vechiul obicei, în tot ce ține de dreptul bisericesc.
* Voim de asemenea și poruncim cu putere de lege ca nimeni să nu-i judece, în afară de Noi înșine sau de comitele Sibiului, pe care li-l vom rândui la locul și la timpul cuvenit. Iar dacă vor sta înaintea vreunui jude, acesta trebuie să conducă judecata întotdeauna după dreptul cutumiar (al coloniștilor). De asemenea, nimeni să nu-i poată chema înaintea judecății Noastre, decât dacă pricina nu poate fi hotărâtă înaintea judelui lor propriu.
* Pe lângă cele arătate mai sus, le-am dat pădurea vlahilor și a bisenilor, împreună cu apele ei, spre folosință în comun cu vlahii și bisenii (= pecenegii) amintiți, fără ca ei, bucurându-se de libertatea mai sus pomenită, să fie datori din această pricină cu vreun serviciu.
* Pe deasupra, le-am îngăduit să folosească un singur sigiliu, care să fie recunoscut public de Noi și de magnații Noștri (magnates).
* Dacă vreunul dintre ei vrea să cheme pe cineva în judecată pentru o pricină bănească, să nu poată numi înaintea judelui ca martori decât persoane așezate pe teritoriul lor. Îi scutim cu totul de orice jurisdicție (străină).
* Urmând vechea libertate, le îngăduim tuturor să ia liber sare măruntă timp de câte opt zile în preajma sărbătorii Sf. Gheorghe (23 aprilie), a sărbătorii Sf. rege Ștefan (2 septembrie) și a sărbătorii Sf. Martin (11 noiembrie). Pe deasupra, le îngăduim ca niciunul dintre vameși să nu-i poată împiedica, nici la ducere, nici la întoarcere.
* Iar pădurea, cu tot ce ține de ea, și folosința apelor cu cursurile lor, pe care numai regele le poate dărui, le lăsăm tuturor, săracilor ca și bogaților, spre liberă întrebuințare.
* Voim de asemenea și poruncim prin autoritatea regală ca niciunul dintre nobilii Noștri (iobagiones) să nu cuteze să ceară de la Maiestatea Regală vreun sat sau vreo moșie. Iar dacă cineva va cere (un sat sau o moșie), ei să se împotrivească în temeiul libertății date lor de Noi.
* Pe deasupra, hotărâm pentru credincioșii amintiți ca, dacă vom veni la ei într-o expediție militară, să fie datori să Ne dea doar trei găzduiri. Iar dacă voievodul va fi trimis în treburile regelui la ei sau prin teritoriul lor, să nu refuze să-i dea două găzduiri, una la intrare și una la ieșire.
* Mai adăugăm la libertățile mai sus-numite ale celor amintiți ca negustorii lor să poată călători liber și fără dări, încoace și încolo, oriunde în regatul Nostru, urmând să-și valorifice dreptul cu eficacitate, invocând înălțimea regală.
* Poruncim ca și toate târgurile lor să fie ținute la ei fără dări.
* Iar pentru ca cele spuse mai sus să rămână și în viitor în vigoare și neclintite, am întărit acest act cu ocrotirea sigiliului Nostru dublu.
Dat în anul 1224 de la întruparea Domnului, în anul al 21-lea al domniei Noastre.
Din: Ernst Wagner (ed.): Quellen zur Geschichte der Siebenbürger Sachsen, ed. a 2-a, 1981, nr. 5, p. 16-19.