Brașov · Kronstadt

DECERNAREA PREMIULUI „APOLLONIA HIRSCHER” 1999

Decenii de activitate binecuvântată ca restauratoare de covoare

Laudatio în onoarea doamnei Era Nussbächer/de dr. ing. Dieter Simon

O comunitate restrânsă numeric și, de aceea, amenințată are probleme care pot fi rezolvate individual, de exemplu prin emigrare, dar are și probleme care pot fi tratate în mod adecvat numai de o comunitate funcțională și de instituțiile ei.
Una dintre aceste probleme privește îngrijirea moștenirii noastre culturale. Citim uneori opinii care susțin că preocuparea pentru aceste lucruri ar fi o privire înapoi, că un corp etnic aflat în destrămare, căruia nu i se mai acordă niciun viitor în Transilvania, nici n-ar mai trebui să-și facă griji pentru unicitatea sa istorică, ba chiar că a conserva și a păstra ar fi expresia stagnării și a încremenirii – totul cu întrebarea răuvoitoare în fundal: pentru cine?
Toate acestea sunt argumente demne de luat în seamă, asupra cărora se poate discuta, dacă discuția este purtată dintr-o perspectivă istorică corectă, și anume din aceea a unei categorii superioare individului: comunitatea.
În timp ce în cercurile săsești se poartă asemenea discuții, în presa de limbă română și în muzee întâlnim mereu termenul naiv de „bun cultural românesc”, care include fără deosebire tot ce se află în muzeele țării, și nu numai.
Aici, în mod evident, actualul proprietar, care a operat masiv cu exproprieri ilegale, este confundat cu creatorul sau cu colecționarul inițial. Ar fi timpul ca noțiunea de „bun cultural săsesc” să fie, dacă nu introdusă, atunci măcar definită mai precis.
În contextul acestei problematici, doamna Era Nussbächer, brașoveancă prin naștere, moștenitoare a unei îndelungate tradiții burgheze brașovene, a desfășurat la Brașov decenii de activitate binecuvântată ca restauratoare de covoare.
A ajuns târziu la această activitate – familia, copiii și anii grei de după război îi cereau puterea de muncă, iar sărăcia Bisericii nu permitea restaurări costisitoare. Puternicul ei talent artistic și creator s-a manifestat în acești ani nefavorabili în domeniul artelor decorative.
Începând cu anul 1973 a devenit posibilă o angajare cu normă întreagă ca restauratoare de covoare în cadrul Bisericii Evanghelice. Au urmat mai întâi ani de ucenicie în ateliere de restaurare din Germania, Austria și Elveția, iar curând, la resfințirea Bisericii Negre din mai 1984, covoarele restaurate au fost expuse în cadrul unei expoziții și apoi în biserica însăși.
O recunoaștere suplimentară a competenței atelierului de restaurare condus de doamna Era Nussbächer a fost și un curs de două săptămâni pe care ea l-a ținut în 1977 pentru specialiștii interesați și pentru muzeele din țară.
Este remarcabil faptul că activitatea doamnei Nussbächer se situează în anii vieții în care alții își încheie activitatea și că s-a prelungit până bine după împlinirea vârstei de optzeci de ani.
În acești ani a îngrijit, a restaurat și a păstrat pentru posteritate sute de covoare, în primul rând renumita colecție de covoare a Bisericii Negre, una dintre marile colecții de covoare anatoliene din lume. Și în Țara Bârsei, și în alte parohii ale Bisericii Evanghelice C.A. este prezentă prin restaurările sale.
Restauratorul are o muncă ingrată: alături de numele creatorului sau al atelierului acestuia, care dăinuie peste veacuri, el slujește în tăcere și de cele mai multe ori anonim unor opere de artă nemuritoare. E nevoie de o structură de personalitate aparte pentru a te retrage cu modestie în spatele propriei lucrări. Această structură i se potrivește pe deplin doamnei Era Nussbächer. Munca ei este cunoscută unui cerc mai degrabă restrâns de cunoscători și prieteni, dar este în schimb, în sensul cel mai propriu al cuvântului, „înnodată” indisolubil de existența covoarelor de care s-a îngrijit.
Premiul decernat astăzi subliniază că, în ciuda tăcerii care înconjoară opera doamnei Era Nussbächer, comunitatea noastră a luat cunoștință de ea și o prețuiește. Ne umple de bucurie faptul că cineva din mijlocul nostru a avut competența și voința de a face ceva însemnat pentru moștenirea noastră culturală. Însemnat nu prin bani investiți, nici prin activitate într-o poziție de prim-plan, ci prin sacrificiul zilnic, făcut cu modestie.

Brașov, 7 ianuarie 2000
(Karpatenrundschau, 22 ianuarie 2000)

Decernarea Premiului „Apollonia Hirscher” 1999

La 100 de ani de la nașterea restauratoarei de covoare Era Nussbächer (6 martie 1913 – 24 aprilie 2003)


Autor: Gernot Nussbächer
Publicat: joi, 7 martie 2013. Karpatenrundschau

La 6 martie 2013 s-au împlinit 100 de ani de când, la 6 martie 1913, în casa de pe strada Castelului (Burggasse), pe atunci nr. 54, astăzi nr. 52, s-a născut Era Herta Dieners, primul copil al avocatului dr. Oskar Dieners și al soției sale, Herta Charlotte, născută Seraphin. În primii ani de viață, Era Dieners a avut o copilărie frumoasă, până când, după aproximativ opt ani, tatăl ei a suferit un accident vascular cerebral, căruia i-a supraviețuit cu grave infirmități, astfel încât mama a trebuit să preia întreaga răspundere pentru familie. În anul 1920 s-a mai născut fratele mai mic, Werner. Ambii copii erau foarte talentați, însă Era a putut urma doar școala de fete; pentru studii superioare nu ajungeau mijloacele. 
Încă de la 16 ani a trebuit să-și câștige singură banii și a făcut-o ca secretară la Warenverkehrsbank de pe strada Mureșenilor (Klostergasse), în anii 1929 – 1932. Apoi s-a ivit posibilitatea de a se pregăti la Hildesheim ca profesoară de lucru manual, astfel încât în anii 1934 – 1937 a predat lucrul manual la Școala evanghelică de fete din Brașov.
La 21 martie 1937 s-a căsătorit cu economistul diplomat Kurt Nussbächer, pe care îl cunoscuse încă de la Warenverkehrsbank, și s-a dedicat apoi în principal familiei.
În august 1939 s-a născut primul fiu, Gernot Kurt. În anul 1940, Kurt Nussbächer își găsise un post bun la București, dar puternicul cutremur din noaptea de 9/10 noiembrie 1940 a dus la prăbușirea locuinței în care tocmai se mutaseră; Era Nussbächer a suferit un șoc puternic și nu a mai vrut să rămână la București. Astfel, familia s-a întors la Brașov și a locuit pe „Johanneswiese”, pe strada Dorobanților (Dorobanzengasse), lângă fabrica de mașini „Schiel”. Aici s-au născut în 1941 fiica Ute Era și în 1944 al doilea fiu, Ulf Werner. Pe atunci, Era Nussbächer a lucrat din nou, cu normă parțială, ca profesoară de lucru manual.
Când, în primăvara anului 1944, au început bombardamentele aliate asupra Brașovului, mama s-a refugiat cu cei trei copii mici mai întâi la Râșnov (Rosenau), unde unchiul ei era pastor, iar după primul atac aerian asupra Brașovului, din duminica Paștelui ortodox, 16 aprilie 1944, s-a mutat la Agnita (Agnetheln), unde a găsit adăpost la directorul de școală Leonhardt.
Abia după lovitura de stat de la 23 august 1944 familia s-a putut întoarce la Brașov și a găsit locuință la mama Erei, pe strada Castelului nr. 126.
Aici spațiul a devenit strâmt din cauza militarilor ruși încartiruiți. La ridicările pentru deportare din 11 ianuarie 1945, Era Nussbächer a putut rămâne acasă, deoarece copilul cel mic nu avea încă zece luni.
Curând însă, Kurt Nussbächer a fost dus, ca potențial adversar al regimului, într-un lagăr la Caracal, în Oltenia, unde a trebuit să rămână mai multe luni. În condițiile grele de după război, capul familiei nu putea întreține singur familia, astfel încât Era Nussbächer a trebuit să-și folosească și ea cunoștințele de profesoară de lucru manual pentru a câștiga bani. Din 1947 a lucrat la Cooperativa „Românca”, care avea magazinul de desfacere pe strada Mureșenilor nr. 7. Împreună cu soțul ei, care se ocupa de traforaj, Era confecționa jucării din lemn, iar mai târziu și alte figurine și pandantive din lemn. 
Era Nussbächer a lucrat mai bine de 20 de ani în diverse cooperative meșteșugărești din Brașov, Hărman (Honigberg), Codlea (Zeiden) și Râșnov, până când, în anul 1968, a putut ieși la pensie.
Momente luminoase în această perioadă au fost concediile anuale petrecute cu copiii la Vulcan (Wolkendorf), în  „Vila Nussbächer” de pe Hüllgasse – care aparținea unei mătuși mari a soțului ei – , unde familia și-a petrecut concediile în primii ani.  La Vulcan exista un ștrand bun, care atrăgea mulți brașoveni, dar și vilegiaturiști din Sibiu (Hermannstadt) și din București. Tot la Vulcan, în vecinătate, se afla și căminul de odihnă „Sonnenheim” al Bisericii Evanghelice C.A. Era Nussbächer participa cu plăcere la conferințele și la celelalte manifestări de la „Sonnenheim”. În casa vecină locuia poeta Olga Phleps, soția farmacistului, de care Era Nussbächer era legată printr-o frumoasă prietenie.
Și mai târziu, când „Vila Nussbächer” a trebuit vândută, Era Nussbächer a rămas fidelă Vulcanului și a locuit în căminul de odihnă al Bisericii Evanghelice C.A.
La inițiativa activului curator al Parohiei Evanghelice C.A. Brașov, dr. Otmar Richter (1908–1987), Era Nussbächer a fost angajată de la 1 mai 1973 ca restauratoare de covoare, pentru a continua acțiunea începută de Mag. Albert Eichhorn (1906–1969).
Este cunoscut faptul că Biserica Neagră deține cea mai mare colecție europeană de covoare orientale, în afara țării de origine, Turcia de astăzi.
Atelierul de covoare a fost instalat în vechea casă parohială din Șchei (Obervorstadt), alături de atelierul de restaurare a altarelor condus de Gisela Richter.
Din 1977 până în 1998, atelierul de covoare a fost apoi subordonat Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România.
Era Nussbächer și-a desăvârșit pregătirea profesională mai întâi la Muzeul de Arte Aplicate din Viena, apoi și la alte instituții din Austria, Germania și Elveția.
Ea însăși și-a transmis experiența în anul 1977, într-un curs pentru specialiști din muzee, și de-a lungul anilor  și-a format și colaboratoarele: Brigitte Morscher, Erika Klein, Edith Schromm, Ursula Brandsch și, în cele din urmă, Gabriella Gyenge. De o importanță deosebită a fost colaborarea cu specialistul în covoare Richard Suhanyi, o cunoștință din tinerețea ei, care, împreună cu colaboratorii săi, a oferit un ajutor prețios la inventarierea, fotografierea și restaurarea covoarelor.
Mai trebuie  amintite aici două momente. Cu prilejul renovării interioare a Bisericii Negre, încheiată prin resfințirea din 27 mai 1984, Era Nussbächer a obținut ca ferestrele bisericii să fie prevăzute cu geamuri adecvate, pentru a proteja covoarele de influența dăunătoare a razelor ultraviolete. Pentru aceasta se implicase în mod deosebit, ca specialistă în chimie, dr. Hannelore Roth, pe atunci membră a presbiteriului.
Manipulând substanțe toxice folosite pentru protejarea covoarelor, Era Nussbächer a suferit o intoxicație, recunoscută ca atare abia târziu; și în această privință intervenise doamna dr. Hannelore Roth.
Până la vârsta de 85 de ani, Era Nussbächer a lucrat timp de 25 de ani în atelierul de covoare, până când vârsta și sănătatea nu i-au mai permis acest lucru. În această perioadă au fost restaurate peste 300 de covoare și numeroase veșminte liturgice vechi. 
Era Nussbächer a publicat și mai multe articole despre restaurarea textilelor în presa germană din România, unde s-a relatat de mai multe ori și despre munca ei de restauratoare.
O evaluare cuprinzătoare și competentă a activității ei trebuie însă lăsată în seama specialiștilor.
În anul 1999, Era Nussbächer a primit, ca recunoaștere a meritelor sale în restaurarea covoarelor, Premiul „Apollonia Hirscher”.
La 6 martie 2003, Era Nussbächer și-a putut sărbători frumos împlinirea vârstei de 90 de ani  la căminul bisericesc de odihnă din Vulcan, iar  preotul paroh Christian Plajer a asigurat cadrul religios al sărbătorii.
În aprilie a fost apoi mutată la Casa de bătrâni Blumenau, unde a murit după scurt timp, la 24 aprilie 2003, și a fost înmormântată la 27 aprilie 2003 în cavoul familiei din cimitirul Cetății (Innerstädtischer Friedhof).
Bogata ei bibliotecă de specialitate despre restaurarea covoarelor și a textilelor a fost predată de familie Arhivei Parohiei Evanghelice C.A. Brașov, unde se află și documentele scrise ale atelierului de covoare, extrem de valoroase pentru cercetătorii acestor bunuri culturale.
Anul acesta se împlinesc și patruzeci de ani de la înființarea atelierului de restaurare a covoarelor din Brașov, prin care Parohia Evanghelică C.A. Brașov a înfăptuit o operă de pionierat în acest domeniu, fidelă principiului: „Ce ai moștenit de la părinții tăi, dobândește-l, ca să-l stăpânești”.