Brașov · Kronstadt

Decernarea Premiului „Apollonia Hirscher” 2013


Laudatio în onoarea doamnei dr. Hannelore Roth

Ne-am adunat astăzi aici pentru a o cinsti pe laureata Premiului „Apollonia Hirscher” pe anul 2012, doamna doctor în chimie Hannelore Roth.
Este a 14-a oară când, începând din anul 1998, acest premiu este decernat de Forumul Democrat al Germanilor din Județul Brașov și de comunitățile de originari din Brașov și din Bartolomeu stabiliți în Germania (HOG Kronstadt și HOG Bartholomä) – reunite din 2012 în Comunitatea brașovenilor din Germania (Heimatgemeinschaft der Kronstädter). Premiul „Apollonia Hirscher” are menirea de a cinsti de fiecare dată o personalitate care și-a câștigat merite față de comunitatea germană din Brașov.
Dintre cei 15 laureați de până acum, unsprezece sunt femei și patru bărbați. Cea mai tânără laureată a fost doamna Astrid Hermel – pe atunci în vârstă de 55 de ani –, cea mai în vârstă laureată a fost, în 1999, Era Nussbächer, la 86 de ani, iar a doua ca vârstă este doamna dr. Hannelore Roth, la 85 de ani; ea este însă și prima laureată cu titlul de doctor.
Titlul științific, doamna dr. Roth l-a obținut într-un domeniu aparte, și anume în chimie. Este adevărat că trăim cu toții permanent înconjurați de chimie, dar pentru unii dintre noi chimia a fost la școală o povară, pe când pentru Hannelore Roth a devenit o pasiune căreia și-a dedicat viața. De-a lungul vieții, doamna Roth și-a aplicat cunoștințele de specialitate în cele mai diverse  moduri, după cum vom auzi în continuare.
Pe scurt, biografia ei este următoarea:
Hannelore Roth s-a născut la 5 august 1927 la Brașov. Părinții ei au fost Georg Roth, droghist (1885 – 1975), și Eleonore Dorothea, născută Theil (1895 – 1962). Familia era originară din Sighișoara (Schäßburg), unde strămoșii pot fi urmăriți până în secolul al XVIII-lea. Tatăl, Georg Roth, a lucrat până după război într-o funcție de conducere la „Pharmag”, pe strada Nicolae Bălcescu (Schwarzgasse). Era o firmă care, până la naționalizarea sistemului sanitar în anul 1949,  aproviziona farmaciile cu medicamente. În anii 1937/1938, familia Georg Roth își construise, după planurile cunoscutului arhitect Albert Schuller (1877 – 1948) și cu ajutorul cooperativei de credit pentru construcția de locuințe „Wohnhausbaukredit-Genossenschaft”, o  casă pe strada După Iniște nr. 12, un demers care avea să se dovedească însă, din cauza evoluției istorice – războiul și urmările lui –, prea puțin îmbucurător – chiar până în ziua de astăzi. 
Hannelore Roth a urmat la Brașov școala primară și gimnaziul de fete până la Quarta,  apoi clasele Quinta și Sexta la Sibiu (Hermannstadt),  la liceul german de fete, care a fost însă desființat după 23 august 1944. De aceea, pentru Septima și Oktava s-a întors la Brașov, la liceul românesc de fete „Principesa Elena” (actualul Colegiu Național „Unirea”), unde a susținut în anul 1947 examenul de bacalaureat.
Din copilărie, laureata de astăzi își amintește cu plăcere de vremea când era și ea de față, împreună cu mama ei – care a cântat în Corul Bach, condus de prof. Victor Bickerich (1895 – 1964), încă de la înființarea acestuia (1933) –, la marile concerte din Biserica Neagră. De asemenea, înainte de începerea studiilor, a fost ea însăși eleva profesorului Bickerich.

În anii 1947 - 1951 a studiat chimia la Universitatea românească „Victor Babeș” din Cluj (Klausenburg). 
După naționalizarea și desființarea „Pharmag” (1949), când tatăl și-a pierdut postul, mama a fost cea care și-a reluat meseria de croitoreasă, pentru a-i permite astfel fiicei să-și termine studiile la Cluj (1951).
Prelegerile unor profesori recunoscuți ai vremii și studiul cărților de specialitate străine din Biblioteca Universitară au dus-o tot mai mult spre înțelegerea marilor corelații din natură. Astfel, la încheierea studiilor, în anul 1951, și-a scris  lucrarea de diplomă  cu titlul „Die Photochemie der Chlorophyllassimilation”, consacrată asimilației clorofiliene, acest proces grandios de transformare a dioxidului de carbon în compuși organici, cu eliberare de oxigen.
 Rezultatele ei ca studentă au fost de așa natură încât, imediat după absolvire, a ajuns la Institutul de Chimie al Academiei Române din Cluj, unde a lucrat până în anul 1961. Acolo se făcea atât cercetare fundamentală, cât și cercetare aplicată. 
O  activitate importantă a desfășurat acolo în anii 1956 - 1961, când, în cadrul unei convenții între Academia Română și Academia de Științe din Berlin, a fost însărcinată cu redactarea de referate pentru „Chemisches Zentralblatt”. Era vorba de înregistrarea tuturor comunicărilor publicate de la începutul războiului până în 1956 pentru care nu se redactaseră încă referate. 
„Chemisches Zentralblatt”, fondat în 1830, „vollständiges Repertorium für alle Zweige der reinen und angewandten Chemie” (repertoriul complet al tuturor ramurilor chimiei pure și aplicate), a fost cea mai veche revistă de bibliografie chimică din lume și, chiar și în perioada Germaniei divizate, a rămas o publicație a întregii Germanii, care apărea la două edituri - și anume la  Akademie-Verlag din Berlin (RDG) și la Verlag Chemie din Weinheim/Bergstraße (RFG) -, pe atunci săptămânal, în fascicule de 250 – 300 de pagini, la care se adăugau anual indici de autori și de materii; permitea, așadar, o documentare completă pentru orice problemă. Hannelore Roth a redactat pentru „Chemisches Zentralblatt”, în anii 1956 – 1961 – după norme redacționale stricte –, peste 500 de referate în domeniile chimiei anorganice și analitice, mineralogiei și biochimiei. Alte subdomenii au fost acoperite de  doi colegi vorbitori de limbă germană. Această muncă s-a bucurat de recunoașterea deplină atât a editorului „Chemisches Zentralblatt”, prof. dr. Maximilian Pflücke, cât și a forurilor competente ale Academiei Române (acad. prof. dr. Raluca Ripan și acad. prof. dr. C.D.Nenițescu).  
Desigur, aceasta nu era o activitate pentru comunitatea germană din Brașov, ci contribuia  activ la cunoașterea în cercurile internaționale a cercetării chimice românești din acea vreme. Merită totuși ca astăzi să amintim și acest lucru.
La Cluj, Hannelore Roth s-a înscris  la ceea ce pe atunci, după model sovietic, se numea aspirantură, pentru a obține titlul de „candidat în științe chimice”, care în anul 1965 a fost echivalat  prin lege cu titlul de doctor. Teza – o lucrare în domeniul chelaților metalici – și-a susținut-o,  în lacrimi, la 1 decembrie 1962, cu o zi înainte de moartea mamei sale grav bolnave.      
Cu mult înainte de această perioadă începuseră șicanele autorităților comuniste împotriva familiei Roth. Părinții au fost evacuați în mai 1952  și au primit domiciliu obligatoriu la Dumbrăveni (Elisabethstadt), pentru ca membri ai organelor de represiune să poată locui în frumoasa lor casă. La Dumbrăveni, părinții au fost nevoiți să facă munci necalificate, cu ziua, până când tatăl a obținut un post fix la Sfatul Popular, ca măturător al pieței, post în care și-a făcut datoria cu conștiinciozitate, spre deplina satisfacție a autorității! După doi ani, părinții s-au putut întoarce la Brașov, dar au fost nevoiți să-și amenajeze ca locuință spălătoria din propria casă, și chiar și aceasta s-a putut face numai cu acordul scris al celorlalți locatari ai casei - incredibil, dar adevărat!
Pentru a putea fi mai aproape de părinții ei în vârstă, Hannelore Roth s-a întors în anul 1961 de la Cluj  la Brașov și s-a angajat la laboratorul central al Uzinei de Tractoare, unde a lucrat apoi mai bine de două decenii. Răspundea de documentare, de reutilarea corespunzătoare a  laboratorului  și de cercetare.  Au fost achiziționate aparate noi (din Est și din Vest) și au fost introduse metode moderne de analiză fizico-chimică. Un aparat pentru determinarea rapidă a siliciului din fontă, construit și testat împreună cu doi colegi, a fost recunoscut ca invenție (1977).
Din activitatea ei foarte diversă de la Uzina de Tractoare vrem să mai amintim aici doar faptul că, timp de aproximativ doi ani, a participat în mod decisiv la  investigarea și elucidarea cauzelor exploziei din 1 septembrie 1979 de la turnătoria Uzinei de Tractoare, care a făcut numeroase victime.  
În anul 1982, doamna dr. Hannelore Roth s-a pensionat de la Uzina de Tractoare. Astăzi nu poate decât să regrete profund faptul că o mare parte din munca vieții ei a fost și ea distrusă odată cu distrugerea Uzinei de Tractoare după schimbarea de regim din 1989. Căci acolo se lucra  serios și cu competență, cu o dotare care ar mai fi rămas performantă încă mulți ani. De asemenea, domneau – cu unele excepții – o bună colegialitate și o bună colaborare. 
Un fost coleg din acea vreme o caracteriza drept o „ființă caldă, săritoare și mereu prietenoasă”.
În anul 1981, ca membră activă a parohiei, a fost aleasă în presbiteriul Parohiei Evanghelice C.A. Brașov, din care a făcut parte până în anul 1995. 
Prima ei mare sarcină a fost să se ocupe, din punct de vedere științific și tehnic, de noile geamuri ale ferestrelor Bisericii Negre, care făceau parte din renovarea din 1981 – 1984, încheiată prin resfințirea bisericii la 27 mai 1984. Scopul noilor geamuri era să protejeze cât mai bine valoroasa colecție de covoare a Bisericii Negre de radiația ultravioletă dăunătoare și totodată  să asigure o iluminare optimă a interiorului bisericii cu lumină naturală.
Ideea acestor geamuri speciale a fost lansată de Era Nussbächer (1913 – 2003), conducătoarea atelierului de restaurare a covoarelor din casa parohială evanghelică din Șchei (Obere Vorstadt), a fost promovată cu energie de curatorul de atunci, dr. Otmar Richter (1908 – 1987), și susținută cu căldură de istoricul dr. Maja Philippi (1914 – 1993). Preotul paroh de atunci, Matthias Pelger, a coordonat toate lucrările de restaurare.


Amintim că  mai mulți dintre laureații Premiului „Apollonia Hirscher” au fost distinși tocmai pentru meritele lor față de Biserica Neagră: Era Nussbächer (1999) se ocupase de colecția de covoare, Eckart Schlandt (2001) a cântat timp de decenii la marea orgă a Bisericii Negre, Eugen Bruß (2008) a condus lucrările pentru noua pardoseală a Bisericii Negre.
Pentru îndeplinirea sarcinii, doamna dr. Hannelore Roth a vizitat mai întâi, în anul 1982, mai multe fabrici de sticlă din țară, dintre care însă, din păcate, niciuna nu putea produce sticlă de calitatea necesară; la această concluzie au dus numeroasele rezultate ale măsurătorilor efectuate pe probele de sticlă examinate.
De asemenea, pe baza unor investigații spectrofotometrice, a putut demonstra că nici alte  tipuri de sticlă propuse nu corespundeau scopului. De aceea, presbiteriul  a acceptat oferta firmei „Deutsche Spezialglas AG” (DESAG) -  din Mitterteich, în Pădurea Bavareză -, deoarece acolo  puteau fi produse geamurile dorite. În primăvara anului 1983, dr. Hannelore Roth a fost delegată în Germania pentru a discuta la DESAG detaliile științifice. Apoi a urmat producția.
Această acțiune a fost urmărită cu mult interes de episcopul de atunci, D. Albert Klein (1910 – 1990), care studiase și el fizica și chimia și era, așadar, om de specialitate; căci tot el începuse, ca preot paroh al Brașovului, marea renovare a Bisericii Negre.
În vara și toamna anului 1983 au fost montate noile geamuri la ferestrele corului, iar în primăvara anului 1984 la ferestrele navei, totul  sub conducerea și controlul meritosului specialist în protecția monumentelor și laureat al Premiului Herder (1983), arhitectul Günther Schuller (1904 – 1995). După aceea, la 27 mai 1984, a putut avea loc resfințirea festivă a Bisericii Negre, renovate în interior.
Arhitectul Kurt Leonhardt din Sighișoara (1911 – 2012) – care, din însărcinarea episcopului D. Albert Klein,  însoțise acțiunea de la Mitterteich  - i-a scris doamnei dr. Hannelore Roth la 27 octombrie 1984:
„Osteneala ta și drumul în Pădurea Bavareză n-au fost în zadar. Ai făcut bisericii parohiale a orașului tău natal un mare serviciu, de durată. Interiorul Bisericii Negre, odinioară cam rece și aproape sumbru, a căpătat prin această renovare o notă de bucurie și de sărbătoare, și aceasta, desigur, și datorită geamurilor de la ferestrele gotice, pe care tu le-ai susținut și le-ai impus”.
După aproape trei decenii, la 25 iunie 2012, doamna dr. Hannelore Roth a înaintat presbiteriului Parohiei Evanghelice C.A. Brașov un raport, cu numeroase anexe și documente, privind geamurile ferestrelor Bisericii Negre și a rugat ca acest raport să ajungă în arhiva Bisericii Negre, unde se păstrează și alte scrieri despre renovarea bisericii. În ședința din 5 martie 2013, presbiteriul a luat act, cu mulțumiri, de acest raport. A urmat, la 25 aprilie 2013, o frumoasă scrisoare de mulțumire, în care se poate citi și că documentația doamnei dr. Hannelore Roth a primit în arhiva Parohiei Evanghelice C.A. Brașov cota IV.F.374 și că de acum înainte poate fi consultată acolo.
Faptul că geamurile montate în urmă cu 30 de ani – datorită absorbției radiației ultraviolete după principiul unui filtru cu prag de tăiere – sunt la fel de eficiente ca la început a putut fi dovedit recent printr-o analiză efectuată la Institutul de Fizică Atomică din București. Așadar, nici pentru viitor nu există în această privință motive de îngrijorare.
Doamna dr. Hannelore Roth a activat în presbiteriul Parohiei Evanghelice C.A. Brașov aproape 15 ani, între 1981 și 1995. La retragerea sa a primit o scrisoare din partea presbiteriului, din care cel mai bine este să cităm cuvânt cu cuvânt. Presbiteriul hotărâse: „Să vă exprimăm mulțumirile noastre cele mai călduroase, ale tuturor, pentru munca depusă de-a lungul anilor și pentru implicarea dumneavoastră în treburile parohiei. Ați participat mereu activ la dezbateri. Cu acest prilej și-au găsit expresia cunoștințele și competența dumneavoastră profesională, alături de atitudinea profund creștină față de problemele discutate. Acesta este, probabil, lucrul cel mai important în această muncă: ca nu  doar aspectul lumesc, ci și cel spiritual să-și găsească locul. Iar acesta s-a exprimat pe deplin în toate intervențiile dumneavoastră”.
Din viața spirituală a lui Hannelore Roth vrem să mai amintim că, fiind un copil al cartierului Șchei, a fost confirmată la 18 aprilie 1943 în biserica evanghelică din Șchei de pastorul Waldemar Keintzel. Versetul ei de confirmare a fost luat din scrisoarea către biserica din Efes, din Apocalipsa 2,10: „Fii credincios până la moarte, și-ți voi da cununa vieții”.
Relația ei vie cu Dumnezeu a purtat-o, de-a lungul îndelungatei sale vieți, și prin multe primejdii, iar pentru o parte dintre ele se potrivește vorba lui Schiller: 
„Nici cel mai cucernic om nu poate trăi în pace dacă vecinului rău nu-i place.” 
Dar, firește, nu au existat doar vecini răi, ci și mulți prieteni și sprijinitori credincioși, care au fost și sunt raze de lumină în viața ei.
Și astăzi încă se hrănește zilnic cu hrană spirituală și este deschisă la noi experiențe spirituale. Îmi permit să spun că ea este o mărturie vie, în carne și oase, a iubirii, bunătății și harului lui Dumnezeu. Numai Lui Îi fie mulțumire și numai Lui I se cuvine toată slava pentru această viață binecuvântată, care a fost și este o binecuvântare și pentru mulți alții.
 
Brașov, 26 aprilie 2013   Gernot Nussbächer