Brașov · Kronstadt

DECERNAREA PREMIULUI „APOLLONIA HIRSCHER” 2005

„Ceea ce face această viață excepțională este amploarea influenței ei…”

Laudatio în onoarea doamnei Krista Sudrigian/de dr. ing. Dieter Simon

Minți reflexive au descoperit că dezvoltarea rapidă a societății omenești se întemeiază pe faptul că omul are două căi de a transmite ceea ce a dobândit. Pe lângă gene, el poate transmite și cunoștințele dobândite, prin limbă și tradiție – de aici paguba imensă pe care războaiele distrugătoare, purtate pe spații întinse, o produc aproape în treacăt, și de aici și importanța covârșitoare a dascălilor noștri, mai ales a acelora care se numără printre păstrători.
O sărbătorim astăzi pe doamna Krista Sudrigian, laureata Premiului „Apollonia Hirscher” pe anul 2005, în sensul arătat mai sus, ca pedagog și ca brașoveancă.
Doamna Krista Sudrigian, născută Klöck, a venit pe lume la 4.09.1934 la Brașov, a rămas orfană la vârsta de 13 ani – tatăl a murit în deportare, în Rusia – și a trăit apoi în familia bunicilor din partea mamei.
A avut norocul să urmeze în 1948-52 nou înființatul Liceu German din Brașov, unul dintre cele două licee de limbă germană din nou autorizate după prăpădul ultimului război mondial, în a cărui clasă a VIII-a au fost primiți 50 de elevi. După un scurt intermezzo ca suplinitoare la Vulcan (Wolkendorf), au urmat, în 1953/57, studiile de geografie și geologie la Cluj (Klausenburg), unde și-a cunoscut și viitorul soț, iar apoi, în 1957, repartizarea la Școala generală nr. 4 din Brașov, care a fost integrată mai târziu în Liceul Honterus, reînființat, și unde a predat ca profesoară de specialitate timp de 37 de ani, până la pensionarea sa în anul 1990. O viață, așadar, ca multe altele din acei ani: un început marcat de suferința personală și, până la urmă, totuși o continuare împăcată, căci a putut studia, a putut întemeia o familie și a avut un frumos câmp de activitate.

Ceea ce face această viață excepțională este amploarea influenței ei: probabil că au stat în fața ei câteva mii de elevi, au fost atenți sau n-au fost atenți, au fost docili sau încăpățânați, dar, fie că au vrut, fie că nu, conștient sau inconștient, au primit amprenta puternicei ei personalități.
Lecțiile ei nu erau doar o transmitere de cuvinte, propoziții și noțiuni, ci, mai ales prin excursiile organizate neobosit și prin orele de dirigenție, o modelare și o formare – ca la toate personalitățile puternice, cel mai pregnant acolo unde se petrecea fără cuvinte, prin exemplul tăcut.
La doamna Sudrigian, cu toată deschiderea față de elevi, nu existau complicități cu subînțeles, nu existau valori înmuiate până la pierderea oricărui contur, nu exista „ca și cum”. Fără emfază, ea a purtat astfel spiritul unei venerabile instituții școlare, veche de secole, prin ani tulburi și a arătat prin propriul exemplu vremurilor de azi, nu mai puțin tulburi, cum se triază, se verifică și se transmit valorile moștenite spre folosul vremurilor ce vor veni. Elevii ei știu să prețuiască acest lucru și se bucură să o facă astăzi și public.
Primii ani grei de după schimbarea de regim, care au adus comunității noastre o zguduire mult mai drastică decât așa-numita răsturnare – atunci era vorba, pentru unii, de viață și de moarte, astăzi întreaga comunitate este pusă sub semnul întrebării –, au găsit-o pe doamna Sudrigian din nou acolo unde e de lucru pentru comunitate: la înființarea Forumului, ca îndelungată conducătoare a mult apreciatului Cerc de lucru manual, în diaconie și în activitatea caritabilă. Firescul cu care s-au petrecut și se petrec toate acestea, statornicia neclintită în valori precum prietenia, comunitatea și încrederea de principiu, în ciuda posibilelor dezamăgiri în vremuri nesigure, a dat cu siguranță multor oameni derutați și vulnerabili putere și curaj de a trăi.
Comunitățile trăiesc din a da și a primi. Să dăm astăzi și noi, cei care am avut privilegiul de a primi ani de-a rândul, ceva înapoi, ca recunoaștere și afecțiune, și să ne amintim că, dincolo de ziua de azi, adânc în trecut, ne aflăm într-un lung șir de dăruitori care ne-au făcut să devenim ființe spirituale de o anumită factură.
Fiecare generație are din nou șansa și posibilitatea de a se bucura de această bogăție, de a o cerceta, dar și de a o transmite mai departe, ca mulțumire adusă destinului.
Laureatei noastre îi dorim însă încă mulți ani de activitate în plină vigoare și suntem siguri: nici de acum înainte nu vor lipsi prilejurile de a se implica.

Brașov, 25 februarie 2006
(Karpatenrundschau, 4 martie 2006)