DECERNAREA PREMIULUI „APOLLONIA HIRSCHER” 2017
Laudatio în onoarea lui Werner Lehni/de dr. Albrecht Klein
Dragă Werner,
Peter Bamm spunea: „Activ ești întotdeauna într-un oarecare zgomot. Lucrarea rodnică se petrece în liniște.”
Este pentru mine o mare onoare și bucurie să spun astăzi câteva cuvinte despre tine și, totodată, să exprim recunoștința noastră pentru faptul că te avem în mijlocul nostru.
Ai știut întotdeauna să acționezi fără să fii observat de public: datorită delicateții, modestiei și trăsăturilor tale de caracter.
Un creștin convins, de o cinste desăvârșită, cu un înalt simț social, ale cărui rădăcini se află în casa părintească și în orele de religie, stă astăzi aici și se întreabă dacă a făcut cu adevărat în viața sa atât de mult pentru societatea brașoveană, pentru semenii săi, pentru membrii Forumului, pentru frații de credință și pentru prieteni, încât acest lucru să merite făcut public.
Da, dragă Werner, chiar așa este. Aș vrea să menționez de la început doar faptul că, datorită muncii tale deosebite, o parte a populației din Țara Bârsei a avut, pe de o parte, apă limpede și curată de băut și că, pe de altă parte, din stațiile de epurare ieșeau ape uzate limpezi.
Să ne îndreptăm acum atenția asupra persoanei lui WERNER BERNHARD LEHNI:
Werner se naște la 5 septembrie 1937 la Rupea (Reps), al treilea copil al familiei. Tatăl, Friedrich, are un atelier de rotărie, mama, Irene, este singura educatoare de la grădinița germană. Ea își vede munca drept o vocație, drept o posibilitate de a-i învăța pe copii cât mai mult din părțile bune ale vieții, pentru ca mai târziu să se descurce bine în viață. Când, în urma deportării în Rusia, și la Rupea se resimte o lipsă acută de învățători, ea sare, firește, în ajutor.
Werner nu are încă șapte ani când tatăl său moare de meningită. Pentru cei trei frați – Helga, 12 ani, Raimar, 10, și Werner, 6 – și pentru mama rămasă singură cu copiii începe o perioadă îngrozitoare: prăbușirea, exproprierea, deportările, ca să nu mai vorbim de lipsurile materiale. Cei trei copii cresc așa cum era obiceiul pe atunci: îi ajută pe mama și pe bunicul lor în casă și la câmp.
Un mare sprijin psihologic îl găsesc copiii în pastorul Oskar Löffler, care a știut să le sădească în suflet încrederea în Dumnezeu. Werner își păstrează acest reazem în viață până astăzi. La 14 ani este confirmat. La vârsta de 15 ani pleacă la Sibiu (Hermannstadt), pentru a urma secția germană a Școlii Medii Tehnice de Metalurgie. În urma unei reforme școlare, această școală este desființată în 1955, deci trei ani mai târziu. Werner este acum retrogradat cu un an și pregătit ca lăcătuș pentru industria de prelucrare a lemnului de către profesori pe care îi cunoștea deja. În anul 1956, Werner susține examenele de diferență pentru clasele de liceu și obține diploma de bacalaureat.
Pe căi ocolite, Werner Lehni ajunge la Brașov, unde are de înfruntat urmările revoluției maghiare din 1956. Aici intră în contact cu ciclul de conferințe ținut în sacristia Bisericii Negre, pe care îl frecventează cu plăcere. În 1957 este încorporat pentru serviciul militar la Craiova, unde lucrează ca electrician. Întors din armată, ajunge în 1960 la Întreprinderea de Gospodărie Comunală din Brașov.
Între anii 1963 și 1965, Werner Lehni urmează școala de maiștri din Sibiu, unde susține examenul de maistru pentru rețele și uzine de apă. Din 1965 lucrează ca maistru la Codlea (Zeiden). În 1977 i se încredințează alimentarea cu apă a localității Feldioara (Marienburg), împreună cu sectorul „Crizbav”. Lucrările de construcție au fost încheiate deja după un an. După aceea, lui Werner i se încredințează conducerea stației de epurare din Brașov. În anul 1981, mama sa moare la München. Ea fusese un mare model pentru el. Când se întoarce de la înmormântare la Brașov, postul său este ocupat. Rămâne șef adjunct al stației de epurare până la pensionare.
Să trecem acum la viața privată a lui Werner Lehni:
Werner Lehni se căsătorește la 2 august 1969 cu Emma Roth. Cei doi au doi copii: Uwe și Astrid. Însă deja în 1984 Emma, sufletul său pereche, se stinge în urma unei boli grele. Werner își crește acum singur cei doi copii, iar exemplul propriei mame îl ajută foarte mult în acest sens. Fără să se plângă, se dedică cu conștiinciozitate îndatoririlor familiale și este mândru că ambii copii absolvă Liceul „Johannes Honterus” și că și-au clădit un rost în Germania. El rămâne însă la Brașov, deoarece este convins că aici are de îndeplinit sarcini pentru comunitate. O comunitate care, de fapt, are nevoie de fiecare om. Legăturile cu comunitatea sașilor transilvăneni sunt mai puternice decât imboldul de a trăi „am Rech” (în Germania). Acum trăiește și bucuriile de bunic alături de cei doi băieți ai fiicei sale.
În ciuda numeroaselor lovituri ale sorții și a sarcinilor suplimentare, laureatul nostru reușește să vină punctual la repetițiile corului bisericii din Bartolomeu (Bartholomä), să participe la viața vecinătății și să fie membru activ al parohiei evanghelice din Bartolomeu. Este ales în toate organismele parohiei – de la membru al adunării reprezentanților comunității până la curator –, pentru că înțelegerea sa pentru comunitate și pentru parohie se întemeiază pe valori statornice, valori pe care a învățat să le prețuiască încă din copilărie.
Când, în 1990, discuțiile privind înființarea Forumului Democrat al Germanilor sunt în plină desfășurare, el este, firește, mereu prezent: tăcut, dar hotărât să participe activ. Astfel, el este primul membru înscris al Forumului Democrat al Germanilor – am putea spune că este numărul unu al Forumului?
Pentru el contează întotdeauna ca lucrurile să nu fie doar studiate și dezbătute la nesfârșit, ci să se acționeze concret și cu țintă precisă. Când, la Bartolomeu, curatorul Klöckner nu mai candidează, Werner Lehni, presbiter de mulți ani, devine curator.
În anul 1992 se căsătorește cu Erika Gorgias, fosta profesoară de muzică a fiicei sale, Astrid. Curând după aceea vine pe lume fiul lor, Markus. Viața de familie își reia cursul normal. Erika cântă activ în corul parohiei, iar implicarea lui Werner în viața comunității crește.
Ca sas disciplinat, Werner încearcă să facă mereu față tuturor solicitărilor: invitații de la INA Schaeffler, toate ședințele și manifestările Forumului German și ale presbiteriului, apoi întâlnirile curatorilor, seara bărbaților, sărbătoarea Sfântului Bartolomeu, ca să numim doar câteva – el participă mereu cu plăcere și contribuie activ la organizarea lor.
Întreaga sa existență are mai multe centre de greutate. Cele mai importante sunt însă, cu siguranță, reflecțiile sale asupra unor teme precum dreptatea socială, nevoia de ajutor, onestitatea, toleranța, solidaritatea și spiritul pașnic. În orice discuție despre fărădelegi, Werner Lehni încearcă să găsească un argument pentru circumstanțe atenuante. Aceasta face parte din felul în care se înțelege pe sine, ca om format în spirit creștin.
Werner Lehni este conștient că nu întotdeauna comunitatea noastră primește ajutorul necesar în momentul în care are nevoie de el. Se îngrijește de bunăstarea enoriașilor noștri, mai ales a celor aflați la nevoie, și insistă ca presbiteriul să aprobe fondurile de sprijin diaconal, de care beneficiază acum bolnavii noștri. Johann Wolfgang von Goethe spunea odată: „Ce vrea să ajungă la inimă trebuie să pornească din inimă.” Acest lucru se potrivește întocmai aici.
Werner Lehni își trage puterea, printre altele, din natură. Îi place să facă drumeții și fotografiază lucrurile frumoase ale vieții. Unii oameni colecționează timbre, alții bancnote de 500 de euro – Werner Lehni colecționează ADZ. Nu știu exact câte colecții anuale are complete, dar pe cele de după 1990 le are sigur.
Parcursul vieții lui Werner Lehni este marcat de schimbări profunde, mereu altele, de ordin personal sau profesional. Întorsături care îi cer lui Werner foarte mult, dar care abia ele fac din el omul care stă astăzi în fața noastră: prietenos, senin, delicat, profund, responsabil, cu un strop de umor, un om care își trage puterea din frumusețea naturii.
Și acum vine întrebarea lui Werner Lehni: Cu ce am meritat premiul? Răspunsul meu este simplu: în timpul tău liber te ocupi de problemele variate și complexe ale societății noastre, ele te interesează cu adevărat și mergi cu perseverență până la rădăcina lor; ai stat mai mult de 365 x 24 de ore în ședințe în care s-a discutat și s-a decis cu privire la problemele societății noastre; ocupi de decenii funcții onorifice, uneori chiar pe cele mai înalte din comunitatea noastră, răspunzi atât în Forum, cât și în Biserică de tot ceea ce se întâmplă și garantezi cu onoarea și numele tău pentru binele comunității noastre.
Prin decernarea acestui premiu ne arătăm recunoașterea și prețuirea pentru convingerile tale, pentru persoana ta și pentru activitatea ta.
Îți dorim din inimă toate cele bune, sănătate, iar pentru proiectele tale viitoare multă putere de muncă și bucurie! Mulțumesc.