DECERNAREA PREMIULUI „APOLLONIA HIRSCHER” 1998
Chemată să slujească viața
Laudatio în onoarea doamnei Christa Hellmann, laureata Premiului „Apollonia Hirscher” pe anul 1998/de dr. ing. Dieter Simon, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Județul Brașov
Există oameni cărora destinul le-a hărăzit să activeze pe scena vieții, ale căror fapte și cuvinte au efecte vădite, și există opusul lor: oameni cu realizări comparabile, care lucrează în umbră și pe care marele public nu îi cunoaște. Rar îi întâlnești la adunări și nici la televizor nu îi vezi. La ei ajungi sub semnul nevoii, pentru discuții între patru ochi, și știi că vei fi ascultat, acceptat și nu vei fi trimis cu mâna goală.
Anii 1945-1989, care au îngăduit activitatea publică doar sub anumite auspicii, au fost cum nu se poate mai potriviți pentru a favoriza activitatea discretă. Cadrul care se oferea unei asemenea activități era aici, în Transilvania, Biserica Evanghelică. Contestată și strâmtorată, și ei îi era refuzată orice strălucire în afară; în schimb, sub acoperișul ei a rămas în esență intact, la cei mai mulți dintre cei care purtau răspunderi și dintre membri, spiritul răspunderii unora față de alții.
Pe acest fundal, fondatorii Premiului „Apollonia Hirscher”, brașoveni de aici și din Germania, uniți în grija comună pentru comunitatea noastră, îi recunosc pe fondatorii tăcuți ai comuniunii, ai încrederii și ai coeziunii lăuntrice drept simboluri a ceea ce ne este de trebuință în Transilvania, în Europa, în lume.
În acest spirit al răspunderii față de aproapele, doamna Christa Hellmann, laureata din acest an, a renunțat la slujba de la stat și a devenit angajată a Bisericii. Dacă i-a fost clar de la bun început ce câmp vast și greu de lucrat i se deschidea, probabil numai ea știe. Ceea ce știm noi, în schimb, este că și-a asumat tot mai profund răspunderea și că, în zece ani, granița dintre profesie și viață s-a estompat tot mai mult. Am putea spune: doamna Hellmann își trăiește profesia și a fost chemată să slujească viața. După schimbarea de regim, câmpul ei de activitate s-a lărgit: ca angajată cu normă întreagă, ea îi îngrijește nu doar pe frații de credință, ci, în sensul cel mai larg, pe membrii „Forumului” nostru, și aceasta de ani buni după vârsta de pensionare. Esențial nu este însă îndeplinirea conștiincioasă a îndatoririlor de serviciu, nici liniștea care a domnit și domnește în jurul persoanei ei, ci ceea ce a făcut și face, în nenumărate acțiuni din timpul ei liber, pentru bătrânii, bolnavii și nevoiașii noștri.
Este, într-un anumit sens, un paradox să lauzi acum cu glas tare ceea ce s-a petrecut în tăcere, și știu că acest lucru nu este pe placul laureatei. Să ne ierte și să țină seama că fiecare comunitate trebuie să recunoască de ce are cu adevărat nevoie și că acest lucru ar trebui rostit uneori și într-un cerc mai larg.
Îi dorim laureatei putere în activitatea sa și vă rugăm să primiți premiul.
19 februarie 1999
(Karpatenrundschau, 6 martie 1999)