DECERNAREA PREMIULUI „APOLLONIA HIRSCHER” 2003
Entuziasm, tenacitate, forța de a se impune
Laudatio în onoarea doamnei Ada Teutsch, laureata Premiului „Apollonia Hirscher” pe anul 2003/de dr. ing. Dieter Simon, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Județul Brașov
Despre sașii transilvăneni din străinătate se spune că se simt neîncetat atrași unii de alții, iar în țară cei din jurul nostru remarcă, în plus, că sașii au creat constant, de-a lungul secolelor, structuri care reglementează conviețuirea. Să ne gândim doar la înflorirea și îndelungata existență a breslelor și a vecinătăților. Concetățenii noștri, mai degrabă impulsivi, privesc acest lucru cu uimire. Știința privește asemenea afirmații despre psihologia popoarelor mai degrabă cu suspiciune; prea ușor se ajunge de aici la aroganță și la lucruri mai rele. Putem totuși constata că, în situația noastră specifică de minoritate, de la o vreme în diaspora, structurile comunitare au pe deplin rostul lor.
Pe acest tărâm vast al slujirii comunității dorim să-i exprimăm astăzi doamnei Ada Teutsch mulțumirea și prețuirea noastră.
Doamna Ada Teutsch se trage, pe linie paternă, din ramificatul neam brașovean Teutsch, iar pe linie maternă are și strămoși bănățeni. Și-a petrecut copilăria la Alba Iulia (Karlsburg), Sebeș (Mühlbach), Sibiu (Hermannstadt) și, în cele din urmă, la Brașov, unde a urmat școala de secretariat și unde a ajuns-o și nenorocirea anului 1945 - deși nu avea încă 18 ani, a fost deportată în Rusia. Au urmat anii de muncă forțată, de boală grea și de privațiuni, până când, în 1949, a putut reveni la Brașov, la părinții ei și în patria ei, care între timp, prin expropriere, deportare și umilințe, devenise pentru copiii ei germani o patrie vitregă.
Încă din acești ani avea însă să se vadă că îi era trasat un drum care urma să-i străbată viața ca un fir roșu. În timp ce schimba mai multe locuri de muncă, ce nu erau mult mai mult decât o sursă de existență, a studiat canto la Universitatea Populară. În 1954 a devenit membră a Corului „Paul Richter”, apoi a urmat, în 1959, angajarea la Casa de Cultură - deja mai aproape de adevărata menire a doamnei Ada Teutsch -, iar în anii șaptezeci preluarea teatrului german de amatori, în care a activat timp de aproape douăzeci de ani deopotrivă ca conducătoare, dramaturg, actriță și neobosită inițiatoare. Au urmat numeroase montări, turnee în aproape toate orașele Transilvaniei - numele ei este legat pentru totdeauna de cel al unui teatru german de ținută la Brașov. A adus astfel în fața a mii de spectatori mai ales comedii și a oferit multor interpreți (elevi și adulți) posibilitatea de a-și trăi talentul - ba chiar unora, de a-și descoperi adevărata vocație și de a deveni actori profesioniști. Entuziasmul, tenacitatea și forța ei de a se impune nu i-au adus însă numai succese și prestigiu. O căsnicie avea să eșueze din cauza lipsei de înțelegere a partenerului, Securitatea se interesa de temele pieselor de teatru, dificultățile birocratice cu politica culturală socialistă erau inevitabile etc. Numai o vocație adevărată putea să ofere mereu energia necesară pentru a pune în mișcare oameni și instituții, căci realizările Adei Teutsch nu au fost obținute doar în liniștea unei camere, ci au fost smulse zi de zi vieții. Doamna Ada Teutsch era deja pensionară și, după toate previziunile omenești, viața ei ar fi trebuit să intre pe un făgaș mai liniștit. Atunci schimbarea de regim a mutat încă o dată macazul: s-a ivit posibilitatea de a înființa Asociația foștilor deportați în URSS, de a-i aduna pe aceștia, de a-i organiza și de a le apăra drepturile. Împreună cu Günther Schuller, iar după moartea acestuia singură, și-a asumat și această sarcină și a condus ani de zile biroul asociației în propria locuință.
Nu poate fi intenția acestei laudatio să enumere toate popasurile acestei vieți active și bogate în etape. Important este să urmărim, să punem în lumină firul roșu. Toate vicisitudinile exterioare au făcut din ea o personalitate puternică, uneori chiar voluntară. Cu toate acestea, este conștientă de legăturile ei sociale, ba chiar se simte îndatorată față de ele.
Atâta vreme cât există oameni de felul doamnei Ada Teutsch, chiar și comunitățile mici și foarte mici nu trebuie să-și facă griji pentru viața și specificul lor, în mijlocul emigrării și al întrebărilor fără răspuns despre viitor. Cei care se pun astfel în slujba comunității, nu de dragul puterii și al îndreptățirii lor – lor acestea le sunt date din izvoare lăuntrice, așa cum ne-a arătat prin propria viață doamna Ada Teutsch.
8 februarie 2004
(Karpatenrundschau, 21 februarie 2004)