Brașov · Kronstadt

Decernarea Premiului „Apollonia Hirscher” 2008

O activitate de durată în slujba comunității

Laudatio în onoarea soților Sara și Eugen Bruss, laureații Premiului „Apollonia Hirscher” pe anul 2008/de Wolfgang Wittstock

Stimate doamne și stimați domni,
Premiul „Apollonia Hirscher” există de 10 ani. Prima decernare a avut loc la 19 februarie 1999, chiar aici, în această sală festivă a Forumului. Dacă privim lista laureaților de până acum, putem observa, printre altele, următorul lucru: printre laureații Premiului „Apollonia Hirscher” din anii trecuți s-au numărat, pe de o parte, persoane ale căror nume apar des în ziar, care ajung mereu în lumina reflectoarelor și sunt cunoscute publicului. O a doua categorie de laureați au fost persoane a căror activitate în folosul comunității a fost pusă, pe bună dreptate, în lumina reflectoarelor abia prin decernarea premiului.
Cert este următorul lucru: nu există un regulament scris pentru acordarea Premiului „Apollonia Hirscher”. Regula de bază convenită pentru acordarea lui, în urmă cu mai bine de zece ani, de fondatorii premiului – comunitățile de originari din Brașov și din Bartolomeu stabiliți în Germania (HOG Kronstadt și HOG Bartholomae) și Forumul German din Brașov – prevede ca premiul să fie acordat anual unei persoane care are domiciliul în Brașov, care își asumă apartenența la comunitatea noastră a sașilor transilvăneni și care și-a câștigat merite durabile față de această comunitate. Potrivit unei relatări de presă despre prima decernare, intenția inițiatorilor premiului – citată în relatarea respectivă – era „încurajarea acelor personalități a căror activitate – adesea discretă – în folosul comunității este un izvor de putere și de încredere” (KR, 27.02.1999, p. 1). Lumina reflectoarelor, notorietatea publică nu au fost și nu sunt, așadar, o condiție prealabilă pentru acordarea Premiului „Apollonia Hirscher”, lucru semnalat programatic încă prin numele și persoana primului laureat – ne amintim: a fost o laureată, mult apreciata asistentă medicală Christa Hellmann. Laureații noștri de astăzi, soții Sara și Eugen Bruss, se încadrează, în opinia noastră, tot în această categorie a activității mai degrabă discrete, dar cu toate acestea durabile, în folosul comunității, astfel că de această dată decernarea Premiului „Apollonia Hirscher” se întoarce la originile ei, dar are loc totodată și o premieră, anume acordarea pentru prima dată a premiului unei perechi de soți.
Cine sunt noii laureați ai Premiului „Apollonia Hirscher”, ce au făcut ei pentru comunitatea noastră?
Sara și Eugen Bruss au devenit membri ai Parohiei Evanghelice C.A. Brașov (Parohia Honterus) nu prin naștere și botez, ci abia mai târziu. Eugen Bruss s-a născut în 1932 în Brașov-Bartolomeu, unde a fost botezat și confirmat. Tatăl său era învățător la școala primară din Bartolomeu, unde Eugen Bruss a urmat primele patru clase primare. Sara Bruss, născută Riffelt, este cu un an mai tânără decât soțul ei. Satul ei natal, Bălcaciu (Bulkesch), se află în Weinland („Țara Vinului”), mai exact în ținutul dintre Târnava Mare și Târnava Mică, numit uneori pe la noi, în glumă, Mesopotamia noastră săsească. Între familiile în care s-au născut Sara și Eugen Bruss se pot constata destule asemănări. În ambele familii erau câte cinci copii și niciuna dintre ele nu a fost cruțată de al Doilea Război Mondial și de urmările lui. Tatăl Sarei Riffelt (ca și fratele ei cel mai mare, deși acesta nu împlinise încă nici 16 ani) a fost deportat în ianuarie 1945 în Rusia, iar tatăl lui Eugen Bruss a putut reveni în Transilvania după prizonierat abia în 1956, dar a mai activat apoi încă 22 de ani ca pastor în localitatea Rotbav (Rothbach) din Țara Bârsei.
Sara Riffelt a urmat școala primară în satul natal, Bălcaciu, apoi o școală medie tehnică la Târnăveni (Sankt Martin). A lucrat apoi 12 ani ca laborantă la controlul calității în întreprinderea „Carbochim” din Cluj (Klausenburg), după care s-a mutat la Brașov și a fost angajată în laboratorul de fiziologie vegetală al Facultății de Silvicultură. Aici a lucrat timp de 21 de ani, ca specialistă de încredere, apreciată de profesori și de studenți. La începutul anului 1989 s-a pensionat, astfel încât de acum se putea dedica într-o măsură mai mare activităților benevole. Iar acestea nu s-au lăsat așteptate. Destul de curând după schimbarea de regim, în toamna anului 1990, la îndemnul pastorului de pe Martinsberg, Johann-Dieter Krauss, s-a alăturat echipei „Bucătăriei pe roți”, care își începuse pe atunci activitatea în casa parohială de pe Martinsberg. Să ne amintim: se gătea lunea, miercurea și sâmbăta pentru aproximativ 30 de enoriași vârstnici, care nu mai erau în stare să se îngrijească singuri. Primeau mâncarea întotdeauna pentru două zile, adică de fiecare dată se găteau și se distribuiau câte 60 de porții. Nouă femei – împărțite în trei echipe a câte trei – se oferiseră să gătească și să spele vasele. Sara Bruss făcea parte din echipa de luni. „Bucătăria pe roți” de pe Martinsberg a funcționat până în 1995, când a fost mutată la căminul de îngrijire amenajat în casa parohială din Blumăna (Blumenau).
Tot din activitatea benevolă a Sarei Bruss face parte și faptul că s-a pus la dispoziția Parohiei Honterus ca „Zehntfrau” (responsabilă de un grup de familii din parohie), sarcină pe care o îndeplinește de mulți ani. Grupul ei („Zehntschaft”) cuprinde familiile și persoanele singure din Parohia Honterus care locuiesc pe strada Lungă și pe strada de Mijloc, începând de la strada Bisericii Române. Îndatoririle unei „Zehntfrau” nu se rezumă la strângerea donațiilor de Crăciun, folosite pentru darurile pe care le primesc copiii. Doamna Bruss îi vizitează regulat pe membrii Parohiei Honterus care locuiesc în zona de care răspunde, mai ales, dar nu numai, pe cei vârstnici, iar dacă există probleme sociale, acestea sunt semnalate conducerii Parohiei Honterus.
Și drumul vieții de până acum al lui Eugen Bruss a fost marcat de muncă și de împlinirea datoriei. Într-o discuție mi-a spus că se bucură că a mai apucat, ca elev în prima clasă de gimnaziu (Prima), așa-numita nouă Școală Honterus (astăzi maternitate), care fusese o școală amenajată și dotată exemplar. Din cauza războiului, a bombardamentelor de care nici Brașovul nu a fost scutit, familia s-a mutat la Hărman (Honigberg), unde Eugen a urmat clasa a VII-a a școlii primare. Din 1945 au urmat din nou ani la Școala Honterus, în localuri mereu schimbate – clasele Sekunda, Tertia și Quarta, ultima în clădirea Școlii evanghelice de fete, astăzi Facultatea de Silvicultură. Pentru că în acei ani banii erau puțini în familia rămasă pe atunci fără tată, Eugen Bruss nu a putut urma, deocamdată, liceul, respectiv gimnaziul superior. A fost primit ca ucenic la cunoscuta tâmplărie de construcții și mobilă „Hubbes” de pe strada Lungă, pe atunci deja naționalizată, și urma seara școala germană de meserii (în clădirea A din curtea Bisericii Negre), unde a absolvit două clase într-un singur an școlar. Au urmat doi ani de școală profesională la Codlea (Zeiden), după care s-a întors la tâmplăria de pe strada Lungă. În paralel, Eugen Bruss a urmat și a absolvit liceul seral; au urmat doi ani de armată, după care a fost angajat la Combinatul de Prelucrare a Lemnului (CPL) din Brașov, întreprindere de stat în care fusese înglobată și firma „Hubbes”. În această întreprindere de prelucrare a lemnului, Eugen Bruss și-a construit o frumoasă carieră: a dat examenul de maistru și a lucrat în cele din urmă ca tehnician principal și proiectant la biroul de proiectare, iar în ultimii trei ani ai carierei sale profesionale ca șef de secție, având în subordine 150 de angajați, dintre care patru maiștri și patru ingineri. Eugen Bruss își amintește cu deosebită intensitate de anii grei dinaintea schimbării de regim din 1989, când întreprinderea lui trebuia să lucreze foarte mult pentru export, dar și să execute comenzi importante pentru „Casa Poporului” a lui Ceaușescu, la București. În 1989, mi-a spus Eugen Bruss, petrecea zilnic 12 ore la serviciu; nu existau duminici libere, nici concediu. În mai 1990 – după 40 de ani de activitate meritorie în aceeași întreprindere – a putut ieși la binemeritata pensie.
Sara Riffelt și Eugen Bruss s-au găsit târziu unul pe celălalt; s-au căsătorit în 1977. Aceasta explică de ce căsnicia lor a rămas fără copii. Cu toate acestea, a fost și este până astăzi o căsnicie bună, armonioasă. Până la căsătorie, Eugen Bruss făcuse zilnic naveta de la Rotbav la serviciu, la Brașov; prin căsătorie a intrat în Parohia Honterus, însă avea să ofere, foarte curând după nuntă, parohiei căreia îi aparținea acum un sprijin prețios, cu sfatul și cu fapta. Ne amintim: marele cutremur din 4 martie 1977 provocase avarii grave și Bisericii Negre, ceea ce a făcut necesare ample lucrări de reparații. Mai întâi s-a lucrat în corul bisericii, care a fost complet despărțit de restul bisericii; mai târziu a fost închisă întreaga biserică și s-a efectuat o restaurare interioară temeinică. La aceste lucrări Eugen Bruss a putut contribui cu toată energia, iar de cele realizate atunci este și astăzi, pe bună dreptate, mândru, mai ales pentru că este vorba despre Biserica Neagră, acest măreț simbol al orașului nostru și al istoriei noastre, al capacității de creație a înaintașilor noștri, pe care îl admira încă din copilărie.
Una dintre problemele importante la a căror rezolvare Eugen Bruss a contribuit în mod decisiv a fost protejarea valorosului mobilier interior al Bisericii Negre (de la altar, trecând prin bănci și strane, până la orgă) împotriva deteriorării în timpul lucrărilor de restaurare, de exemplu ferirea lui de praf și de tencuiala care cădea. Pentru aceasta trebuiau procurate cantități mari de hârtie rezistentă, în care urma să fie împachetat, pentru protecție, întregul mobilier interior al bisericii. În acea vreme de penurie cronică, procurarea unei cantități atât de mari de hârtie părea o problemă fără ieșire, dar Eugen Bruss a reușit totuși, prin inițiativă proprie și prin relațiile personale cu fabrica de hârtie și carton din Ghimbav (Weidenbach).
Dar asta nu era nici pe departe totul. Eugen Bruss s-a implicat personal pentru ca întreprinderea la care lucra să livreze Parohiei Honterus scândurile bine uscate, gata tăiate și rindeluite – în total 20 de metri cubi de lemn – cu care, în cadrul restaurării interioare, a fost refăcută pardoseala din corul Bisericii Negre. Cine privește astăzi această pardoseală poate constata că atunci s-a livrat material de calitate și s-a făcut o lucrare de calitate. Eugen Bruss a cerut numele tâmplarilor sași care aparțineau pe atunci Parohiei Honterus – erau zece la număr –, i-a căutat, a vorbit cu fiecare dintre ei, și așa s-a ajuns ca acești tâmplari să facă Bisericii Negre, în toamna anului 1983, prin muncă voluntară, după-amiezile, după terminarea programului, pardoseala de scânduri care este impecabilă și astăzi. Tot atunci au fost confecționate, în atelierul de tapițerie al combinatului de prelucrare a lemnului, 150 de perne pentru stranele Bisericii Negre.
Când Eugen Bruss privește înapoi la acea perioadă a restaurării interioare a Bisericii Negre, are impresia că atunci s-a făcut posibil aproape imposibilul. De aceea laureații noștri de astăzi păstrează vie în amintire și resfințirea Bisericii Negre, la 27 mai 1984. La marea slujbă festivă au participat numeroși oaspeți de onoare, printre care și Sara și Eugen Bruss, amândoi îmbrăcați în port popular săsesc, amândoi plini de mândrie că Biserica Neagră strălucea acum într-o nouă splendoare. Apropo de port: la sărbătorile importante ale comunității, de exemplu la întâlnirile sașilor de la Biertan (Birthälm), Eugen Bruss apare de regulă îmbrăcat în mantia bisericească săsească numită dolman, iar doamna Bruss poartă și ea uneori, cu asemenea prilejuri, portul femeiesc din Țara Bârsei. Această atitudine dovedește o sănătoasă conștiință de sine a sașilor transilvăneni, o asumare fără echivoc a apartenenței la comunitatea noastră, greu încercată de-a lungul istoriei.
Abia după schimbarea de regim, Eugen Bruss a fost ales în presbiteriul Parohiei Honterus, pe care o slujește cu credință, ca epitrop, de 16 ani. Nu face mare caz de aceasta, ci consideră de la sine înțeles să se pună în acest fel la dispoziția comunității.
După căsătorie, Sara și Eugen Bruss au locuit mai întâi într-un apartament mic pe Breiter Bach (astăzi strada Paul Richter). În 1984 s-au putut muta pe strada Lungă, în casa părintească a mamei lui Eugen Bruss. Porțiunea străzii Lungi în care se află această casă ține de fapt deja de Parohia Evanghelică C.A. Bartolomeu, iar în acest context nu trebuie trecut sub tăcere faptul că Sara și Eugen Bruss joacă un fel de rol de punte în relațiile dintre cele două parohii evanghelice C.A. din Brașov – Parohia Honterus și Parohia Bartolomeu –, ceea ce nu este de mirare, având în vedere că Eugen Bruss este născut, botezat și confirmat în Bartolomeu. Am arătat că Sara și Eugen Bruss slujesc cu abnegație Parohia Honterus, ai cărei membri sunt. În același timp însă, ei participă regulat și la activitățile Parohiei Bartolomeu: doamna Bruss la cercul de lucru manual de acolo (specialitatea ei sunt felicitările brodate), iar domnul Bruss la seara bărbaților din Bartolomeu. Și cât timp a existat corul bisericesc din Bartolomeu, amândoi au cântat în el cu sârguință.
Se vede, așadar, că soții Bruss reprezintă astăzi în mod impresionant întregul Brașov săsesc, dincolo de granițele destul de estompate dintre cele două parohii evanghelice C.A. din Brașov. Având în vedere îndelungata lor activitate benevolă, acordarea Premiului „Apollonia Hirscher” 2008 soților Sara și Eugen Bruss este un semn de recunoaștere și de mulțumire din partea comunității în slujba căreia s-au pus cu credință. Cu prilejul acestei distincții binemeritate, le dorim amândurora o viață lungă, cu sănătate și voie bună!