Decernarea Premiului „Apollonia Hirscher” 2009
O misiune în folosul comunității, îndeplinită exemplar
Laudatio în onoarea doamnei Edith Bauer, laureata Premiului „Apollonia Hirscher” pe anul 2009/de Wolfgang Wittstock
Stimate doamne și stimați domni,
Astăzi are loc pentru a unsprezecea oară decernarea Premiului „Apollonia Hirscher”. După cum se știe, acest premiu se acordă anual unor persoane care – asemenea Apolloniei Hirscher, văduva judelui orașului, decedată în 1547, al cărei nume îl poartă premiul – și-au câștigat merite față de Brașovul săsesc și au domiciliul în Brașov. Premiul este acordat de comunitățile de originari din Brașov și din Bartolomeu stabiliți în Germania (HOG Kronstadt și HOG Bartholomae), precum și de Forumul Democrat al Germanilor din Municipiul Brașov. Numele laureatului este stabilit de fiecare dată prin vot secret, într-o ședință a Consiliului de Conducere al Forumului local Brașov.
Încă de la decernările anterioare s-a constatat că există două categorii de laureați ai Premiului „Apollonia Hirscher”. În anii trecuți, acest premiu a fost acordat în repetate rânduri unor conaționali ale căror realizări și activitate se bucuraseră deja de mai multe ori de o recunoaștere publică și despre care se scrisese deja adesea în ziar. Pe de altă parte, există însă și un alt fel de laureați: persoane care au slujit comunitatea noastră cu simț de răspundere, fără să se fi făcut prea mare caz de aceasta în spațiul public. Din această categorie face parte, fără îndoială, și laureata noastră de astăzi, doamna Edith Bauer. Putem îndrăzni să afirmăm, fără teama de a greși, că nici doamna Bauer, nici instituția pe care a condus-o mai bine de zece ani, spre mulțumirea tuturor, nu au fost răsfățate de presa noastră de limbă germană, în sensul că s-ar fi scris prea des despre ele. Iar despre faptul că această instituție – este vorba despre căminul de îngrijire din casa parohială evanghelică din cartierul Blumăna (Blumenau) – a fost închisă definitiv în toamna anului 2008, presa noastră „laică” (ADZ, KR) nu a relatat, după știința mea, niciodată.
Decernarea de astăzi este, în opinia mea, un bun prilej de a aminti pe scurt câteva evenimente din istoria recentă, petrecute în comunitatea noastră în anii ’90. Se știe că în 1994 au fost inaugurate marile cămine de bătrâni „Adam Müller-Guttenbrunn” din Timișoara (Temeswar) și „Dr. Carl Wolff” din Sibiu (Hermannstadt). Aceste obiective de prestigiu au fost finanțate din fonduri ale Republicii Federale Germania destinate minorității germane din România. Inițial se prevăzuse ca și Brașovul să primească un mare cămin de bătrâni, pentru care urmau să fie puse la dispoziție tot fonduri publice germane. Realizarea acestui proiect a fost însă amânată mereu, iar în cele din urmă s-a renunțat cu totul la el – din motive care nu ne interesează aici. Brașovenii nu s-au dat însă bătuți și au reușit până la urmă, pe cont propriu și cu sprijinul substanțial al unor donatori și cercuri de prieteni (mai ales din Germania), să amenajeze în fostul cămin pentru femei vârstnice al Parohiei Evanghelice C.A. Brașov (Parohia Honterus), aflat tot în Blumăna, un cămin de bătrâni care este astăzi o instituție socială ce funcționează exemplar. În septembrie 2002 s-au putut muta aici primele rezidente și primii rezidenți.
Însă pe la mijlocul anilor nouăzeci, pe când încă se mai visa că Ministerul Federal de Interne al Germaniei (BMI) le va finanța brașovenilor mult doritul cămin de bătrâni, a fost amenajat în casa parohială evanghelică din Blumăna, ca un fel de soluție provizorie, cu fonduri germane federale și prin intermediul Diaconiei, un mic cămin de bătrâni și de îngrijire pentru cazurile deosebit de urgente. Acest cămin de îngrijire a fost dat în folosință în mai 1995. În patru camere oferea loc pentru douăsprezece persoane (numai femei). Exista în plus o sală de zi, în care aveau loc, pentru rezidentele care nu erau țintuite la pat, activități comune (momente de rugăciune, aniversări etc.). Pentru o vreme, până la deschiderea căminului de bătrâni din vecinătate, căminul de îngrijire s-a ocupat și de „Masa pe roți”, care era dusă la aproximativ 30 de beneficiari.
Funcționarea căminului de îngrijire din casa parohială din Blumăna a fost finanțată nu exclusiv, dar în principal din fondurile BMI destinate minorității germane din România. În 2006, la comanda BMI, a fost întocmită o expertiză cu scopul vădit de a raționaliza, adică de a reduce cheltuielile. Expertiza recomanda – citez din raportul anual pe 2008 privind situația și activitatea Diaconiei Bisericii Evanghelice C.A. din România, publicat în „Landeskirchliche Information” (LKI) nr. 13 din 15 iulie 2009 – „transferarea celor 12 locuri existente în administrarea căminului de bătrâni aflat în apropiere”. Prin aceasta, soarta căminului de îngrijire din casa parohială din Blumăna era pecetluită. Nu au mai fost primite persoane noi care necesitau îngrijire, iar ultimele trei rezidente ale căminului de îngrijire au fost preluate în septembrie 2008 de Casa de bătrâni Blumenau. Între timp, Parohia Honterus, în calitate de proprietar, a preluat din nou casa parohială din Blumăna din administrarea Diaconiei. Aici se amenajează acum – după cum se putea citi în numărul 12 al foii parohiale „Lebensräume” – un spațiu de „locuire asistată” pentru opt persoane.
Când micul cămin de bătrâni și de îngrijire din casa parohială din Blumăna a fost deschis, în mai 1995, ca primă directoare a fost numită medicul dr. Andrea Hampel-Binder. Câteva luni mai târziu, Edith Bauer, pe atunci deja pensionară, a preluat contabilitatea instituției. Când doamna dr. Hampel-Binder a intrat, doi ani mai târziu, în 1997, în concediu de maternitate, Edith Bauer a preluat și conducerea căminului de îngrijire, pe care avea să o exercite conștiincios și cu simț de răspundere până la desființarea acestuia. Despre această perioadă, într-o notă autobiografică stau scrise următoarele rânduri:
„Sarcina mea (…) era să le asigur celor douăsprezece femei vârstnice, cele mai multe singure și dependente de îngrijire, care își petreceau ultimii ani în cămin, departe de familiile lor, o bătrânețe plăcută. Pe lângă îngrijirea și asistența de zi cu zi, aceasta însemna și atenția zilnică acordată femeilor și discuțiile cu ele. Le organizam și aniversările, vizitele rudelor și sărbătorile bisericești. Tot eu răspundeam și de asigurarea asistenței medicale și de organizarea înmormântărilor la Brașov sau în alte orașe.
În plus, am ținut în continuare contabilitatea căminului și răspundeam de achiziționarea alimentelor și a materialelor de îngrijire, precum și de rapoartele anuale privind administrarea căminului, către statul român și către Diaconia din Germania.”
În cei peste 13 ani în care a funcționat căminul de îngrijire din casa parohială din Blumăna, peste 60 de femei s-au stins aici din viață în condiții ocrotite, demne. O dată s-a sărbătorit însă, chiar în prezența primarului, și împlinirea a 100 de ani, cea a domnișoarei Amalie Moser. Privind în urmă, se poate spune că acest cămin de îngrijire a fost o instituție socială importantă și necesară a comunității noastre săsești din Brașov, și nu putem decât să sperăm că pentru cazurile de îngrijire, care nu pot fi evitate, din familiile noastre, din cercul nostru de cunoștințe, se poate asigura și în zilele noastre o îngrijire la fel de bună și de profesionistă precum cea de care s-a beneficiat, fără îndoială, în căminul de îngrijire din casa parohială din Blumăna – nu în ultimul rând datorită devotamentului și destoiniciei doamnei Edith Bauer.
Mai rămân de adăugat câteva repere biografice, premisele care au făcut ca doamna Edith Bauer să poată fi atrasă în slujba comunității noastre și să-și îndeplinească în mod exemplar această misiune de interes obștesc. Edith Bauer s-a născut la 4 august 1939 la Brașov, ca singurul copil al soților Irene și Hermann Göllner. Tatăl, funcționar comercial la magazinul de fierărie (Eisenhof) Thomas, Scheeser & Galtz, a fost deportat în ianuarie 1945 în Rusia. Din acest motiv, Edith Göllner a fost înscrisă, după grădinița germană, la școala primară maghiară. Din clasa a V-a a urmat Școala generală nr. 23 cu predare în limba germană din curtea Bisericii Negre, apoi Liceul Honterus, care se numea pe atunci „Liceul Mixt German”, până la bacalaureat, în 1955. S-a format apoi ca contabilă. Din 1956 și până la pensionare, în 1994, a lucrat la întreprinderea orășenească de administrare a locuințelor, care și-a schimbat de mai multe ori denumirea de-a lungul anilor (I.L.L., I.C.R.A.L., R.I.A.L.).
În 1966, Edith Göllner s-a căsătorit cu tehnicianul TV Georg Bauer, cu trei ani mai în vârstă decât ea, care în anii 1990-2005, până la moartea sa prematură, a fost directorul executiv al Forumului nostru județean Brașov și care, în această calitate, s-a identificat cu Forumul nostru cu aceeași dăruire cu care laureata noastră s-a identificat cu căminul de îngrijire pe care l-a condus. Umorul de nezdruncinat al celui care ne-a fost atâția ani director executiv este încă viu în amintirea multora dintre noi, deși viața – se cuvine să amintim aici – nu l-a scutit de încercări grele: ca tânăr student la Medicină la Târgu Mureș (Neumarkt), a fost arestat în 1956 din motive politice și a trebuit să petreacă șase ani în închisoare.
Soților Georg și Edith Bauer le-au fost dăruite două fiice: Gabriele s-a căsătorit în Germania și este mamă a doi copii, iar Eva este educatoare la Brașov.
Când am vizitat-o pe doamna Edith Bauer, acum vreo două săptămâni, ca să mă documentez pentru această laudatio, mi-a spus la despărțire, în esență: îmi doresc să rămân sănătoasă și să nu-mi lipsească pensia. A doua zi, președintele țării a anunțat reducerea drastică a salariilor bugetarilor, precum și a tuturor pensiilor. Aceasta nu trebuie însă să ne împiedice să-i mulțumim astăzi din inimă doamnei Edith Bauer pentru îndelungata sa activitate în folosul comunității și să-i dorim mulți ani cu sănătate, iar ca bunică fericită, multă bucurie de la copiii și nepoții ei, cei de acum și cei care vor veni. Și, desigur, ca pensia, pe cât posibil nediminuată, să-i fie virată în continuare mereu la timp!