Decernarea Premiului „Apollonia Hirscher” 2014
Un membru al Forumului care știe să pună punctele pe „ö”
Laudatio în onoarea lui Gerhard Rudolf, laureatul Premiului „Apollonia Hirscher” pe anul 2013/de Thomas Șindilariu
Un Tico vișiniu dă colțul, nici repede, nici încet, dar exact la ora stabilită. Mașina, care a luat locul unui Trabant ce își făcuse de mult datoria, parchează impecabil la marginea străzii. Un domn în vârstă, ușor adus de spate, coboară și cercetează casa de la adresa căutată. Nu culoarea, nu stilul arhitectural, nu mărimea casei îl interesează. Înainte ca gazdele să apuce să-i deschidă poarta, oaspetele a și găsit cel puțin 2-3 locuri în care se poate monta o antenă parabolică de televiziune astfel încât recepția fără perturbații să fie garantată.
Prezentarea domnului despre care este vorba aici este de prisos – cel mai târziu la auzul cuvântului „antenă parabolică”, dumneavoastră, stimată asistență, l-ați recunoscut pe laureatul nostru de astăzi, Gerhard Rudolf. Mulți dintre noi și-au derulat poate deja, cu ochii minții, restul întâlnirii până la capăt; vreau totuși să continui povestea, fiindcă în ea devin palpabile atât de multe dintre lucrurile pe care le prețuim la Gerhard Rudolf.
În mașină se mai află o construcție din șipci care, folosită drept șablon, indică unghiul corect de incidență al semnalelor de la satelit, apoi scule și un receptor preprogramat – fiecare lucru la locul lui. Odată ce antena parabolică este fixată pe peretele casei și cablurile sunt trase, de regulă nu mai durează mult - căci domnul Rudolf știe ce are de făcut. Felul în care lucrează este hotărât, dar nu insistent, ci mai degrabă orientat spre explicație. Ceea ce aud îmi amintește vag de anii de școală, de orele de fizică și de lucru manual. Cum acestea nu au fost materiile mele forte, nu înțeleg în detaliu ce mi se spune, dar, punând întrebări, reușesc să prind principiul, și se instalează de la sine sentimentul liniștitor că acum cunosc mai îndeaproape, pentru orice eventualitate, pe cineva care se pricepe cu adevărat.
Între timp, setările de canale preprogramate pe un stick USB au fost transferate, iar noi recepționăm, ca și cum ar fi de la sine înțeles, în jur de 100 de posturi germane de televiziune și de radio. Încă niște indicații despre posibilele probleme ce ar putea apărea, despre momentul în care urmează următoarele schimbări de orientare și de acoperire ale sateliților și despre ce trebuie făcut atunci, și afacerea este încheiată. Dificilă se dovedește doar chestiunea plății.
Cel mai târziu la auzul cuvintelor „afacere” și „plată” ați tresărit, stimată asistență, și pe bună dreptate! Dar nici cele 100 de programe nu sunt un lucru de la sine înțeles, iar asta nu o știe nimeni mai bine decât Gerhard Rudolf. Tehnica, se știe, se modernizează continuu, iar cu asta ne-am obișnuit. Dar cum anume se trece de la televiziunea analogică la cea de înaltă definiție (HD), ce înseamnă aceasta pentru repartizarea programelor pe diverșii sateliți ASTRA și pentru zonele lor de acoperire și, prin urmare, pentru recepția sau lipsa recepției în estul Europei, știu doar cei care pot urmări îndeaproape evoluția, având cunoștințele tehnice necesare. Întrucât Gerhard Rudolf face exact acest lucru, cu perseverență și interes, de o viață de om, a recunoscut devreme și pericolele care se profilau pe cerul sateliților. Prea des, în ziua de azi, a recunoaște și a acționa nu mai au nimic în comun - la Gerhard Rudolf este și a fost întotdeauna altfel. Problemele tehnice pot fi rezolvate, în aceasta s-ar putea recunoaște crezul său - în exemplul nostru cu sateliții, aceasta a însemnat, ca primă consecință, o corespondență cu „Arbeitsgemeinschaft der öffentlich-rechtlichen Rundfunkanstalten der Bundesrepublik Deutschland” (Asociația instituțiilor publice de radiodifuziune din Republica Federală Germania), pe scurt ARD, pentru ca micul nostru grup de interesați să fie luat în considerare la repartizarea programelor pe sateliți, respectiv la configurarea zonelor de acoperire. Ca ultima ratio, domnul Rudolf a apelat la sfârșitul anului trecut și la Ambasada Germaniei de la București. Care sunt exact legăturile cauzale care au asigurat acele 100 de programe nu știe nici măcar Gerhard Rudolf. Evident însă, responsabililor de la ARD nu le-a stricat să li se atragă atenția asupra interesului nostru pentru oferta lor prin satelit. Cu rezultatul putem fi oricum mulțumiți, nu doar ca minoritate germană, ci și din punct de vedere turistic și al atractivității economice a zonei.
Dar să revenim la noțiunile problematice „afacere” și „plată”. Rezultatul tipic al negocierilor privind aceasta din urmă este, pe lângă costul materialelor, o compensație pentru cheltuielile de transport, achitată adesea în natură. Cu un zâmbet și cu o privire curioasă, care trădează bucuria anticipată pentru zacusca, dulceața sau cârnații de casă tocmai primiți, Gerhard Rudolf își ia rămas-bun. Despre afacere în sensul de a face bani nu poate fi, așadar, vorba! Acest lucru trebuie subliniat: preocuparea pentru televiziune a fost la Gerhard Rudolf întotdeauna o muncă migăloasă asumată de bunăvoie și o activitate onorifică aleasă de el însuși. Desigur, a existat de la început un interes statornic pentru tehnica televiziunii, care se putea îmbina bine și cu viața profesională. Dar dacă, în cei 38 de ani în care a fost angajat la Direcția de Poștă Brașov (pensionar din 1990), ar fi ales să o ia ușor și să facă strict ce scrie în regulament, nu ar fi trebuit niciodată să se ocupe mai îndeaproape de lumea televiziunii. Principala lui sarcină de serviciu era, de fapt, radioul, care, cu numeroasele sale probleme, îl solicita din plin. Drumul până acolo a fost, în esență, următorul:
Dacă vizitezi familia Rudolf pe strada Nicolae Bălcescu (Schwarzgasse), te cufunzi adânc, în ce privește atmosfera și ritmul de viață, în lumea de odinioară a burgheziei săsești a Brașovului. Și totuși, din punct de vedere istoric, numele Rudolf este unul recent în orașul nostru. Căci străbunicul său, Johann Rudolf, a fost botezat în 1827, în confesiunea catolică, în orășelul de țesători Varnsdorf (Warnsdorf) din Boemia. Pe la mijlocul secolului, încercând probabil să scape de revoluția industrială care se extindea, și-a încercat norocul ca țesător de lână, după cum se știe în familie, la celălalt capăt al Monarhiei Habsburgice. Și, după cum se vede, l-a și găsit. Nu ca țesător, ce-i drept, ci în persoana Annei Schreiber, fiica unui meșter de seamă din breasla strungarilor, strungarul de plosci Petrus Schreiber, cu care s-a căsătorit în 1856. Despre istoria familiei să mai spunem doar atât: familia Schreiber era bine reprezentată în breasla strungarilor din acea vreme și apare mereu în anuarele de adrese cu domiciliul pe Sandgasse, Rahmengasse și Mittelgasse. Aceasta ar putea explica și de ce Gerhard Rudolf a văzut lumina zilei la 8 august 1932 pe Mittelgasse nr. 10. Copilăria și-a petrecut-o mai ales în casa părintească de pe Rahmengasse, construită în 1936. Ca elev, a trăit toate bulversările prin care a trecut învățământul nostru german din Brașov după 23 august 1944. Din această cauză, abia în Tertia (clasa a 7-a) a ajuns Gerhard Rudolf elev premiant. Din această perioadă datează și primul său aparat de radio construit cu mâna lui, meșterit din ce lăsase în urmă Armata Roșie – la absolvire, a dăruit acest receptor cu reacție Școlii Honterus, ca material didactic.
În 1951-52 au urmat două semestre de electrotehnică la Universitatea din Timișoara (Temeswar). Matematica i-a creat unele dificultăți, dar adevăratul motiv al abandonării studiilor a fost cunoașterea mai îndeaproape a culturii de dominație proletcultiste. Într-o ședință de analiză a grupei de studenți a UTM (Uniunea Tineretului Muncitoresc), responsabilul grupei l-a demascat pe Gerhard Rudolf. Adevăratul scop al eforturilor sale de a participa activ la munca de tineret comunistă ar fi fost camuflarea originii sale sociale nesănătoase – așa suna acuzația. Este o trăsătură esențială a totalitarismului ca, la construirea vinovăției politice, să conteze în primul rând efectul acesteia ca instrument de dominație și abia în al doilea sau în ultimul rând posibilitatea reală de a întemeia acuzațiile. Acest lucru este valabil și în cazul lui Gerhard Rudolf. Acuzația care i se aducea se baza pe o eroare de documentare, care învinuia familia că ar deține două case. Familia nu mai avea însă de un deceniu bun o a doua casă – dar ce mai conta asta? Poate că, prin perseverență, obstacolul originii sociale nesănătoase ar mai fi putut fi înlăturat. Într-un regim de partid clădit pe infailibilitate, aceasta ar fi fost însă o încercare cu rezultat îndoielnic. Înțelepciunea de a se mulțumi cu mai puțin i-a deschis lui Gerhard Rudolf o cale alternativă, pentru a putea rămâne fidel electrotehnicii - la urma urmei, nu trebuie să fie toți ingineri… La Brașov dă peste un afiș al Școlii de mecanici pentru telecomunicații din București și, la examenul de admitere pentru formarea de tehnicieni radio, se numără printre cei mai buni trei dintre cei 50 de admiși.
După aceea, răspunde în primul rând de întreținerea tehnică a rețelei de radioficare din Regiunea Stalin, mai târziu din actualul județ Brașov. Printr-un racord prin cablu și un aparat de recepție ieftin se putea recepționa pe atunci relativ bine primul program al Radiodifuziunii de stat. Calitatea serviciului îi stătea la inimă lui Gerhard Rudolf încă de pe atunci. Prin numeroase îmbunătățiri și inovații a reușit să sporească siguranța transmisiei, de pildă depistând cu ajutorul unui detector construit de el însuși sursele de perturbații din rețeaua de radioficare. În plus, a reușit să introducă și un al doilea canal în rețeaua de radioficare, concepută inițial pentru un singur post de radio, lucru de care a profitat și minoritatea noastră, deoarece acum puteau fi recepționate prin radioficare mai multe emisiuni în limba germană ale Radio București. Pentru implicarea sa profesională cu mult peste medie, Gerhard Rudolf a primit numeroase distincții din partea angajatorului (numeroase medalii de fruntaș în muncă), dar și reviste de specialitate internaționale i-au remarcat contribuțiile („Radio”, Moscova 1985/86, „Funkschau”, München 1984, „Tehnium”, București 1972-73).
Gerhard Rudolf se numără printre pionierii televiziunii la Brașov. În 1957/58, Direcția de Poștă a făcut primele încercări cu aparate TV. În acest scop, între două biciclete a fost prins cu șuruburi un cadru, pentru a putea scoate unul dintre televizoarele cu lămpi, foarte grele pe atunci, la o oarecare distanță în afara văii Zinnental, destul de ferită de undele radio. Împreună cu colegii Traian Iordache și Günther Schromm, cunoscut ca dirijor de fanfară, Gerhard Rudolf a recepționat primele imagini de televiziune la Brașov - pe pajiștea numită Schützenwiese a apărut atunci mira televiziunii suedeze, datorită fenomenului de propagare a undelor la distanțe neobișnuit de mari.
Cumpărarea unui prim televizor propriu nu a mai fost decât o chestiune de luni. Acest aparat avea să aibă o importanță centrală pentru viitorul familiei. La o demonstrație, tânăra Ingrid Schadt a atins aparatul și scânteia a sărit – la propriu. În 1959 a avut loc nunta, iar în nouă ani au venit pe lume cei 4 copii, Helmut, Ortwin, Gerhild și Helga, care au fost crescuți în spiritul comunității noastre și al Bisericii Evanghelice.
Ca vechi membru al adunării reprezentanților comunității (din anii 1960) și al presbiteriului Parohiei Evanghelice C.A. Brașov (1974-1990), Gerhard Rudolf nu a putut împărtăși impulsul tot mai răspândit de a emigra în Germania. Durerea pentru plecarea atâtor oameni se simte și astăzi când stai de vorbă cu el, dar și bucuria pentru viața noastră comunitară. Participarea lui activă la aceasta s-a văzut, de pildă, de curând, în implicarea dezinteresată pentru introducerea posturilor ARD și ZDF în rețeaua de televiziune prin cablu a căminului nostru de bătrâni din Blumăna (Blumenau). O implicare devenită necesară deoarece, în ciuda tuturor eforturilor, numărul posturilor germane din rețeaua de televiziune prin cablu a Brașovului este în continuă scădere (1999: 15 programe, 2014: 2 programe). De asemenea, suma cu care este dotat premiul de astăzi va servi în parte la îmbunătățirea ofertei de televiziune în limba germană din căminul de bătrâni din Blumăna, lucru pentru care îi adresăm încă de pe acum, din acest loc, calde mulțumiri.
Multe lucruri, mai ales de ordin tehnic, nu au fost amintite, de exemplu eforturile sale de a se pregăti pentru standardul de televiziune color SECAM, așteptat în țările socialiste. În 1983, România a introdus însă un standard PAL ascuns, care era regula în țările occidentale, cu excepția Franței - transformarea propriului televizor a fost consecința logică.
În ciuda acestor omisiuni, cele spuse ar trebui totuși să fie suficiente pentru a arăta ce anume vrem să cinstim astăzi în mod deosebit la Gerhard Rudolf. Este disponibilitatea modestă și prietenoasă de a ajuta a unui membru al comunității noastre care își pune cunoștințele și priceperea la dispoziția tuturor, cu cea mai firească naturalețe, căruia dorința de a se pune în valoare și vanitatea îi sunt cu totul străine și care este pe deplin conștient de importanța detaliilor și a felului în care acestea se îmbină. La aceasta se adaugă acțiunea, ca urmare logică a înțelegerii.
Astfel, de pildă, demersurile încununate de succes ale Forumului nostru și ale Emisiunii în limba germană a Televiziunii Române privind îmbunătățirea conținutului și a limbii panourilor turistice de la fortificațiile Brașovului au pornit anul trecut de la semnalările lui Gerhard Rudolf. Iar dacă e nevoie, pune mâna pe scară și pe banda adezivă atunci când pe plăcuța cu numele străzii scrie doar „Johann Gott” în loc de „Johann Gött” - e destul de rău, la urma urmei, că pubul de vizavi de Redută, luându-se după numele greșit al străzii, se crede Dumnezeu („Gott”) în persoană.
În calitate de președinte al Forumului Democrat al Germanilor din Municipiul Brașov, nu pot decât să spun că îmi doresc membri precum Gerhard Rudolf, care știu să pună punctele pe „ö”, pentru că numai așa democrația poate fi vie.
Felicitări din toată inima!
Și cum dumneavoastră, stimată asistență, la numele atât de des auzit „Gerhard Rudolf” ați dori să adăugați în gând și „Ingrid”, îi înmânez acum, mai întâi, și ei buchetul de flori.
19 mai 2014